ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6253/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20

septembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței, în baza

dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene, pentru

o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtei T.D., returnată din Ungaria, la data de

28 aprilie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară, ratificat prin Legea nr. 230/2002.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 61/C din 18 ianuarie 2007, a

respins acțiunea, reținând că potrivit dispoziției înscrisă în art. 2 din cel

de-al 4 lea protocol adițional la Convenția pentru drepturilor omului și

libertăților fundamentale, dreptul la libera circulație este garantat,

exercitarea acestuia neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea

care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, prevenirea

faptelor penale, protecția sănătății sau protejarea drepturilor și libertăților

altora.

Or, se mai arată, în sarcina pârâtei

nu s-a putut reține un comportament necorespunzător pe teritoriul statului

ungar, ce ar fi fost de natură să justifice luarea unei asemenea măsuri.

În esență cu aceeași motivare,

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 101/2006-A din 17

aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, susține în esență

că, după aderarea la Uniunea Europeană a României, măsura restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație, se poate aplica pentru statul din

care persoana a fost returnată, în speță Ungaria, măsură ce se impune pentru

controlul migrației ilegale din România spre statele europene și respectiv

pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.

Astfel, se mai arată, nu se poate

susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie, încheiat cu România, încalcă prevederile din Constituție

sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul de liberă

circulație.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Instanța de control judiciar a făcut

o judicioasă trimitere la dispozițiile Directivei nr. 38/C.E. din 29 aprilie

2004, a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora

cetățenii acestei uniuni ( prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1

ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși

de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate,

alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

Art. 27-33 din aceeași Directivă,

statuează că cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la

liberă circulație și de rezidență pe teritoriul altui stat membru, numai pentru

motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării aplicate de statul

afectat.

Aceste norme, au fost transpuse de

altfel în legislația internă, prin O.U.G. nr. 102/2005, privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a

dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român, în

temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu

regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se

situează în sfera ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile

art. 27 ale Directivei nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în

baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară prioritară

în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat, decât în condițiile

mai sus expuse, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine sau cu caracter

preventiv, iar simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților privind

șederea în Ungaria, neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine, o conduită

de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția

instanțelor de respingere a cererii, se justifică.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 101/A din 17

aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2007.