ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 827/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 827/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 10 noiembrie 2004, sub nr. 2725/2004,

reclamanta V.I. a chemat în judecată pe pe pârâții M.A.N., M.I., S.R.I.,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Guvernul României, solicitând:

a) stabilirea

răspunderii civile delictuale a pârâților M.A.N., M.I. și S.R.I. atât

pentru fapta proprie, cât și în calitate de comitenți, întrucât din

neglijența acestora fiul reclamantei a fost împușcat mortal în ziua de 23

decembrie 1989 de către prepușii acestora, precum și pentru proasta gestionare

a situației de criză din Decembrie 1989, care a avut drept consecință decesul

fiului acesteia;

b) stabilirea

răspunderii civile delictuale a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru neidentificarea autorilor

agresiunii, a căror victimă a fost fiul său;

c) stabilirea

răspunderii civile delictuale a pârâtului Guvernul României pentru tolerarea

agresorilor care au executat foc asupra fiului reclamantei în decembrie 1989

și refuzul de a dispune organelor cu atribuțiuni judiciare ale Statului Român,

identificarea și tragerea lor la răspundere penală;

d) obligarea pârâților,

în solidar, la plata de daune civile în cuantum de 10.000.000.000 lei și

e) obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 998, 999 și

1000 alin. (3) C. civ., Constituția României, Legea nr. 92/1992 și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 19 noiembrie 2004, pârâtul M.A.I. a formulat

întâmpinare

,

prin care

a invocat excepția netimbrării cererii (motivând că este o acțiune evaluabilă

în bani), excepția prescripției dreptului la acțiune (față de faptul că,

potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a început să

curgă de la data rănirii fiului reclamantei, prin împușcare) și excepția lipsei

calității procesuale pasive. În motivarea acestei din urmă excepții, pârâtul a

arătat că însăși reclamanta susține în cerere

că nu cunoaște numele celor care i-au

cauzat prejudiciul material și moral, solicitând obligarea de către instanță a

pârâților să îi comunice persoanele vinovate de rănirea prin împușcare a fiului

său, precum și instituțiile de care aparțineau sau aparțin cei vinovați. În

atare condiții, nefăcându-se dovada că persoanele vinovate sunt prepușii

pârâtei, M.A.I. nu poate figura ca pârât în cauză.

La data de 30

noiembrie 2004, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția lipsei capacității sale procesuale (motivând ca acesta este

doar un organ colegial fără personalitate juridică, potrivit Legii nr. 37/1990,

în prezent abrogată și Legea nr. 90/2001, care poate participa numai în

litigiile de contencios administrativ, în calitate de pârât, atunci când este

contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă), excepția

lipsei calității procesuale pasive (motivată în sensul că reclamanta nu

probează existența unui raport de prepușenie între pârâtul Guvernul

României și autorul/autorii delictului generator al prejudiciului precum și nu l-a

indicat pe autorul delictului), excepția prescripției dreptului la acțiune

(deoarece de la data când persoana păgubită a cunoscut persoana vinovată de

producerea prejudiciului au trecut mai mult de 3 ani).

La data de 02

decembrie 2004, pârâtul S.R.I. a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția netimbrării cererii, excepția nulității cererii de chemare în judecată

(față de lipsa semnăturii reclamantei), excepția lipsei calității procesuale pasive

(față de împrejurarea că, potrivit Legii nr. 14/1992, S.R.I. este un organ

central al administrației de stat și funcționează în subordinea directă a

Parlamentului, iar între fosta Securitate a Statului și SRI nu există

identitate juridică și nici raport de succesiune legală) și excepția

prescripției dreptului material la acțiune.

La data de 15 februarie 2005, pârâtul

M.A.N.

a

formulat

întâmpinare,

prin care a invocat

excepția

netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii (

motivată

în sensul că reclamanta nu a indicat în cerere persoana fizică în sarcina

căreia ar urma să se stabilească vinovăția pentru vătămarea suferită și nici nu

a facut dovada că aceasta ar fi prepus al M.A.N.),

excepția

lipsei calității procesuale pasive (

motivată de aceeași împrejurare

la care se adaugă și faptul că, prin rezoluția din 31 octombrie 1995, dată de

Secția Parchetelor Militare în Dosarul penal nr. 106/P/1991 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale (in rem) constatându-se că în cauză există o

situație care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt)

și excepția prescripției dreptului la acțiune (deoarece termenul de

prescripție 3 ani, calculat de la data de 23 decembrie 1989, s-a împlinit la

data de 23 decembrie 1992).

La data

de 15 martie 2005, pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

a invocat excepția

inadmisibilității cererii (întrucât faptele penale privind decesul fiului

reclamantei nu au fost săvârșite de procurorii magistrați, ci de persoane

neidentificate) și excepția lipsei calității procesuale pasive,

susținând că nu se poate reține un raport de prepușenie între Ministerul

Public și magistrații care au soluționat plângerile penale formulate de

victimele Revoluției din Decembrie 1989, iar răspunderea pentru eventuale erori

judiciare revine, în orice caz, Statului Român, conform art. 48 din

Constituție.

Tribunalul

București a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării acțiunii, în

considerarea faptului că a încuviințat cererea de asistență judiciară

formulată de reclamantă, în sensul scutirii de la plata taxei de timbru, în

temeiul art. 74 și art. 75 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. (ținând seama de

veniturile reduse ale reclamantei și de împrejurarea că aceasta nu ar fi putut

să facă față cheltuielilor judecății privind plata taxei de timbru în cuantum

de 83.351.195 lei).

Excepția prescripției

dreptului la acțiune a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că,

potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția dreptului la acțiune

în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data

când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cât și pe cel

care răspunde de ea". Or, reclamanta nu cunoaște exact nici paguba

pricinuită prin decesul fiului său, nici pe cel care răspunde de ea.

Excepția lipsei

capacității procesuale a pârâtului Guvernul României a fost respinsă, ca

neîntemeiată, reținându-se că, potrivit Legii nr. 90/2001, acesta are

personalitate juridică, iar în raport și de dispozițiile art. 41 din C. proc.

civ., guvernul are organe proprii de conducere, astfel că poate sta în judecată

în calitate de pârât.

Tribunalul a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R.I., reținând ca

aceasta a fost înființat după producerea evenimentelor din decembrie 1989, în

baza Legii nr. 14/1992, iar din acest act normativ nu rezultă că acest pârât ar

fi continuatorul fostei Securități a Statului cu privire la care reclamanta

invocă săvârșirea faptelor ilicite cauzatoare de prejudiciu la data de 23

decembrie 1989.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți, tribunalul a

constatat că este necesară administrarea de probe pentru soluționarea acestei

excepții, față de împrejurarea ca faptele imputate acestor pârâți se

referă la neîndeplinirea unor obligații legale ce se susține de către

reclamanta că le-ar fi revenit, iar pentru aceasta este necesară producerea de

dovezi atât cu privire la persoanele vinovate de împușcarea fiului reclamantei,

cât și cu privire la gestionarea defectuoasă a situației de criza din Decembrie

excepții cu fondul cauzei. Tribunalul a unit cu fondul și excepția

inadmisibilității cererii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că

susținerile invocate pentru motivarea acesteia trebuie dovedite odată cu

susținerile reclamantei asupra fondului cauzei.

Prin sentința civilă nr.

1085 din 27 septembrie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și, în consecință,

a respins cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a arătat că excepția inadmisibilității cererii de chemare în

judecată este neîntemeiată față de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A.N., M.I.,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție și

Guvernul României, prima instanță a constatat că reclamanta nu a făcut

dovada calității procesuale pasive a pârâților și nici nu a făcut dovada

faptelor organelor persoanelor juridice chemate în judecată pentru care

persoanele juridice ar putea fi chemate să răspundă în temeiul art. 35 din

Decretul nr. 31/1954 ori a raportului de prepușenie între agresorii fiului său

și pârâți. Prin urmare, în ceea ce îi privește pe acești pârâți,

reclamanta nu a făcut dovada că fapta ilicită constând în uciderea fiului său a

fost săvârșită de persoane pentru care pârâții sunt ținuți să răspundă și nici

a unei legături de cauzalitate între decesul fiului reclamantei și neglijența

imputată acestora în ceea ce privește proasta gestionare a situației de criză.

Prin Decizia civilă nr.

36 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reținând că, în speță,

cercetările efectuate nu au putut stabili nici persoana care a apăsat pe

trăgaciul armei, nici dacă aceasta era o persoană civilă sau era militar, dacă

aparținea sau nu unei structuri statale (pentru ca în acest fel să atragă o

formă de responsabilizare a uneia din instituțiile pârâte). În aceste condiții,

în mod corect prima instanță a apreciat că pârâții nu au calitate

procesuală pasivă, neputând fi responsabilizați generic în legătură cu

evenimentele din decembrie 1989 și cu dificilul proces de cercetare ulterioară

a acestora.

Prin Decizia civilă nr.

964 din 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a

casat decizia atacată, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a

trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului București.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că numai după

administrarea probatoriului poate fi soluționată excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților care, în speță, se confundă cu temeinicia cererii

formulate împotriva acestora.

Prin sentința civilă nr.

1746 din 19 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins excepția calității procesuale pasive a pârâților M.A.N., M.I. și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Guvernul României și a admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

A obligat pârâții

M.A.N. și Ministerul de Interne la plata sumei de 500.000 lei către reclamantă,

reprezentând daune morale. A fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva

pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, tribunalul a reținut că, nici în căile de atac și nici în hotărârile

judecătorești pronunțate în aceste faze procesuale nu au fost formulate critici

cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

S.R.I., criticile referindu-se la considerentele admiterii excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâților M.A.N. și Ministerul de Interne, precum

și la celelalte excepții, respectiv: lipsa capacității de folosință a Guvernului

și prescripția dreptului la acțiune. În consecință, tribunalul a constatat că

soluționarea acestora a intrat în puterea lucrului judecat, fiind probleme de

drept rezolvate.

În ceea ce privește

situația de fapt, tribunalul a reținut că, în mod succesiv, în arealul dispus

în cercuri concentrice față de sediul T.V.R. au apărut dispozitive mixte, având

drept rol apărarea dispozitivului. Cercetările întreprinse au evidențiat

caracterul extrem de eterogen al acestor forțe, în structura cărora se

regăsesc:

1) forțe ale M.A.N.:

U.M. X București; Y Târgoviște; Z Medgidia; Q. Ploiești; X Caracal; X Boteni; X

Buzău; X Titu; X Giurgiu;

2) forțe ale M.I.

înarmate: U.M. X București;

3) Gărzi Patriotice

înarmate aparținând: L., I.R.A., G., SC F. SA, M.D., „F.R.”, „E.”, „A.”, „D.”,

I.I.R.U.C., „R.”, „E.”, A.P.A.C.A., I.S.P.E.C.;

4) civili care s-au

înarmat la T.V.R. sau care au venit înarmați din alte zone.

În timpul ducerii

acțiunilor de luptă, în perioada de referință au fost ucise, în diverse

circumstanțe, 78 de persoane și au fost rănite alte 266, cercetările

întreprinse - lăsând la o parte o serie de cauze în care nu s-au putut

clarifica din rațiuni practice derivate din lipsa oricăror informații,

circumstanțele rănirii sau uciderii unor persoane - au stabilit că în multe

situații victimele apar drept o consecință a câtorva factori comuni, cum ar fi:

ucideri sau răniri din eroare a persoanelor aflate în preajmă, în urma unor

trageri care au avut loc ca o reacție ripostă din rândul dispozitivelor de

apărare în contra unor persoane neidentificate, care au executat foc asupra

localurilor Televiziunii și zonelor adiacente; cu privire la împrejurările în

care s-a deschis focul (tragerile fiind urmate de morți și răniți pe fondul

erorilor generate de lipsa de cooperare), s-a reținut că participații au

considerat, în mod eronat, că se confundă cu adversari reali; distorsiunile de

apreciere produse de bănuieli de cele mai multe ori nejustificate, au produs,

la rândul lor, victime pe fondul erorilor de interpretare.

Semne de întrebare a

ridicat și acțiunea unor elicoptere la data de 23 decembrie 1989 în zona T.V.R.

Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că la data de 23 decembrie 1989,

trei elicoptere militare de tip I.A.R., aparținând U.M. X Titu (care au primit

misiunea de a executa foc și a nimici forța vie aflată pe imobilele situate în

jurul Televiziunii) au survolat zona. La focurile de mitralieră executate de la

bordul aeronavelor, forțele aflate la sol au ripostat cu armament automat,

necunoscând misiunea aviatorilor. Din schimbul de focuri a rezultat rănirea

pilotului principal al unuia dintre elicoptere, precum și a doi civili aflați

la sol. Se poate concluziona că în zona televiziunii s-au executat trageri care

nu se pot justifica, ca fiind provenite din rândul forțelor care apărau

Televiziunea. Făcând în mod repetat apel la populația civilă, sute de cetățeni

au apărut în zonă ca rezultat al acestor apeluri. În această porțiune de teren

din preajma Televiziunii erau distribuite, după cum s-a văzut, în adâncime, și

unele din zonele adiacente, dispozitive ale armatei angajate în operațiuni de

luptă. Grupuri de civili s-au interpus ca o barieră între aceste forțe și

vilele de peste drum de Televiziune. Nu este așadar de natură să surprindă că

s-au produs pierderi de vieți omenești în împrejurările în care se executau

trageri intense cu diferite categorii de armament. Ceea ce apare de neînțeles

este de ce în studioul 4al televiziunii era chemată populația în ajutor în

dimineața zilei de 23 decembrie 1989 în condițiile în care dispozitivul militar

existent în curtea T.V.R. ce cuprindea și tehnică de luptă grea era mult mai

mult decât considerabil.

Tribunalul a apreciat

că este excesiv a impune reclamantei, în justificarea calității procesuale

pasive a M.I.R.A. și M.A.N. să arate care sunt organele acestora, respectiv

persoanele cu funcții de conducere responsabile.

Astfel, este de

notorietate, prin urmare nu trebuie dovedit de către reclamantă, faptul că în

evenimentele din decembrie 1989 au fost implicate armata, miliția și

securitatea, organe ale statului care aveau personal înarmat. Notorietatea

anterior menționată, face ca indicarea în calitate de pârâți a M.I.R.A. și M.A.N.

să fie suficientă pentru a se putea cerceta fondul cauzei. Conform art. 1000 alin.

(3) C. civ., comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în

funcțiile ce li s-au încredințat. Motivul acestei responsabilități fiind o

greșeală ce legea prezumă că e proprie comitentului, acesta poate fi acționat

direct de cei care au suferit o pagubă prin fapta prepusului lor, fără să fie

chemați în judecată și prepușii.

Tribunalul a considerat

că stabilirea raportului de prepușenie este o chestiune de fapt stabilită de

instanță, pe baza probelor administrate, respectiv declarația martorului audiat

în fața instanței de fond în primul ciclu procesual (probă ce nu a fost

înlăturată ca urmare a casării și trimiterii spre rejudecare), documentul de la

C.N.S.A.S., ordinele de luptă date în zilele respective, din care a rezultat

modul defectuos de gestionare a situației în acea perioadă de către M.A.N. și M.I.,

coroborat și cu aspectele reținute în Rezoluția dată în Dosarul nr. 106/P/1991

la data de 31 octombrie 1995 privind existența erorii de fapt, precum și

aspectele reținute de Hotărârea C.E.D.O. privind Asociația 21 Decembrie din 24

mai 2011. Având în vedere că au fost probate toate condițiile pentru angajarea

răspunderii civile delictuale și că nu se poate proba cu certitudine care este

persoana care l-a ucis pe fiul reclamantei, s-a dispus obligarea, în solidar, a

celor doi pârâți la plata daunelor morale, urmând ca aceștia să

întreprindă ulterior demersurile necesare pentru identificarea celui vinovat de

producerea pagubei, în vederea exercitării dreptului de regres.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta V.I. și pârâții M.A.N. și M.A.I.

Apelanta-reclamantă V.I.

a criticat sentința sub aspectul cuantumului sumei acordate cu titlu de

despăgubire.

Aceasta a arătat că

pentru a stabili despăgubirile în cuantum atât de mic față de suma solicitată,

tribunalul a reținut că există aspecte de echitate pe care le-a avut în vedere,

dar nu a explicat cum a ajuns la un cuantum al despăgubirii atât de mic, prin

raportare la prejudiciul cauzat, care constă în omorârea, din neglijență, a

fiului său.

Apelantul-pârât M.A.N.

a solicitat admiterea apelului și modificarea, în tot, a hotărârii apelate, în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului

a arătat că principala critică împotriva sentinței apelate se referă la

netemeinicia dispoziției instanței de fond, prin care a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.A.N. Astfel, pentru a reține calitatea

procesuală pasivă a pârâților, prima instanță în mod eronat a considerat că au

fost probate toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale,

apreciind, fără temei, că nu este necesară identificarea persoanei vinovate de

producerea pagubei. Ca urmare, Tribunalul București a stabilit vinovăția M.A.N.,

în ciuda faptului că reclamanta nu a probat că prejudiciul suferit i-a fost

cauzat de prepuși ai acestui minister și nici care sunt acei prepuși.

A susținut că nu sunt

întrunite condițiile legale pentru ca M.A.N. să răspundă în cauză în calitate

de comitent potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ.

Apelantul-pârât M.A.I.

a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale

pasive, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Acest apelant-pârât a

arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, pe care înțelege să o reitereze.

În ceea ce privește

răspunderea civilă a M.A.I. instituită de art. 1000 alin. (3) C. civ., ca

răspundere a comitentului pentru fapta prepusului, a arătat că a fost reținută

în mod greșit de tribunal, întrucât nu s-a dovedit calitatea de prepus și implicit

calitatea de comitent.

Astfel, intimata -

reclamantă nu a produs aceste dovezi, nefiind în măsură să indice persoana care

ar fi avut calitatea de prepus al instituției pârâte și care a săvârșit

fapta în limitele unei funcții încredințate de aceasta, cu respectarea

instrucțiunilor și a ordinului dat de comitent. Cercetările efectuate nu au

putut stabili nici persoana care a apăsat pe trăgaciul armei, nici dacă această

persoană era o persoană civilă sau era militar, dacă aparținea sau nu unei

structuri statale pentru ca în acest fel să atragă o formă de responsabilizare

a uneia din instituțiile pârâte.

Apelantul-pârât M.A.I.

a considerat că neindicarea persoanei fizice - autor al faptei justificată pe o

imposibilitate de a o indica ca urmare a neidentificării ei în procesul penal,

nu justifică acțiunea civilă a intimatei - reclamante îndreptată împotriva unei

persoane juridice pentru care singura justificare a calității procesuale pasive

este aceea de a se număra printre entitățile juridice care aveau personal

înarmat și care acționau în baza unui ordin de păstrare a ordinii publice în

Decembrie 1989. Într-o asemenea situație răspunderea care este una subsidiară

nu poate aparține decât statului, aceasta având conform art. 13 din Constituția

României adoptată în anul 1965 obligația pozitivă de a asigura libertatea și

demnitatea omului.

Prin Decizia civilă nr.

339/A din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantă și de pârâții M.A.N.

și M.A.I.

Prin Decizia civilă nr.

3127 din 05 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

admis recursurile declarate de reclamantă și de pârâții M.A.N. și M.A.I.

împotriva Deciziei civile nr. 339/A din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel

București Secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza,

spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că apărările recurenților

- pârâți M.A.N. și M.A.I. în sensul că nu pot fi ținuți a răspunde pentru fapta

ilicită care a condus la decesul fiului reclamantei prin împușcare reprezintă

probleme de fond și nu de legitimare procesuală în cauză și numai după

stabilirea deplină a situației de fapt se poate statua și asupra calității

procesuale. Prin chemarea în judecată a pârâților, atât în nume propriu cât și

în calitate de comitenți ai persoanelor despre care se pretinde că au săvârșit

faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv autorul sau autorii

împușcării, reclamanta a justificat calitatea procesuală pasivă a celor doi

pârâți.

În ceea ce privește

însă persoanele ținute a răspunde pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin

împușcarea fiului său, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în

cauză nu au fost administrate probatorii apte a dovedi că împușcarea care a

condus la decesul fiului său a fost săvârșită de persoane care aveau calitatea

de prepuși ai pârâților, în subordinea celor doi pârâți fiind atât personal

angajat cu contract de muncă cât și militari în termen, răspunderea pârâților pentru

cele două categorii de persoane aflate în subordine, în calitate de comitenți

urmând a fi analizată în mod diferit.

Astfel, militarii în

termen nu îndeplineau funcții ci o îndatorire constituțională. Îndeplinirea

serviciului militar nu avea la bază un raport de voință, ci îndeplinirea unei

îndatoriri, obligatorie în virtutea legii. Militarii în termen pot fi

considerați prepuși în cazuri excepționale când au primit însărcinări speciale

în interesul nemijlocit al unității ori din partea unui superior în interesul

personal al acestuia, pe când cadrele active au întotdeauna calitatea de

prepuși ai pârâților care au personalitate juridică.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a arătat că este adevărat că se poate ajunge, pe cale de

deducție logică, la concluzia că împușcarea fiului reclamantei nu putea fi

făcută, eventual, decât de personalul celor doi pârâți însă din punct de vedere

probatoriu într-un proces civil raționamentul trebuie să fie unul inductiv, în

sensul că nu se poate reține calitatea de comitent a unei instituții, câtă

vreme persoanele despre care se pretinde că au săvârșit fapta ilicită și că

sunt prepuși ai celui chemat în judecată nu au fost identificate. Chiar dacă

dispozitivele aflate în teren în zona televiziunii sunt cunoscute, acest aspect

nu este de natură să conducă la concluzia că autorul sau autorii agresiunii au

fost prepușii celor doi pârâți, în condițiile în care în zonă au activat și

gărzile patriotice și civili înarmați. Întrucât este posibil ca alte persoane

să fi săvârșit fapta ilicită care a condus la decesul fiului reclamantei, în

absența unor dovezi suplimentare nu poate fi stabilită răspunderea niciunuia în

calitate de comitenți.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a considerat că în cauză se impune cu necesitate suplimentarea

probatoriului pentru stabilirea deplină a situației de fapt privind autorul sau

autorii faptei ilicite și existența raportului de prepușenie dintre autorul

faptei și pârâți, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul fiind

evident.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a mai reținut că, potrivit susținerilor reclamantei și reținerii

instanței, existența vinovăției celor doi pârâți rezidă în aceea că, în

cadrul unităților militare, comandanții nu ar fi luat toate măsurile necesare

pentru paza perimetrului T.V.R., astfel că fiul reclamantei, care se afla

împreună cu mai multe persoane pentru apărarea sediului T.V.R., a fost

împușcat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că instanța nu a precizat și nici nu a stabilit

care anume măsuri s-ar fi impus a fi luate în aceste condiții ale Revoluției

Române și nu au fost luate; care au fost persoanele care aveau putere de

decizie și în ce măsură dispozițiile puteau prevede intervenția și evoluția

unor factori întâmplători și imprevizibili specifice acelor evenimente din

decembrie 1989.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 11

octombrie 2013, sub nr. 8159/1/2012.

Prin Decizia civilă nr.

400/A din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelanta - reclamantă

V.I. împotriva sentinței civile nr. 1476 din 19 octombrie 2011, pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 14889.01/3/2004, în

contradictoriu cu intimații - pârâți Guvernul României, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și S.R.I.

A admis

apelurile declarate de apelanții -

pârâți

M.A.I. și M.A.N. împotriva

aceleiași sentințe pe care a schimbat-o

în sensul că a respins acțiunea, ca

neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a arătat că în stabilirea cadrului procesual a avut în

vedere îndrumările obligatorii ale deciziei de casare pronunțate în cauză de

instanța de recurs (care privesc condițiile în care poate fi angajată

răspunderea civilă delictuală a pârâților M.A.N. și M.A.I.) și motivele de

apel invocate de părți.

Motivele de apel

invocate de apelanții-pârâți M.A.N. și M.A.I. prin care aceștia au

criticat respingerea excepțiilor lipsei calității lor procesuale pasive au fost

găsite neîntemeiate, având în vedere că, astfel cum a decis Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia de casare pronunțată în cauză, reclamanta a

justificat calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți, chemându-i în judecată

atât în nume propriu, cât și în calitate de comitenți ai persoanelor despre

care se pretinde că au săvârșit faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu,

respectiv autorul sau autorii împușcării; apărările pârâților M.A.N. și M.A.I.

în sensul că nu pot fi ținuți a răspunde pentru fapta ilicită care a condus la

decesul fiului reclamantei prin împușcare reprezintă probleme de fond și nu de

legitimare procesuală în cauză.

Motivele de apel

invocate de pârâții M.A.N. și M.A.I., în sensul că în cauză nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. pentru angajarea

răspunderii lor delictuale, au fost găsite întemeiate. Astfel, pentru ca

răspunderea comitentului să fie angajată în temeiul textului legal menționat,

este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile

răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 și 999 C. civ. Astfel,

victima prejudiciului trebuie să dovedească existența prejudiciului, existența

faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită

și prejudiciu, precum și existența vinovăției prepusului în comiterea

faptei ilicite.

A arătat

instanța de apel că, în ceea ce privește îndeplinirea în cauză a acestor

condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a

constatat că în cauză nu au fost administrate probatorii apte a dovedi că

împușcarea care a condus la decesul fiului său a fost săvârșită de persoane

care aveau calitate de prepuși ai pârâților.

Astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție a stabilit că, din punct de vedere probatoriu, într-un

proces civil nu se poate reține calitatea de comitent a unei instituții, câtă

vreme persoanele despre care se pretinde că au săvârșit fapta ilicită și că

sunt prepuși ai celui chemat în judecată nu au fost identificate.

În ceea ce privește

circumstanțele în care a avut loc decesul fiului reclamantei, curtea de apel a constatat

că, astfel cum a reținut tribunalul, din relațiile comunicate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurările în care s-a produs

decesul fiului apelantei-reclamante, V.S., fac obiectul Dosarului cu nr. 97/P/1990,

stabilindu-se că a fost împușcat mortal în ziua de 23 decembrie 1989 în zona

Televiziunii (conform raportului medico-legal din 15 februarie 1990).

Împrejurările în care

s-a petrecut fapta rezultă din documentul înaintat Tribunalului București de

către C.N.S.A.S.. Astfel, în zona Televiziunii au fost înregistrate 344 cauze

ca urmare a incidentelor care au avut loc începând cu data de 22 decembrie

de timp cuprins între 22 - 25 decembrie 1989, perioadă în care au existat

reprize de foc în zona respectivă cu caracter cvasi - permanent, marcate prin

intervale de liniște și prin perioade în care focul creștea în intensitate.

Zona marcată prin aceste evenimente se înscrie într-o formație relativ

circulară, largă, având drept centru sediul T.V.R. În mod succesiv, în acest

areal dispus în cercuri concentrice față de sediul T.V.R. au apărut dispozițiile

mixte, având drept rol apărarea obiectivului. Cercetările întreprinse au

evidențiat caracterul extrem de eterogen al acestor forțe, în structura cărora

se regăsesc forțe ale M.A.N., mai multe unități militare, forțe ale M.I.

înarmate; Gărzi Patriotice înarmate aparținând: L., I.R.A. G., SC F. SA, M.D.,

F.R., E., A., D., I.I.R.U.C., R., E., A.P.A.C.A. și I.S.P.E.C., respectiv civili

care s-au înarmat la T.V.R. sau care au venit înarmați din alte zone.

Astfel, curtea de

apel a reținut că la apărarea sediului și a împrejurimilor televiziunii au

participat, începând cu data de 22 decembrie 1989 și în zilele următoare, forțe

aparținând M.A.N., M.I., Gărzile Patriotice, precum și civili înarmați. Între

dispozitivele de apărare deja alcătuite ale M.A.N. și forțele trimise pentru

întărirea acestui obiectiv în noaptea de 22/23 decembrie 1989 s-a creat

inerente incidente în condițiile în care au fost provocate prin foc de acțiunea

unor elemente ostile care executau trageri din zona blocurilor situate peste drum

și în preajma localurilor M.A.N.. În mod succesiv astfel de incidente s-au

creat în prima noapte între dispozitivele care trecuseră la apărarea

localurilor 1 și 2 ale M.A.N. și forțe aparținând Regimentului de Gardă,

subunității de cercetare de la Buzău și Facultății Tehnice Militare.

În același raport s-a

arătat că situația din Municipiul București a înregistrat, începând cu data de

22 decembrie 1989, o complexitate ieșită din comun, marcată printre altele prin

numărul mare al formațiunilor militare angajate în luptă, ca și prin cifra

totală a pierderilor în morți și răniți (495 morți în întreaga capitală și 1.275

răniți începând cu data de 22 decembrie 1989 și până către sfârșitul anului).

Incidentele care au urmat în zilele de 22, 23, 24 și 25 decembrie 1989, dar cu

precădere în nopțile de 22/23 decembrie 1989 și 23/24 decembrie 1989, au fost

cantonate în jurul unor obiective de interes vital și național: actuala Piață a

Revoluției, M.A.N., sediul și împrejurimile T.V.R., sediul și împrejurimile

Radiodifuziunii și al Comandamentului Infanteriei și Tancurilor, zona

unităților militare din Ghencea și Șoseaua Antiaeriană, Aeroportul

Internațional Otopeni, etc.

În același raport s-a

arătat că în zona acestor obiective exista o mare aglomerație de forțe alcătuită

din structuri extrem de eterogene (unități militare, subunități, formațiuni de

gărzi patriotice, forțe ale miliției, forțe din rândul trupelor de securitate,

civili înarmați, la care se adaugă o imensă mulțime apărută în preajma acestor

obiective în urma repetatelor apeluri ale Televiziunii care chema masele să

sprijine revoluția).

În document s-a

arătat că, în piața Revoluției, după fuga lui N.C., forțele de securitate -

pază a președintelui și celorlalți demnitari au depus armele grupat (într-o încăpere)

sau le-au abandonat în diferite locuri din clădirea Comitetului Central (sub

fotolii, în W.C.-uri, birouri și alte locuri), părăsind în grabă obiectivul pe

care îl aveau în pază.

Pătrunderea masivă a

demonstranților în clădirea fostului C.C. al P.C.R. a făcut posibilă înarmarea

unora cu armele ascunse sau depuse de cadrele fostei Direcții a V-a (în

principal) la care s-au adăugat cele date de statul major al Gărzilor

Patriotice din C.C., la început pe baza unor acte de identitate și, în final,

fără documente.

Având în vedere că,

astfel cum rezultă din raport, în cursul evenimentelor au fost înarmate atât

persoane care aveau calitatea de prepuși ai celor doi pârâți, cât și persoane

neidentificate, curtea de apel a constatat lipsa oricăror informații care să fi

fost culese la acel moment privind identitatea persoanelor cărora li s-a

înmânat armament.

Mai mult, raportul a

constatat că lipsa probelor materiale, incinerarea cadavrelor, multitudinea de

forțe armate, posibila activitate concomitentă a unor elemente care au acționat

acoperit (trăgătorii de pe clădiri și din autoturisme și cei care erau echipați

în uniforme militare), arderea majorității documentelor de la I.P. Timiș al M.I.,

inclusiv cele cu privire la cadavre, lipsa unor informații din partea unor

organe specializate, a dus la blocarea activității de identificare a autorilor.

În această situație, curtea

de apel a reținut că este posibil ca alte persoane să fi săvârșit fapta ilicită

care a condus la decesul fiului reclamantei, astfel că, în absența unor dovezi

suplimentare, nu poate fi stabilită răspunderea niciunuia din pârâți în

calitate de comitenți. Împrejurările expuse mai sus privind circumstanțele în

care a avut loc fapta ilicită, lipsa probelor materiale, faptul că mai multe

persoane, neidentificate la momentul la care au fost înarmate, au acționat în

zona în care a avut loc decesul fiului reclamantei, conduc la imposibilitatea

identificării în prezent a persoanei care l-a împușcat mortal pe fiul apelantei-reclamante.

A mai arătat

instanța de apel că lipsa probelor materiale prelevate la momentul la care

au avut loc faptele, lipsa unei expertize tehnice care să poată stabili cu

certitudine arma cu care a fost împușcat fiul reclamantei, probe imposibil de

obținut de instanța civilă la aproape 25 de ani de la comiterea faptei, în

condițiile în care cercetările efectuate de organele penale competente nu au

condus la identificarea autorului faptei, fac imposibilă identificarea

autorului faptei ilicite.

Cu atât mai mult,

într-o astfel de situație, nu se poate pretinde părții reclamante să producă

dovezi care nu au putut fi obținute de organele penale competente care efectuau

cercetări privind respectivele evenimente, motiv pentru care, în conformitate

cu dispozițiile deciziei de casare în ceea ce privește suplimentarea

probatoriului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de

apelanta-reclamantă. Cu toate acestea din înscrisurile depuse la filele 46 - 64

nu rezultă elemente suplimentare de natură a conduce la identificarea în

concret a autorului faptei ilicite.

În acest context, curtea de apel a reținut că fapta ilicită

s-a produs cu ocazia Revoluției Române din decembrie 1989, în împrejurări

caracterizate de o imposibilitate obiectivă de a prevedea intervenția și

evoluția unor factori întâmplători și imprevizibili, motiv pentru care chiar

afirmațiile reclamantei se circumscriu unui cadru generic.

Or, în cadrul procesual astfel cum a fost stabilit de

reclamantă, pârâții nu pot fi

responsabilizați generic, în temeiul unei răspunderi care

presupune identificarea în concret a autorului faptei ilicite care formează

obiectul prezentei judecăți, în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 și

cu dificilul proces de cercetare ulterioară a acestora, răspunderea pentru

eficiența anchetei realizate de organele statului cu privire la acele

evenimente neaparținând pârâților din cauză.

A arătat, de asemenea,

instanța de apel că pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice în urma

evenimentelor din decembrie 1989 a fost adoptat de către legiuitorul român un

cadru legislativ special, care stabilește cazurile și condițiile în care se

acordă drepturi materiale posesorilor de certificat de revoluționar.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de

apelanta-reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 1476 din 19 octombrie 2011 pronunțate de

Tribunalul București, secția a III-a civilă;

au fost admise apelurile declarate

de apelanții - pârâți M.A.I. și M.A.N. împotriva aceleiași sentințe, care a

fost schimbată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

recurenta-reclamantă

V.I.,

solicitând admiterea acestei căi de atac și, pe cale de consecință,

respingerea apelurilor declarate de apelanții-pârâți.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., ale art. 6 din Convenția europeană a drepturilor Omului

și ale Constituției României, recurenta-reclamantă, care a făcut

ample referiri la deciziile anterioare de casare date în cauză, a arătat că,

prin Decizia nr. 964 din 14 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 394/2/2006, s-a stipulat că: “nu s-a avut în

vedere faptul că în cazul în speță lămurirea calității procesuale pasive nu

poate fi disociată de fondul litigiului, determinat de administrarea probelor

necesare și de dispozițiile legale relevante în raport de care să se aprecieze

dacă faptele imputate se pot reține”.

Prima instanță de

recurs a reținut în mod corect că ceea ce s-a imputat prin acțiunea

pârâților, este neglijența acestora, ordinele greșite și date cu încălcarea

legii, lipsa de cooperare și comunicare între unitățile pârâților participante

și haosul produs de acestea care au fost cauza determinantă a omorârii fiului

reclamantei, respectiv acea cauză fără de care omorul nu s-ar fi putut produce în

cursul evenimentelor din 22-23 decembrie, în preajma T.V.R.

S-a reținut, de asemenea,

că: “prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, înainte de

soluționarea cauzei, reclamanta a subliniat faptul că în soluționarea excepției

lipsei calității procesuale pasive trebuie să se pornească de la cauzalitatea

între faptă și prejudiciu, ținându-se cont de împrejurările fără de care

nu ar fi fost posibil decesul fiului său”; s-au subliniat, în acest context, ordinele

date de organele instituțiilor pârâte alături de nerespectarea dispozițiilor

legale care guvernează activitatea și responsabilitățile acestora. Față de

faptul că reclamanta a făcut referire la anumite probe, respectiv ordine de

serviciu, indicate și în recurs pe care, în niciun caz, aceasta nu le putea

obține, la dispoziții legale care guvernează activitatea pârâților, magistratul

are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale,

conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

A arătat recurenta-reclamantă

că, în fond după casare, cu respectarea dezlegărilor date de instanța de

recurs, au fost administrate probe pe baza cărora s-a reținut neglijența prepușilor

(pentru care pârâtele sunt chemate să răspundă în calitate de comitenți), proasta

gestionare a situației de criză de către pârâtele chemate și obligate prin lege

să asigure paza și siguranța cetățenilor, precum și încălcările învederate

ale legii în cursul evenimentelor din 22-23 decembrie din preajma T.V.R. care a

constituit cauza rănirii a peste 300 persoane și decesul a 78 de persoane,

printre care și fiul său.

În acord cu aceiași

dezlegare a problemei de drept și luându-se act că s-a dovedit îndeplinirea

condițiilor răspunderii civile delictuale (prejudiciul, fapta ilicită, legătura

de cauzalitate și vinovăția) care poate fi antrenată și pentru cea mai ușoară

culpă, sub aspectul încălcării legii, prin neglijență și proasta gestionare de

către prepușii pârâților, ca și de către pârâți (ceea ce a reprezentat

adevărata cauză fără de care prejudiciul constând în omorârea fiului

reclamantei nu s-ar fi produs), precum și potrivit principiilor legale în materie

de drept procedural, în sensul că în susținerea excepției lipsei calității

procesuale pârâtului îi incumbă sarcina probei (care în speță ar fi

presupus, față de probele produse, invocarea și dovedirea cauzelor exoneratoare

de răspundere, precum fapta altuia sau forța majoră), apelul pârâților a fost

în mod legal și întemeiat respins.

A susținut

recurenta-reclamantă că în recursul declarat de pârâți, în al doilea ciclu

procesual, instanță de recurs a încălcat autoritatea de lucru judecat a

dezlegării date problemei de drept de către prima instanță de recurs, dând o

dezlegare contrară, exercitându-se în felul acesta un control judiciar neconstituțional

de către o instanță de grad egal asupra unei instanțe de același grad,

respectiv a aceleași instanțe, în calea de atac ordinară neprevăzută de lege

pentru aceasta, respectiv recurs.

În acest sens Decizia

nr. 964/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost lipsită în mod

ilegal de efecte, prin pronunțarea Deciziei nr. 3127 din 5 iunie 2013 a aceleiași

instanțe.

Recurenta-reclamantă

a expus considerente din decizia nr. 3127/5 iunie 2013 conform cărora: “instanța

de apel a încălcat regulile fundamentale în materia sarcinii probei și nu a

ordonat administrarea probelor necesare pentru stabilirea situației de

fapt și aflarea adevărului.

Astfel, instanța de

apel a transpus în mod greșit principiul de drept substanțial in dubio pro reo

pe tărâm procesual în condițiile în care nedescoperirea celor care au săvârșit

fapta nu se datorează celor doua ministere.

Or, în cauză se

impunea cu necesitatea suplimentarea probatoriului pentru stabilirea deplină a

situației de fapt privind autorul sau autorii faptei ilicite și a existenței

raportului de prepușenie dintre autorul faptei și pârâți, raportul de

cauzalitate dintre fapta și prejudiciu fiind evident.

În ceea ce privește

analiza răspunderii civile delictuale a celor doi pârâți - în nume propriu

pentru proasta gestionare a situației de criza din decembrie 1989 - instanța de

apel a reținut, printr-o motivare sumară, că aceștia, prin subunitățile

de militari, au avut ca obiective apărarea sediului T.V.R. și a zonelor din împrejmuirea

T.V.R. și, odată cu permiterea intrării de grupuri de manifestanți în curtea T.V.R.,

și a acestora.

Cum obligația de

apărare a subunităților militare se întindea și asupra manifestanților,

obligație care nu a fost îndeplinită în totalitate, dovada fiind decesul fiului

reclamantei, răspunderea celor doi pârâți, raportat la aceasta stare de fapt, nu

a fost pe deplin lămurită.

Potrivit susținerilor

reclamantei și reținerii instanței, existenta vinei celor doi parați, rezidă în

aceea ca în cadrul unităților militare, comandații nu ar fi luat toate masurile

necesare pentru paza perimetrului T.V.R., astfel ca fiul reclamantei, care se

afla împreună cu mai multe persoane pentru apărarea sediului T.V.R., a fost împușcat.

Cu privire la acest

aspect este de reținut ca instanța nu a precizat și nici nu a stabilit care

anume masuri s-ar fi impus a fi luate în aceste condiții ale Revoluției Romane

și nu au fost luate, care au fost persoanele care aveau putere de decizie și în

ce măsura dispozițiile puteau prevede intervenția și evoluția unor factori

întâmplători și imprevizibili specifice acelor evenimente din Decembrie 1989.

Raportat la aceste

considerente, care impun trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea

situației de fapt, pentru o judecată unitară a cauzei se impune și admiterea

recursului reclamantei pentru ca aspectele privind criteriile legale și convenționale

de determinare a cuantumului daunelor morale sa fie avute în vedere la judecata

de fond.”

Recurenta-reclamantă

a susținut că prin decizia recurată i-a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil deoarece obiectul acțiunii a fost într-un mod vădit distorsionat în

condițiile în care le-a imputat pârâților neglijența, proasta

gestionare a situației de criza, dar i s-a impus identificarea făptuitorului și

probarea îndeplinirii condițiilor raportului de prepușenie în persoana acestuia.

În ceea ce privește atât

participarea, cât și raportul de prepușenie dintre efectivele unităților

participante și pârâții comitenți, în opinia recurentei-reclamante, acesta este

pe deplin dovedit cu materialele depuse la dosar, distincția dintre cadrele

militare active și militarii în termen neavând nici o relevanță, câtă

vreme unitățile au fost în componența învederată în extrasul de pe rezoluția

parchetului din Dosarul nr. 106/1997, trimise în misiuni în baza unor ordine

venite de la superiori care, în aceasta calitate, au fost ascultați (cum

rezulta din același material). Pe de alta parte, și în acest material, ca și în

cel de la C.N.S.A.S., se evidențiază lipsa de comunicare, informare și cooperare

între unitățile care au fost trimise în vederea apărării T.V.R., situație în care

s-a ajuns să se tragă haotic, fără protejarea cetățenilor, deși potrivit art.

40 din Decretul nr. 367/1971: “se interzice uzul de armă împotriva copiilor,

femeilor gravide, precum și în situațiile în care s-ar primejdui viața

altor persoane”. Or, aceste dispoziții au fost încălcate de pârâți, atât

în calitate de comitenți, cât și în nume propriu.

S-a arătat, de

asemenea, că instanța de apel, cu prilejul rejudecării, a făcut abstracție

de materialul probator privitor la faptele de neglijență și proastă

gestionare a crizei de către pârâți și prepușii lor, imputate și rezultate

atât din cercetările specialiștilor care au întocmit materialul C.N.S.A.S., cât

și din extrasul de rezoluție depus în apel.

În ceea ce privește

participarea gărzilor patriotice și a cetățenilor înarmați, împrejurare

față de care nu s-ar putea reține răspunderea pârâților, recurenta -

reclamantă a învederat că vina înarmării lor în condiții ilegale (cu încălcarea

regimului deținerii armelor, respectiv a Decretului nr. 367/1971) aparține tot

pârâților.

Astfel, pe de o

parte, Direcția a V-a (cu referire la care s-a reținut că ar fi abandonat,

în mod nelegal, arme în sediul C.C. al P.C.R., ceea ce ar fi permis ca unii cetățeni,

precum și gărzi patriotice să se înarmeze) se afla în subordonarea M.I. la acea

dată iar, pe de altă parte, forțele M.I. deși aveau ca atribuție legală

asigurarea respectării regimului deținerii armelor (care se face riguros, pe

baza unor permise speciale), nu a luat nici o măsura de ridicare a armamentului

de la populație sau de la gărzile patriotice.

Sub un alt aspect, recurenta

a arătat că față de dezlegările date de instanța de recurs în al

doilea ciclu procesual, pe care le contestă, instanța de apel a analizat pricina

numai sub aspectul cauzelor exoneratoare de răspundere a pârâților, cu toate

că, potrivit prevederilor legale în materia răspunderii civile delictuale,

cauzele exoneratoare de răspundere pot fi invocate doar de persoanele chemate

sa răspundă, nu și de instanță din oficiu; în plus, acestea trebuie dovedite.

Aceasta a expus

critici cu referire la cauzele exoneratoare de răspundere susținând că toate

acele situații de imprevizibilitate reținute de instanță în favoarea

pârâților au fost create chiar de prepuși și de organele acestora

astfel că, pe de o parte, aceștia nu pot invoca propria culpă drept cauză

exoneratoare de răspundere; pe de altă parte nu există dovezi ale unor asemenea

cauze cum sunt fapta victimei înseși, fapta terțului ori forța majoră.

În legătură cu

probarea pretențiilor deduse judecății și cu criticile potrivit cărora nu ar fi

fost identificat făptuitorul, recurenta a arătat că în mod incorect față de

specificul speței și de faptele imputate (care reprezintă adevărata cauză a

prejudiciului constând în omorâre a fiului său) i s-a impus identificarea făptuitorului,

în condițiile în care această operațiune nu a fost făcută de organele de

cercetare penala care dispuneau de aparatul necesar; în plus, imposibilitatea

descoperii făptuitorului este consecința acelorași fapte imputabile pârâților și

prepușilor acestora.

Aceasta a susținut că

din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale; contrar celor reținute în decizia dată de instanța de recurs

în cel de-al doilea ciclu procesual, potrivit căruia pe tărâm probatoriu nu s-ar

putea reține raționamentul pe cale de deducție logica, C. civ. permite

prezumțiile pe care le definește în art.