ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC T.L. SA a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P., A.N.A.F.

și D.R.V.C., anularea procesului - verbal de control din 2 martie 2005 și a

deciziei nr. 8 din 19 ianuarie 2006, ambele emise de pârâtul I.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 96 din 30

iunie 2006, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, constatând

totodată că a rămas fără obiect cererea acesteia prin care solicita suspendarea

executării actelor administrative contestate.

Pentru a

hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal atacat s-a

reținut că reclamanta a fost obligată să achite următoarele sume cu titlurile de

obligații fiscale: 262.361 lei drepturi vamale, 554.264 lei majorări de

întârziere și dobânzi aferente drepturilor vamale și 81.332 lei penalități de

întârziere, iar prin decizia contestată s-a menționat această obligație.

A mai reținut

instanța că, urmare a contractului de leasing încheiat cu firma irlandeză R.M.C.L.,

reclamanta a introdus în țară 24 de autobuze în regim de admitere temporară,

pentru care a achitat numai primele 4 rate trimestriale din cele prevăzute în

contract, ultima fiind achitată la 15 august 1999.

În raport de

această situație de fapt instanța a apreciat că neachitând ratele aferente

contractului de leasing reclamanta nu a pus în executare contractul și, prin

urmare, nu poate beneficia de dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 51/1997, modificată

și completată prin Legea nr. 90/1998 potrivit cărora bunurile mobile importate

în scopul utilizării în leasing se încadrează în regimul vamal de admitere

temporară, pe toată perioada contractului, cu consecința exonerării totale, de

plata sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale.

Instanța a apreciat de asemenea

că, în condițiile în care contestatoarea nu a mai făcut nici o plată după data

de 16 august 2000, iar autobuzele au rămas în posesia reclamantei acestea

trebuiau să dobândească un nou regim vamal, respectiv cel aplicabil mărfurilor

importate.

În acest sens

s-a făcut distincția teoretică dintre contractele de leasing financiar și cele

de leasing operațional, invocându-se dispozițiile O.U.G. nr. 51/1997, în

vigoare la data încheierii contractului în discuție, precum și, ca practică

judiciară, decizia Curții de Apel Târgu Mureș din 25 februarie 2005,

concluzionându-se că, în speță, ne aflăm în prezența unui contract din prima

categorie.

Pe cale de consecință instanța a

reținut că, în condițiile în care, potrivit art. 25 alin. (1) C. fis., în

leasingul financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca

proprietar, situația contabilă trebuia corelată cu aceste dispoziții legale

urmând a se face înregistrarea bunurilor mobile respective în contul 212, cel

al mijloacelor fixe.

Prin urmare

autobuzele trebuiau să dobândească regimul vamal al mărfurilor importate

definitiv.

S-a reținut

în acest context că valoarea reziduală a mașinilor s-a raportat în mod corect

la valoarea contractului de leasing și a ratelor achitate de reclamantă.

Instanța a

reținut de asemenea că motivul pentru care reclamanta a încetat plățile către

firma irlandeză contractantă nu este opozabil pârâtelor care sunt terți în

raport cu acest contract, reclamanta având obligația să clarifice situația

societății străine.

Împotriva

acestei soluții a formulat recurs reclamanta SC T.L. SA Târgu Mureș, care a

invocat prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. și a susținut, în esență,

că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru faptul că:

- societatea

comercială finanțatoare irlandeză și-a încetat existenta;

- încetarea plăților

în contul ratelor de leasing nu are efecte în raport cu autoritatea vamală.

- societatea

comercială reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile care decurgeau din

regimul vamal suspensiv de care a beneficiat pentru importurile respective de

autobuze.

A.N.V., prin

D.R.V.C. a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului

menționând, în esență, că, la data încetării plății ratelor și a radierii

societății comerciale finanțatoare, reclamanta era obligată să ceară

autorității vamale clarificarea regimului vamal suspensiv care îi fusese

acordat în baza contractelor de leasing care nu mai puteau fi executate.

Recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2006 emisă de

A.N.A.F. a fost respinsă contestația formulată de societatea comercială

împotriva procesului-verbal de control din 2 martie 2005, întocmit de

inspectori din cadrul D.R.V.C. pentru suma totală de 897.957 lei, din care

262.361 lei drepturi vamale și 635.596 lei majorări, dobânzi și penalități de

întârziere.

Organele

fiscale și instanța de fond au reținut în mod exact că, la data de 30 iulie

1998, societatea comercială a încheiat un număr de 24 contracte de leasing pentru

un număr de 24 autobuze cu firma R.M.C.L. din Irlanda, bunurile fiind importate

și introduse în țară în regim vamal de admitere temporară cu exonerare totală

de la plata taxelor vamale, în conformitate cu prevederile art. 25 din O.G. nr.

51/1997, privind operațiunile și societățile de leasing, pentru o perioadă de 3

ani (8 octombrie 1998 - 8 octombrie 2001).

La data de 25

ianuarie 2000 firma irlandeză a fost radiată din registrul de înmatriculare a

societăților comerciale din Dublin ca urmare a dizolvării, plata ratelor de

leasing fiind sistată, ultima rată plătită rămânând cea din 15 august 1999.

Organele

fiscale și instanța de fond au reținut că societatea comercială avea obligația

să clarifice care era situația juridică a societății comerciale irlandeze și să

comunice autorității vamale sistarea plății ratelor de leasing și a

contractelor respective în vederea definitivării regimului vamal al bunurilor

importate în regim suspensiv.

În schimb,

societatea comercială recurentă a susținut că sistarea plăților nu are nici un

efect în ceea ce privește raporturile cu autoritatea vamală, regimul vamal

suspensiv fiind acordat pe o durată determinată, susținere care este lipsită de

temei legal.

Astfel, potrivit prevederilor art.

5 din O.G. nr. 51/1997 utilizatorul se obligă să efectueze plățile cu titlu de

redevență în cuantumul valoric stabilit și la datele fixate în contractul de

leasing, obligație care a fost preluată și în contractele de leasing încheiate

de recurenta - reclamantă cu firma irlandeză.

Ori, este

necontestat că recurenta-reclamantă nu a achitat decât primele 4 rate

trimestriale prevăzute în contractele de leasing, ceea ce probează faptul că nu

și-a respectat obligația asumată pentru obținerea regimului vamal de admitere

temporară acordat în conformitate cu prevederile art. 25 din O.G. nr. 51/1997.

Astfel, prin

neachitarea ratelor aferente contractelor de leasing, recurenta-reclamantă nu a

respectat prevederile art. 5 din O.G. nr. 51/1997 și clauzele contractuale care

au constituit o condiție pentru acordarea regimului vamal dar și pentru

menținerea acestuia pe întreaga durată a contractelor.

Deci, în

aceste condiții menținerea regimului vamal de admitere temporară nu s-a mai

justificat, devenind scadentă datoria vamală pentru bunurile importate în regim

de leasing.

Astfel,

potrivit art. 144 din Legea nr. 141/1997 Codul vamal al României, în vigoare la

data respectivă, datoria vamală ia naștere în cazul neîndeplinirii uneia dintre

condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile

importate.

Susținerea

societății comerciale importatoare, cum că a întrerupt plata ratelor de leasing

din motive neimputabile, a fost înlăturată în mod corect de către instanța de

fond, reclamanta fiind cea care avea obligația să clarifice care era situația

juridică a societății comerciale irlandeze și, totodată să comunice autorității

vamale situația survenită, care impunea definitivarea regimului vamal acordat.

În concluzie,

în mod judicios a stabilit instanța de fond că actele fiscale contestate sunt legale,

recurenta-reclamantă datorând drepturi vamale pentru bunurile importate și

accesorii (majorări, dobânzi, penalități de întârziere) de la data nașterii

datoriei vamale: 25 ianuarie 2000, dată când firma irlandeză a fost radiată ca

urmare a dizolvării și când executarea contractului de leasing a încetat.

Astfel fiind,

urmează ca recursul să fie respins, soluție instanței de fond și actele

administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC T.L. SA

Târgu Mureș, împotriva sentinței civile nr. 96 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2007.