ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 949/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

9895 din 10 noiembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 34335/3/2006 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta SC A.R.A. SA București împotriva pârâtei SC G.A. SA

București având ca obiect anularea hotărârii nr. 1 și 2 ale adunării generale

extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 18 septembrie 2006.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de

anulare a hotărârii motivat de încălcarea prevederilor art. 132 alin. (2), art.

129 alin. (2), (3) și (6), art. 101 și 131 alin. (4) și (5) din Legea nr. 31/1990,

în vigoare la data adoptării hotărârii contestate este nefondată.

Astfel, în privința

motivului de anulare pentru lipsa procesului-verbal întocmit de cenzori și apoi

verificarea acestuia de către secretarul de ședință sau în locul acestuia de

către notar, tribunalul a avut în vedere faptul că nu se impunea îndeplinirea

acestei formalități, care este specifică doar în cazul acționarilor care

participă la adunarea generală și dețin acțiuni la purtător, nu și în ipoteza

acțiunilor nominative când simpla participare permite verificarea îndeplinirii

condițiilor de prezență și cvorum. În consecință această critică nu este

întemeiată, deoarece toate acțiunile societății pârâte sunt la purtător.

De asemenea, arată

tribunalul au fost respectate și dispozițiile art. 129 alin. (3) și art. 101

din Legea nr. 31/1990, deoarece notarul a fost desemnat să îndeplinească

sarcina de secretar al ședinței, cu acordul acționarilor prezenți, situație în

care hotărârile atacate sunt legale și sub acest aspect.

Totodată, contrar celor

susținute de reclamantă, referitor la momentul în care începe să curgă termenul

pentru executarea hotărârii nr. 2, acesta coincide cu data îndeplinirii ultimei

formalități cerute de lege, respectiv publicarea hotărârii în M. Of., astfel

încât și în această privință sunt respectate dispozițiile art. 131 alin. (3) și

(4) din Legea nr. 31/1990, fiind irelevant faptul că pe calea ordonanței

președințiale s-a dispus suspendarea hotărârii atacate.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 250 din 15 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu motivarea că față de obligația

instituită de lege în sarcina societăților din domeniul asigurărilor de a

efectua auditul financiar cu firme de specialitate și a lipsei obligației

întocmirii procesului-verbal de către cenzori, criticile formulate în acest

sens de reclamantă sunt nefondate. De asemenea, în condițiile art. 129 din

Legea nr. 31/1990, atribuțiile secretarului de ședință pot fi exercitate și de

către un notar public, dacă adunarea generală hotărăște în acest sens, motiv

pentru care și această critică a fost respinsă, ca nefondată, precum și aceea

referitoare la momentul în care pot fi puse în executare hotărârile adoptate.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC A.R.A. SA criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că instanța de apel a luat în considerare numai motivul de apel

întemeiat pe încălcarea prevederilor art. 129 alin. (2) și (6) din Legea nr. 31/1990

nepronunțându-se asupra celorlalte trei motive constând în nesocotirea

prevederilor art. 129 alin. (3) și art. 131 alin. (4) și (5) și respectiv

referirea instanței de fond la aspecte care nu au fost invocate de părți.

Procedând în acest mod, curtea de apel în realitate nu a motivat hotărârea

adoptată, iar pe de altă parte considerentele avute în vedere pentru

respingerea apelului sunt străine de natura pricinii, fiind irelevantă

invocarea art. 129 din aceeași lege, deoarece nu s-a contestat exercitarea

atribuțiilor secretarului de ședință de către notarul public ci faptul că nu

s-a încheiat procesul-verbal prevăzut de art. 129 alin. (2) și (6) din actul

normativ arătat. De asemenea, susține recurenta, excede cadrului procesual

precizarea că instanța nu avea obligația administrării din oficiu a probelor

referitoare la menționarea hotărârii în registru și depunerea acesteia la O.R.C.,

deoarece nu s-a afirmat teza contrară.

Prin cea de a doua critică

recurenta arată că, contrar celor reținute de ambele instanțe, întocmirea

procesului-verbal al comisiei este obligatorie indiferent de felul acțiunilor,

nominative sau la purtător, deoarece legiuitorul nu face nicio distincție,

astfel încât această formalitate se aplică tuturor societăților comerciale.

Totodată, arată recurenta,

au fost încălcate și prevederile art. 129 alin. (3) din aceeași lege, în

condițiile în care nu a existat o hotărâre a acționarilor care să ateste

manifestarea de voință a acestora cu privire la prezența și mandatul notarului,

hotărârile instanțelor fiind greșite și sub acest aspect, ca și în privința

aplicării art. 131 alin. (4) și (5) care interzicea executarea unei hotărâri A.G.A.

anterior îndeplinirii condițiilor cumulative expres prevăzute constând în

înregistrarea în registrul adunărilor generale la R.C. și publicarea în M. Of.

al României. De altfel, în această privință prima instanță a inserat în

motivare aspecte fără legătură cu natura pricinii, iar curtea de apel nu a

examinat această critică.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.

Astfel, motivul de recurs,

constând în nelegalitatea hotărârii derivată din lipsa motivelor ori existența

unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, este nefondat,

deoarece instanța de apel chiar dacă a prezentat într-o formă lapidară

criticile apelantei le-a respins în totalitate arătând pe scurt și argumentele

care au coincis cu cele ale primei instanțe, în aceste condiții, exercitarea

controlului judiciar al deciziei, fiind posibil, curtea reținând că au fost

menționate considerentele care au condus la pronunțarea deciziei recurate.

În privința criticilor

întemeiate pe încălcarea prevederilor art. 129 alin. (2) și (6) din Legea nr. 31/1990,

în redactarea în vigoare la momentul adoptării hotărârilor contestate, curtea

constată că în mod corect au reținut ambele instanțe cu obligația întocmirii

procesului-verbal de către comisia de cenzori există doar în cazul acțiunilor

la purtător, concluzie care rezultă, cu evidență, din prevederile art. 123 alin.

(1) din aceeași lege, conform căruia la adunările generale, acționarii care

posedă acțiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus în condițiile

prescrise de acest text, iar cenzorii au constatat printr-un proces-verbal

depunerea la timp a acțiunilor.

Din această perspectivă,

motivarea instanțelor că procesul-verbal întocmit de cenzori se impune doar în

cazul acționarilor care dețin acțiuni la purtător este în acord atât cu textul

legal anterior invocat, dar și cu statutul societății pârâte, care în calitate

de societate de asigurare avea obligația legală de a efectua auditul financiar

doar cu firme de specialitate, scop în care a și hotărât la data de 20 martie 2003

eliminarea din statut și contract a capitolului privitor la cenzori.

În același context

desemnarea în calitate de secretar de ședință a notarului public s-a efectuat

cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (2) și (3) din aceeași lege,

reținând că a existat în acest sens acordul tuturor acționarilor prezenți,

motiv pentru care și această critică fiind nefondată va fi respinsă ca atare.

De asemenea, în privința

momentului la care hotărârile contestate vor putea fi puse în executare, se va

reține că instanțele au interpretat și aplicat corect prevederile art. 131 alin.

(4) și (5) din Legea nr. 31/1990, concluzionând că acesta coincide cu data

publicării în M. Of., publicarea fiind însă ulterioară înregistrării hotărârii

în registrul adunărilor generale și al menționării la O.R.C.

De menționat însă că

reclamanta însăși a solicitat ca hotărârea să fie executată, în sensul

depunerii vărsămintelor, în termen de 30 zile de la data publicării în M. Of.

și că deși propunerea a fost acceptată de ceilalți acționari, a votat împotriva

propriei propuneri, ceea ce evidențiază caracterul nefondat al acestei critici.

În concluzie, reținând că

instanțele au analizat corect raportul juridic dedus judecății aplicând corect

textele legale incidente materiei, pronunțând hotărâri legale acestea vor fi

menținute a atare ca efect al respingerii recursului, ca nefondat, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA București împotriva deciziei nr. 250

din 15 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2008.