ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7134/2006

Asupra recursului de față; Examinând lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a menținut starea de arest a inculpatului S.J., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 16 octombrie 2003 emis de Curtea de Apel București, secția a II- a penală, în dosarul de urmărire penală nr. 392/P/2003. S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în sumă de 40 lei să fie suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite cumulativ prevederile art. 48 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. S-a mai reținut că pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura infracțiunilor, din modalitatea concretă de săvârșire a acestora, din gradul de pericol social al faptelor precum și din atitudinea procesuală a inculpatului, apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului, impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”. Potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituția României privitor la libertatea individuală, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârșit o infracțiune sau necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

In speță, inculpatul S.J. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în aceea că, folosind procuri falsificate, având aparența că au fost emise de notari din S.U.A., fără a avea apostila aplicată de autoritățile americane competente, a intrat sau a încercat să intre în posesia mai multor imobile din București. Având în vedere natura infracțiunilor, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, gradul de pericol social al faptelor, precum și persoana inculpatului, aflat în stare de recidivă, înalta Curte constată că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului s-a dispus în mod legal și temeinic, neexistând motive de revocare a acesteia.

În consecință se va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.J. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II- a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 6 decembrie 2006.