ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7134/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7134/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra
recursului de față;
Examinând
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din
20 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția
II
a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
menținut
starea
de arest a inculpatului S.J.,
arestat în baza mandatului de arestare preventivă
nr. 4 din 16 octombrie 2003
emis de Curtea de Apel București, secția a
II-
a penală, în dosarul
de urmărire penală nr. 392/P/2003.
S-a
dispus ca onorariul avocatului din oficiu în sumă de 40 lei să fie suportat
din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în
cauză sunt
întrunite cumulativ
prevederile art. 48 lit. f) C. proc. pen., respectiv
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este închisoare
mai mare de
4 ani și există probe că
lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru
ordinea
publică.
S-a mai reținut că pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura
infracțiunilor, din modalitatea concretă de
săvârșire a acestora, din gradul de
pericol
social al faptelor precum și din atitudinea procesuală a inculpatului,
apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială a
inculpatului,
impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs inculpatul
solicitând
admiterea
acestuia, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de
libertate întrucât nu
mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive.
Potrivit
art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci
când „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe
viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există
probe că lăsarea sa în
libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
Potrivit
art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituția României privitor la libertatea
individuală, măsura lipsirii de libertate a
unei persoane se poate dispune
atunci când există motive temeinice că s-a săvârșit o infracțiune sau
necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune,
fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice,
a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a
procesului penal.
In
speță, inculpatul S.J. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în aceea că, folosind
procuri
falsificate, având
aparența că au fost emise de notari din S.U.A., fără a avea apostila aplicată
de autoritățile americane competente, a intrat sau a încercat să intre în
posesia mai multor imobile din București.
Având în vedere natura infracțiunilor, modalitatea concretă de
săvârșire a acestora, gradul de pericol social al faptelor, precum și persoana
inculpatului, aflat
în stare de recidivă, înalta Curte constată că menținerea măsurii
arestării preventive a inculpatului s-a dispus în mod legal și temeinic,
neexistând motive de revocare a
acesteia.
În
consecință se va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, cu obligarea
acestuia la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.J.
împotriva încheierii din 10
noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a
II-
a penală și pentru cauze cu
minori și de familie.
Obligă recurentul la plata
sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat din care suma de 40 lei reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din
oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică
azi 6 decembrie 2006.