ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 77 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel lași, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași din 28 februarie 2007 dată în dosarul nr. 106/P/2006,rezoluție ce a fost menținută. A fost obligat petentul la 100 de lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin rezoluția procurorului nr. 106/P/2006 din 28 februarie 2007 în temeiul dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 209 și art. 28 1 și art. 38 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător S.C.C.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 292 C. pen. Prin aceeași rezoluție a fost disjunsă cauza cu privire la magistrații S.C.C., T.A. și A.M. și continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. În pronunțarea acestei rezoluții procurorul a reținut următoarele: Prin plângerea adresată organelor de urmărire penală, numitul M.I., aflat în Penitenciarul lași, a reclamat faptul că magistratul judecător S.C.C. ia în calitate de președinte al Judecătoriei Hârlău a influențat tergiversarea soluționării unui dosar civil pe care-l avea pe rolul instanței, a influențat repunerea pe rol a cauzei deși judecata fusese suspendată iar părțile din proces solicitaseră repunerea pe rol, a dispus apoi înaintarea dosarului la Tribunalul lași deși nu se exercitase calea de atac.

Aceste aspecte au fost considerate de către petent ca fiind un abuz în serviciu și fals în declarații prin care judecătorul a favorizat partea adversă din dosar. Din investigațiile făcute de organele de urmărire penală a rezultat N.M.I. a fost angajat ca strungar în cadrul SC A. SA Hârlău în anul 1998. La data de 15 decembrie 1998, societatea a emis, împotriva sus-numitului, cinci decizii de imputare. Acestea, întâi au fost contestate de numitul M.I., prin introducerea unei acțiuni pe rolul Judecătoriei Hârlău, acțiune înregistrată sub nr. 4/1999. În cursul judecății, la data de 14 iunie 1999, în baza dispozițiilor art. 244 C. proc.

civ., cauza a fost suspendată și repusă pe rol la data de 18 octombrie 2000; la data de 1 noiembrie 2000 cauza a fost, din nou, suspendată și repusă pe rol la data de 3 octombrie 2001. În ședința de la termenul din data de 3 octombrie 2001, instanța a invocat, din oficiu, excepția privind necompetența materială a Judecătoriei Hârlău, în ce privea soluționarea contestației formulate. Prin sentința civilă nr. 1369 din aceeași dată, în baza dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului lași. Tribunalul iași, prin sentința civilă nr. 895 pronunțată la data de 17 decembrie 2003, în dosarul 11255/2001, a constatat perimată contestația formulată de contestatorul M.I.

Faptele reclamate și pretins a fi fost săvârșite, nu s-au confirmat. Astfel: Suspendarea cauzei deduse judecății, a fost determinată de faptul că, în timpul cercetării judecătorești, SC A. SA Hârlău a sesizat organele de urmărire penală în vederea efectuării cercetării împotriva numitului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen. și art. 208 – art. 209 C. pen. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 369/P/1999, iar prin rezoluția din data de 03 iunie 1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău a dispus neînceperea urmăririi penale față de sus-numit pentru infracțiunile sesizate ca fiind săvârșite, iar cauza a fost trimisă Judecătoriei Hârlău în vederea judecării numitului M.I.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. În aceste condiții, cauza civilă a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) al aceluiași articol. Având în vedere cele expuse, suspendarea și pe cale de consecință întârzierea soluționării cauzei, au fost determinate de împrejurări obiective (existența unei plângeri penale) neimputabile instanței care a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 alin. (2) C. proc. civ. și repunerea acesteia pe rol, conform dispozițiilor art. 248 și art. 252 din același cod, care dau dreptul instanței de a dispune repunerea unei cauze pe rol, pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite dispozițiile art. 248 și art. 252 C. proc.

civ., privind perimarea contestației. În consecință, afirmația potrivit căreia magistratul judecător S.C.C., care în calitate de președinte al Judecătoriei Hârlău, a influențat suspendarea, repunerea pe rol și tergiversarea cauzei nr. 4/1999, în care numitul M.I. avea calitatea de contestator, nu corespunde realității; suspendarea și repunerea pe rol au fost dispuse de magistratul care a soluționat cauza, conform dispozițiilor legale în materie și nu a „rolului” exercitat de numita S.C.C. Realității nu corespunde nici afirmația potrivit căreia, o formă a abuzului în serviciu a constituit-o și „înaintarea cauzei la Tribunal” (așa cum s-a susținut) deși nu se promovase calea de atac a recursului; declinarea competenței de soluționare a cauzei, implicit „înaintarea la Tribunal”, a fost dispusă de magistratul judecător T.P.

(care a și pronunțat sentința civilă nr. 1369 din 3 octombrie 2001) în baza aplicării obligatorii a dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. pen. și nu ca urmare a „rolului” jucat și influenței exercitate de numita S.C.C. în calitate de președinte al Judecătoriei Hârlău. Având în vedere cele expuse, soluționarea cauzei nr. 4/1999 s-a făcut în baza dispozițiilor reglementate de Codul de Procedură Civilă, aplicarea corectă a acestor dispoziții nefiind: - un abuz săvârșit în dauna numitului M.I.; - o atitudine de „favorizare a infractorului” (în cauza nr. 4/1999 SC A. SA Hârlău nici nu avea calitatea de „infractor” ci pe aceea de „intimată”, astfel încât nu poate fi vorba de infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.); - un fals în declarații, care, în accepțiunea numitului M.I., a constat în faptul că, deși nu a solicitat repunerea pe rol a dosarului nr. 4/1999, acesta totuși a fost repus pe rol ca urmare a „rolului” activ avut de magistratul judecător S.C.C.

Întrucât aspectele reclamate nu s-au confirmat, în cauză, față de magistratul judecător S.C.C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 292 C. pen. Rezoluția pronunțată în cauză a fost atacată cu plângere conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. Procurorul General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași prin rezoluția nr. 347/11/2/2007 a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror petentul, ale cărei interese legitime pretinse ca fiind vătămate, a formulat plângere la Curtea de Apel lași, iar cauza a fost înregistrată sub nr. 326/45/2007 din 08.06.2007.

Prin plângere se susține că a fost angajat al SC A. SA Hârlău în perioada 1985 - 1988 ca strungar și mecanic agricol. În data de 15 decembrie 1998 societatea a emis cinci decizii de imputare reprezentând contravaloarea unor utilaje, ce au fost atacate în instanță. Judecata unei contestații a fost suspendată în luna iunie 1999 cu motivația existenței unei plângeri penale din partea societății comerciale. Întrucât a ajuns la o înțelegere cu reprezentanții societății, în cauză se impune respingerea contestați ei. Este greșită repunerea pe rol cu trimiterea spre soluționare la Tribunalul lași. Susține petentul că judecătorul a comis infracțiunea de abuz în serviciu și fals în declarații. Examinând lucrările și materialul din dosarul cauzei, prima instanță a constatat că plângerea de față este nefondată.

Prin rezoluție, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), art. 264 C. pen. (favorizarea infractorului) și art. 292 C. pen. (falsul în declarații) pretins a fi săvârșite de magistratul judecător SA C.C., cu motivația că faptele nu există în materialitatea lor din punctul de vedere al laturii obiective și subiective ce caracterizează respectivele infracțiuni. Suspendarea dosarului civil nr. 4/1999 a fost determinată de împrejurarea că în faza cercetării judecătorești, societatea comercială A. SA Hârlău a sesizat organele de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări împotriva petentului pentru comiterea unor fapte penale.

Plângerea a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău prin rezoluția din 03 iunie 1999 în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele prevăzute de art. 248 C. pen. și art. 208 – art. 209 C. pen., iar dosarul a fost trimis Judecătoriei Hârlău pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. În acest context s-a dat eficiență dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ. Susținerea petentului că magistratul judecător ar fi influențat judecarea, repunerea pe rol sau tergiversarea dosarului civil nr. 4/1999 nu are suport probatoriu. Măsurile procesuale dispuse sunt atributul președintelui completului de judecată conform dispozițiilor legale în materie și nu a „rolului” exercitat de către judecătorul S.C.C.

De asemenea, declinarea competenței în favoarea Tribunalului lași a soluționării contestației formulate de M.l. conform cu sentința civilă nr. 1369 din 3 octombrie 2001 a fost hotărâtă de un alt complet de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în cauză este supusă căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțare. Prin urmare, în cauză nu există o activitate de favorizare a infractorului, fals în declarații sau abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, după cum susține petentul. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul M.I. , invocând atât prin motivele scrise de recurs, cât și cu ocazia susținerii orale a căii de atac încălcarea mai multor dispoziții procedurale de către instanța de fond: art. 294 alin. (2) C. proc.

pen.(prin aceea că nu i s-a acordat posibilitatea de a studia dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2006); refuzul instanței de fond de a dispune conexarea dosarelor nr. 305/45/2007 și 326/45/2007, pentru o mai bună înfăptuire a justiției judecarea cauzei în lipsa petentului; nesoluționarea cererii de recuzare pe care a formulat-o oral la termenul de judecată din 13 decembrie 2007, de către completul competent conf. art. 52 alin. (1 1 ) C. proc. pen. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art. 365 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. În ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea constată că instanța de fond a admis în două rânduri cererile petentului de a studia dosarul, în vederea pregătirii apărării; împrejurarea că acest lucru nu s-a realizat în fapt întrucât petentul a fost transferat într-un alt penitenciar (datorita altor afaceri judiciare), nu este imputabilă instanței de fond; pe de altă parte, conținutul dosarului de urmărire penală era cunoscut petentului în condițiile în care rezoluțiile atacate i-au fost comunicate conform art. 228 alin. (6) și art. 277 C. proc. pen., iar la dosar nu se aflau decât memoriile petentului și diferite înscrisuri oficiale (hotărâri judecătorești și rezoluții întocmite în alte cauze de către procurori) cunoscute de petent.

Referitor la cererea de conexare, Curtea constată că la momentul la care ea a fost formulată de către petent, acesta nu a indicat nici legătura și nici temeiul de drept în baza căruia solicită conexarea, situație în care cererea nu putea fi primită; oricum, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la reunirea cauzelor nu este sancționată cu nulitate absolută, situație în care petentul trebuia să facă dovada vătămării ce i s-a produs în aceste condiții lucru care nu s-a întâmplat în speță; împrejurarea că în cealaltă cauză i s-ar fi respins o plângere identică, referitoare la aceeași rezoluție, invocându-se autoritatea de lucru judecat, nu este relevantă în prezenta cauză și nu reprezintă o vătămare în sensul art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., care să poată fi constatată în cadrul procesual de față. Nici critica referitoare la lipsa petentului de la judecată nu poate fi primită. Din practicaua sentinței recurate rezultă că petentul a fost prezent la termenul din 13 decembrie 2007 când s-a judecat cauza pe fond, ocazie cu care a și formulat mai multe cereri (la unele dintre ele făcând referire chiar prin motivele de recurs). În fine, în ce privește cererea de recuzare formulată de petent la termenul de judecată susmenționat, aceasta a fost respinsă, ca inadmisibilă, chiar de către completul recuzat, care a făcut aplicarea art. 51 alin. (3) C. proc. pen.

Dincolo de criticile formulate de petent, și care pentru considerentele mai sus arătate se dovedesc a fi neîntemeiate, verificând din oficiu sentința recurată, Curtea constată că în mod corect s-a reținut prin rezoluția emisă de procuror că faptele reclamate de petent, presupus a fi fost săvârșite de intimată, nu există în materialitatea lor, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul judecător este legală și temeinică. În consecință, recursul declarat de petent este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 77 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 200 de lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2008.