ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, reclamanta C.C.V.J. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul
României și Consiliul Local al comunei Blandiana solicitând:
- anularea
poziției nr. 12 din Anexa nr. 19 la H.G. nr. 974/2002;
- pronunțarea asupra legalității
actelor și operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii H.G. nr. 974/2002,
respectiv a Hotărârii C.L.C.B. nr. 14 din 3 iulie 2001;
- suspendarea executării actelor
administrative atacate;
- obligarea pârâților la plata
cheltuielilor de judecată.
Pentru a justifica
nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamanta arată că este
proprietara imobilului magazin și bufet înscris în C.F., calitate care i-a fost
recunoscută de Primăria Blandiana prin adresele nr. 262/1998 și 160/2004,
astfel încât în mod greșit acest imobil a fost inclus în inventarul bunurilor
proprietate publică a comunei.
M.A.I. a depus la dosar
cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a
solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca tardivă și inadmisibilă, iar pe
fond ca neîntemeiată. În motivare, intervenientul a arătat că a avut calitatea
de inițiator al H.G. nr. 974/2002.
În cauză au fost formulate
mai multe întâmpinări de către pârâți prin care au invocat excepțiile
tardivității și inadmisibilității, ca urmare a neîndeplinirii procedurii
prealabile.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 262
din 21 octombrie 2005, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și, ca
urmare, a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată, reținând că H.G. nr.
974/2002 a fost publicată în M. Of. nr. 701 din 25 septembrie 2002, iar
acțiunea în anulare a fost înregistrată la data de 5 iulie 2005, cu depășirea
termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de
reclamanta C.C.V.J., împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 1511
din 2 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, sentința fiind casată cu trimitere spre rejudecare la
aceeași instanță.
În considerentele acestei
decizii, instanța de recurs a reținut că hotărârea primei instanțe este
nelegală, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,
actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, acțiunea
vizând aceste acte fiind imprescriptibilă; în afară de aceasta, Anexele la H.G. nr. 974/2002 nu au fost publicate o dată cu hotărârea, motiv pentru care publicul nu a
fost înștiințat la data de 25 septembrie 2002 cu privire la conținutul integral
al respectivului act administrativ. În consecință, s-a apreciat de către
instanța de control judiciar că reclamanta nu a putut să cunoască despre
includerea bunului indicat în acțiune în Anexa nr. 19 poziția 12, iar termenul
de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu
poate fi raportat într-o atare ipoteză decât la data când acesteia i s-a
transmis adresa nr. 267 din 10 mai 2005, prin care i-a fost comunicată această
împrejurare.
În urma casării cu
trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 30844/1/2005/2006.
Această instanță, prin
sentința civilă nr. 160 din 27 octombrie 2006, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Consiliul Local al comunei
Blandiana, precum și excepțiile inadmisibilității, lipsei timbrajului și a
neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâtul Guvernul României, a
admis acțiunea, a dispus anularea poziției nr. 12 din Anexa nr. 19 la H.G. nr. 974/2002, precum și a poziției nr. 12 din Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 14/2001 emisă de Consiliul Local al comunei Blandiana. În plus, s-a dispus
suspendarea executării actelor administrative până la rămânerea irevocabilă a
sentinței și s-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul
României formulată de M.A.I., iar pârâții au fost obligați să plătească
reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.134.000 ROL.
Pentru a pronunța această
hotărâre, prima instanță a reținut cu privire la fondul cauzei că imobilul în
litigiu a fost construit de către C.C.V.J., iar pârâtul Consiliul Local
Blandiana nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte dreptul de proprietate
publică sau privată al comunei asupra acestui imobil. Instanța a indicat actele
din care a rezultat că imobilul este proprietatea reclamantei și a concluzionat
că pârâtul Consiliul Local Blandiana nu a procedat legal prin atestarea acestui
imobil la domeniul public al comunei, în lipsa unui titlu de dobândire a
proprietății. S-a reținut, totodată, că bunul în discuție nu face parte din
categoria bunurilor proprietate publică prevăzute la pct. III din Lista anexă la Legea nr. 213/1998.
Împotriva acestei hotărâri
judecătorești au formulat recursuri, în termen legal, pârâtul Guvernul României
și intervenientul M.A.I., care au solicitat casarea sentinței și respingerea
acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de
recurs, Guvernul României a susținut că la elaborarea actului administrativ
contestat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cele
cuprinse în H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data respectivă.
Față de prevederile art. 21
din Legea nr. 213/1998 și ale Normelor tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999,
poziția 12 din Anexa nr. 19 la H.G. nr. 974/2002 a făcut obiectul unei hotărâri
a consiliului local.
Recurentul a precizat că
actul autorității publice locale, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale
unei persoane, trebuia să fie atacat în fața instanței de contencios
administrativ.
În optica aceluiași
recurent, Consiliul județean Alba, în raport de competențele conferite de Legea
nr. 213/1998, a centralizat inventarele astfel cum au fost înaintate de
consiliile locale de pe raza județului și le-a transmis M.A.P. pentru a fi
atestate prin hotărâre de Guvern, în contextul în care hotărârea consiliului
local nu a fost atacată în justiție.
Având în vedere dispozițiile
art. 18 – 24 din Legea nr. 213/1998, recurentul a apreciat că H.G. nr. 974/2002
nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților
administrativ teritoriale, ci doar de atestare a regimului juridic.
Recurentul a arătat că, în
situația în care intimata-reclamantă ar face dovada dreptului său de
proprietate asupra bunului imobil indicat la poziția contestată, drept pretins
și de unitatea administrativ-teritorială, cenzurarea valabilității titlurilor
este de competența instanțelor de drept comun.
În opinia recurentului,
intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra
imobilului litigios, condiție necesară sesizării instanței cu cerere în
anularea actului administrativ.
În plus, s-a apreciat de
către recurent că sentința atacată este dată cu încălcarea normelor de
competență materială, întrucât instanța de fond s-a pronunțat și asupra Hotărârii
nr. 14/2001 emisă de C.L.C.B.: fiind vorba de un act emis de o autoritate
publică locală, curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra
legalității acestuia, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) și art. 2 lit.
c) C. proc. civ.
În ceea ce privește cererea
de suspendare, recurentul a considerat că sentința criticată nu cuprinde
motivele pe care se sprijină admiterea acesteia, fiind incidente prevederile art.
304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurentul-intervenient M.A.I.
a adus aceleași critici de nelegalitate ca și recurentul-pârât.
Prin întâmpinarea depusă la dosar,
intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând hotărârea atacată,
în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor ca nefondate.
Sentința criticată este
legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304
sau art. 304
1
C. proc. civ, în vederea casării sau modificării
hotărârii.
Instanța de fond a analizat
corect situația de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator
administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, potrivit
dispozițiilor H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru
întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor,
orașelor, municipiilor și județelor, rubrica care se referă la situația
juridică a imobilelor trebuie să cuprindă actele de proprietate sau alte acte
doveditoare (hotărâri ale Guvernului, decizii, acte de donație, etc.).
În speța dedusă judecății,
se constată că nu au fost respectate aceste cerințe legale, deoarece în
inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Blandiana nu
sunt menționate actele de proprietate pe care le deține Consiliul Local cu
privire la imobilul aflat în litigiu.
Într-adevăr, H.G. nr. 974/2002
nu reprezintă un act constitutiv de proprietate, ci are doar un efect
declarativ.
În atare situație, acest
efect declarativ nu poate produce nici o consecință juridică, atâta timp cât nu
există un act doveditor al proprietății în favoarea autorității locale care a
solicitat emiterea hotărârii de Guvern contestate.
Pe de altă parte, trebuie
menționat faptul că intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri
prin care a probat existența dreptului său de proprietate asupra imobilului
magazin și bufet aflat în comuna Blandiana, după cum urmează:
- acordul prealabil al
fostului Sfat Popular al Regiunii Hunedoara nr. 186 din 30 martie 1967, prin
care s-a aprobat documentația de executare a lucrărilor;
- adresa nr. 100 din 8
aprilie 1967 a I.S.S.R.H., prin care s-a avizat favorabil amplasamentul construcției;
- referatul nr. 78 din 16
iunie 1967 aprobat de S.C.E.R.H., prin care sa stabilit valoarea investiției și
termenul de începere a acesteia, precum și referatul U.J.C.C. Alba, prin care
s-a aprobat documenta. Alba prin care s-a aprobat documentația;
- avizul tehnic din 26
aprilie 1969 al C.B.;
- adresa nr. 13115 din 12
iunie 1969 al U.J.C.C. către B.I.A.I. în vederea deschiderii finanțării;
- contractul de antrepriză
din 2 iunie 1969 privind executarea lucrărilor;
- situațiile de plată din
februarie 1970 și din martie 1970 prin care s-au efectuat plățile construcției;
- convenția de schimb
încheiată de fostul C.A.P.B. prin care reclamanta a obținut terenul necesar amplasării
construcției;
- adresa din 13 februarie 1998
prin care Primăria Blandiana confirmă că această construcție aparține C.C.V.J.,
situație reconfirmată și prin adresa din 30 ianuarie 2004;
- chitanțele de plată a
impozitului aferent clădirii și terenului pe care este amplasată (a se vedea
dosar fond).
Înalta Curte apreciază că nu
poate fi primită critica recurentelor referitoare la excepția de necompetență
materială, întrucât potrivit Legii nr. 213/1998, atestarea proprietății publice
a comunelor se face prin documentația întocmită de comisia de inventariere
stabilită prin lege la nivelul comunei, care trebuie însușită de consiliul
local al comunei și atestată prin hotărâre de Guvern.
Or, actele întocmite de
către comisia specială la nivelul comunei și însușite prin hotărârea
consiliului local sunt doar acte administrative premergătoare emiterii
hotărârii de Guvern de atestare a domeniului public al comunei.
Potrivit art. 18 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ, instanța este competentă să se
pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra
legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza
emiterii actului supus judecății.
În speță, Hotărârea C.L.C.B.
nr. 14 din 3 iulie 2001 face parte din documentația care a stat la baza
emiterii H.G. nr. 974/2002, motiv pentru care putea fi supusă controlului de
legalitate al Curții de Apel Alba-Iulia în primă instanță.
Nici critica referitoare la
nemotivarea soluției date cererii de suspendare a executării actelor
administrative nu este fondată, deoarece instanța de fond a avut în vedere
dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. În plus, prin soluția de admitere
a acțiunii principale, Curtea a dedus implicit întrunirea condițiilor impuse de
art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv a cazului bine
justificat și a prevenirii producerii unei pagube iminente.
În consecință, pentru
considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ,
Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de Guvernul României și de M.A.I., împotriva sentinței civile nr. 160
din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 martie 2007.