ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5061/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

La data de 28 iunie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâta

T.L.C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în Statele Uniunii

Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că la data de 2 aprilie 2006 pârâta a fost returnată din Italia în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

Legea nr. 173/1997. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar în conformitate cu

art. 52 din aceeași lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană,

măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, trebuie să

se refere la teritoriile tuturor statelor Uniunii Europene, cu excepția celor

cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 44/C din 16 ianuarie 2007, a

respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, soluție confirmată de Curtea de

Apel Oradea, secția civilă mixtă, care, prin decizia nr. 43/A din 22 martie

2007, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat că potrivit Protocolului Convenției Europene a

Drepturilor Omului, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu

poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea

națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora, pârâta negăsindu-se în nici una dintre aceste situații.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și

Internelor, care a invocat următoarele critici: autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de

această măsură; greșit a fost respinsă acțiunea întrucât potrivit prevederilor

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară

pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie; conform art. 25 din Constituție

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a solicitat prin acțiunea

introductivă de instanță restrângerea exercitării dreptului pârâtei T.L.C. la

libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se poate dispune, la

solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărei

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor

administrate în cauză.

În adevăr, libertatea de circulație

a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), teza

a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație. Dacă legiuitorul

ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 T

ce

prevede că orice cetățean al Uniunii

are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub

rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile

luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. 1.158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea drepturilor

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economiei European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și

care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art.

35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea

comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența, vreuneia dintre cauzele de limitare

prevăzută în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Față de cele ce preced, recursul

reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 43 A din 22

martie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.