ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 964/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 964/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 10 noiembrie 2004,

sub nr. 2725/2004, reclamanta V.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații,

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

Guvernul României, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună:

- stabilirea răspunderii civile

delictuale a primilor trei pârâți pentru fapta proprie cât și în calitate de

comitent, din neglijența cărora fiul său a fost împușcat mortal în ziua de 23

decembrie 1989 de către prepușii acestora; s-a imputat totodată acestor pârâți

și proasta gestionare a situației de criză din Decembrie 1989, având drept

consecință decesul fiului său;

- stabilirea răspunderii civile

delictuale a celui de-al patrulea pârât pentru neidentificarea autorilor

agresiunii a căror victimă a fost fiul său;

- stabilirea răspunderii civile

delictuale a pârâtului Guvernul României pentru tolerarea agresorilor ce au

executat foc asupra fiului său în decembrie 1989, refuzând să dispună organelor

cu atribuții juridice ale statului român identificarea și tragerea lor la

răspundere penală;

- obligarea pârâților în solidar la

plata de daune civile în cuantum de 10 miliarde lei.

Prin sentința civilă nr. 1085 din 27

septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a

respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca

neîntemeiată și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților, respingându-se acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că aceasta este

neîntemeiată față de dispozițiile art. 998-999 C. civ. care stabilesc că „Orice

faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui

greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. În completare, art. 999 C. civ.

reglementează că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat

prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența

sa”. De asemenea, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ.: prevede că, „comitenții

răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor, în funcțiile ce li s-au

încredințat”.

Față de conținutul acestor texte de

lege invocate de reclamantă drept temei al acțiunii în răspundere civilă

delictuală și de faptele imputate pârâților, Tribunalul a constatat că cererea

este admisibilă, nefiind vorba în cauză de neîndeplinirea unei condiții de

exercițiu a acțiunii civile referitoare la admisibilitatea acesteia; reclamanta

pretinde că pârâții au săvârșit fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (prin

persoane fizice aflate în subordinea lor) care au condus la împușcarea fiului

său și prin aceasta la producerea unui prejudiciu material și moral pentru

reclamantă (mama acestuia).

În ce privește însă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul de Interne, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de

Casație și Justiție și Guvernul României, Tribunalul a constatat că reclamanta

nu a făcut dovada calității procesuale pasive a acestora.

Astfel, calitatea procesuală pasivă

reprezintă identitatea între persoana pârâtului chemat în judecată și persoana

celui despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus

judecății (în speță, raportul juridic îl reprezintă acela rezultat în urma unei

fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu imputată de reclamantă pârâților,

respectiv răspunderea civilă delictuală a acestora).

Reclamanta susține prin cererea

introductivă că împușcarea fiului său în Revoluția din decembrie 1989 (care este

în mod cert o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu) și decesul acestuia ca

urmare a traumatismului suferit, este imputabilă pârâților care, prin faptele

lor, ar fi condus la producerea acestuia.

În concret, reclamanta susține că

uciderea fiului său s-a produs ca urmare a neglijenței prepușilor pârâților

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și

Serviciului Român de Informații, precum și ca urmare a proastei gestionări a

situației de criză din decembrie 1989. Însă pârâta, pe de o parte, nu indică

persoanele fizice ce ar fi putut avea calitatea de prepuși ai pârâților la data

de 23 decembrie 1989 iar, pe de altă parte, nu a rezultat din probele

administrate în cauză că de împușcarea fiului reclamantei s-ar fi făcut vinovate

persoane fizice aflate în exercitarea funcțiilor încredințate de către pârâți.

Altfel spus, reclamanta nu a făcut

dovada nici a faptelor organelor persoanelor juridice chemate în judecată

(considerate ilicite) pentru care persoanele juridice ar putea fi chemate să

răspundă în temeiul art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și nici a raportului de

prepușenie între agresorii fiului său (autorii omorului) și aceste persoane

juridice.

Prin urmare, în ce privește acești

pârâți, reclamanta nu a făcut dovada că fapta ilicită constând în uciderea

fiului său a fost săvârșită de persoane pentru care pârâții sunt ținuți să

răspundă și nici a unei legături de cauzalitate între decesul fiului

reclamantei și neglijența imputată acestora în ce privește proasta gestionare a

situației de criză. Mai mult, din declarația martorului M.V. rezultă indirect

că fiul reclamantei se afla la data de 23 decembrie 1989 la Televiziune,

participând activ la evenimentele din Decembrie, însă martorul nu a putut

indica împrejurările în care a avut loc împușcarea, nefiind de față la

producerea decesului (discuția cu victima fiind telefonică și irelevantă). De

aceea, declarația martorului nu este relevantă nici sub aspectul cauzelor

producerii decesului fiului reclamantei, din moment ce martorul nu se afla

lângă victimă, ci acesta a avut doar o discuție telefonică cu acesta, iar

ulterior a identificat cadavrul la Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr.

Mina Minovici”.

De asemenea, în ce privește faptele

imputate pârâtului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție constând în neidentificarea autorilor agresiunii,

Tribunalul constată că deși aceasta exista (nici până astăzi nefiind

identificați autorii vinovați de săvârșirea faptelor din Decembrie 1989

referitoare la decesul mai multor participanți la Revoluție), aceasta nu poate

fi imputată acestui pârât. Astfel, din Rezoluția dată în dosarul penal nr.

106/P/1991 rezultă că Ministerul Public a efectuat cercetarea penală privind

evenimentele din Decembrie, însă din probele administrate pe parcursul a mai

mult de 14 ani, a rezultat o cauză care înlătură caracterul penal al faptelor,

respectiv eroarea de fapt. În acest context, Tribunalul a reținut că nu i se

poate imputa acestui pârât neîndeplinirea unei obligații legale în sarcina sa,

care să fi condus la decesul fiului reclamantei.

Referitor la fapta imputată pârâtul

Guvernul României în sensul că acesta a tolerat agresorii ce au executat foc

asupra fiului reclamantei în Decembrie 1989, refuzând să dispună organelor cu

atribuțiuni juridice ale statului român, identificarea și tragerea lor la

răspundere penală, de asemenea reclamanta nu a dovedit calitatea procesuală

pasivă a acestui pârât, deoarece, pe de o parte, nu a indicat agresorii

(persoane fizice) ce se susține că au fost tolerați de Guvern, iar pe de altă

parte, nu sunt reglementate obligații de acest fel în sarcina Guvernului pentru

a putea fi invocate.

Împotriva sentinței primei instanțe

a formulat cerere de apel reclamanta, criticând-o pentru faptul că nu s-a ținut

cont de obligațiile legale a fiecărui pârât, că ordinele date, astfel cum au

fost învederate în notele scrise, au fost date cu încălcarea legii de către

organele instituțiilor pârâte în exercițiul funcțiilor lor, precum și că s-au

indicat prin notele scrise persoanele avute în vedere.

Prin decizia civilă nr. 36 din 22

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu

majoritate, s-a respins apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței

primei instanțe, pentru următoarele motive:

În căutarea părintelui să descopere

cine este responsabil de moartea copilului său, acesta trebuie să se raporteze

la anumite rigori și exigențe de fond și de formă, care să asigure în final

descoperirea și pedepsirea celui vinovat sau, dimpotrivă, protejarea celor

acuzați pe nedrept.

În speță, cercetările efectuate nu

au putut stabili nici persoana care a apăsat pe trăgaciul armei, nici cel puțin

dacă aceasta era o persoană civilă sau era militar, dacă aparținea sau nu unei

structuri statale sau nu, pentru ca în acest fel să fie atinsă o formă de

responsabilizare a uneia din instituțiile pârâte.

În mod corect judecătorul fondului a

apreciat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, neputând fi

responsabilizați generic în legătură cu evenimentele din Decembrie 1989 și cu

dificilul proces de cercetare ulterioară a acestora. Corect s-au analizat și

argumentat distinct respingerea acțiunii față de fiecare instituție pârâtă.

Împotriva deciziei de apel a

formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă, criticând-o pentru următoarele

motive:

S-a reținut în cauză de către

instanța de apel, pentru argumente pe care nu le-a mai inserat, că se impune

identificarea autorului în persoana unui prepus al organelor pârâților sau a

unui civil.

În soluționarea cauzei nu s-a ținut

cont de faptul că prejudiciul nu s-ar fi produs dacă nu ar fi fost date

ordinele greșite de către organele pârâților, organe care urmează să răspundă

conform motivelor de fapt și de drept arătate în acțiune.

S-au încălcat totodată regimul

deținerii de arme, precum și obligațiile ce le reveneau.

După cum s-au arătat în notele

scrise și în motivele de apel, Guvernul și Ministerul de Interne aveau

obligația de a sigura siguranța cetățenilor.

Chiar dacă există o cauză de

nerăspundere penală și chiar dacă nu a fost identificat făptuitorul fizic,

pârâtele trebuie să răspundă pentru situația de confuzie, de eroare reținută la

începerea urmăririi penale, creată de ele prin ordinele greșite date de

organele lor cu atribuții în acest sens.

Răspunderea trebuie reținută pentru

neelucidarea și tergiversarea elucidării aspectelor invocate.

Înalta Curte constată că recursul

este fondat, în considerarea celor ce urmează:

Prin concluziile scrise depuse în

fața primei instanțe, înainte de soluționarea cauzei, reclamanta a subliniat

faptul că în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive trebuie

să se pornească de la cauzalitatea între faptă și prejudiciu, ținându-se cont

de împrejurările fără de care nu ar fi fost posibil decesul fiului său.

S-au subliniat în acest context,

apărare reluată și în apel și în recurs, ordinele date de organele

instituțiilor pârâte alături de nerespectarea dispozițiilor legale ce

guvernează activitatea și responsabilitățile acestora.

Prima instanță a apreciat că reclamanta

nu a făcut dovada faptelor persoanelor juridice chemate în judecată sau a unor

persoane pentru care acestea sunt ținute să răspundă și nici a unor legături de

cauzalitate între decesul fiului său și neglijența imputată acestora în ce

privește proasta gestionare a situației de criză.

Instanța de apel a reținut ca fiind

corectă soluționarea cauzei de prima instanță, făcând trimitere la

considerentele sentinței și fără a arăta propriile considerente care susțin

modul de soluționare a criticilor formulate, atrăgând incidența art. 304 pct. 7

și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În fața instanței de apel s-a

formulat cerere de probatorii; s-a dispus respingerea ca neconcludentă în

această fază procesuală a probei cu înscrisuri și s-a acordat cuvântul asupra

excepției lipsei calității procesuale pasive, reținându-se cauza pentru

soluționare.

Aceasta în condițiile în care partea

a insistat prin motivele de apel asupra relevanței probei cu înscrisuri

solicitate și, cu atât mai mult, prima instanță dispusese respingerea acțiunii

tocmai pentru lipsa dovezilor.

Nu s-a avut în vedere faptul că în

cazul în speță lămurirea calității procesuale pasive nu poate fi disociată de

fondul litigiului, determinat de administrarea probelor necesare și de

dispozițiile legale relevante, în raport de care să se aprecieze dacă faptele

imputate se pot reține.

Alături de faptul că reclamanta a

făcut referire la anumite probe, respectiv ordine de serviciu, indicate și în

recurs, care în nici un caz nu puteau fi obținute de către aceasta, la

dispoziții legale care guvernează activitatea pârâților, magistratul are

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice

și legale, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Aceeași normă procedurală

prevede că magistratul va putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În acest context și numai după

administrarea probelor care se impun se poate soluționa excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților care, în speță, se confundă cu

temeinicia cererii formulată împotriva acestora.

Urmare considerentelor reținute mai

sus, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat, să caseze

decizia apelată, iar în urma admiterii apelului declarat de reclamantă, să

dispună desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la

același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

V.I. împotriva deciziei nr. 36 din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată.

Admite apelul declarat de

apelanta-reclamantă V.I. împotriva sentinței civile nr. 1085 din 27 septembrie

2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Desființează sentința și trimite cauza pentru

rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie

2008.