ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 38/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta R.B. a chemat în judecată M.S.P.,

solicitând Instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea

acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 -

2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până

la data plății efective.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, este beneficiara primelor de vacanță conform art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 și că până la data introducerii cererii nu a

beneficiat de acest drept, deoarece s-a dispus suspendarea lui prin O.U.G. nr. 33/2001

și ulterior prin legile bugetului de stat până în anul 2006, suspendare care

însă în prezent și-a încetat aplicabilitatea.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1512 din 5

iunie 2007 a respins excepțiile lipsei de obiect și a prescripției ca

neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la

plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanță pe anii 2001 - 2006,

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data

plății efective.

Totodată, a dispus și

respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârât împotriva M.E.F. ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța a reținut că suspendarea nu poate afecta substanța dreptului

ci doar executorialitatea acestuia, obligația de plată a primelor devenind

executorie la data de 31 decembrie 2006, când a încetat suspendarea, moment de

la care se datorează și daune moratorii pentru neexecutare.

Referitor la cererea de

chemare în garanție, s-a reținut că atribuțiile prevăzute de art. 3 alin. (2)

din H.G. nr. 208/2005 pentru M.E.F. nu se înscriu în conținutul unui raport

juridic de creanță, M.E.F. neavând obligația de garanție, convențională sau

legală, în raport cu M.S.

Împotriva acestei sentințe

considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs M.S.P.

Recurentul a susținut că,

prin respingerea excepției lipsei de obiect a cererii, s-ar putea înțelege că,

suspendarea aplicabilității prevederilor unui act normativ nu ar produce nici

un efect juridic, singura producătoare de efecte juridice fiind anularea

acestor dispoziții.

Referitor la respingerea

excepției parțiale a dreptului la acțiune a susținut că, dreptul la acțiune al

reclamantei de a solicita plata primelor, s-a născut odată cu actele prin care

acest drept a fost suspendat.

Pe fondul cauzei, recurentul

a susținut că, dispozițiile legale criticate în speță se referă la acordarea

primei de vacanță, drept salarial suplimentar care nu constituie un drept

constituțional funcțional, prevederile art. 53 din Constituție nefiind

incidente pricinii.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele

administrate precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată

că, recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Este necontestat că, prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă

indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut Instanța de Fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție

legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004)

precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr.

365 din 29 mai 2007).

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost

înlăturată existența pentru anii 2003 și 2005.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și

garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că, s-ar

contraveni atât art. 53

din Constituția României revizuită (art. 49 din

Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o

obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a

exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, în

perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este

recunoscută, să fie golit de substanța sa și, practic, să devină lipsit de

orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera

lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care

au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală

și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

M.S.P. împotriva sentinței civile nr. 1512 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2008.