ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC T.L. SA a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P., A.N.A.F. și D.R.V.C., anularea procesului - verbal de control din 2 martie 2005 și a deciziei nr. 8 din 19 ianuarie 2006, ambele emise de pârâtul I. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 96 din 30 iunie 2006, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, constatând totodată că a rămas fără obiect cererea acesteia prin care solicita suspendarea executării actelor administrative contestate.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal atacat s-a reținut că reclamanta a fost obligată să achite următoarele sume cu titlurile de obligații fiscale: 262.361 lei drepturi vamale, 554.264 lei majorări de întârziere și dobânzi aferente drepturilor vamale și 81.332 lei penalități de întârziere, iar prin decizia contestată s-a menționat această obligație. A mai reținut instanța că, urmare a contractului de leasing încheiat cu firma irlandeză R.M.C.L., reclamanta a introdus în țară 24 de autobuze în regim de admitere temporară, pentru care a achitat numai primele 4 rate trimestriale din cele prevăzute în contract, ultima fiind achitată la 15 august 1999. În raport de această situație de fapt instanța a apreciat că neachitând ratele aferente contractului de leasing reclamanta nu a pus în executare contractul și, prin urmare, nu poate beneficia de dispozițiile art. 25 din O.G.

nr. 51/1997, modificată și completată prin Legea nr. 90/1998 potrivit cărora bunurile mobile importate în scopul utilizării în leasing se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată perioada contractului, cu consecința exonerării totale, de plata sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale. Instanța a apreciat de asemenea că, în condițiile în care contestatoarea nu a mai făcut nici o plată după data de 16 august 2000, iar autobuzele au rămas în posesia reclamantei acestea trebuiau să dobândească un nou regim vamal, respectiv cel aplicabil mărfurilor importate. În acest sens s-a făcut distincția teoretică dintre contractele de leasing financiar și cele de leasing operațional, invocându-se dispozițiile O.U.G.

nr. 51/1997, în vigoare la data încheierii contractului în discuție, precum și, ca practică judiciară, decizia Curții de Apel Târgu Mureș din 25 februarie 2005, concluzionându-se că, în speță, ne aflăm în prezența unui contract din prima categorie. Pe cale de consecință instanța a reținut că, în condițiile în care, potrivit art. 25 alin. (1) C. fis., în leasingul financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, situația contabilă trebuia corelată cu aceste dispoziții legale urmând a se face înregistrarea bunurilor mobile respective în contul 212, cel al mijloacelor fixe. Prin urmare autobuzele trebuiau să dobândească regimul vamal al mărfurilor importate definitiv.

S-a reținut în acest context că valoarea reziduală a mașinilor s-a raportat în mod corect la valoarea contractului de leasing și a ratelor achitate de reclamantă. Instanța a reținut de asemenea că motivul pentru care reclamanta a încetat plățile către firma irlandeză contractantă nu este opozabil pârâtelor care sunt terți în raport cu acest contract, reclamanta având obligația să clarifice situația societății străine. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta SC T.L. SA Târgu Mureș, care a invocat prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru faptul că: - societatea comercială finanțatoare irlandeză și-a încetat existenta; - încetarea plăților în contul ratelor de leasing nu are efecte în raport cu autoritatea vamală.

- societatea comercială reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile care decurgeau din regimul vamal suspensiv de care a beneficiat pentru importurile respective de autobuze. A.N.V., prin D.R.V.C. a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului menționând, în esență, că, la data încetării plății ratelor și a radierii societății comerciale finanțatoare, reclamanta era obligată să ceară autorității vamale clarificarea regimului vamal suspensiv care îi fusese acordat în baza contractelor de leasing care nu mai puteau fi executate. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2006 emisă de A.N.A.F. a fost respinsă contestația formulată de societatea comercială împotriva procesului-verbal de control din 2 martie 2005, întocmit de inspectori din cadrul D.R.V.C.

pentru suma totală de 897.957 lei, din care 262.361 lei drepturi vamale și 635.596 lei majorări, dobânzi și penalități de întârziere. Organele fiscale și instanța de fond au reținut în mod exact că, la data de 30 iulie 1998, societatea comercială a încheiat un număr de 24 contracte de leasing pentru un număr de 24 autobuze cu firma R.M.C.L. din Irlanda, bunurile fiind importate și introduse în țară în regim vamal de admitere temporară cu exonerare totală de la plata taxelor vamale, în conformitate cu prevederile art. 25 din O.G.

nr. 51/1997, privind operațiunile și societățile de leasing, pentru o perioadă de 3 ani (8 octombrie 1998 - 8 octombrie 2001). La data de 25 ianuarie 2000 firma irlandeză a fost radiată din registrul de înmatriculare a societăților comerciale din Dublin ca urmare a dizolvării, plata ratelor de leasing fiind sistată, ultima rată plătită rămânând cea din 15 august 1999. Organele fiscale și instanța de fond au reținut că societatea comercială avea obligația să clarifice care era situația juridică a societății comerciale irlandeze și să comunice autorității vamale sistarea plății ratelor de leasing și a contractelor respective în vederea definitivării regimului vamal al bunurilor importate în regim suspensiv.

În schimb, societatea comercială recurentă a susținut că sistarea plăților nu are nici un efect în ceea ce privește raporturile cu autoritatea vamală, regimul vamal suspensiv fiind acordat pe o durată determinată, susținere care este lipsită de temei legal. Astfel, potrivit prevederilor art. 5 din O.G. nr. 51/1997 utilizatorul se obligă să efectueze plățile cu titlu de redevență în cuantumul valoric stabilit și la datele fixate în contractul de leasing, obligație care a fost preluată și în contractele de leasing încheiate de recurenta - reclamantă cu firma irlandeză. Ori, este necontestat că recurenta-reclamantă nu a achitat decât primele 4 rate trimestriale prevăzute în contractele de leasing, ceea ce probează faptul că nu și-a respectat obligația asumată pentru obținerea regimului vamal de admitere temporară acordat în conformitate cu prevederile art. 25 din O.G.

nr. 51/1997. Astfel, prin neachitarea ratelor aferente contractelor de leasing, recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile art. 5 din O.G. nr. 51/1997 și clauzele contractuale care au constituit o condiție pentru acordarea regimului vamal dar și pentru menținerea acestuia pe întreaga durată a contractelor. Deci, în aceste condiții menținerea regimului vamal de admitere temporară nu s-a mai justificat, devenind scadentă datoria vamală pentru bunurile importate în regim de leasing. Astfel, potrivit art. 144 din Legea nr. 141/1997 Codul vamal al României, în vigoare la data respectivă, datoria vamală ia naștere în cazul neîndeplinirii uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile importate.

Susținerea societății comerciale importatoare, cum că a întrerupt plata ratelor de leasing din motive neimputabile, a fost înlăturată în mod corect de către instanța de fond, reclamanta fiind cea care avea obligația să clarifice care era situația juridică a societății comerciale irlandeze și, totodată să comunice autorității vamale situația survenită, care impunea definitivarea regimului vamal acordat. În concluzie, în mod judicios a stabilit instanța de fond că actele fiscale contestate sunt legale, recurenta-reclamantă datorând drepturi vamale pentru bunurile importate și accesorii (majorări, dobânzi, penalități de întârziere) de la data nașterii datoriei vamale: 25 ianuarie 2000, dată când firma irlandeză a fost radiată ca urmare a dizolvării și când executarea contractului de leasing a încetat.

Astfel fiind, urmează ca recursul să fie respins, soluție instanței de fond și actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.L. SA Târgu Mureș, împotriva sentinței civile nr. 96 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.