ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6202/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 134/120/2007 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Dâmbovița, ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze decizia nr. 244 din 14 decembrie 2006 emisă de către pârâtă, urmând a i se acorda măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 86 mp, teren, și a se dispune a-i fi restituită în natură suprafața de 700 mp teren intravilan, aferent Postului de Poliție Vârfuri, județul Dâmbovița.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că autorul său, defunctul M.G., a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949 de suprafața de 5.000 mp teren, situație în care a înțeles să uzeze de dispozițiile Legii nr. 10/2001 formulând notificarea nr. 7/2001 către Primăria Vârfuri, județul Dâmbovița, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile edificate pe acest teren. În baza Legii nr. 247/2005, precizează reclamantul, a formulat o cerere către pârâtă, solicitând să-i fie restituită în natură suprafața de 700 mp teren, precum și acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de 86 mp, ocupat de Postul de Poliție Vârfuri, județul Dâmbovița, cerere ce i-a fost respinsă, nelegal, de către pârâtă prin decizia contestată.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 481 din 4 mai 2007, a respins acțiunea, reținând că, prin notificarea din data de 28 mai 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat prin Decretul nr. 83/1949, însă din adresele nr. 2266/2006 și nr. 2873/2006 emise de Primăria comunei Vârfuri a rezultat că acest teren a fost restituit în natură reclamantului. În schimbul terenului ocupat de Postul de Poliție Vârfuri, reclamantului i-a fost retrocedată o altă suprafață de teren.

Prin decizia nr. 492 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.C., reținând, în esență, următoarele: Reclamantul a investit la data de 15 septembrie 2005 intimata pârâtă cu soluționarea cererii sale, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 700 mp teren și acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 86 mp teren, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 247/2005. Legea nr. 247/2005 nu a instituit un alt termen pentru depunerea de noi notificări și nici nu a introdus o nouă prorogare a termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, situație în care data limită de formulare a notificării era 14 februarie 2002, conform prorogărilor succesive instituite prin O.U.G.

nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001. Împrejurarea susținută de judecătorul fondului în sensul că pentru același teren reclamantul uzase anterior de prevederile Legii nr. 10/2001, formulând o notificare la data de 28 mai 2001, este lipsită de relevanță juridică în prezenta cauză, în condițiile în care acea notificare a fost adresată unei alte persoane decât intimata în cauză și anume Primăriei Vârfuri, iar în prezenta pricină obiectul îl constituie contestarea unei decizii prin care s-a respins o notificare ulterioară, formulată în baza Legii nr. 247/2005, în contradictoriu cu o altă persoană juridică deținătoare, respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița. S-a mai reținut, că notificarea nr. 7 din 28 mai 2001 formează obiectul unui alt dosar civil, aflat în curs de soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a concluzionat, că apelantul reclamant a investit pentru prima dată intimata cu soluționarea unei notificări formulate în luna septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, instanța de apel a constatat că, legal, prin dispoziția contestată, intimata a respins notificarea reclamantului ca tardiv formulată și a modificat motivarea primei instanțe în acest sens, apreciind că stabilirea tardivității notificării împiedică orice alte aprecieri asupra fondului cauzei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.C., indicând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că greșit instanța de apel a reținut că reclamantul a formulat tardiv notificarea adresată intimatei, deoarece chiar dacă notificarea nr. 7 din 28 mai 2001 a fost depusă la Primăria Vârfuri județul Dâmbovița, aceasta face, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, după înregistrare, dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) din acest text de lege, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. În acest sens se prevede și în art. 21.4 din H.G. nr. 614/2001, privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Celelalte critici formulate de recurentul reclamant privesc fondul litigiului, dar față de soluționarea apelului, prin decizia recurată, pe excepția tardivității notificării, instanța nu le va primi și analiza.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul fondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel a soluționat pricina pe excepția tardivității notificării formulate de reclamant la 15 septembrie 2005, și adresată intimatului pârât, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 700 mp teren intravilan, precum și acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de 86 mp, ocupat de Postul de Poliție Vârfuri, Județul Dâmbovița. Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au constatat că notificarea nr. 7 din 28 mai 2001, cât și notificarea din 15 septembrie 2005 privesc același teren (filele 8, 9 dos.

nr. 134/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița și fila 23 dos. nr. 134/120/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). De fapt, așa cum rezultă din conținutul notificării din 15 septembrie 2005, fila 23 dosar recurs, această cerere are caracterul unei reveniri la notificarea nr. 7 din 28 mai 2001, formulată în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în forma nemodificată. În această situație, greșit instanța de apel a reținut că notificarea formulată de recurentul reclamant la 15 septembrie 2005 este tardivă, apreciind că a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, așa cum a fost prorogat succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001, până la 14 februarie 2002. Prin urmare, curtea de apel greșit nu a cercetat fondul cererii de apel, reținând doar că notificarea din 15 septembrie 2005 a fost formulată tardiv. De asemenea, s-a reținut, nelegal, că notificarea formulată în termenul legal, la 22 mai 2001, chiar dacă privește același imobil, este lipsită de relevanță juridică, întrucât prin aceasta din urmă s-a notificat Primăria comunei Vârfuri, pe când în prezentul litigiu calitatea de persoană notificată o are Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, nesocotindu-se astfel prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul”.

Așa fiind, se constată că, nelegal, instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanța va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva deciziei nr. 492 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.