ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 827/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 10 noiembrie 2004, sub nr. 2725/2004, reclamanta V.I. a chemat în judecată pe pe pârâții M.A.N., M.I., S.R.I., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României, solicitând: a) stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâților M.A.N., M.I. și S.R.I.

atât pentru fapta proprie, cât și în calitate de comitenți, întrucât din neglijența acestora fiul reclamantei a fost împușcat mortal în ziua de 23 decembrie 1989 de către prepușii acestora, precum și pentru proasta gestionare a situației de criză din Decembrie 1989, care a avut drept consecință decesul fiului acesteia; b) stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru neidentificarea autorilor agresiunii, a căror victimă a fost fiul său; c) stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului Guvernul României pentru tolerarea agresorilor care au executat foc asupra fiului reclamantei în decembrie 1989 și refuzul de a dispune organelor cu atribuțiuni judiciare ale Statului Român, identificarea și tragerea lor la răspundere penală; d) obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune civile în cuantum de 10.000.000.000 lei și e) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ., Constituția României, Legea nr. 92/1992 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La data de 19 noiembrie 2004, pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare , prin care a invocat excepția netimbrării cererii (motivând că este o acțiune evaluabilă în bani), excepția prescripției dreptului la acțiune (față de faptul că, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a început să curgă de la data rănirii fiului reclamantei, prin împușcare) și excepția lipsei calității procesuale pasive. În motivarea acestei din urmă excepții, pârâtul a arătat că însăși reclamanta susține în cerere că nu cunoaște numele celor care i-au cauzat prejudiciul material și moral, solicitând obligarea de către instanță a pârâților să îi comunice persoanele vinovate de rănirea prin împușcare a fiului său, precum și instituțiile de care aparțineau sau aparțin cei vinovați.

În atare condiții, nefăcându-se dovada că persoanele vinovate sunt prepușii pârâtei, M.A.I. nu poate figura ca pârât în cauză.

La data de 30 noiembrie 2004, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale (motivând ca acesta este doar un organ colegial fără personalitate juridică, potrivit Legii nr. 37/1990, în prezent abrogată și Legea nr. 90/2001, care poate participa numai în litigiile de contencios administrativ, în calitate de pârât, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă), excepția lipsei calității procesuale pasive (motivată în sensul că reclamanta nu probează existența unui raport de prepușenie între pârâtul Guvernul României și autorul/autorii delictului generator al prejudiciului precum și nu l-a indicat pe autorul delictului), excepția prescripției dreptului la acțiune (deoarece de la data când persoana păgubită a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului au trecut mai mult de 3 ani).

La data de 02 decembrie 2004, pârâtul S.R.I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția nulității cererii de chemare în judecată (față de lipsa semnăturii reclamantei), excepția lipsei calității procesuale pasive (față de împrejurarea că, potrivit Legii nr. 14/1992, S.R.I. este un organ central al administrației de stat și funcționează în subordinea directă a Parlamentului, iar între fosta Securitate a Statului și SRI nu există identitate juridică și nici raport de succesiune legală) și excepția prescripției dreptului material la acțiune. La data de 15 februarie 2005, pârâtul M.A.N.

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii ( motivată în sensul că reclamanta nu a indicat în cerere persoana fizică în sarcina căreia ar urma să se stabilească vinovăția pentru vătămarea suferită și nici nu a facut dovada că aceasta ar fi prepus al M.A.N.), excepția lipsei calității procesuale pasive ( motivată de aceeași împrejurare la care se adaugă și faptul că, prin rezoluția din 31 octombrie 1995, dată de Secția Parchetelor Militare în Dosarul penal nr. 106/P/1991 s-a dispus neînceperea urmăririi penale (in rem) constatându-se că în cauză există o situație care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt) și excepția prescripției dreptului la acțiune (deoarece termenul de prescripție 3 ani, calculat de la data de 23 decembrie 1989, s-a împlinit la data de 23 decembrie 1992). La data de 15 martie 2005, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția inadmisibilității cererii (întrucât faptele penale privind decesul fiului reclamantei nu au fost săvârșite de procurorii magistrați, ci de persoane neidentificate) și excepția lipsei calității procesuale pasive,

susținând că nu se poate reține un raport de prepușenie între Ministerul Public și magistrații care au soluționat plângerile penale formulate de victimele Revoluției din Decembrie 1989, iar răspunderea pentru eventuale erori judiciare revine, în orice caz, Statului Român, conform art. 48 din Constituție. Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării acțiunii, în considerarea faptului că a încuviințat cererea de asistență judiciară formulată de reclamantă, în sensul scutirii de la plata taxei de timbru, în temeiul art. 74 și art. 75 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. (ținând seama de veniturile reduse ale reclamantei și de împrejurarea că aceasta nu ar fi putut să facă față cheltuielilor judecății privind plata taxei de timbru în cuantum de 83.351.195 lei).

Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". Or, reclamanta nu cunoaște exact nici paguba pricinuită prin decesul fiului său, nici pe cel care răspunde de ea. Excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului Guvernul României a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că, potrivit Legii nr. 90/2001, acesta are personalitate juridică, iar în raport și de dispozițiile art. 41 din C. proc. civ., guvernul are organe proprii de conducere, astfel că poate sta în judecată în calitate de pârât.

Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R.I., reținând ca aceasta a fost înființat după producerea evenimentelor din decembrie 1989, în baza Legii nr. 14/1992, iar din acest act normativ nu rezultă că acest pârât ar fi continuatorul fostei Securități a Statului cu privire la care reclamanta invocă săvârșirea faptelor ilicite cauzatoare de prejudiciu la data de 23 decembrie 1989. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți, tribunalul a constatat că este necesară administrarea de probe pentru soluționarea acestei excepții, față de împrejurarea ca faptele imputate acestor pârâți se referă la neîndeplinirea unor obligații legale ce se susține de către reclamanta că le-ar fi revenit, iar pentru aceasta este necesară producerea de dovezi atât cu privire la persoanele vinovate de împușcarea fiului reclamantei, cât și cu privire la gestionarea defectuoasă a situației de criza din Decembrie 1989. Prin urmare, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc.

civ. a dispus unirea acestei excepții cu fondul cauzei. Tribunalul a unit cu fondul și excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că susținerile invocate pentru motivarea acesteia trebuie dovedite odată cu susținerile reclamantei asupra fondului cauzei. Prin sentința civilă nr. 1085 din 27 septembrie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a arătat că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată este neîntemeiată față de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A.N., M.I., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție și Guvernul României, prima instanță a constatat că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale pasive a pârâților și nici nu a făcut dovada faptelor organelor persoanelor juridice chemate în judecată pentru care persoanele juridice ar putea fi chemate să răspundă în temeiul art. 35 din Decretul nr. 31/1954 ori a raportului de prepușenie între agresorii fiului său și pârâți. Prin urmare, în ceea ce îi privește pe acești pârâți, reclamanta nu a făcut dovada că fapta ilicită constând în uciderea fiului său a fost săvârșită de persoane pentru care pârâții sunt ținuți să răspundă și nici a unei legături de cauzalitate între decesul fiului reclamantei și neglijența imputată acestora în ceea ce privește proasta gestionare a situației de criză.

Prin Decizia civilă nr. 36 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reținând că, în speță, cercetările efectuate nu au putut stabili nici persoana care a apăsat pe trăgaciul armei, nici dacă aceasta era o persoană civilă sau era militar, dacă aparținea sau nu unei structuri statale (pentru ca în acest fel să atragă o formă de responsabilizare a uneia din instituțiile pârâte). În aceste condiții, în mod corect prima instanță a apreciat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, neputând fi responsabilizați generic în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 și cu dificilul proces de cercetare ulterioară a acestora.

Prin Decizia civilă nr. 964 din 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului București. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că numai după administrarea probatoriului poate fi soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților care, în speță, se confundă cu temeinicia cererii formulate împotriva acestora. Prin sentința civilă nr. 1746 din 19 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția calității procesuale pasive a pârâților M.A.N., M.I.

și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României și a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâții M.A.N. și Ministerul de Interne la plata sumei de 500.000 lei către reclamantă, reprezentând daune morale. A fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României, ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, nici în căile de atac și nici în hotărârile judecătorești pronunțate în aceste faze procesuale nu au fost formulate critici cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R.I., criticile referindu-se la considerentele admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A.N.

și Ministerul de Interne, precum și la celelalte excepții, respectiv: lipsa capacității de folosință a Guvernului și prescripția dreptului la acțiune. În consecință, tribunalul a constatat că soluționarea acestora a intrat în puterea lucrului judecat, fiind probleme de drept rezolvate. În ceea ce privește situația de fapt, tribunalul a reținut că, în mod succesiv, în arealul dispus în cercuri concentrice față de sediul T.V.R. au apărut dispozitive mixte, având drept rol apărarea dispozitivului. Cercetările întreprinse au evidențiat caracterul extrem de eterogen al acestor forțe, în structura cărora se regăsesc: 1) forțe ale M.A.N.: U.M. X București; Y Târgoviște; Z Medgidia; Q. Ploiești; X Caracal; X Boteni; X Buzău; X Titu; X Giurgiu; 2) forțe ale M.I.

înarmate: U.M. X București; 3) Gărzi Patriotice înarmate aparținând: L., I.R.A., G., SC F. SA, M.D., „F.R.”, „E.”, „A.”, „D.”, I.I.R.U.C., „R.”, „E.”, A.P.A.C.A., I.S.P.E.C.; 4) civili care s-au înarmat la T.V.R. sau care au venit înarmați din alte zone.

În timpul ducerii acțiunilor de luptă, în perioada de referință au fost ucise, în diverse circumstanțe, 78 de persoane și au fost rănite alte 266, cercetările întreprinse - lăsând la o parte o serie de cauze în care nu s-au putut clarifica din rațiuni practice derivate din lipsa oricăror informații, circumstanțele rănirii sau uciderii unor persoane - au stabilit că în multe situații victimele apar drept o consecință a câtorva factori comuni, cum ar fi: ucideri sau răniri din eroare a persoanelor aflate în preajmă, în urma unor trageri care au avut loc ca o reacție ripostă din rândul dispozitivelor de apărare în contra unor persoane neidentificate, care au executat foc asupra localurilor Televiziunii și zonelor adiacente; cu privire la împrejurările în care s-a deschis focul (tragerile fiind urmate de morți și răniți pe fondul erorilor generate de lipsa de cooperare), s-a reținut că participații au considerat, în mod eronat, că se confundă cu adversari reali; distorsiunile de apreciere produse de bănuieli de cele mai multe ori nejustificate, au produs, la rândul lor, victime pe fondul erorilor de interpretare.

Semne de întrebare a ridicat și acțiunea unor elicoptere la data de 23 decembrie 1989 în zona T.V.R. Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că la data de 23 decembrie 1989, trei elicoptere militare de tip I.A.R., aparținând U.M. X Titu (care au primit misiunea de a executa foc și a nimici forța vie aflată pe imobilele situate în jurul Televiziunii) au survolat zona. La focurile de mitralieră executate de la bordul aeronavelor, forțele aflate la sol au ripostat cu armament automat, necunoscând misiunea aviatorilor. Din schimbul de focuri a rezultat rănirea pilotului principal al unuia dintre elicoptere, precum și a doi civili aflați la sol. Se poate concluziona că în zona televiziunii s-au executat trageri care nu se pot justifica, ca fiind provenite din rândul forțelor care apărau Televiziunea.

Făcând în mod repetat apel la populația civilă, sute de cetățeni au apărut în zonă ca rezultat al acestor apeluri. În această porțiune de teren din preajma Televiziunii erau distribuite, după cum s-a văzut, în adâncime, și unele din zonele adiacente, dispozitive ale armatei angajate în operațiuni de luptă. Grupuri de civili s-au interpus ca o barieră între aceste forțe și vilele de peste drum de Televiziune. Nu este așadar de natură să surprindă că s-au produs pierderi de vieți omenești în împrejurările în care se executau trageri intense cu diferite categorii de armament. Ceea ce apare de neînțeles este de ce în studioul 4al televiziunii era chemată populația în ajutor în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 în condițiile în care dispozitivul militar existent în curtea T.V.R.

ce cuprindea și tehnică de luptă grea era mult mai mult decât considerabil. Tribunalul a apreciat că este excesiv a impune reclamantei, în justificarea calității procesuale pasive a M.I.R.A. și M.A.N. să arate care sunt organele acestora, respectiv persoanele cu funcții de conducere responsabile. Astfel, este de notorietate, prin urmare nu trebuie dovedit de către reclamantă, faptul că în evenimentele din decembrie 1989 au fost implicate armata, miliția și securitatea, organe ale statului care aveau personal înarmat. Notorietatea anterior menționată, face ca indicarea în calitate de pârâți a M.I.R.A. și M.A.N. să fie suficientă pentru a se putea cerceta fondul cauzei. Conform art. 1000 alin. (3) C. civ., comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Motivul acestei responsabilități fiind o greșeală ce legea prezumă că e proprie comitentului, acesta poate fi acționat direct de cei care au suferit o pagubă prin fapta prepusului lor, fără să fie chemați în judecată și prepușii. Tribunalul a considerat că stabilirea raportului de prepușenie este o chestiune de fapt stabilită de instanță, pe baza probelor administrate, respectiv declarația martorului audiat în fața instanței de fond în primul ciclu procesual (probă ce nu a fost înlăturată ca urmare a casării și trimiterii spre rejudecare), documentul de la C.N.S.A.S., ordinele de luptă date în zilele respective, din care a rezultat modul defectuos de gestionare a situației în acea perioadă de către M.A.N.

și M.I., coroborat și cu aspectele reținute în Rezoluția dată în Dosarul nr. 106/P/1991 la data de 31 octombrie 1995 privind existența erorii de fapt, precum și aspectele reținute de Hotărârea C.E.D.O. privind Asociația 21 Decembrie din 24 mai 2011. Având în vedere că au fost probate toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale și că nu se poate proba cu certitudine care este persoana care l-a ucis pe fiul reclamantei, s-a dispus obligarea, în solidar, a celor doi pârâți la plata daunelor morale, urmând ca aceștia să întreprindă ulterior demersurile necesare pentru identificarea celui vinovat de producerea pagubei, în vederea exercitării dreptului de regres. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta V.I.

și pârâții M.A.N. și M.A.I. Apelanta-reclamantă V.I. a criticat sentința sub aspectul cuantumului sumei acordate cu titlu de despăgubire. Aceasta a arătat că pentru a stabili despăgubirile în cuantum atât de mic față de suma solicitată, tribunalul a reținut că există aspecte de echitate pe care le-a avut în vedere, dar nu a explicat cum a ajuns la un cuantum al despăgubirii atât de mic, prin raportare la prejudiciul cauzat, care constă în omorârea, din neglijență, a fiului său. Apelantul-pârât M.A.N. a solicitat admiterea apelului și modificarea, în tot, a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea apelului a arătat că principala critică împotriva sentinței apelate se referă la netemeinicia dispoziției instanței de fond, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.N.

Astfel, pentru a reține calitatea procesuală pasivă a pârâților, prima instanță în mod eronat a considerat că au fost probate toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, apreciind, fără temei, că nu este necesară identificarea persoanei vinovate de producerea pagubei. Ca urmare, Tribunalul București a stabilit vinovăția M.A.N., în ciuda faptului că reclamanta nu a probat că prejudiciul suferit i-a fost cauzat de prepuși ai acestui minister și nici care sunt acei prepuși. A susținut că nu sunt întrunite condițiile legale pentru ca M.A.N. să răspundă în cauză în calitate de comitent potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ. Apelantul-pârât M.A.I. a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Acest apelant-pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe care înțelege să o reitereze. În ceea ce privește răspunderea civilă a M.A.I. instituită de art. 1000 alin. (3) C. civ., ca răspundere a comitentului pentru fapta prepusului, a arătat că a fost reținută în mod greșit de tribunal, întrucât nu s-a dovedit calitatea de prepus și implicit calitatea de comitent. Astfel, intimata - reclamantă nu a produs aceste dovezi, nefiind în măsură să indice persoana care ar fi avut calitatea de prepus al instituției pârâte și care a săvârșit fapta în limitele unei funcții încredințate de aceasta, cu respectarea instrucțiunilor și a ordinului dat de comitent.

Cercetările efectuate nu au putut stabili nici persoana care a apăsat pe trăgaciul armei, nici dacă această persoană era o persoană civilă sau era militar, dacă aparținea sau nu unei structuri statale pentru ca în acest fel să atragă o formă de responsabilizare a uneia din instituțiile pârâte. Apelantul-pârât M.A.I.

a considerat că neindicarea persoanei fizice - autor al faptei justificată pe o imposibilitate de a o indica ca urmare a neidentificării ei în procesul penal, nu justifică acțiunea civilă a intimatei - reclamante îndreptată împotriva unei persoane juridice pentru care singura justificare a calității procesuale pasive este aceea de a se număra printre entitățile juridice care aveau personal înarmat și care acționau în baza unui ordin de păstrare a ordinii publice în Decembrie 1989. Într-o asemenea situație răspunderea care este una subsidiară nu poate aparține decât statului, aceasta având conform art. 13 din Constituția României adoptată în anul 1965 obligația pozitivă de a asigura libertatea și demnitatea omului.

Prin Decizia civilă nr. 339/A din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantă și de pârâții M.A.N. și M.A.I. Prin Decizia civilă nr. 3127 din 05 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantă și de pârâții M.A.N. și M.A.I. împotriva Deciziei civile nr. 339/A din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel București Secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că apărările recurenților - pârâți M.A.N. și M.A.I. în sensul că nu pot fi ținuți a răspunde pentru fapta ilicită care a condus la decesul fiului reclamantei prin împușcare reprezintă probleme de fond și nu de legitimare procesuală în cauză și numai după stabilirea deplină a situației de fapt se poate statua și asupra calității procesuale.

Prin chemarea în judecată a pârâților, atât în nume propriu cât și în calitate de comitenți ai persoanelor despre care se pretinde că au săvârșit faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv autorul sau autorii împușcării, reclamanta a justificat calitatea procesuală pasivă a celor doi pârâți. În ceea ce privește însă persoanele ținute a răspunde pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin împușcarea fiului său, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză nu au fost administrate probatorii apte a dovedi că împușcarea care a condus la decesul fiului său a fost săvârșită de persoane care aveau calitatea de prepuși ai pârâților, în subordinea celor doi pârâți fiind atât personal angajat cu contract de muncă cât și militari în termen, răspunderea pârâților pentru cele două categorii de persoane aflate în subordine, în calitate de comitenți urmând a fi analizată în mod diferit.

Astfel, militarii în termen nu îndeplineau funcții ci o îndatorire constituțională. Îndeplinirea serviciului militar nu avea la bază un raport de voință, ci îndeplinirea unei îndatoriri, obligatorie în virtutea legii. Militarii în termen pot fi considerați prepuși în cazuri excepționale când au primit însărcinări speciale în interesul nemijlocit al unității ori din partea unui superior în interesul personal al acestuia, pe când cadrele active au întotdeauna calitatea de prepuși ai pârâților care au personalitate juridică.

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că este adevărat că se poate ajunge, pe cale de deducție logică, la concluzia că împușcarea fiului reclamantei nu putea fi făcută, eventual, decât de personalul celor doi pârâți însă din punct de vedere probatoriu într-un proces civil raționamentul trebuie să fie unul inductiv, în sensul că nu se poate reține calitatea de comitent a unei instituții, câtă vreme persoanele despre care se pretinde că au săvârșit fapta ilicită și că sunt prepuși ai celui chemat în judecată nu au fost identificate. Chiar dacă dispozitivele aflate în teren în zona televiziunii sunt cunoscute, acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că autorul sau autorii agresiunii au fost prepușii celor doi pârâți, în condițiile în care în zonă au activat și gărzile patriotice și civili înarmați.

Întrucât este posibil ca alte persoane să fi săvârșit fapta ilicită care a condus la decesul fiului reclamantei, în absența unor dovezi suplimentare nu poate fi stabilită răspunderea niciunuia în calitate de comitenți. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că în cauză se impune cu necesitate suplimentarea probatoriului pentru stabilirea deplină a situației de fapt privind autorul sau autorii faptei ilicite și existența raportului de prepușenie dintre autorul faptei și pârâți, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul fiind evident. Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că, potrivit susținerilor reclamantei și reținerii instanței, existența vinovăției celor doi pârâți rezidă în aceea că, în cadrul unităților militare, comandanții nu ar fi luat toate măsurile necesare pentru paza perimetrului T.V.R., astfel că fiul reclamantei, care se afla împreună cu mai multe persoane pentru apărarea sediului T.V.R., a fost împușcat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța nu a precizat și nici nu a stabilit care anume măsuri s-ar fi impus a fi luate în aceste condiții ale Revoluției Române și nu au fost luate; care au fost persoanele care aveau putere de decizie și în ce măsură dispozițiile puteau prevede intervenția și evoluția unor factori întâmplători și imprevizibili specifice acelor evenimente din decembrie 1989. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 11 octombrie 2013, sub nr. 8159/1/2012. Prin Decizia civilă nr. 400/A din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă V.I.

împotriva sentinței civile nr. 1476 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 14889.01/3/2004, în contradictoriu cu intimații - pârâți Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și S.R.I. A admis apelurile declarate de apelanții - pârâți M.A.I. și M.A.N. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, curtea de apel a arătat că în stabilirea cadrului procesual a avut în vedere îndrumările obligatorii ale deciziei de casare pronunțate în cauză de instanța de recurs (care privesc condițiile în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâților M.A.N.

și M.A.I.) și motivele de apel invocate de părți. Motivele de apel invocate de apelanții-pârâți M.A.N. și M.A.I. prin care aceștia au criticat respingerea excepțiilor lipsei calității lor procesuale pasive au fost găsite neîntemeiate, având în vedere că, astfel cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare pronunțată în cauză, reclamanta a justificat calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți, chemându-i în judecată atât în nume propriu, cât și în calitate de comitenți ai persoanelor despre care se pretinde că au săvârșit faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv autorul sau autorii împușcării; apărările pârâților M.A.N. și M.A.I. în sensul că nu pot fi ținuți a răspunde pentru fapta ilicită care a condus la decesul fiului reclamantei prin împușcare reprezintă probleme de fond și nu de legitimare procesuală în cauză.

Motivele de apel invocate de pârâții M.A.N. și M.A.I., în sensul că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. pentru angajarea răspunderii lor delictuale, au fost găsite întemeiate. Astfel, pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată în temeiul textului legal menționat, este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 și 999 C. civ. Astfel, victima prejudiciului trebuie să dovedească existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției prepusului în comiterea faptei ilicite.

A arătat instanța de apel că, în ceea ce privește îndeplinirea în cauză a acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a constatat că în cauză nu au fost administrate probatorii apte a dovedi că împușcarea care a condus la decesul fiului său a fost săvârșită de persoane care aveau calitate de prepuși ai pârâților. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, din punct de vedere probatoriu, într-un proces civil nu se poate reține calitatea de comitent a unei instituții, câtă vreme persoanele despre care se pretinde că au săvârșit fapta ilicită și că sunt prepuși ai celui chemat în judecată nu au fost identificate.

În ceea ce privește circumstanțele în care a avut loc decesul fiului reclamantei, curtea de apel a constatat că, astfel cum a reținut tribunalul, din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurările în care s-a produs decesul fiului apelantei-reclamante, V.S., fac obiectul Dosarului cu nr. 97/P/1990, stabilindu-se că a fost împușcat mortal în ziua de 23 decembrie 1989 în zona Televiziunii (conform raportului medico-legal din 15 februarie 1990). Împrejurările în care s-a petrecut fapta rezultă din documentul înaintat Tribunalului București de către C.N.S.A.S..

Astfel, în zona Televiziunii au fost înregistrate 344 cauze ca urmare a incidentelor care au avut loc începând cu data de 22 decembrie 1989. Evenimentele care s-au consumat în preajma Televiziunii vizează intervalul de timp cuprins între 22 - 25 decembrie 1989, perioadă în care au existat reprize de foc în zona respectivă cu caracter cvasi - permanent, marcate prin intervale de liniște și prin perioade în care focul creștea în intensitate. Zona marcată prin aceste evenimente se înscrie într-o formație relativ circulară, largă, având drept centru sediul T.V.R. În mod succesiv, în acest areal dispus în cercuri concentrice față de sediul T.V.R. au apărut dispozițiile mixte, având drept rol apărarea obiectivului.

Cercetările întreprinse au evidențiat caracterul extrem de eterogen al acestor forțe, în structura cărora se regăsesc forțe ale M.A.N., mai multe unități militare, forțe ale M.I. înarmate; Gărzi Patriotice înarmate aparținând: L., I.R.A. G., SC F. SA, M.D., F.R., E., A., D., I.I.R.U.C., R., E., A.P.A.C.A. și I.S.P.E.C., respectiv civili care s-au înarmat la T.V.R. sau care au venit înarmați din alte zone. Astfel, curtea de apel a reținut că la apărarea sediului și a împrejurimilor televiziunii au participat, începând cu data de 22 decembrie 1989 și în zilele următoare, forțe aparținând M.A.N., M.I., Gărzile Patriotice, precum și civili înarmați. Între dispozitivele de apărare deja alcătuite ale M.A.N.

și forțele trimise pentru întărirea acestui obiectiv în noaptea de 22/23 decembrie 1989 s-a creat inerente incidente în condițiile în care au fost provocate prin foc de acțiunea unor elemente ostile care executau trageri din zona blocurilor situate peste drum și în preajma localurilor M.A.N.. În mod succesiv astfel de incidente s-au creat în prima noapte între dispozitivele care trecuseră la apărarea localurilor 1 și 2 ale M.A.N. și forțe aparținând Regimentului de Gardă, subunității de cercetare de la Buzău și Facultății Tehnice Militare. În același raport s-a arătat că situația din Municipiul București a înregistrat, începând cu data de 22 decembrie 1989, o complexitate ieșită din comun, marcată printre altele prin numărul mare al formațiunilor militare angajate în luptă, ca și prin cifra totală a pierderilor în morți și răniți (495 morți în întreaga capitală și 1.275 răniți începând cu data de 22 decembrie 1989 și până către sfârșitul anului).

Incidentele care au urmat în zilele de 22, 23, 24 și 25 decembrie 1989, dar cu precădere în nopțile de 22/23 decembrie 1989 și 23/24 decembrie 1989, au fost cantonate în jurul unor obiective de interes vital și național: actuala Piață a Revoluției, M.A.N., sediul și împrejurimile T.V.R., sediul și împrejurimile Radiodifuziunii și al Comandamentului Infanteriei și Tancurilor, zona unităților militare din Ghencea și Șoseaua Antiaeriană, Aeroportul Internațional Otopeni, etc. În același raport s-a arătat că în zona acestor obiective exista o mare aglomerație de forțe alcătuită din structuri extrem de eterogene (unități militare, subunități, formațiuni de gărzi patriotice, forțe ale miliției, forțe din rândul trupelor de securitate, civili înarmați, la care se adaugă o imensă mulțime apărută în preajma acestor obiective în urma repetatelor apeluri ale Televiziunii care chema masele să sprijine revoluția).

În document s-a arătat că, în piața Revoluției, după fuga lui N.C., forțele de securitate - pază a președintelui și celorlalți demnitari au depus armele grupat (într-o încăpere) sau le-au abandonat în diferite locuri din clădirea Comitetului Central (sub fotolii, în W.C.-uri, birouri și alte locuri), părăsind în grabă obiectivul pe care îl aveau în pază. Pătrunderea masivă a demonstranților în clădirea fostului C.C. al P.C.R. a făcut posibilă înarmarea unora cu armele ascunse sau depuse de cadrele fostei Direcții a V-a (în principal) la care s-au adăugat cele date de statul major al Gărzilor Patriotice din C.C., la început pe baza unor acte de identitate și, în final, fără documente.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din raport, în cursul evenimentelor au fost înarmate atât persoane care aveau calitatea de prepuși ai celor doi pârâți, cât și persoane neidentificate, curtea de apel a constatat lipsa oricăror informații care să fi fost culese la acel moment privind identitatea persoanelor cărora li s-a înmânat armament. Mai mult, raportul a constatat că lipsa probelor materiale, incinerarea cadavrelor, multitudinea de forțe armate, posibila activitate concomitentă a unor elemente care au acționat acoperit (trăgătorii de pe clădiri și din autoturisme și cei care erau echipați în uniforme militare), arderea majorității documentelor de la I.P. Timiș al M.I., inclusiv cele cu privire la cadavre, lipsa unor informații din partea unor organe specializate, a dus la blocarea activității de identificare a autorilor.

În această situație, curtea de apel a reținut că este posibil ca alte persoane să fi săvârșit fapta ilicită care a condus la decesul fiului reclamantei, astfel că, în absența unor dovezi suplimentare, nu poate fi stabilită răspunderea niciunuia din pârâți în calitate de comitenți. Împrejurările expuse mai sus privind circumstanțele în care a avut loc fapta ilicită, lipsa probelor materiale, faptul că mai multe persoane, neidentificate la momentul la care au fost înarmate, au acționat în zona în care a avut loc decesul fiului reclamantei, conduc la imposibilitatea identificării în prezent a persoanei care l-a împușcat mortal pe fiul apelantei-reclamante.

A mai arătat instanța de apel că lipsa probelor materiale prelevate la momentul la care au avut loc faptele, lipsa unei expertize tehnice care să poată stabili cu certitudine arma cu care a fost împușcat fiul reclamantei, probe imposibil de obținut de instanța civilă la aproape 25 de ani de la comiterea faptei, în condițiile în care cercetările efectuate de organele penale competente nu au condus la identificarea autorului faptei, fac imposibilă identificarea autorului faptei ilicite. Cu atât mai mult, într-o astfel de situație, nu se poate pretinde părții reclamante să producă dovezi care nu au putut fi obținute de organele penale competente care efectuau cercetări privind respectivele evenimente, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile deciziei de casare în ceea ce privește suplimentarea probatoriului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de apelanta-reclamantă.

Cu toate acestea din înscrisurile depuse la filele 46 - 64 nu rezultă elemente suplimentare de natură a conduce la identificarea în concret a autorului faptei ilicite. În acest context, curtea de apel a reținut că fapta ilicită s-a produs cu ocazia Revoluției Române din decembrie 1989, în împrejurări caracterizate de o imposibilitate obiectivă de a prevedea intervenția și evoluția unor factori întâmplători și imprevizibili, motiv pentru care chiar afirmațiile reclamantei se circumscriu unui cadru generic.

Or, în cadrul procesual astfel cum a fost stabilit de reclamantă, pârâții nu pot fi responsabilizați generic, în temeiul unei răspunderi care presupune identificarea în concret a autorului faptei ilicite care formează obiectul prezentei judecăți, în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 și cu dificilul proces de cercetare ulterioară a acestora, răspunderea pentru eficiența anchetei realizate de organele statului cu privire la acele evenimente neaparținând pârâților din cauză. A arătat, de asemenea, instanța de apel că pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice în urma evenimentelor din decembrie 1989 a fost adoptat de către legiuitorul român un cadru legislativ special, care stabilește cazurile și condițiile în care se acordă drepturi materiale posesorilor de certificat de revoluționar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1476 din 19 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă; au fost admise apelurile declarate de apelanții - pârâți M.A.I. și M.A.N. împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă V.I., solicitând admiterea acestei căi de atac și, pe cale de consecință, respingerea apelurilor declarate de apelanții-pârâți. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ale art. 6 din Convenția europeană a drepturilor Omului și ale Constituției României, recurenta-reclamantă, care a făcut ample referiri la deciziile anterioare de casare date în cauză, a arătat că, prin Decizia nr. 964 din 14 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 394/2/2006, s-a stipulat că: “nu s-a avut în vedere faptul că în cazul în speță lămurirea calității procesuale pasive nu poate fi disociată de fondul litigiului, determinat de administrarea probelor necesare și de dispozițiile legale relevante în raport de care să se aprecieze dacă faptele imputate se pot reține”.

Prima instanță de recurs a reținut în mod corect că ceea ce s-a imputat prin acțiunea pârâților, este neglijența acestora, ordinele greșite și date cu încălcarea legii, lipsa de cooperare și comunicare între unitățile pârâților participante și haosul produs de acestea care au fost cauza determinantă a omorârii fiului reclamantei, respectiv acea cauză fără de care omorul nu s-ar fi putut produce în cursul evenimentelor din 22-23 decembrie, în preajma T.V.R.

S-a reținut, de asemenea, că: “prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, înainte de soluționarea cauzei, reclamanta a subliniat faptul că în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive trebuie să se pornească de la cauzalitatea între faptă și prejudiciu, ținându-se cont de împrejurările fără de care nu ar fi fost posibil decesul fiului său”; s-au subliniat, în acest context, ordinele date de organele instituțiilor pârâte alături de nerespectarea dispozițiilor legale care guvernează activitatea și responsabilitățile acestora.

Față de faptul că reclamanta a făcut referire la anumite probe, respectiv ordine de serviciu, indicate și în recurs pe care, în niciun caz, aceasta nu le putea obține, la dispoziții legale care guvernează activitatea pârâților, magistratul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri temeinice și legale, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

A arătat recurenta-reclamantă că, în fond după casare, cu respectarea dezlegărilor date de instanța de recurs, au fost administrate probe pe baza cărora s-a reținut neglijența prepușilor (pentru care pârâtele sunt chemate să răspundă în calitate de comitenți), proasta gestionare a situației de criză de către pârâtele chemate și obligate prin lege să asigure paza și siguranța cetățenilor, precum și încălcările învederate ale legii în cursul evenimentelor din 22-23 decembrie din preajma T.V.R. care a constituit cauza rănirii a peste 300 persoane și decesul a 78 de persoane, printre care și fiul său.

În acord cu aceiași dezlegare a problemei de drept și luându-se act că s-a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale (prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăția) care poate fi antrenată și pentru cea mai ușoară culpă, sub aspectul încălcării legii, prin neglijență și proasta gestionare de către prepușii pârâților, ca și de către pârâți (ceea ce a reprezentat adevărata cauză fără de care prejudiciul constând în omorârea fiului reclamantei nu s-ar fi produs), precum și potrivit principiilor legale în materie de drept procedural, în sensul că în susținerea excepției lipsei calității procesuale pârâtului îi incumbă sarcina probei (care în speță ar fi presupus, față de probele produse, invocarea și dovedirea cauzelor exoneratoare de răspundere, precum fapta altuia sau forța majoră), apelul pârâților a fost în mod legal și întemeiat respins.

A susținut recurenta-reclamantă că în recursul declarat de pârâți, în al doilea ciclu procesual, instanță de recurs a încălcat autoritatea de lucru judecat a dezlegării date problemei de drept de către prima instanță de recurs, dând o dezlegare contrară, exercitându-se în felul acesta un control judiciar neconstituțional de către o instanță de grad egal asupra unei instanțe de același grad, respectiv a aceleași instanțe, în calea de atac ordinară neprevăzută de lege pentru aceasta, respectiv recurs. În acest sens Decizia nr. 964/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost lipsită în mod ilegal de efecte, prin pronunțarea Deciziei nr. 3127 din 5 iunie 2013 a aceleiași instanțe. Recurenta-reclamantă a expus considerente din decizia nr. 3127/5 iunie 2013 conform cărora: “instanța de apel a încălcat regulile fundamentale în materia sarcinii probei și nu a ordonat administrarea probelor necesare pentru stabilirea situației de fapt și aflarea adevărului.

Astfel, instanța de apel a transpus în mod greșit principiul de drept substanțial in dubio pro reo pe tărâm procesual în condițiile în care nedescoperirea celor care au săvârșit fapta nu se datorează celor doua ministere. Or, în cauză se impunea cu necesitatea suplimentarea probatoriului pentru stabilirea deplină a situației de fapt privind autorul sau autorii faptei ilicite și a existenței raportului de prepușenie dintre autorul faptei și pârâți, raportul de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu fiind evident. În ceea ce privește analiza răspunderii civile delictuale a celor doi pârâți - în nume propriu pentru proasta gestionare a situației de criza din decembrie 1989 - instanța de apel a reținut, printr-o motivare sumară, că aceștia, prin subunitățile de militari, au avut ca obiective apărarea sediului T.V.R.

și a zonelor din împrejmuirea T.V.R. și, odată cu permiterea intrării de grupuri de manifestanți în curtea T.V.R., și a acestora. Cum obligația de apărare a subunităților militare se întindea și asupra manifestanților, obligație care nu a fost îndeplinită în totalitate, dovada fiind decesul fiului reclamantei, răspunderea celor doi pârâți, raportat la aceasta stare de fapt, nu a fost pe deplin lămurită. Potrivit susținerilor reclamantei și reținerii instanței, existenta vinei celor doi parați, rezidă în aceea ca în cadrul unităților militare, comandații nu ar fi luat toate masurile necesare pentru paza perimetrului T.V.R., astfel ca fiul reclamantei, care se afla împreună cu mai multe persoane pentru apărarea sediului T.V.R., a fost împușcat.

Cu privire la acest aspect este de reținut ca instanța nu a precizat și nici nu a stabilit care anume masuri s-ar fi impus a fi luate în aceste condiții ale Revoluției Romane și nu au fost luate, care au fost persoanele care aveau putere de decizie și în ce măsura dispozițiile puteau prevede intervenția și evoluția unor factori întâmplători și imprevizibili specifice acelor evenimente din Decembrie 1989. Raportat la aceste considerente, care impun trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea situației de fapt, pentru o judecată unitară a cauzei se impune și admiterea recursului reclamantei pentru ca aspectele privind criteriile legale și convenționale de determinare a cuantumului daunelor morale sa fie avute în vedere la judecata de fond.” Recurenta-reclamantă a susținut că prin decizia recurată i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil deoarece obiectul acțiunii a fost într-un mod vădit distorsionat în condițiile în care le-a imputat pârâților neglijența, proasta gestionare a situației de criza, dar i s-a impus identificarea făptuitorului și probarea îndeplinirii condițiilor raportului de prepușenie în persoana acestuia.

În ceea ce privește atât participarea, cât și raportul de prepușenie dintre efectivele unităților participante și pârâții comitenți, în opinia recurentei-reclamante, acesta este pe deplin dovedit cu materialele depuse la dosar, distincția dintre cadrele militare active și militarii în termen neavând nici o relevanță, câtă vreme unitățile au fost în componența învederată în extrasul de pe rezoluția parchetului din Dosarul nr. 106/1997, trimise în misiuni în baza unor ordine venite de la superiori care, în aceasta calitate, au fost ascultați (cum rezulta din același material).

Pe de alta parte, și în acest material, ca și în cel de la C.N.S.A.S., se evidențiază lipsa de comunicare, informare și cooperare între unitățile care au fost trimise în vederea apărării T.V.R., situație în care s-a ajuns să se tragă haotic, fără protejarea cetățenilor, deși potrivit art. 40 din Decretul nr. 367/1971: “se interzice uzul de armă împotriva copiilor, femeilor gravide, precum și în situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane”. Or, aceste dispoziții au fost încălcate de pârâți, atât în calitate de comitenți, cât și în nume propriu. S-a arătat, de asemenea, că instanța de apel, cu prilejul rejudecării, a făcut abstracție de materialul probator privitor la faptele de neglijență și proastă gestionare a crizei de către pârâți și prepușii lor, imputate și rezultate atât din cercetările specialiștilor care au întocmit materialul C.N.S.A.S., cât și din extrasul de rezoluție depus în apel.

În ceea ce privește participarea gărzilor patriotice și a cetățenilor înarmați, împrejurare față de care nu s-ar putea reține răspunderea pârâților, recurenta - reclamantă a învederat că vina înarmării lor în condiții ilegale (cu încălcarea regimului deținerii armelor, respectiv a Decretului nr. 367/1971) aparține tot pârâților. Astfel, pe de o parte, Direcția a V-a (cu referire la care s-a reținut că ar fi abandonat, în mod nelegal, arme în sediul C.C. al P.C.R., ceea ce ar fi permis ca unii cetățeni, precum și gărzi patriotice să se înarmeze) se afla în subordonarea M.I. la acea dată iar, pe de altă parte, forțele M.I. deși aveau ca atribuție legală asigurarea respectării regimului deținerii armelor (care se face riguros, pe baza unor permise speciale), nu a luat nici o măsura de ridicare a armamentului de la populație sau de la gărzile patriotice.

Sub un alt aspect, recurenta a arătat că față de dezlegările date de instanța de recurs în al doilea ciclu procesual, pe care le contestă, instanța de apel a analizat pricina numai sub aspectul cauzelor exoneratoare de răspundere a pârâților, cu toate că, potrivit prevederilor legale în materia răspunderii civile delictuale, cauzele exoneratoare de răspundere pot fi invocate doar de persoanele chemate sa răspundă, nu și de instanță din oficiu; în plus, acestea trebuie dovedite. Aceasta a expus critici cu referire la cauzele exoneratoare de răspundere susținând că toate acele situații de imprevizibilitate reținute de instanță în favoarea pârâților au fost create chiar de prepuși și de organele acestora astfel că, pe de o parte, aceștia nu pot invoca propria culpă drept cauză exoneratoare de răspundere; pe de altă parte nu există dovezi ale unor asemenea cauze cum sunt fapta victimei înseși, fapta terțului ori forța majoră.

În legătură cu probarea pretențiilor deduse judecății și cu criticile potrivit cărora nu ar fi fost identificat făptuitorul, recurenta a arătat că în mod incorect față de specificul speței și de faptele imputate (care reprezintă adevărata cauză a prejudiciului constând în omorâre a fiului său) i s-a impus identificarea făptuitorului, în condițiile în care această operațiune nu a fost făcută de organele de cercetare penala care dispuneau de aparatul necesar; în plus, imposibilitatea descoperii făptuitorului este consecința acelorași fapte imputabile pârâților și prepușilor acestora. Aceasta a susținut că din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale; contrar celor reținute în decizia dată de instanța de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual, potrivit căruia pe tărâm probatoriu nu s-ar putea reține raționamentul pe cale de deducție logica, C. civ.

permite prezumțiile pe care le definește în art.