ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 77 din 13

decembrie 2007 a Curții de

Apel lași, secția penală, a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva

rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași din 28 februarie 2007

dată în dosarul nr. 106/P/2006,rezoluție ce a fost menținută.

A fost obligat petentul la 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin rezoluția procurorului nr. 106/P/2006 din 28

februarie 2007 în temeiul dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., art. 209 și art. 28

1

și art. 38 C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător S.C.C.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 292

C. pen.

Prin aceeași rezoluție a fost disjunsă cauza cu privire la

magistrații S.C.C., T.A. și A.M. și continuarea

cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246

C. pen.

și art. 264 C. pen.

În pronunțarea acestei rezoluții procurorul a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată organelor de urmărire penală, numitul M.I.,

aflat în Penitenciarul lași, a reclamat faptul că magistratul judecător S.C.C. ia

în calitate de președinte al Judecătoriei Hârlău a influențat tergiversarea

soluționării unui dosar civil pe care-l avea pe rolul instanței, a influențat

repunerea pe rol a cauzei deși judecata fusese suspendată iar părțile din

proces solicitaseră repunerea pe rol, a dispus apoi înaintarea dosarului la

Tribunalul lași deși nu se exercitase calea de atac.

Aceste aspecte au fost considerate de către petent ca fiind un abuz în

serviciu și fals în declarații prin care judecătorul a favorizat partea adversă

din dosar.

Din investigațiile făcute de organele de urmărire penală a

rezultat N.M.I. a fost angajat ca strungar în

cadrul SC

A. SA Hârlău în anul 1998.

La data de 15 decembrie 1998, societatea a emis, împotriva

sus-numitului, cinci decizii de imputare. Acestea, întâi au fost contestate de

numitul M.I., prin introducerea unei acțiuni pe

rolul Judecătoriei Hârlău, acțiune înregistrată sub nr. 4/1999.

În cursul judecății, la data de 14 iunie 1999, în baza

dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., cauza a

fost suspendată

și repusă pe rol la data de 18 octombrie 2000; la data

de 1 noiembrie 2000 cauza a fost, din nou, suspendată și repusă pe rol la data

de 3 octombrie 2001.

În ședința de la termenul din data de 3 octombrie 2001, instanța a

invocat, din oficiu, excepția privind necompetența materială a Judecătoriei

Hârlău, în ce privea soluționarea contestației formulate.

Prin sentința civilă nr. 1369 din aceeași dată, în baza dispozițiilor art.

158 alin. (3) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului lași.

Tribunalul iași, prin sentința civilă nr. 895 pronunțată la data de 17

decembrie 2003, în dosarul 11255/2001, a constatat perimată contestația

formulată de contestatorul M.I.

Faptele reclamate și pretins a fi fost săvârșite, nu s-au confirmat.

Astfel:

Suspendarea cauzei deduse judecății, a

fost determinată de

faptul că, în timpul cercetării

judecătorești, SC A. SA

Hârlău a sesizat

organele de urmărire penală în vederea efectuării

cercetării împotriva

numitului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen.

și art. 208 – art. 209 C. pen. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 369/P/1999,

iar prin rezoluția din data de 03 iunie 1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Hârlău a dispus neînceperea urmăririi penale față de sus-numit pentru

infracțiunile sesizate ca fiind săvârșite, iar cauza a fost trimisă

Judecătoriei Hârlău în vederea judecării numitului M.I. pentru infracțiunea prevăzută

de art. 213 C. pen.

În aceste condiții, cauza civilă a fost suspendată în conformitate cu

dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) al aceluiași articol.

Având în vedere cele expuse, suspendarea și pe cale de consecință

întârzierea soluționării cauzei, au fost determinate de

împrejurări obiective (existența unei plângeri penale) neimputabile

instanței

care a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 alin. (2) C. proc. civ. și

repunerea acesteia pe rol, conform dispozițiilor art. 248 și art. 252 din

același cod, care dau dreptul instanței de a dispune repunerea unei cauze pe

rol, pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite dispozițiile art. 248 și art. 252

C. proc. civ., privind perimarea contestației.

În consecință, afirmația potrivit căreia magistratul judecător

S.C.C., care în calitate de președinte al

Judecătoriei

Hârlău, a influențat

suspendarea, repunerea pe rol și tergiversarea

cauzei nr. 4/1999, în

care numitul M.I. avea calitatea de contestator, nu corespunde realității;

suspendarea și repunerea pe

rol au fost

dispuse de magistratul care a soluționat cauza, conform

dispozițiilor

legale în materie și nu a „rolului” exercitat de numita S.C.C.

Realității nu corespunde nici afirmația potrivit căreia, o formă a

abuzului în serviciu a constituit-o și „înaintarea cauzei la Tribunal” (așa cum

s-a susținut) deși nu se promovase calea de

atac

a recursului; declinarea competenței de soluționare a cauzei,

implicit

„înaintarea la Tribunal”, a fost dispusă de magistratul

judecător T.P. (care a și pronunțat sentința civilă nr.

1369 din

3 octombrie 2001) în baza aplicării obligatorii a dispozițiilor art. 158 alin. (3)

C. proc. pen. și nu ca urmare a „rolului” jucat și

influenței exercitate de numita S.C.C. în calitate de

președinte

al Judecătoriei Hârlău.

Având în vedere cele expuse, soluționarea

cauzei nr. 4/1999 s-a

făcut în baza dispozițiilor

reglementate de Codul de Procedură

Civilă,

aplicarea corectă a acestor dispoziții nefiind:

- un abuz săvârșit în dauna numitului M.I.;

- o atitudine de „favorizare a infractorului” (în cauza nr. 4/1999 SC A.

SA Hârlău nici nu avea calitatea de „infractor” ci pe aceea de „intimată”,

astfel încât nu poate fi vorba de infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.);

- un fals în declarații, care, în

accepțiunea numitului M.I., a constat în faptul că, deși nu a solicitat

repunerea pe rol a dosarului nr.

4/1999, acesta totuși a

fost repus pe rol ca urmare a „rolului” activ avut de magistratul judecător S.C.C.

Întrucât aspectele reclamate nu s-au confirmat, în cauză, față de

magistratul judecător S.C.C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 292 C.

pen.

Rezoluția pronunțată în cauză a fost atacată cu plângere conform dispozițiilor

art. 278 C. proc. pen.

Procurorul General adjunct al Parchetului

de pe lângă Curtea

de Apel lași prin rezoluția nr. 347/11/2/2007

a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dată de

procuror petentul, ale cărei

interese legitime pretinse ca fiind vătămate, a formulat plângere la Curtea de

Apel lași, iar cauza a fost înregistrată sub nr. 326/45/2007 din 08.06.2007.

Prin plângere se susține că a fost angajat al SC A. SA Hârlău în

perioada 1985 - 1988 ca strungar și mecanic agricol.

În data de 15 decembrie 1998 societatea a

emis cinci decizii

de imputare reprezentând contravaloarea

unor utilaje, ce au fost atacate în instanță.

Judecata unei contestații a fost suspendată în luna iunie 1999 cu

motivația existenței unei plângeri penale din partea societății comerciale.

Întrucât a ajuns la o înțelegere cu

reprezentanții societății, în cauză se impune respingerea contestați ei. Este

greșită repunerea

pe rol cu trimiterea spre soluționare la

Tribunalul lași.

Susține petentul că judecătorul a comis infracțiunea de abuz în

serviciu și fals în declarații.

Examinând lucrările și materialul din dosarul cauzei, prima instanță a

constatat că plângerea de față este nefondată.

Prin rezoluție, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor), art. 264 C. pen. (favorizarea infractorului) și art. 292

C. pen. (falsul în declarații) pretins a fi săvârșite de magistratul judecător

SA C.C., cu motivația că faptele nu există în materialitatea lor din punctul de

vedere al laturii obiective și subiective ce caracterizează respectivele

infracțiuni.

Suspendarea dosarului civil nr. 4/1999 a

fost determinată de

împrejurarea că în faza cercetării

judecătorești, societatea comercială A. SA Hârlău a sesizat organele de

urmărire penală pentru efectuarea de cercetări împotriva petentului pentru

comiterea unor fapte penale.

Plângerea a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Hârlău prin rezoluția din 03 iunie 1999 în sensul că s-a dispus neînceperea

urmăririi penale pentru faptele prevăzute de art. 248 C. pen. și art. 208 – art.

209 C. pen., iar dosarul a fost

trimis

Judecătoriei Hârlău pentru infracțiunea prevăzută de art. 213

C. pen.

În acest context s-a dat eficiență dispozițiilor art. 244 alin. (1)

pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.

Susținerea petentului că magistratul

judecător ar fi influențat

judecarea, repunerea pe rol sau

tergiversarea dosarului civil nr. 4/1999 nu are suport probatoriu.

Măsurile procesuale dispuse sunt atributul președintelui completului de

judecată conform dispozițiilor legale în materie și nu a „rolului” exercitat de

către judecătorul S.C.C.

De asemenea, declinarea competenței în favoarea Tribunalului lași a

soluționării contestației formulate de M.l. conform cu sentința civilă nr. 1369

din 3 octombrie 2001 a fost hotărâtă de un alt complet de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată

în cauză este supusă căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la

pronunțare.

Prin urmare, în cauză nu există o activitate de favorizare a

infractorului, fals în declarații sau abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, după cum susține

petentul.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs petiționarul M.I.

, invocând atât prin motivele

scrise de recurs, cât și cu ocazia susținerii orale a căii de atac încălcarea

mai multor dispoziții procedurale de către instanța de fond: art. 294 alin. (2)

C. proc. pen.(prin aceea că nu i s-a acordat posibilitatea de a studia dosarul

de urmărire penală nr. 106/P/2006); refuzul instanței de fond de a dispune

conexarea dosarelor nr. 305/45/2007 și 326/45/2007, pentru o mai bună

înfăptuire a justiției judecarea cauzei în lipsa petentului; nesoluționarea

cererii de recuzare pe care a formulat-o oral la termenul de judecată din 13

decembrie 2007, de către completul competent

conf. art. 52

alin. (1

1

) C. proc. pen.

Examinând sentința recurată prin prisma

criticilor formulate și

sub toate aspectele conform art. 365

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente.

În ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 294

alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că instanța de fond a admis în două

rânduri cererile petentului de a studia dosarul, în

vederea pregătirii

apărării; împrejurarea că acest lucru nu s-a realizat

în fapt întrucât

petentul a fost transferat

într-un alt penitenciar (datorita altor afaceri

judiciare), nu este

imputabilă instanței de fond; pe de altă parte, conținutul dosarului de

urmărire penală era cunoscut petentului în condițiile în care rezoluțiile

atacate i-au fost comunicate conform art. 228 alin. (6) și art. 277 C. proc. pen.,

iar la dosar nu se aflau decât memoriile petentului și diferite înscrisuri

oficiale (hotărâri judecătorești și rezoluții

întocmite în alte cauze de

către procurori) cunoscute de petent.

Referitor la cererea de conexare, Curtea constată că la momentul la

care ea a fost formulată de către petent, acesta nu a indicat nici legătura și

nici temeiul de drept în baza căruia solicită conexarea, situație în care

cererea nu putea fi primită; oricum, nerespectarea dispozițiilor legale

referitoare la reunirea cauzelor nu este sancționată cu nulitate absolută, situație

în care

petentul trebuia să facă dovada

vătămării ce i s-a produs în aceste

condiții lucru care nu s-a întâmplat

în speță; împrejurarea că în cealaltă cauză i s-ar fi respins o plângere

identică, referitoare la

aceeași rezoluție, invocându-se

autoritatea de lucru judecat, nu este

relevantă în prezenta cauză și nu

reprezintă o vătămare în sensul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., care să poată

fi constatată în cadrul procesual de față.

Nici critica referitoare la lipsa petentului de la judecată nu poate fi

primită. Din practicaua sentinței recurate rezultă că petentul a fost prezent

la termenul din 13 decembrie 2007 când s-a judecat cauza pe fond, ocazie cu

care a și formulat mai multe cereri (la unele dintre ele făcând referire chiar

prin motivele de recurs).

În fine, în ce privește cererea de

recuzare formulată de petent

la termenul de judecată

susmenționat, aceasta a fost respinsă, ca inadmisibilă, chiar de către

completul recuzat, care a făcut aplicarea art. 51 alin. (3) C. proc. pen.

Dincolo de criticile formulate de petent, și care pentru considerentele

mai sus arătate se dovedesc a fi neîntemeiate, verificând din oficiu sentința

recurată, Curtea constată că în mod corect s-a reținut prin rezoluția emisă de

procuror că faptele reclamate de petent, presupus a fi fost săvârșite de

intimată, nu există în materialitatea lor, astfel încât soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de magistratul judecător este legală și temeinică.

În consecință, recursul declarat de petent este nefondat și urmează a

fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul M.I.

împotriva sentinței penale nr. 77 din

13 decembrie 2007 a Curții de Apel lași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la 200 de lei cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2008.