ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 46/2007

HOTĂRÂRE
10.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 46/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 70/CA/2006-PI,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea reclamantei A.A. împotriva pârâtelor Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Oradea și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală. A anulat decizia de impunere nr. 30374 din

29 martie 2005 și raportul de inspecție fiscală nr. 30374 din 29 martie 2005,

precum și decizia nr. 125 din 21 iunie 2005 în parte, menținând-o cu privire la

obligația de plată a T.V.A. în sumă de 672.631.933 lei și dobânzi în sumă de

357.264.051 lei, până la 22 octombrie 2001 și în continuare, până la 31

ianuarie 2005.

A respins cererea pentru

recalcularea impozitului pe venit, compensarea și restituirea sumei plătite în

plus.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

- reclamanta a devenit

plătitoare T.V.A. în temeiul O.U.G. nr. 17/2000, care a intrat în vigoare la

data de 13 martie 2000, iar în condițiile în care plafonul de 50 milioane a

fost depășit la 26 iunie 2000, prin încasarea sumei de 16,16 miliarde,

reclamanta a devenit plătitoare de T.V.A. la 1 august 2000;

- pentru veniturile obținute

în perioada 1 august - 22 octombrie 2000, reclamanta datorează T.V.A. în sumă

de 672.631.933 lei și dobânzi de 357.264.051 lei, așa cum rezultă din expertiza

contabilă efectuată; având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 13 din

O.U.G. nr. 17/2000, baza de impozitare este reprezentată ca fiind

contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate exclusiv T.V.A.;

- în ceea ce privește

deductibilitatea T.V.A., s-a reținut că reclamanta nu beneficiază de această

facilitate fiscală, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000,

contribuabili înregistrați ca plătitori de T.V.A. au dreptul la deducerea taxei

aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, ori reclamanta nu s-a

înregistrat ca plătitoare de T.V.A.;

- calculul de penalități

este nelegal, având în vedere că această sancțiune pecuniară a fost introdusă

în baza O.G. nr. 26/2001 și nu poate avea efect retroactiv, dobânzile, însă,

calculate de expert până la data de 22 octombrie 2001, urmează a fi datorate

până la data de 31 octombrie 2005;

- cererea privind

recalcularea impozitului pe venit, prin compensarea sumei datorate, cu

impozitul plătit în plus și restituirea diferenței achitate în plus nu poate fi

formulată pentru prima dată în fața instanței, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 112 pct. 3 și art. 113 C. proc. fisc., compensarea se face de organul

fiscal și numai în ordinea stabilită prin art. 111.

Împotriva hotărârii astfel

pronunțate au declarat recurs, reclamanta A.A. și pârâții Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Oradea și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

A.A. a criticat, în esență,

hotărârea, astfel:

- instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la motivarea că experții contabili nu erau plătitori de T.V.A.,

având în vedere principiul reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituție;

- în mod greșit s-a reținut

că nu beneficiază de deductibilitatea T.V.A., întrucât dreptul deducerii T.V.A.

ia naștere în momentul în care contribuabilul este considerat ca plătitor T.V.A.

Oricărui drept îi corespunde în mod corelativ o obligație, iar în cazul său în

momentul nașterii obligației a luat ființă și dreptul de a pretinde deducerea T.V.A.;

- în mod greșit a fost

respinsă și cererea cu privire la recalcularea impozitului pe venitul plătit în

plus și compensarea acestuia cu sumele datorate, întrucât a solicitat

Administrației Finanțelor Publice, restituirea impozitului pe venit plătit în

plus în anii 2000 și 2001;

În mod greșit nu a acordat

cheltuielile de judecată solicitate.

Pârâții au criticat sentința

Curții de Apel Oradea, arătând că în mod greșit a fost admisă în parte acțiunea

și diminuată suma de plată la doar 672.631.933 lei T.V.A. și dobânzi în sumă de

357.264.051 lei.

Au precizat că în perioada 1

ianuarie 2000 - 25 octombrie 2001, Cabinetul de Expertiză contabilă A.A. a

realizat și înregistrat venituri, atât din activitatea de expert contabil, cât

și din aceea de lichidator judiciar în baza Legii nr. 64/1995 și că marea parte

a venitorilor reclamantei au fost obținute din activitatea de lichidare

judiciară care intră în sfera de aplicare a T.V.A. în perioada ianuarie - februarie

2000.

Au mai arătat că în anul

2000, Cabinetul de expertiză contabilă A.A. a înregistrat suma de 180.000.000

lei, iar aferent perioadei 1 ianuarie - 31 octombrie 2001, suma de 150.000.000

lei reprezentând câte 15.000.000 lei lunar, fond de salarii brute pentru plata

persoanelor cu care se vor încheia contracte pentru auditarea bilanțului,

verificarea din punct de vedere juridic a contractelor încheiate de societate

și urmărirea încasării creanțelor.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și actele normative

aplicabile, constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

recursul declarat de A.A:

- în mod corect a reținut

instanța de fond, că reclamanta a devenit plătitor de T.V.A. în baza O.U.G. nr.

17/2000, fapt, de altfel, necontestat de reclamantă.

Dispozițiile art. 6 lit. a) pct.

d din O.U.G. nr. 17/2000 care exceptează de la plata T.V.A., doar avocații și

notarii, iar nu și celelalte persoane care exercită profesii liberale, nu au

fost declarate neconstituționale.

- deductibilitatea T.V.A. se

aplică doar contribuabililor înregistrați ca plătitori T.V.A.

Potrivit dispozițiilor art. 21,

dreptul de deducere se exercită lunar prin reținere din suma reprezentând T.V.A.

aferentă bunurilor livrate și/sau serviciilor prestate, a taxei aferentă

intrărilor.

În cazul în care taxa

aferentă intrărilor este mai mare decât taxa aferentă ieșirilor, diferența se regularizează

prin compensare efectuată de contribuabil în limita taxei de plată, rezultată

din decontul lunii ulterioare sau prin compensare de către organele fiscale cu

alte taxe datorate.

Deducerea T.V.A.-ului este

un drept al celor care se înregistrează ca plătitori de T.V.A. și care pot

beneficia de această facilitate, iar această operațiune este făcută de

plătitorul T.V.A.

În ceea ce privește cererea

privind recalcularea impozitului pe venit, compensarea sumei datorate, cu

impozitul plătit în plus și restituirea diferenței achitate în plus, în mod

corect a reținut instanța de fond, că această cerere nu poate fi formulată

pentru prima dată în fața instanței.

Potrivit art. 112 pct. 3 și art.

113 C. proc. fisc., compensarea se face de organul fiscal și numai în ordinea

stabilită prin art. 111.

Compensarea este posibilă

dacă există datorii fiscale achitate în plus la data soluționării cererii de

compensare, ceea ce presupune verificarea tuturor obligațiilor fiscale ale

reclamantei și achitarea lor până la zi.

Procedura de restituire este

reglementată prin ordin al Ministerului Finanțelor Publice, iar persoana

nemulțumită cu modul de rezolvare a cererii de compensare și restituire poate

ataca actul organului fiscal la instanță.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, Curtea, analizând încheierea de amânare a pronunțării

din data de 20 martie 2006, în care au fost consemnate susținerile părților,

constată că reprezentantul reclamantei, în concluziile sale, a precizat că nu

solicită cheltuieli de judecată.

Astfel că, în raport cu

susținerile părților și pe acest aspect, hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

recursurile declarate de pârâți și care privesc cifra de afaceri a reclamantei,

data de la care a devenit plătitoare de T.V.A., instanța constată că și acestea

sunt nefondate.

Art. 6 din O.G. nr. 3/1999

privind T.V.A., a fost modificat prin O.U.G. nr. 215/1999, care a intrat în

vigoare la 1 ianuarie 2000 și care nu enumeră ca fiind scutite de T.V.A., activitățile

desfășurate de liberi profesioniști care își desfășoară activitatea individual.

Această lacună a O.U.G. nr. 215/1999

(de altfel, respinsă în totalitate prin Legea nr. 285/2001) a creat o practică

majoritară, în sensul că toate profesiile liberale nu erau plătitoare de T.V.A.

Având în vedere această

interpretare, nu se pune problema T.V.A. până la data intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 17/2000 (13 martie 2000) care nu mai exclude profesiile liberale de

la plata acestei taxe.

Rezultă, așadar, că

reclamanta a devenit plătitoare de T.V.A. în baza acestei legi, la data de 1

august 2000, prin depășirea plafonului de 50 milioane lei cifra de afaceri.

Pe de altă parte, organul de

control a inclus în mod nelegal în cifra de afaceri a reclamantei, suma

reprezentând salariile brute ce au fost plătite pentru auditarea bilanțului și

verificarea contractelor încheiate, persoanelor numite de judecătorul sindic,

pentru o societate aflată în faliment și la care reclamanta a avut calitatea de

lichidator judiciar.

Din expertiza contabilă

încheiată rezultă că aceste sume au fost centralizate greșit, ca și venit al

reclamantei, deoarece această sumă a fost achitată persoanelor de specialitate,

iar nu reclamantei.

În mod corect, prima

instanță a stabilit și veniturile asupra cărora urmează a se calcula T.V.A.

S-au avut în vedere

dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 17/2000 care definește baza de impozitare

ca reprezentând contravaloarea bunurilor lucrate sau a serviciilor prestate

exclusiv T.V.A.

Având în vedere

considerentele enumerate, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art.

312 alin. (1) teza a II-a, va respinge recursurile ca nefondate.

Respinge recursurile

declarate de A.A., Administrația Finanțelor Publice a municipiului Oradea și

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, împotriva sentinței

civile nr. 70/CA/2006-PI din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3034/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2005, reclamanta C.N.T.E.E. T. SA a solicitat anularea deciziei nr. 128 din 27 iunie 2005, emisă de Agenția Nați
ÎCCJ 2005-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 165/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 271 din 1
ÎCCJ 2003-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2824/2003
. S-au anulat ca nelegale: procesul-verbal din 15 noiembrie 2000, încheiat de pârâta I și decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de 683.001.068 lei cu titlu
ÎCCJ 2003-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 octombrie 2001 și ulterior precizată, reclamanta SC C.F. SRL Timișoara a solicitat anularea procesului-verbal din dat
ÎCCJ 2003-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 aprilie 2002, SC I. SA București a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună anularea deciziei nr. 238
Sursă