ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8382/2007

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 949/111/2007, reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat pronunțarea unei hotărâri

prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în statele membre ale Uniunii Europene, cu privire la pârâta T.R.A., ca urmare

a faptului că aceasta a fost returnată din Elveția, în baza acordului de

readmisie încheiat de România cu acest stat.

Prin sentința civilă nr. 365 din 28

martie 2007, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reținând în

motivarea soluției faptul că, potrivit dispoziției înscrise în art. 2 din cel

de-al patrulea Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, dreptul la libera circulație este

garantat, prevăzându-se totodată că restrângerea exercitării acestui drept este

posibilă numai atunci când este vorba de măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice.

Aceste cerințe s-a constatat a nu fi

îndeplinite în speță, întrucât nu s-a făcut dovada unei conduite

necorespunzătoare a pârâtei pe teritoriul Elveției, de natură să conducă la

restrângerea dreptului la libera circulație, ca măsură necesară, care s-ar

impune într-o societate democratică.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, care a solicitat schimbarea hotărârii și restrângerea dreptului la

libera circulație pe o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că, potrivit

art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege

pot fi stabilita anumita îngrădiri, cu scopul de a asigura respectarea

drepturilor și libertăților altora, or, o astfel de îngrădire este prevăzută în

Legea nr. 248/2005..

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 358/A din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

S-a reținut în considerentele

deciziei că, simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea,

circulația, ieșirea de pe teritoriul țării nu este de natură a constitui, în

sine, o conduită care să constituie, prin ea însăși, o măsură de limitare a

libertății de circulație. O asemenea îngrădire a dreptului la libera circulație

implică existența unei amenințări serioase la cerințele de ordine publică, de

natură a afecta interesele fundamentale ale societății.

În prezent, în materia liberei

circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din

Tratatul C.E.E., precum și art. 4 din Directiva 2004/38/CE.

Cum în cauză s-a constatat a nu fi

îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii

dreptului la circulație a cetățeanului român, deoarece norma comunitară prevede

în mod limitativ doar trei situații în care se poate dispune o astfel de

limitare, s-a concluziona asupra caracterului legal al hotărârii prime

instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs apelanta-reclamantă, care a susținut greșita înlăturare de la

aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005, care constituiau temeiuri suficiente pentru admiterea

cererii și îngrădirea exercițiului dreptului la libera circulație.

Astfel, dreptul la libera circulație

nu este unul absolut, el se circumscrie anumitor condiții, aspect ce rezultă și

din art. 25 și art. 53 din Constituție, referitoare la exercitarea drepturilor

fundamentale și la posibilitatea restrângerii lor.

De asemenea, din Declarația

universală a drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultă același

aspect, în legătură cu posibilitatea îngrădirii prin lege, a exercițiului

drepturilor și libertăților umane (conform art. 29, „în exercitarea drepturilor

și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor

stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și

respectare a drepturilor și libertăților altora”). Or, Legea nr. 248/2005 este

cea care stabilește aceste îngrădiri cărora toți cetățenii români, fără

discriminare, trebuie să li se supună.

În ce privește aprecierea de către

instanță a aplicabilității Directivei 2004/38/CE, aceasta s-a făcut în mod

greșit, față de împrejurarea că Elveția (stat de pe teritoriul căruia a fost

expulzată pârâta) nu face parte din Uniunea Europeană, pentru a fi aplicate

normele comunitare.

Criticile recurentei urmează să fie

încadrate [în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.], în motivul de

recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de împrejurarea că se

invocă nesocotirea dispozițiilor de drept material.

Recursul este nefondat.

Susținerea recurentei în sensul că,

singură condiția returnării intimatului-pârât, pe baza unui acord de readmisie,

era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005, să impună măsura restrângerii libertății de

circulație, ignoră normele dreptului de drept internațional.

Astfel, dispozițiile invocate, din

legislația internă, vin în conflict cu art. 2 din Protocolul nr. 4, adițional

la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Aceasta, în condițiile în care,

norma internă impune drept singură condiție de restrângere a dreptului la

libera circulație, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în

baza unui acord de readmisie, în timp ce în paragraful 3 al art. 2 din

Protocolul nr. 4 se prevede că „exercitarea acestor drepturi nu poate face

obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie

măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională,

siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora”, iar în paragraful 4 al aceluiași articol, se prevede că

dreptul la liberă circulație poate face obiectul unor restrângeri, dacă acestea

„sunt justificate de interesul public într-o societate democratică”.

Or, astfel de motive care să impună

restrângerea libertății de circulație, nu pot rezulta în mod suficient din

faptul însuși al expulzării(determinat de șederea ilegală pe teritoriul altui

stat), pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea

măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei

internaționale.

De aceea, în conflictul care apare

între norma internă și cea internațională, trebuie să fie acordată preeminență

acesteia din urmă.

La această interpretare obligă

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora, „dacă există

neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate

reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau

legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Considerentul instanței de apel

referitor la incidența normei comunitare(în speță, Directiva 2004/38/CE) este

într-adevăr eronat, în condițiile în care expulzarea pârâtei s-a făcut de pe

teritoriul Elveției, care nu este stat membru al Uniunii Europene.

Această inadvertență în motivarea soluției, nu este

însă de natură să conducă la nelegalitatea deciziei, întrucât subzistă

argumentele referitoare la aplicabilitatea reglementării internaționale, care

se impune în raport de dreptul intern (mult mai restrictiv în ce privește

posibilitățile de exercitare a unui drept fundamental, cum este cel referitor

la libera circulație a persoanei).

Pentru considerentele arătate, care

vin să suplinească motivarea instanței de apel, criticile de nelegalitate

formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 358/A/2007 din 11 iulie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 decembrie 2007.