ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7670/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 10 noiembrie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe

pârâta H.I.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele

Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 1 septembrie

2006 pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat

de România cu această tară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar în conformitate cu art.

52 din aceeași lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura

restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, trebuie să se

refere la teritoriile tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepția celor cu

privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr.

265/C din 1 martie 2007 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și

motivat că potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la aderarea României

la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii

Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate

trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu

privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Pe de altă parte, Legea nr. 79/1995 privind

ratificarea Protocolului nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale prevede la art. 2 libertatea de circulație.

Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor constrângeri decât

acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, prevenirea

faptelor penale, protecția sănătății și a moralei ori pentru protejarea

drepturilor și libertăților altora.

Instanța de fond a conchis că din declarația

redactată de organele de poliție, necoroborate cu alte probe, nu rezultă că

pârâta H.I.E. ar reprezenta un pericol în sensul celor de mai sus pentru a i se

restrânge dreptul la liberă circulație, astfel că acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 204 din 15 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a

păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor care a invocat următoarele critici: autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de re turnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de

această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru că din prevederile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituție, condițiile

exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că

ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care

cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării

dreptului pârâtei H.I.E. la liberă circulație în statele Uniunii Europene în

temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația

prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției

Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de

către Tribunalul București.

Pe cale de consecință, luarea acestei măsuri este de

competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unor prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Libertatea de circulație a cetățenilor români nu este

absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii

materiale speciale, la care trimite art. 25, alin. (1), teza a II-a din

Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare

dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi

dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fî stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice

cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul

statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și

de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004

privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a

membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a

Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiul Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în

vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost

transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea europeană se

vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art.

1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în

Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și

interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Față de cele ce preced, recursul reclamantei se

privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

împotriva deciziei nr. 204 din 15 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2007.