ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7218/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7218/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

30 martie 2007, reclamanții B.D.V. și P.R. au solicitat în contradictoriu cu

pârâții SC R. SRL și Municipiul Brașov prin Prima, anularea parțială a

Dispoziției nr. 509 din 26 februarie 2004, constatarea calității de succesori

în drepturi ai proprietarilor tabulari, obligarea pârâților să le restituie în

natură imobilul înscris în C.F. 25021 Brașov sub nr. top. 6778/1/9/2/2/1,

compus din casă de piatră și curte de 1024 mp situată în Brașov, rectificarea

înscrisurilor de carte funciară și intabularea dreptului lor de proprietate

asupra bunului.

În subsidiar, au solicitat acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii, reclamanții au

învederat că imobilul a aparținut antecesorilor lor, B.V. și B.L., de la care a

fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948.

Au arătat că imobilul a fost

dobândit prin cumpărarea de la A.M., care la rândul său îl cumpărase de la

Întreprinderea T., devenită A.

Conducerea ulterioară a

întreprinderii a solicitat declararea nulității transferurilor de proprietate

încheiate de întreprindere înainte de naționalizare, astfel că, prin Decizia

Curții Stalin nr. 54, s-a dispus anularea contractului nr. 1948 încheiat cu

A.M., iar prin încheierea din 10 martie 1951 a aceleiași instanțe, s-a

constatat lipsa de efect a înstrăinărilor ulterioare naționalizării.

În temeiul acestora, prin încheierea

nr. 464/1951 a Judecătoriei Populare Mixte, secția C.F., s-a dispus radierea

drepturilor antecesorilor reclamanților.

În contextul arătat, s-a invocat ca

fiind abuzivă preluarea imobilului, efectele naționalizării producându-se în

patrimoniul antecesorilor, ceea ce determină calitatea reclamanților de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Invocând prevederile art. 32 din

Decretul-lege nr. 115/1938, care instituie prezumția de proprietate în favoarea

părinților lor și față de prevederile legale evocate în susținerea cererii, au

solicitat admiterea acestuia în sensul solicitat.

Prin sentința civilă nr. 466 din 22

octombrie 2007, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Municipiului Brașov.

A fost admisă acțiunea reclamanților

în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL și anulată dispoziția nr. 509 din 26

februarie 2007 emisă de pârâtă, care a fost obligată să acorde reclamanților în

compensare alte bunuri și servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor pentru imobilul înscris în C.F. 25021 Brașov sub nr. top.

6778/1/a/2/2/1, compus din casă de piatră și curte de 1024 mp.

Au fost respinse restul pretențiilor

reclamanților.

Prima instanță a reținut, în esență,

că în cauză, calitatea procesuală pasivă are, în raport de obiectul pricinii,

emitentul actului administrativ atacat și care este SC R. SRL și nu Municipiul

Brașov prin Primar, față de care acțiunea a fost respinsă din acest

considerent, urmare a admiterii excepției lipsei calității sale procesuale

pasive.

Cât privește fondul pricinii, s-a

reținut că la momentul preluării bunului de către stat, în evidențele de

publicitate imobiliară privind bunul solicitat figurau a fi înscriși autorii

reclamanților, aspect determinant în constatarea îndeplinirii cerințelor legii

speciale constând în vocația de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute

de această lege, fiind irelevantă radierea ulterioară a dreptului lor de

proprietate.

S-a reținut astfel vocația

reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute

de Legea nr. 10/2001 în modalitățile prevăzute de acest act normativ și

reținute în dispozitivul sentinței.

Nu a fost primită cererea

reclamanților de restituire în natură a imobilului, față de respingerea în mod

irevocabil a cererii reclamanților de constatare a nulității contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de chiriașii imobilului.

Reținându-se irevocabil

valabilitatea vânzării, s-a considerat ca deopotrivă protejat și dreptul

cumpărătorilor asupra aceluiași bun, atât prin prevederile legale interne în

materie, cât și de cele europene, sens în care s-a invocat jurisprudența CEDO.

Apelurile declarate de reclamanți și

pârâte SC R. SRL, au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 12/Ap

din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov.

Instanța de apel a reținut că, în

raport de prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în

redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției atacate și art. 23 alin. (1)

din aceeași lege, calitate procesuală în litigiile prevăzute de art. 24 pct. 7

(în prezent art. 26 pct. 7) o are emitentul actului, în contradictoriu cu care

s-a pronunțat prima instanță.

S-a reținut că, în raport de

constatările jurisdicționale din hotărârile judecătorești pronunțate în

litigiile declanșate anterior de aceiași reclamanți, care au statuat cu putere

de lucru judecat asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de chiriași, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă.

Într-o atare situație, sunt

incidente dispozițiile art. 18 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc

în favoarea persoanelor îndreptățite dreptul la măsuri reparatorii numai prin

echivalent pentru imobilele înstrăinate.

S-au reținut a fi nefondate și

criticile din apelul declarat de pârâta SC R. SRL, întrucât probele

administrate în cauză au evidențiat preluarea bunului de către stat din

patrimoniul antecesorilor reclamanților, astfel încât aceștia sunt persoane

îndreptățite la măsurile reparatorii, prevăzute de legea de reparații.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în

recursul reclamanților pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în

recursul pârâtului SC R. SRL fiind indicate generic dispozițiile art. 299-308

C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reclamanții au invocat

nelegalitatea hotărârii, care cuprinde motive contradictorii, sens în care au

fost învederate considerentele contradictorii privind valabilitatea titlului

statului atestată printr-o hotărâre judecătorească.

Cât privește criticile încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a invocat greșita soluționarea a

excepției lipsei calității procesuale pasive, care greșit a menținut dispoziția

primei instanțe privind admiterea acesteia.

S-au invocat în acest sens

dispozițiile art. 9 și art. 20 din Legea nr. 10/2001 și art. 4-6 din Legea nr.

213/1998 privind regimul juridic al proprietății dispoziții care impun în

scopul transferului valabil al dreptului de proprietate, ca actualul titular al

acestui drept să figureze ca parte în prezentul litigiu.

Au fost de asemenea criticate

dispozițiile privind categoria măsurilor reparatorii solicitate și cu referire

la care s-a susținut admisibilitatea cererii de restituire în natură a bunului,

cerere ce poate fi soluționată în acord și cu dispozițiile deciziei nr. 20/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, direct de către instanța de judecată.

S-a invocat totodată nelegalitatea

categoriei măsurilor reparatorii acordate, întrucât în speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, greșit reținute de

instanțe.

În prezenta cauză, nu se poate

reține ca legală înstrăinarea bunului către chiriași, deoarece în regimul de

carte funciară transferul dreptului de proprietate se poate realiza numai prin

intabulare, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 17 și art. 19 din

Decretul-lege nr. 115/1938, care derogă de la dispozițiile de drept comun

înscrise în art. 1295 C. civ.

Or, la momentul încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare cu foștii chiriași, statul nu era intabulat

în cartea funciară privind imobilul solicitat, operațiune efectuată după acest

moment, respectiv în anul 2000.

Imobilul construcției nu putea

constitui obiectul unui contract de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispozițiile

Legii nr. 112/1995, întrucât preluarea bunului nu s-a realizat prin unul din

actele normative enumerate în cuprinsul acestuia, ci a fost una abuzivă,

caracter ce privește și actele juridice subsecvente ce privesc acest bun.

Mai mult, notificarea a vizat

restituirea în natură a întregului imobil, inclusiv a terenului aferent și care

nu a fost atribuit proprietarilor construcții și că, cel puțin cu privire la

teren se impunea restituirea acestuia în natură.

Legiuitorul Legii nr. 10/2001 a

dorit în mod expres ca în domeniul restituirii proprietăților abuziv preluate

să nu funcționeze dispozițiile de drept comun în materia autorității de lucru

judecat, considerent pentru care nu pot fi reținute dispozițiile hotărârii

judecătorești prin care a fost analizată validitatea contractelor de

vânzare-cumpărare a terților subdobânditori.

Pârâta SC R. SRL a învederat,

relativ la titlul Statului Român asupra imobilului în litigiu, că valabilitatea

acestuia a fost constatată irevocabil prin hotărâri judecătorești pronunțate

anterior prezentul litigiu, chestiuni de drept asupra căreia nu se mai putea

reveni, ea intrând în puterea lucrului judecat și având deci valoarea unei

prezumții legale absolute, ce nu mai poate fi contrazisă prin hotărâri

judecătorești ulterioare, cum greșit s-a dispus în cauză, indiferent de

prezentul cadru procesual.

Greșit a fost soluționată și

chestiunea privind calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la

restituire în accepțiunea Legii nr. 10/2001, întrucât dreptul antecesorilor

acestora a fost radiat din evidențele de publicitate imobiliară, astfel încât,

în raport de prevederile art. 17 și art. 18, respectiv art. 32 și art. 33 din

Decretul-lege nr. 115/1938, reclamanții nu au făcut dovada dreptului de

proprietate invocat, constatare în raport de care se vădesc ca legale

dispozițiile actului administrativ atacat.

Recursurile nu sunt fondate, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 (în redactarea actuală), aplicabilă prezentului raport juridic

litigios „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana

care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității

investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare”.

Iar alin. (4) al aceluiași text

legal, dispune ca „în cazul în care dispoziția motivată de soluționare a

cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana

îndreptățită, … entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală

raportat la aceasta.

De asemenea, entitatea care a emis

dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac

prevăzute de lege”.

Prin urmare, indubitabil textul

legal evocat stabilește în persoana entității unității deținătoare investite cu

soluționarea notificării, calitatea de a sta în proces în litigiile având ca

obiect atacarea actului administrativ emis în procedura Legii nr. 10/2001,

aspect corect soluționat de instanțe.

Nu are relevanță, în raport de

textul legii sus citat, împrejurarea că în evidențele de publicitate imobiliară

apare a fi înscris Statul Român, calitate de unitate deținătoare și deci de

persoană obligată la restituire și parte a procedurii judiciare, fiind în

conformitate cu prevederile legale evocate și cu dispozițiile art. 21 alin. (1)

din legea de reparații, persoană juridică deținătoare a bunului și care în

speță este pârâta.

Corect nu a fost primită nici

critica reclamanților privind categoria măsurilor reparatorii prin echivalent

acordate de prima instanță, ca o consecință a reținerii incidenței art. 18 lit.

c) din Legea nr. 10/2001.

Reținându-se irevocabil, prin

decizia nr. 660/R din 9 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, validitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de terții dobânditori, evident că

în cauză este întrunită ipoteza textului legal evocat, aspect ce nu mai poate

constitui obiectul unei alte cercetări judecătorești ulterioare, decât cu

riscul încălcării autorității de lucru judecat, ceea ce nu este admisibil.

Persoanele fizice cărora li s-a

recunoscut și consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de

proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, nu pot

fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură, astfel cum

s-a decis prin decizia nr. 1055 din 9 octombrie 2008 a Curții Constituționale,

nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în

sensul art. 44 alin. (3) din Constituție.

S-a mai decis, prin hotărârea

enunțată, că legea nouă, (Legea nr. 10/2001 s.n.) nu poate, fără a retroactiva,

să se aplice și situațiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

În acest sens, s-a arătat că chiar

dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituțional,

încălcarea lui contravine principiului separației puterilor în stat, întrucât legiuitorul

nu poate desființa hotărâri judecătorești irevocabile, intervenind astfel în

procesul de realizare a justiției.

Critica privind restituirea în

natură și a terenului a fost formulată omisso medio, direct în recurs, motiv

pentru care nu poate fi primită.

Nu pot fi primite nici criticile

întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din

recursul reclamanților, întrucât neconcordanța sesizată prin recurs nu este

aptă să atragă nelegalitatea hotărârii, textul legal invocat în susținerea

acestei critici vizând alte situații decât cea dezvoltată de recurenți și care,

din aceste motive se vădește a nu fi fondată.

Nici criticile din recursul pârâtei

nu sunt fondate, întrucât întemeiat s-a considerat că deși analizată procesual anterior

adoptării actului de reparație preluarea bunului solicitat în prezenta

procedură, în temeiul Legii nr. 119/1948, se înscrie în ipoteza textului art. 2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind considerată preluare abuzivă în

înțelesul acestei legi, fără distincția relevată în recurs (cu titlu sau fără

titlu).

Din această perspectivă, preluarea

bunului litigios în temeiul actului normativ menționat se constituie într-o

preluare abuzivă și face să atragă aplicarea actului normativ de reparație, cum

legal au decis instanțele.

Preluarea bunului din patrimoniul

antecesorilor reclamanților, determină în mod corespunzător vocația

reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege,

fiind irelevante sub acest aspect operațiunile efectuate ulterior acestui

moment cât privește titularul dreptului asupra acestui bun efectuate în

evidențele de publicitate imobiliară.

Sunt corecte considerațiunile de

ordin teoretic formulate de apelanta pârâtă privind efectul constitutiv al

înscrierilor efectuate în evidențele de publicitate imobiliară în regimul de

carte funciară însă în materia analizată, sistemul probator astfel cum este ele

reglementat prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 23.1 din H.G. nr.

250/2007) este mult mai simplu și flexibil decât cel din dreptul comun și

impune întrunirea cerințelor legale sus evocate (art. 1 și art. 3

4

din Legea nr. 10/2001) și care în speță, așa cum s-a arătat mai sunt

îndeplinite.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri deduse judecății vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții B.D.V., P.R. și de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei

nr. 12 Ap din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2008.