ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4624/2007

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 130/P/2004 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților H.V. și T.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev.ăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că inculpații, în noaptea de 14 ianuarie 2004, au aplicat mai multe lovituri cu picioarele părții vătămate M.I. pe care au scos-o, împotriva voinței sale din incinta SC S. SA și au sechestrat-o timp de aproximativ o oră într-o școală, unde, prin, presiuni au încercat să obțină o declarație olografă, de recunoaștere a unor situații inexistente.

Prin sentința penală nr. 239 din 29 martie 2005 a Tribunalului Iași, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților H.V. și T.M.M. din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpații H.V. și T.M.M. au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. Inculpații H.V. și T.M.M. au fost condamnați, la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.

(faptă comisă la data de 14 ianuarie 2004). În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a pedepselor cu închisoarea aplicate prin sentință pe o durată de câte 2 ani și 6 luni pentru fiecare dintre inculpați, ce constituie termen de încercare, în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen. S-a atras atenția fiecărui inculpat în baza art. 83 C. pen. Conform art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 și art. 1003 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.I. în contradictoriu cu inculpații. Inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 10 milioane lei către partea civilă, cu titlu de daune morale. În baza art. 193 alin. (2) și (4) C. proc.

pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța sentința, tribunalul a reținut: În ziua de 14 ianuarie 2004 numiții T.M.M. și P.C., ambii gardieni publici în cadrul C.G.P. Iași – Detașamentul nr. 1, și-au desfășurat activitatea în schimbul II, începând cu orele 13,00, până a doua zi dimineața la orele 05,00, asigurând conform anexei la planul de bază al Cartierului Dancu, ordinea și liniștea publică și combaterea unor fapte și încălcări ale normelor de conviețuire socială, în perimetrul determinat de respectivul plan. Prin jurul orelor 24,00, numiții T.M.M. și P.C., sub conducerea agentului șef de poliție H.V. de la Postul de Poliție Halboca, jud. Iași, s-au deplasat la SC S. SA Dancu, cu intenția de a verifica în ce mod paznicii M.I.

și N.A. efectuează serviciul de pază. Cei trei pe o vreme rece și umedă au făcut înconjurul gardului împrejmuitor al serelor, în speranța că vor putea contacta pe vreunul din paznici, însă aceștia nefiind de găsit în zona limitrofă gardului, numiții s-au deplasat în interiorul unității. Victima M.I. și martorul N.A., au fost depistați în cele din urmă, stând în magazia unde se adăpostea de obicei, pe vreme nefavorabilă, personalul de pază, iar inculpații H.V. și T.M.M., vădit iritați, le-au reproșat acestora că au parcurs mai bine de 3 km. pe lângă gard în condiții de noapte și lapoviță pentru a-i găsi. Lipsa de reacție a celor doi paznici, a determinat o reacție violentă din partea inculpaților H.V.

și T.M.M. Astfel, ultimul l-a bruscat pe numitul M.I., iar după ce acesta s-a dezechilibrat și a căzut, inculpații H.V. și T.M.M. l-au lovit cu picioarele în zona feței, în zona toracică și la nivelul antebrațelor, provocându-i leziuni corporale, vindecabile în 8 - 10 zile de îngrijiri medicale. În ceea ce privește acțiunea de lovire, instanța a apreciat că aceasta este probată prin declarațiile părții vătămate care se coroborează cu depozițiile martorilor N.A., C.I., T.C., T.N., P.T., precum și certificatul medico - legal nr. 113 din 19 ianuarie 2004 eliberat de IML Iași.

Instanța a reținut că în activitatea descrisă prin actul de sesizare se rețin două acțiuni: o primă acțiune comisă de inculpați și dovedită prin probele administrate, constând în lovirea părții vătămate cu picioarele, în diferite părți ale corpului faptă ce a cauzat acesteia din urmă leziuni traumatice care au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și cea de a doua activitate, constând în conducerea sub amenințarea pistolului și împotriva voinței părții vătămate la sediul școlii vechi din localitatea Dancu, unde au obligat-o să dea o declarație și au lipsit-o de libertate, în mod ilegal, timp de aproximativ o oră. Deși s-au succedat cele două acțiuni reținute în sarcina inculpaților, la timp foarte scurt, în ordinea arătată anterior ele nu se suprapun nici din punct de vedere faptic și, cu atât mai puțin din punctul de vedere al încadrării juridice.

În cauză nu există nici o probă care să ateste faptul că violențele exercitate de inculpați ar fi avut ca scop tocmai lipsirea de libertate a părții vătămate și nici nu au fost comise în perioada pretinsă de aproximativ o oră, în sediul școlii respective. Nici din punct de vedere al laturii subiective nu se poate aprecia că acțiunile de lovire se includ în conținutul lipsirii de libertate în mod ilegal, respectiv că inculpații, lovind partea vătămată, au avut reprezentarea că urmăresc în acest timp, să o sechestreze, indiferent în ce scop. Pe cale de consecință instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 189 alin. (2) C. pen.

S-a considerat a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., de către prima acțiuni precizată anterior (respectiv cea de lovire, în condițiile menționate), având în vedere faptul că ambii inculpați avea calitatea de funcționari publici în sensul art. 147 C. pen., în exercițiul atribuțiilor de serviciu și au acționat în calitate de coautori la săvârșirea activității de lovire a părții vătămate. Pentru această infracțiune, inculpaților li s-a aplicat câte o pedeapsă individualizată în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., precum și având în vedere persoanele lor, care nu sunt cunoscute cu antecedente penale, au avut un comportament bun în societate anterior comiterii faptei, dar și atitudinea lor procesuală necorespunzătoare, de nerecunoaștere a faptei și de lipsă de regret față de aceasta și urmarea produsă.

În ce privește infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., având în vedere faptul că nu s-a probat existența acesteia, instanța, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților H.V. și T.M.M. Partea vătămată M.I. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata daunelor morale în cuantum de 100.000.000 lei. Analizând probatoriul administrat în cauză (depozițiile martorilor T.C., T.N. și P.T.), instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale, inclusiv în ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului moral invocat, însă a avut în vedere doar suferințele cauzate ca urmare a acțiunilor de lovire care sunt dovedite, nu și cele care a r fi fost determinate de o lipsire de libertate pe timp de o oră și în condițiile amenințării cu pistolul.

Pe de lată parte, instanța a apreciat că suferințele provocate de expulzia unui dinte consecutivă traumatismului facial suferit, precum și împrejurarea că incidentul descris a ajuns la cunoștința opiniei publice, într-o comunitate restrânsă, având în vedere și vârsta părții vătămate, ocupația acesteia și relațiile sociale afectate, conturează un prejudiciu moral, cert pentru a cărei reparație însă va fi acordată suma de 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale, considerat ca fiind suficientă față de toate circumstanțele cauzei descrise anterior. Împotriva sentinței au declarat apel inculpații H.V. și T.M.M. și partea vătămată M.I. precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său parchetul a criticat sentința pentru nelegala achitare inculpaților H.V. și T.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., pe temei că această faptă nu există. Din cuprinsul hotărârii reiese că instanța nu exclude posibilitatea comiterii acestei fapte, însă a apreciat că aceasta nu este dovedită dincolo de orice îndoială. A solicitat condamnarea inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire ce libertate în mod ilegal. Sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., sentința este netemeinică în sensul că pedeapsa nu este de natură a îndeplini scopul și funcțiile pedepsei avute în vedere de legiuitor.

Folosirea violențelor fizice împotriva unei persoane de către un funcționar aflat în exercițiul funcției, este incompatibilă cu buna desfășurare a activității de serviciu. Activitatea infracțională a celor doi inculpați aduce atingere gravă valorilor sociale ocrotite de lege și prestigiul instituțiilor pe care le-au reprezentat. A solicitat agravarea pedepselor. Partea vătămată M.I. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: 1. În mod greșit instanța de fond a achitat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., invocând lipsa de probe în acest sens. Există probe la dosar, declarațiile părții vătămate, declarații de martori și acte care dovedesc vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor.

Se coroborează între ele declarațiile părții vătămate cu declarațiile martorilor N.A., D.A. și P.C., dar și cu declarațiile inculpatului H.V. Probe indirecte sunt procesul verbal de predare a turei de către partea vătămată precum și relatările martorilor numiți și a lui T.C. cărora victima le-a relatat la scurt timp de la desfășurarea faptelor cum polițistul și cei doi gardieni l-au forțat să meargă la fosta școală din sat. Lipsirea de libertate a fost săvârșită în condițiile în care partea vătămată, deja lovită foarte dur, știa ce putea să urmeze dacă ar fi încercat să se împotrivească „conducerii” sale la școală. A solicitat condamnarea inculpaților pentru această infracțiune. 2. Încasdrarea juridică dată faptelor este greșită (incompletă) în speță dovedindu-se elementele constitutive ale infracțiunii de cercetare abuzivă (art. 266 alin. (2) C. pen.).

Din probe rezultă că scopul deplasării forțate a părții vătămate de către inculpați la școală a fost pentru a o obliga să declare că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de paznic și că urmele de lovituri de pe corpul său provin dintr-o accidentare. Or, întrebuințarea de promisiuni , amenințări sau violențe, împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, pentru obținerea de declarații constituie infracțiunea de cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C. pen. Postul de Poliție Halboca a comunicat prin adrese oficial, că împotriva celor doi paznici N. și M. s-a luat măsura sancționării cu amendă conform Legii nr. 334/2003. Cercetarea abuzivă nu se suprapune cu purtarea abuzivă, fiind un concurs de infracțiuni întrucât faptele sunt comise în momente diferite și în locuri diferite (la sere, respectiv la școala din sat Dancu).

A solicitat o schimbare de încadrare juridică și în această infracțiune, faptele fiind descrise în rechizitoriu. 3. Pedeapsa aplicată inculpaților este exagerat de mică în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta și în raport cu atitudinea lor, după comiterea faptei. Inculpații oameni ai legii, au bătut un paznic pe care îl cunoșteau ca un om liniștit, pe care-l bat pe motiv că nu-și îndeplinește sarcinile de pază, ca mai apoi să-l scoată cu forța din serviciu, comportându-se barbar și îl duc cu pistolul în spate mai mulți km. la o școală unde îl obligă să dea declarații. Faptele comise de inculpați trebuie sancționate cu pedepse spre limita superioară și cu executare pentru realizarea prevenției generale.

4. Sub aspectul laturii civile despăgubirile acordate sunt nejustificat de mici în raport cu daunele morale pricinuite părții vătămate. A solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 100.000.000 lei, astfel cum au fost solicitate, fapta având impact în comunitatea locală și prin mediatizarea în presa scrisă și audio vizuală și la o scară mai largă și având în vedere condamnarea inculpaților pentru toate cele trei infracțiuni pe care le-au comis. Inculpatul H.V. în apelul său a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de purtare abuzivă. Susține că nu a lovit pe partea vătămată și nici nu a lipsit-o de libertate.

La data comiterii faptei fiind polițist, se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în colaborare cu cei doi gardieni publici și erau într-o activitate ordonată în urma deselor sesizări ale conducerii SC S. SA Dancu, precizând furtul de fier și distrugerea serelor. Nici o probă a cauzei nu-l indică pe el că ar fi lovit-o pe partea vătămată, ci pe inculpatul T.M.M. Nu a văzut dacă T.M.M. l-a lovit sau nu, întrucât agresiunea reclamată s-ar fi putut produce până a fi adusă partea vătămată de către gardian la poarta unității. Leziunile certificate ale părții vătămate nu confirmă susținerile acesteia că ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele peste tot corpul de cei doi inculpați. Inculpatul apelant T.M.M.

nu a motivat apelul și nu a susținut nici un motiv de critică în apelul său. Apelurile sunt nefondate. În cursul judecării apelurilor au fost audiați martorii Ț.F., N.A., Ș.A. și R.G. A fost reaudiată partea vătămată M.I. S-au depus acte în probă. Instanța de fond în baza probelor administrate a reținut o situație de fapt exactă, dovedită care nu s-a modificat nici după administrarea probelor menționate în apel. Probele au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul. Așa cum rezultă din declarațiile părții vătămate și ale martorilor și certificatul medico – legal, ambii inculpați H.V. și T.M.M. au lovit pe partea vătămată. Leziunile suferite sunt certificate prin actul medico – legal, constând în lipsa dintelui 31 pe arcadă, pe marginea radială 1/3 superior antebraț stâng, o echimoză violaceu – verzuie în periferie de5/3cm.

și acuză dureri la nivelul hemitoracelui drept cu limitarea mișcărilor respiratorii. M.I. s-a prezentat la medicul - legist, certificatul datând din 19 ianuarie 2004. Fapta s-a petrecut la data de 14 ianuarie 2004, leziunile suferite putând data din 14 ianuarie 2004 și necesita 8-10 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, timp în care se include și tratamentul de specialitate. În mod just a apreciat instanța de fond probele și a stabilit situația da fapt cât și vinovăția ambilor inculpați H.V. și T.M.M. în săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. Faptele și vinovăția inculpaților sunt dovedite în cauză cu probe certe. Astfel, criticile formulate de inculpatul H.V.

în apelul său sunt nefondate, iar soluția de condamnare pentru această infracțiune este legală. Partea vătămată, paznic fără avize legale, după ce a încercat să fugă spărgând un geam de la încăperea în care se afla împreună cu al doilea paznic N.A., paznic fără avize legale (acesta din urmă având condamnări anterioare), încercând să fugă fără nici o justificare plauzibilă a unor astfel de reacții, partea vătămată a fost condusă de inculpați, agent de poliție, gardianul public T. și gardianul public P., la unul din punctele de serviciu, sediul de la școala Dancu, în scopul de a da o declarație fără a fi constrânsă , partea vătămată dorind să dea declarație, așa cum a firmă martorii relevanți.

În consecință fapta de lipsire de libertate în mod nelegal nu există așa cum a reținut și instanța de fond, pronunțând soluția de achitare pe acest temei. Nu există nici unul din elementele constitutive sub aspectul obiectivat faptic dar și al laturii subiective a intenției inculpaților. Critica formulată de partea vătămată M.I. privind condamnarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C. pen., a fost respinsă ca nefondată. Faptele comise de inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., întrucât situația premiză este dată de preexistența urmăririi penale sau a judecării în momentul în care este efectuat elementul material al faptei.

Victima acestei infracțiuni poate fi doar o persoană aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată. În speță, partea vătămată nu se afla în anchetă penală la momentul comiterii faptelor pretinse. Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a apreciat că acestea sunt proporționale cu fapta comisă și persoana inculpaților, fiind just individualizate în acord cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., reținute de instanța de fond, cu scopul și funcțiile pedepsei, fiind de natură să asigure atât reeducarea inculpaților cât și prevenția generală. Critica vizând soluționarea laturii civile este nefondată. A fost recunoscut cuantificat și acordat prejudiciul cauzat ca urmare a acțiunilor de lovire dovedite în cauză, constând în suferința produsă părții vătămate, cuantumul stabilit al daunelor morale fiind de natură să acopere integral prejudiciul cauzat, cu elementele sale implicate și componente reținute prin sentința penală apelată.

În ce privește apelul inculpatului T.M.M., verificând din oficiu sentința penală s-a reținut că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie în ce îl privește. Faptele și vinovăția sa sunt dovedite în cauză, încadrarea juridică este legală și temeinică, iar pedeapsa pronunțată este just individualizată și în ce îl privește. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Iași, secția penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 37 din 15 februarie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, inculpații H.V. și T.M.M. și de partea civilă M.I. împotriva sentinței penale nr. 239/2005 a Tribunalului Iași. Apelanții inculpați și apelanta parte civilă au fost obligați să plătească câte 100 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul H.V. Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate. Astfel, o primă critică adusă deciziei pronunțată în apel se referă la faptul că a fost respinsă cererea privind efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească dacă expulzarea dintelui 31 putea fi produsă prin cădere în condițiile în care partea civilă suferea de o paradontită marginală cronică, instanța de apel, instanța de apel încălcând astfel în acest mod obligația de a administra toate probele necesare aflării adevărului. Sub acest prim aspect, inculpatul a solicitat casarea deciziei cu consecința trimiterii spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize medico - legale.

În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. A doua critică adusă, de această dată, ambelor hotărâri se referă la faptul că instanța de fond pronunțând o hotărâre de condamnare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., soluție menținut de instanța de apel, a comis o gravă eroare de fapt. Astfel, în esență, se susține că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care a fost condamnat , soluția fiind în contradicție cu ansamblul probator al cauzei. Sub acest al doilea motiv de recurs, susținut în subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazurilor de casare, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice. Înalta Curte constată că prima instanță as reținut corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, care a fost expusă anterior și care a fost încadrată corespunzător și în drept. Astfel, corect s-a reținut că fapta recurentului inculpat H.V., agent șef de poliție, care în noaptea de 14 ianuarie 2004, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu inculpatul T.M.M.

au aplicat mai multe lovituri cu picioarele părții vătămate M.I., în diferite părți ale corpului, inclusiv în zona feței, cauzându-i acesteia leziuni traumatice, care au necesitat 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă , prev. de art. 250 C. pen. Există o eroare gravă de fapt, în înțelesul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată este contrară actelor și probelor dosarului. De asemenea, pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, cu alte cuvinte, greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului.

În cauză, se constată că soluția de condamnare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel este legală și se bazează tocmai pe probele administrate în cauză. Astfel, partea vătămată constant a declarat că a fost lovită cu pumnii și picioarele de către ambii inculpați, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în control asupra activității de pază la SC S. SA Dancu, pază care în seara respectivă era asigurată și de partea vătămată. Declarațiile părții vătămate se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martorul C.I. a declarat că a aflat de la partea vătămată că a fost lovit de gardian și de organul de poliție și că acest lucru partea vătămată l-a consemnat și în procesul verbal de predare – primire a serviciului, întocmit imediat după incident.

Martorul D.A., paznic la școala unde a fost condusă partea vătămată în acea seară, l-a auzit pe acesta precizând că a fost lovită de agentul de poliție și de gardienii publici. Martorul N.A. a declarat că de la distanța de 15 m la care se afla, a văzut pe partea vătămată M.I. întins la pământ și în jurul acesteia se afla unul din gardieni și agentul de poliție. A declarat că a văzut că cei doi îl loveau pe Mazga, dar nu poate preciza cine l-a lovit și de câtre ori. Martorul T.C. a declarat că a aflat de la inculpat, pe care l-a întâlnit după incident la un timp și se află într-o stare deosebită, avea hainele ude și un dinte lipsă și i-a relatat că a fot lovit de inculpați, de agentul de poliție și de gardieni.

I-a acordat prim ajutor atunci. Martorul T.N. a declarat că partea vătămată i-a relatat că a fost bătut la locul de muncă de un polițist și un gardian. În acest sens declară și martora P.T. Mai mult decât atât, toate aceste probe se coroborează și cu certificatul medico – legal. În concluziile actului medical se reține că partea vătămată a prezentat un traumatism dentar cu expulzie dinte 31 pe fond de paradontită marginală cronică profundă, care s-a putut produce prin lovire cu corp contondent (pumn, cap etc), leziuni care au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. În concluzie, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs privind efectuarea unei expertize medico – legale, Înalta Curte reține următoarele: Într-adevăr, inculpatul a solicitat instanței de apel efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească dacă expulzia dintelui 31 putea fi produsă prin cădere. La termenul din 2 februarie 2006, instanța de control judiciar a prorogat discutarea admisibilității probei cu expertiza medico - legale după administrarea probei cu martori. După reaudierea părții vătămate și a martorilor din acte, inculpatul nu a mai reiterat cererea privind efectuarea expertizei, condiții în care Înalta Curte apreciază că acesta, tacit, a renunțat la probă, astfel încât instanța de apel nu mai avea cum să se pronunțe cu privire la aceasta.

Chiar și în aceste condiții, Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize medico – legal având în vedere că în cauză s-a reținut că expulzarea dintelui s-a datorat și unor motive medicale preexistente, respectiv paradontiție marginală cronică profundă. Însă afecțiunea preexistentă are valoarea unei cauze anterioare, iar acțiunea de lovire săvârșită de inculpați se include în antecedența cauzală a rezultatului produs și are o valoare preponderentă. De altfel, art. 250 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul, în forma avută anterior modifică Codul penal prin Legea nr. 278/2006, prevede că acțiunea sau inacțiunea făptuitorului este aceeași ca și în cazul art. 180 C. pen.

( lovirea sau alte violențe), atrăgând și urmările prevăzute de lege în acest text. În consecință, întrucât legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii de purtare abuzivă, în forma prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., de existența unor leziuni care să necesite și zile de îngrijiri medicale, fiind suficiente doar existența unor suferințe fizice (art. 180 alin. (1) C. pen.), în condițiile în care în cauză este dovedit mai presus de orice îndoială, că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, Înalta Curte apreciază că proba cu efectuarea unei expertize medico - legale nu este concludentă și pertinentă în cauză. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr. 37 din 15 februarie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2007.