ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta C.C.V.J. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul

României și Consiliul Local al comunei Blandiana solicitând:

- anularea

poziției nr. 12 din Anexa nr. 19 la H.G. nr. 974/2002;

- pronunțarea asupra legalității

actelor și operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii H.G. nr. 974/2002,

respectiv a Hotărârii C.L.C.B. nr. 14 din 3 iulie 2001;

- suspendarea executării actelor

administrative atacate;

- obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a justifica

nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamanta arată că este

proprietara imobilului magazin și bufet înscris în C.F., calitate care i-a fost

recunoscută de Primăria Blandiana prin adresele nr. 262/1998 și 160/2004,

astfel încât în mod greșit acest imobil a fost inclus în inventarul bunurilor

proprietate publică a comunei.

M.A.I. a depus la dosar

cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a

solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca tardivă și inadmisibilă, iar pe

fond ca neîntemeiată. În motivare, intervenientul a arătat că a avut calitatea

de inițiator al H.G. nr. 974/2002.

În cauză au fost formulate

mai multe întâmpinări de către pârâți prin care au invocat excepțiile

tardivității și inadmisibilității, ca urmare a neîndeplinirii procedurii

prealabile.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 262

din 21 octombrie 2005, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și, ca

urmare, a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată, reținând că H.G. nr.

974/2002 a fost publicată în M. Of. nr. 701 din 25 septembrie 2002, iar

acțiunea în anulare a fost înregistrată la data de 5 iulie 2005, cu depășirea

termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de

reclamanta C.C.V.J., împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 1511

din 2 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, sentința fiind casată cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

În considerentele acestei

decizii, instanța de recurs a reținut că hotărârea primei instanțe este

nelegală, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, acțiunea

vizând aceste acte fiind imprescriptibilă; în afară de aceasta, Anexele la H.G. nr. 974/2002 nu au fost publicate o dată cu hotărârea, motiv pentru care publicul nu a

fost înștiințat la data de 25 septembrie 2002 cu privire la conținutul integral

al respectivului act administrativ. În consecință, s-a apreciat de către

instanța de control judiciar că reclamanta nu a putut să cunoască despre

includerea bunului indicat în acțiune în Anexa nr. 19 poziția 12, iar termenul

de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu

poate fi raportat într-o atare ipoteză decât la data când acesteia i s-a

transmis adresa nr. 267 din 10 mai 2005, prin care i-a fost comunicată această

împrejurare.

În urma casării cu

trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 30844/1/2005/2006.

Această instanță, prin

sentința civilă nr. 160 din 27 octombrie 2006, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Consiliul Local al comunei

Blandiana, precum și excepțiile inadmisibilității, lipsei timbrajului și a

neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâtul Guvernul României, a

admis acțiunea, a dispus anularea poziției nr. 12 din Anexa nr. 19 la H.G. nr. 974/2002, precum și a poziției nr. 12 din Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 14/2001 emisă de Consiliul Local al comunei Blandiana. În plus, s-a dispus

suspendarea executării actelor administrative până la rămânerea irevocabilă a

sentinței și s-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul

României formulată de M.A.I., iar pârâții au fost obligați să plătească

reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.134.000 ROL.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut cu privire la fondul cauzei că imobilul în

litigiu a fost construit de către C.C.V.J., iar pârâtul Consiliul Local

Blandiana nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte dreptul de proprietate

publică sau privată al comunei asupra acestui imobil. Instanța a indicat actele

din care a rezultat că imobilul este proprietatea reclamantei și a concluzionat

că pârâtul Consiliul Local Blandiana nu a procedat legal prin atestarea acestui

imobil la domeniul public al comunei, în lipsa unui titlu de dobândire a

proprietății. S-a reținut, totodată, că bunul în discuție nu face parte din

categoria bunurilor proprietate publică prevăzute la pct. III din Lista anexă la Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești au formulat recursuri, în termen legal, pârâtul Guvernul României

și intervenientul M.A.I., care au solicitat casarea sentinței și respingerea

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de

recurs, Guvernul României a susținut că la elaborarea actului administrativ

contestat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cele

cuprinse în H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data respectivă.

Față de prevederile art. 21

din Legea nr. 213/1998 și ale Normelor tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999,

poziția 12 din Anexa nr. 19 la H.G. nr. 974/2002 a făcut obiectul unei hotărâri

a consiliului local.

Recurentul a precizat că

actul autorității publice locale, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale

unei persoane, trebuia să fie atacat în fața instanței de contencios

administrativ.

În optica aceluiași

recurent, Consiliul județean Alba, în raport de competențele conferite de Legea

nr. 213/1998, a centralizat inventarele astfel cum au fost înaintate de

consiliile locale de pe raza județului și le-a transmis M.A.P. pentru a fi

atestate prin hotărâre de Guvern, în contextul în care hotărârea consiliului

local nu a fost atacată în justiție.

Având în vedere dispozițiile

art. 18 – 24 din Legea nr. 213/1998, recurentul a apreciat că H.G. nr. 974/2002

nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților

administrativ teritoriale, ci doar de atestare a regimului juridic.

Recurentul a arătat că, în

situația în care intimata-reclamantă ar face dovada dreptului său de

proprietate asupra bunului imobil indicat la poziția contestată, drept pretins

și de unitatea administrativ-teritorială, cenzurarea valabilității titlurilor

este de competența instanțelor de drept comun.

În opinia recurentului,

intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului litigios, condiție necesară sesizării instanței cu cerere în

anularea actului administrativ.

În plus, s-a apreciat de

către recurent că sentința atacată este dată cu încălcarea normelor de

competență materială, întrucât instanța de fond s-a pronunțat și asupra Hotărârii

nr. 14/2001 emisă de C.L.C.B.: fiind vorba de un act emis de o autoritate

publică locală, curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra

legalității acestuia, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) și art. 2 lit.

c) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea

de suspendare, recurentul a considerat că sentința criticată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină admiterea acesteia, fiind incidente prevederile art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul-intervenient M.A.I.

a adus aceleași critici de nelegalitate ca și recurentul-pârât.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând hotărârea atacată,

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor ca nefondate.

Sentința criticată este

legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ, în vederea casării sau modificării

hotărârii.

Instanța de fond a analizat

corect situația de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator

administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, potrivit

dispozițiilor H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru

întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor,

orașelor, municipiilor și județelor, rubrica care se referă la situația

juridică a imobilelor trebuie să cuprindă actele de proprietate sau alte acte

doveditoare (hotărâri ale Guvernului, decizii, acte de donație, etc.).

În speța dedusă judecății,

se constată că nu au fost respectate aceste cerințe legale, deoarece în

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Blandiana nu

sunt menționate actele de proprietate pe care le deține Consiliul Local cu

privire la imobilul aflat în litigiu.

Într-adevăr, H.G. nr. 974/2002

nu reprezintă un act constitutiv de proprietate, ci are doar un efect

declarativ.

În atare situație, acest

efect declarativ nu poate produce nici o consecință juridică, atâta timp cât nu

există un act doveditor al proprietății în favoarea autorității locale care a

solicitat emiterea hotărârii de Guvern contestate.

Pe de altă parte, trebuie

menționat faptul că intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri

prin care a probat existența dreptului său de proprietate asupra imobilului

magazin și bufet aflat în comuna Blandiana, după cum urmează:

- acordul prealabil al

fostului Sfat Popular al Regiunii Hunedoara nr. 186 din 30 martie 1967, prin

care s-a aprobat documentația de executare a lucrărilor;

- adresa nr. 100 din 8

aprilie 1967 a I.S.S.R.H., prin care s-a avizat favorabil amplasamentul construcției;

- referatul nr. 78 din 16

iunie 1967 aprobat de S.C.E.R.H., prin care sa stabilit valoarea investiției și

termenul de începere a acesteia, precum și referatul U.J.C.C. Alba, prin care

s-a aprobat documenta. Alba prin care s-a aprobat documentația;

- avizul tehnic din 26

aprilie 1969 al C.B.;

- adresa nr. 13115 din 12

iunie 1969 al U.J.C.C. către B.I.A.I. în vederea deschiderii finanțării;

- contractul de antrepriză

din 2 iunie 1969 privind executarea lucrărilor;

- situațiile de plată din

februarie 1970 și din martie 1970 prin care s-au efectuat plățile construcției;

- convenția de schimb

încheiată de fostul C.A.P.B. prin care reclamanta a obținut terenul necesar amplasării

construcției;

- adresa din 13 februarie 1998

prin care Primăria Blandiana confirmă că această construcție aparține C.C.V.J.,

situație reconfirmată și prin adresa din 30 ianuarie 2004;

- chitanțele de plată a

impozitului aferent clădirii și terenului pe care este amplasată (a se vedea

dosar fond).

Înalta Curte apreciază că nu

poate fi primită critica recurentelor referitoare la excepția de necompetență

materială, întrucât potrivit Legii nr. 213/1998, atestarea proprietății publice

a comunelor se face prin documentația întocmită de comisia de inventariere

stabilită prin lege la nivelul comunei, care trebuie însușită de consiliul

local al comunei și atestată prin hotărâre de Guvern.

Or, actele întocmite de

către comisia specială la nivelul comunei și însușite prin hotărârea

consiliului local sunt doar acte administrative premergătoare emiterii

hotărârii de Guvern de atestare a domeniului public al comunei.

Potrivit art. 18 alin. (2)

din Legea contenciosului administrativ, instanța este competentă să se

pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra

legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii actului supus judecății.

În speță, Hotărârea C.L.C.B.

nr. 14 din 3 iulie 2001 face parte din documentația care a stat la baza

emiterii H.G. nr. 974/2002, motiv pentru care putea fi supusă controlului de

legalitate al Curții de Apel Alba-Iulia în primă instanță.

Nici critica referitoare la

nemotivarea soluției date cererii de suspendare a executării actelor

administrative nu este fondată, deoarece instanța de fond a avut în vedere

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. În plus, prin soluția de admitere

a acțiunii principale, Curtea a dedus implicit întrunirea condițiilor impuse de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv a cazului bine

justificat și a prevenirii producerii unei pagube iminente.

În consecință, pentru

considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ,

Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și de M.A.I., împotriva sentinței civile nr. 160

din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2007.