ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7265/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7265/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
1619/121/2006, reclamanta A.C.A. a solicitat în contradictoriu cu Primăria
municipiului Galați repunerea în termenul de depunere a notificării potrivit
Legii 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că este unica moștenitoare a defuncților H. și E.S., C.R. și O.S., foști
proprietari ai imobilelor situate în Galați.
Aceasta a arătat că este cetățean
german, cu domiciliul în Germania și cu ocazia unei vizite în România a aflat
că este în vigoare Legea 10/2001.
Analizând conținutul acesteia, a
constatat că îi este aplicabil art. 1 dar, având domiciliul în Germania, nu a
avut cunoștință de termenul prevăzut de lege pentru formularea notificării.
Reclamanta a invocat dispozițiile
art. 103 C. proc. civ. și a susținut că în perioada derulării procedurii
reglementate de Legea 10/2001 a fost în incapacitate de a se deplasa pe
teritoriul României.
Tribunalul Galați, prin sentința
civilă nr. 2068 din 27 noiembrie 2006, a respins cererea reclamantei ca
nefondată.
Prima instanță a reținut că
reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii 10/2001 pentru a solicita
măsuri reparatorii pentru imobilele ce au aparținut autorilor săi și în
legătură cu care susține că au fost preluate în mod abuziv de stat.
Instanța a mai reținut că
nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea
dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin
echivalent și, chiar dacă Legea nr. 247/2005 a adus unele modificări Legii
10/2001, acestea nu se referă și la termenul de depunere a notificărilor, iar
în cauză nu își are aplicabilitatea art. 103 C. proc. civ.
Reclamanta, prin mandatar a declarat
apel împotriva sentinței.
Curtea de Apel Galați, prin decizia
civilă nr. 73/A din 13 martie 2007 a respins apelul ca nefondat, reținând că
hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, în condițiile în care
reclamanta nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința
sa, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 103 C. proc.
civ., împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea obiectivă de a formula
notificarea în termen și de natură să justifice repunerea în termen.
Reclamanta, prin mandatar a declarat
recurs împotriva deciziei de mai sus, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9,
10 C. proc. civ. și art. 1 din protocolul nr. 1 din Convenția Europeană.
Aceasta a criticat hotărârea
instanței de apel, în esență, pentru că nu a făcut aplicarea art. 103 C. proc.
civ., deoarece consideră că a dovedit cu acte medicale împrejurarea mai presus
de voința sa care a împiedicat-o să formuleze notificarea în termenul prevăzut
de lege.
Reclamanta a solicitat casarea
ambelor hotărâri pronunțate, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului și a
cerut trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Critica recurentei privind faptul că
prima instanță nu ar fi intrat în cercetarea fondului este neîntemeiată.
Instanța de apel a reținut în mod
corect, ca și prima instanță, că reclamanta nu a formulat notificare în
termenul prevăzut de lege, iar prevederile art. 103 C. proc. civ. nu își găsesc
aplicabilitatea în speță întrucât decăderea, în sensul avut în vedere de
legiuitor în textul invocat, este o sancțiune care determină stingerea unui
drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, cum ar fi
neexercitarea unei căi de atac sau neîndeplinirea unui act de procedură în
termenul legal, în timp ce în dreptul substanțial, conceptul de decădere evocă
intervalul înlăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat să îl
exercite într-un anumit mod sub sancțiunea stingerii.
În mod corect a reținut instanța de
apel că susținerile reclamantei în sensul că, având domiciliul în străinătate
și fiind bolnavă, nu a putut lua cunoștință de existența Legii 10/2001 și din acest
motiv nu a putut formula notificarea în termen, nu pot fi considerate ca
împrejurări mai presus de voința acesteia, care, potrivit art. 103 C. proc.
civ., să justifice repunerea reclamantei în termenul de formulare a
notificării.
O persoană nu poate invoca
necunoașterea legii pentru a justifica neexercitarea unui drept în termenul
expres prevăzut de un act normativ, chiar dacă acest lucru se datorează
faptului că acea persoană nu își are domiciliul pe teritoriul statului în care
este în vigoare acea lege.
De altfel, nici starea de boală
invocată de reclamantă nu poate justifica repunerea în termen solicitată de ea,
deoarece, așa cum rezultă din conținutul actului medical depus la dosar, se
atestă doar faptul că reclamanta a fost pacienta unui anume medic specialist de
medicină generală în anii 2001 și 2002.
Așa încât, hotărârea instanței de
apel, care a constatat temeinică și legală hotărârea instanței de fond, este
legală și va fi menținută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta A.C.A. împotriva deciziei nr. 73/A din 13 martie 2007 pronunțată de
Curtea de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie
2007.