ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7670/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7670/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 10 noiembrie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte
din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe
pârâta H.I.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele
Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 1 septembrie
2006 pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat
de România cu această tară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și
completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă
circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult
3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui
acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar în conformitate cu art.
52 din aceeași lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura
restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, trebuie să se
refere la teritoriile tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepția celor cu
privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr.
265/C din 1 martie 2007 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de
reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și
motivat că potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la aderarea României
la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui
acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii
Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate
trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu
privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Pe de altă parte, Legea nr. 79/1995 privind
ratificarea Protocolului nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale prevede la art. 2 libertatea de circulație.
Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor constrângeri decât
acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, prevenirea
faptelor penale, protecția sănătății și a moralei ori pentru protejarea
drepturilor și libertăților altora.
Instanța de fond a conchis că din declarația
redactată de organele de poliție, necoroborate cu alte probe, nu rezultă că
pârâta H.I.E. ar reprezenta un pericol în sensul celor de mai sus pentru a i se
restrânge dreptul la liberă circulație, astfel că acțiunea a fost respinsă ca
neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței
tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 204 din 15 mai 2007
pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a
păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor care a invocat următoarele critici: autoritățile române nu au
competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei
actului de re turnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de
această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru că din prevederile art. 38 lit.
a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru
dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate
este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are
încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituție, condițiile
exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că
ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care
cetățenii români pot circula în străinătate.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării
dreptului pârâtei H.I.E. la liberă circulație în statele Uniunii Europene în
temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei
circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația
prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției
Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost
returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află
domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de
către Tribunalul București.
Pe cale de consecință, luarea acestei măsuri este de
competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unor prevederi care să
dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a
dovezilor administrate în cauză.
Libertatea de circulație a cetățenilor români nu este
absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii
materiale speciale, la care trimite art. 25, alin. (1), teza a II-a din
Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a
cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare
dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea
exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi
dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct
restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fî stipulat că o asemenea
restrângere operează de drept.
În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice
cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul
statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și
de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
În legislația secundară, Directiva Consiliului nr.
38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a
membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a
Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE,
68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,
90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor
statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de
ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe
teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și
Spațiul Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în
vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost
transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea europeană se
vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art.
1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în
Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și
interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.
Față de cele ce preced, recursul reclamantei se
privește ca nefondat și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte
împotriva deciziei nr. 204 din 15 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția
civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 13 noiembrie 2007.