ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7218/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2007, reclamanții B.D.V. și P.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC R. SRL și Municipiul Brașov prin Prima, anularea parțială a Dispoziției nr. 509 din 26 februarie 2004, constatarea calității de succesori în drepturi ai proprietarilor tabulari, obligarea pârâților să le restituie în natură imobilul înscris în C.F. 25021 Brașov sub nr. top. 6778/1/9/2/2/1, compus din casă de piatră și curte de 1024 mp situată în Brașov, rectificarea înscrisurilor de carte funciară și intabularea dreptului lor de proprietate asupra bunului. În subsidiar, au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că imobilul a aparținut antecesorilor lor, B.V. și B.L., de la care a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948. Au arătat că imobilul a fost dobândit prin cumpărarea de la A.M., care la rândul său îl cumpărase de la Întreprinderea T., devenită A. Conducerea ulterioară a întreprinderii a solicitat declararea nulității transferurilor de proprietate încheiate de întreprindere înainte de naționalizare, astfel că, prin Decizia Curții Stalin nr. 54, s-a dispus anularea contractului nr. 1948 încheiat cu A.M., iar prin încheierea din 10 martie 1951 a aceleiași instanțe, s-a constatat lipsa de efect a înstrăinărilor ulterioare naționalizării. În temeiul acestora, prin încheierea nr. 464/1951 a Judecătoriei Populare Mixte, secția C.F., s-a dispus radierea drepturilor antecesorilor reclamanților.

În contextul arătat, s-a invocat ca fiind abuzivă preluarea imobilului, efectele naționalizării producându-se în patrimoniul antecesorilor, ceea ce determină calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Invocând prevederile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, care instituie prezumția de proprietate în favoarea părinților lor și față de prevederile legale evocate în susținerea cererii, au solicitat admiterea acestuia în sensul solicitat. Prin sentința civilă nr. 466 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Brașov.

A fost admisă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL și anulată dispoziția nr. 509 din 26 februarie 2007 emisă de pârâtă, care a fost obligată să acorde reclamanților în compensare alte bunuri și servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilul înscris în C.F. 25021 Brașov sub nr. top. 6778/1/a/2/2/1, compus din casă de piatră și curte de 1024 mp. Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților. Prima instanță a reținut, în esență, că în cauză, calitatea procesuală pasivă are, în raport de obiectul pricinii, emitentul actului administrativ atacat și care este SC R. SRL și nu Municipiul Brașov prin Primar, față de care acțiunea a fost respinsă din acest considerent, urmare a admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Cât privește fondul pricinii, s-a reținut că la momentul preluării bunului de către stat, în evidențele de publicitate imobiliară privind bunul solicitat figurau a fi înscriși autorii reclamanților, aspect determinant în constatarea îndeplinirii cerințelor legii speciale constând în vocația de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, fiind irelevantă radierea ulterioară a dreptului lor de proprietate. S-a reținut astfel vocația reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 în modalitățile prevăzute de acest act normativ și reținute în dispozitivul sentinței. Nu a fost primită cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului, față de respingerea în mod irevocabil a cererii reclamanților de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriașii imobilului.

Reținându-se irevocabil valabilitatea vânzării, s-a considerat ca deopotrivă protejat și dreptul cumpărătorilor asupra aceluiași bun, atât prin prevederile legale interne în materie, cât și de cele europene, sens în care s-a invocat jurisprudența CEDO. Apelurile declarate de reclamanți și pârâte SC R. SRL, au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 12/Ap din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov. Instanța de apel a reținut că, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției atacate și art. 23 alin. (1) din aceeași lege, calitate procesuală în litigiile prevăzute de art. 24 pct. 7 (în prezent art. 26 pct. 7) o are emitentul actului, în contradictoriu cu care s-a pronunțat prima instanță.

S-a reținut că, în raport de constatările jurisdicționale din hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile declanșate anterior de aceiași reclamanți, care au statuat cu putere de lucru judecat asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă. Într-o atare situație, sunt incidente dispozițiile art. 18 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc în favoarea persoanelor îndreptățite dreptul la măsuri reparatorii numai prin echivalent pentru imobilele înstrăinate. S-au reținut a fi nefondate și criticile din apelul declarat de pârâta SC R. SRL, întrucât probele administrate în cauză au evidențiat preluarea bunului de către stat din patrimoniul antecesorilor reclamanților, astfel încât aceștia sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii, prevăzute de legea de reparații.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în recursul reclamanților pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în recursul pârâtului SC R. SRL fiind indicate generic dispozițiile art. 299-308 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reclamanții au invocat nelegalitatea hotărârii, care cuprinde motive contradictorii, sens în care au fost învederate considerentele contradictorii privind valabilitatea titlului statului atestată printr-o hotărâre judecătorească. Cât privește criticile încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a invocat greșita soluționarea a excepției lipsei calității procesuale pasive, care greșit a menținut dispoziția primei instanțe privind admiterea acesteia.

S-au invocat în acest sens dispozițiile art. 9 și art. 20 din Legea nr. 10/2001 și art. 4-6 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății dispoziții care impun în scopul transferului valabil al dreptului de proprietate, ca actualul titular al acestui drept să figureze ca parte în prezentul litigiu. Au fost de asemenea criticate dispozițiile privind categoria măsurilor reparatorii solicitate și cu referire la care s-a susținut admisibilitatea cererii de restituire în natură a bunului, cerere ce poate fi soluționată în acord și cu dispozițiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, direct de către instanța de judecată. S-a invocat totodată nelegalitatea categoriei măsurilor reparatorii acordate, întrucât în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, greșit reținute de instanțe.

În prezenta cauză, nu se poate reține ca legală înstrăinarea bunului către chiriași, deoarece în regimul de carte funciară transferul dreptului de proprietate se poate realiza numai prin intabulare, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 17 și art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938, care derogă de la dispozițiile de drept comun înscrise în art. 1295 C. civ. Or, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu foștii chiriași, statul nu era intabulat în cartea funciară privind imobilul solicitat, operațiune efectuată după acest moment, respectiv în anul 2000. Imobilul construcției nu putea constitui obiectul unui contract de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, întrucât preluarea bunului nu s-a realizat prin unul din actele normative enumerate în cuprinsul acestuia, ci a fost una abuzivă, caracter ce privește și actele juridice subsecvente ce privesc acest bun.

Mai mult, notificarea a vizat restituirea în natură a întregului imobil, inclusiv a terenului aferent și care nu a fost atribuit proprietarilor construcții și că, cel puțin cu privire la teren se impunea restituirea acestuia în natură. Legiuitorul Legii nr. 10/2001 a dorit în mod expres ca în domeniul restituirii proprietăților abuziv preluate să nu funcționeze dispozițiile de drept comun în materia autorității de lucru judecat, considerent pentru care nu pot fi reținute dispozițiile hotărârii judecătorești prin care a fost analizată validitatea contractelor de vânzare-cumpărare a terților subdobânditori.

Pârâta SC R. SRL a învederat, relativ la titlul Statului Român asupra imobilului în litigiu, că valabilitatea acestuia a fost constatată irevocabil prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior prezentul litigiu, chestiuni de drept asupra căreia nu se mai putea reveni, ea intrând în puterea lucrului judecat și având deci valoarea unei prezumții legale absolute, ce nu mai poate fi contrazisă prin hotărâri judecătorești ulterioare, cum greșit s-a dispus în cauză, indiferent de prezentul cadru procesual.

Greșit a fost soluționată și chestiunea privind calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în accepțiunea Legii nr. 10/2001, întrucât dreptul antecesorilor acestora a fost radiat din evidențele de publicitate imobiliară, astfel încât, în raport de prevederile art. 17 și art. 18, respectiv art. 32 și art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate invocat, constatare în raport de care se vădesc ca legale dispozițiile actului administrativ atacat.

Recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea actuală), aplicabilă prezentului raport juridic litigios „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”. Iar alin. (4) al aceluiași text legal, dispune ca „în cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, … entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportat la aceasta.

De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege”. Prin urmare, indubitabil textul legal evocat stabilește în persoana entității unității deținătoare investite cu soluționarea notificării, calitatea de a sta în proces în litigiile având ca obiect atacarea actului administrativ emis în procedura Legii nr. 10/2001, aspect corect soluționat de instanțe. Nu are relevanță, în raport de textul legii sus citat, împrejurarea că în evidențele de publicitate imobiliară apare a fi înscris Statul Român, calitate de unitate deținătoare și deci de persoană obligată la restituire și parte a procedurii judiciare, fiind în conformitate cu prevederile legale evocate și cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din legea de reparații, persoană juridică deținătoare a bunului și care în speță este pârâta.

Corect nu a fost primită nici critica reclamanților privind categoria măsurilor reparatorii prin echivalent acordate de prima instanță, ca o consecință a reținerii incidenței art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Reținându-se irevocabil, prin decizia nr. 660/R din 9 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, validitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de terții dobânditori, evident că în cauză este întrunită ipoteza textului legal evocat, aspect ce nu mai poate constitui obiectul unei alte cercetări judecătorești ulterioare, decât cu riscul încălcării autorității de lucru judecat, ceea ce nu este admisibil.

Persoanele fizice cărora li s-a recunoscut și consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, nu pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură, astfel cum s-a decis prin decizia nr. 1055 din 9 octombrie 2008 a Curții Constituționale, nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituție. S-a mai decis, prin hotărârea enunțată, că legea nouă, (Legea nr. 10/2001 s.n.) nu poate, fără a retroactiva, să se aplice și situațiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În acest sens, s-a arătat că chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituțional, încălcarea lui contravine principiului separației puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu poate desființa hotărâri judecătorești irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiției. Critica privind restituirea în natură și a terenului a fost formulată omisso medio, direct în recurs, motiv pentru care nu poate fi primită. Nu pot fi primite nici criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din recursul reclamanților, întrucât neconcordanța sesizată prin recurs nu este aptă să atragă nelegalitatea hotărârii, textul legal invocat în susținerea acestei critici vizând alte situații decât cea dezvoltată de recurenți și care, din aceste motive se vădește a nu fi fondată.

Nici criticile din recursul pârâtei nu sunt fondate, întrucât întemeiat s-a considerat că deși analizată procesual anterior adoptării actului de reparație preluarea bunului solicitat în prezenta procedură, în temeiul Legii nr. 119/1948, se înscrie în ipoteza textului art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind considerată preluare abuzivă în înțelesul acestei legi, fără distincția relevată în recurs (cu titlu sau fără titlu). Din această perspectivă, preluarea bunului litigios în temeiul actului normativ menționat se constituie într-o preluare abuzivă și face să atragă aplicarea actului normativ de reparație, cum legal au decis instanțele.

Preluarea bunului din patrimoniul antecesorilor reclamanților, determină în mod corespunzător vocația reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, fiind irelevante sub acest aspect operațiunile efectuate ulterior acestui moment cât privește titularul dreptului asupra acestui bun efectuate în evidențele de publicitate imobiliară. Sunt corecte considerațiunile de ordin teoretic formulate de apelanta pârâtă privind efectul constitutiv al înscrierilor efectuate în evidențele de publicitate imobiliară în regimul de carte funciară însă în materia analizată, sistemul probator astfel cum este ele reglementat prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007) este mult mai simplu și flexibil decât cel din dreptul comun și impune întrunirea cerințelor legale sus evocate (art. 1 și art. 3 4 din Legea nr. 10/2001) și care în speță, așa cum s-a arătat mai sunt îndeplinite.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B.D.V., P.R. și de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei nr. 12 Ap din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.