ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4624/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4624/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 130/P/2004 s-a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților

H.V. și T.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev.ăzută de

art. 189 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare al

instanței s-a reținut, în esență, că inculpații, în noaptea de 14 ianuarie 2004,

au aplicat mai multe lovituri cu picioarele părții vătămate M.I. pe care au

scos-o, împotriva voinței sale din incinta SC S. SA și au sechestrat-o timp de

aproximativ o oră într-o școală, unde, prin, presiuni au încercat să obțină o

declarație olografă, de recunoaștere a unor situații inexistente.

Prin sentința penală nr. 239

din 29 martie 2005 a Tribunalului Iași, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina

inculpaților

H.V. și T.M.M. din infracțiunea prevăzută

de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 250 alin. (2) C.

pen. și art. 189 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpații H.V. și T.M.M.

au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C.

pen.

Inculpații H.V.

și T.M.M. au fost condamnați, la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare fiecare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. (faptă

comisă la data de 14 ianuarie 2004).

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a pedepselor cu închisoarea aplicate prin

sentință pe o durată de câte 2 ani și 6 luni pentru fiecare dintre inculpați,

ce constituie termen de încercare, în conformitate cu dispozițiile art. 82 C.

pen.

S-a atras atenția fiecărui

inculpat în baza art. 83 C. pen.

Conform art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., coroborat cu art. 998 și art. 1003 C. civ., s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea vătămată

M.I. în

contradictoriu cu inculpații.

Inculpații au

fost obligați în solidar la plata sumei de 10 milioane lei către partea civilă,

cu titlu de daune morale.

În baza art. 193 alin. (2)

și (4) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința,

tribunalul a reținut: În ziua de 14 ianuarie 2004 numiții

T.M.M. și P.C., ambii gardieni publici în cadrul C.G.P.

Iași – Detașamentul nr. 1, și-au desfășurat activitatea în schimbul II,

începând cu orele 13,00, până a doua zi dimineața la orele 05,00, asigurând

conform anexei la planul de bază al Cartierului Dancu, ordinea și liniștea

publică și combaterea unor fapte și încălcări ale normelor de conviețuire

socială, în perimetrul determinat de respectivul plan.

Prin jurul

orelor 24,00, numiții T.M.M. și P.C., sub conducerea agentului șef de poliție H.V.

de la Postul de Poliție Halboca, jud. Iași, s-au deplasat la SC S. SA Dancu, cu

intenția de a verifica în ce mod paznicii M.I. și N.A. efectuează serviciul de

pază.

Cei trei pe o

vreme rece și umedă au făcut înconjurul gardului împrejmuitor al serelor, în

speranța că vor putea contacta pe vreunul din paznici, însă aceștia nefiind de

găsit în zona limitrofă gardului, numiții s-au deplasat în interiorul unității.

Victima M.I. și

martorul N.A., au fost depistați în cele din urmă, stând în magazia unde se

adăpostea de obicei, pe vreme nefavorabilă, personalul de pază, iar inculpații H.V.

și T.M.M., vădit iritați, le-au reproșat acestora că au parcurs mai bine de 3

km. pe lângă gard în condiții de noapte și lapoviță pentru a-i găsi.

Lipsa de reacție

a celor doi paznici, a determinat o reacție violentă din partea inculpaților H.V.

și T.M.M.

Astfel, ultimul

l-a bruscat pe numitul M.I., iar după ce acesta s-a dezechilibrat și a căzut,

inculpații H.V. și T.M.M. l-au lovit cu picioarele în zona feței, în zona

toracică și la nivelul antebrațelor, provocându-i leziuni corporale,

vindecabile în 8 - 10 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce

privește acțiunea de lovire, instanța a apreciat că aceasta este probată prin

declarațiile părții vătămate care se coroborează cu depozițiile martorilor N.A.,

C.I., T.C., T.N., P.T., precum și certificatul medico - legal nr. 113 din 19 ianuarie

2004 eliberat de IML Iași.

Instanța a

reținut că în activitatea descrisă prin actul de sesizare se rețin două

acțiuni: o primă acțiune comisă de inculpați și dovedită prin probele

administrate, constând în lovirea părții vătămate cu picioarele, în diferite

părți ale corpului faptă ce a cauzat acesteia din urmă leziuni traumatice care

au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și cea de a

doua activitate, constând în conducerea sub amenințarea pistolului și împotriva

voinței părții vătămate la sediul școlii vechi din localitatea Dancu, unde au

obligat-o să dea o declarație și au lipsit-o de libertate, în mod ilegal, timp

de aproximativ o oră.

Deși s-au

succedat cele două acțiuni reținute în sarcina inculpaților, la timp foarte scurt,

în ordinea arătată anterior ele nu se suprapun nici din punct de vedere faptic

și, cu atât mai puțin din punctul de vedere al încadrării juridice.

În cauză nu

există nici o probă care să ateste faptul că violențele exercitate de inculpați

ar fi avut ca scop tocmai lipsirea de libertate a părții vătămate și nici nu au

fost comise în perioada pretinsă de aproximativ o oră, în sediul școlii

respective.

Nici din punct

de vedere al laturii subiective nu se poate aprecia că acțiunile de lovire se

includ în conținutul lipsirii de libertate în mod ilegal, respectiv că

inculpații, lovind partea vătămată, au avut reprezentarea că urmăresc în acest

timp, să o sechestreze, indiferent în ce scop.

Pe cale de

consecință instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin

rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în

infracțiunile prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 189 alin. (2) C. pen.

S-a considerat a

fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de „purtare abuzivă” prevăzută

de art. 250 alin. (2) C. pen., de către prima acțiuni precizată anterior (respectiv

cea de lovire, în condițiile menționate), având în vedere faptul că ambii

inculpați avea calitatea de funcționari publici în sensul art. 147 C. pen., în

exercițiul atribuțiilor de serviciu și au acționat în calitate de coautori la

săvârșirea activității de lovire a părții vătămate.

Pentru această

infracțiune, inculpaților li s-a aplicat câte o pedeapsă individualizată în

funcție de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., precum și având în

vedere persoanele lor, care nu sunt cunoscute cu antecedente penale, au avut un

comportament bun în societate anterior comiterii faptei, dar și atitudinea lor procesuală

necorespunzătoare, de nerecunoaștere a faptei și de lipsă de regret față de

aceasta și urmarea produsă.

În ce privește infracțiunea

de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.,

având în vedere faptul că nu s-a probat existența acesteia, instanța, în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a dispus achitarea inculpaților H.V. și T.M.M.

Partea vătămată M.I.

s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la

plata daunelor morale în cuantum de 100.000.000 lei.

Analizând

probatoriul administrat în cauză (depozițiile martorilor T.C., T.N. și P.T.),

instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii

civile delictuale, inclusiv în ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului

moral invocat, însă a avut în vedere doar suferințele cauzate ca urmare a

acțiunilor de lovire care sunt dovedite, nu și cele care a r fi fost

determinate de o lipsire de libertate pe timp de o oră și în condițiile amenințării

cu pistolul.

Pe de lată parte,

instanța a apreciat că suferințele provocate de expulzia unui dinte consecutivă

traumatismului facial suferit, precum și împrejurarea că incidentul descris a

ajuns la cunoștința opiniei publice, într-o comunitate restrânsă, având în

vedere și vârsta părții vătămate, ocupația acesteia și relațiile sociale

afectate, conturează un prejudiciu moral, cert pentru a cărei reparație însă va

fi acordată suma de 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale, considerat ca

fiind suficientă față de toate circumstanțele cauzei descrise anterior.

Împotriva

sentinței au declarat apel inculpații H.V. și T.M.M. și partea vătămată M.I.

precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său

parchetul a criticat sentința pentru nelegala achitare inculpaților H.V. și T.M.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., pe temei că

această faptă nu există.

Din cuprinsul

hotărârii reiese că instanța nu exclude posibilitatea comiterii acestei fapte,

însă a apreciat că aceasta nu este dovedită dincolo de orice îndoială.

A solicitat

condamnarea inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire ce libertate

în mod ilegal.

Sub aspectul

cuantumului pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.

de art. 250 alin. (2) C. pen., sentința este netemeinică în sensul că pedeapsa

nu este de natură a îndeplini scopul și funcțiile pedepsei avute în vedere de

legiuitor.

Folosirea

violențelor fizice împotriva unei persoane de către un funcționar aflat în

exercițiul funcției, este incompatibilă cu buna desfășurare a activității de

serviciu. Activitatea infracțională a celor doi inculpați aduce atingere gravă

valorilor sociale ocrotite de lege și prestigiul instituțiilor pe care le-au

reprezentat.

A solicitat

agravarea pedepselor.

Partea vătămată M.I.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele

aspecte:

instanța de fond a achitat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 189 alin. (2) C. pen., invocând lipsa de probe în acest sens. Există probe

la dosar, declarațiile părții vătămate, declarații de martori și acte care

dovedesc vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor. Se coroborează

între ele declarațiile părții vătămate cu declarațiile martorilor N.A., D.A. și

P.C., dar și cu declarațiile inculpatului H.V.

Probe indirecte

sunt procesul verbal de predare a turei de către partea vătămată precum și

relatările martorilor numiți și a lui T.C. cărora victima le-a relatat la scurt

timp de la desfășurarea faptelor cum polițistul și cei doi gardieni l-au forțat

să meargă la fosta școală din sat.

Lipsirea de

libertate a fost săvârșită în condițiile în care partea vătămată, deja lovită

foarte dur, știa ce putea să urmeze dacă ar fi încercat să se împotrivească

„conducerii” sale la școală.

A solicitat

condamnarea inculpaților pentru această infracțiune.

juridică dată faptelor este greșită (incompletă) în speță dovedindu-se

elementele constitutive ale infracțiunii de cercetare abuzivă (art. 266 alin.

(2) C. pen.).

Din probe

rezultă că scopul deplasării forțate a părții vătămate de către inculpați la

școală a fost pentru a o obliga să declare că nu și-a îndeplinit corespunzător

atribuțiile de paznic și că urmele de lovituri de pe corpul său provin dintr-o

accidentare. Or, întrebuințarea de promisiuni , amenințări sau violențe, împotriva

unei persoane aflate în curs de cercetare, pentru obținerea de declarații

constituie infracțiunea de cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C.

pen.

Postul de

Poliție Halboca a comunicat prin adrese oficial, că împotriva celor doi paznici

N. și M. s-a luat măsura sancționării cu amendă conform Legii nr. 334/2003.

Cercetarea abuzivă nu se

suprapune cu purtarea abuzivă, fiind un concurs de infracțiuni întrucât faptele

sunt comise în momente diferite și în locuri diferite (la sere, respectiv la

școala din sat Dancu).

A solicitat o schimbare de

încadrare juridică și în această infracțiune, faptele fiind descrise în

rechizitoriu.

este exagerat de mică în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta și în

raport cu atitudinea lor, după comiterea faptei.

Inculpații oameni ai legii,

au bătut un paznic pe care îl cunoșteau ca un om liniștit, pe care-l bat pe

motiv că nu-și îndeplinește sarcinile de pază, ca mai apoi să-l scoată cu forța

din serviciu, comportându-se barbar și îl duc cu pistolul în spate mai mulți

km. la o școală unde îl obligă să dea declarații.

Faptele comise de inculpați

trebuie sancționate cu pedepse spre limita superioară și cu executare pentru

realizarea prevenției generale.

civile despăgubirile acordate sunt nejustificat de mici în raport cu daunele

morale pricinuite părții vătămate. A solicitat acordarea daunelor morale în

sumă de 100.000.000 lei, astfel cum au fost solicitate, fapta având impact în

comunitatea locală și prin mediatizarea în presa scrisă și audio vizuală și la

o scară mai largă și având în vedere condamnarea inculpaților pentru toate cele

trei infracțiuni pe care le-au comis.

Inculpatul

H.V. în apelul său a criticat sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art.

10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de purtare abuzivă.

Susține că nu a

lovit pe partea vătămată și nici nu a lipsit-o de libertate. La data comiterii

faptei fiind polițist, se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în

colaborare cu cei doi gardieni publici și erau într-o activitate ordonată în

urma deselor sesizări ale conducerii SC S. SA Dancu, precizând furtul de fier

și distrugerea serelor.

Nici o probă a

cauzei nu-l indică pe el că ar fi lovit-o pe partea vătămată, ci pe inculpatul T.M.M.

Nu a văzut dacă T.M.M. l-a lovit sau nu, întrucât agresiunea reclamată s-ar fi

putut produce până a fi adusă partea vătămată de către gardian la poarta

unității.

Leziunile

certificate ale părții vătămate nu confirmă susținerile acesteia că ar fi

lovit-o cu pumnii și picioarele peste tot corpul de cei doi inculpați.

Inculpatul

apelant T.M.M. nu a motivat apelul și nu a susținut nici un motiv de critică în

apelul său.

Apelurile sunt

nefondate.

În cursul

judecării apelurilor au fost audiați martorii Ț.F., N.A., Ș.A. și R.G. A fost

reaudiată partea vătămată M.I. S-au depus acte în probă.

Instanța de fond

în baza probelor administrate a reținut o situație de fapt exactă, dovedită

care nu s-a modificat nici după administrarea probelor menționate în apel.

Probele au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările

reținute corespund probelor și reprezintă adevărul.

Așa cum rezultă

din declarațiile părții vătămate și ale martorilor și certificatul medico –

legal, ambii inculpați H.V. și T.M.M. au lovit pe partea vătămată. Leziunile

suferite sunt certificate prin actul medico – legal, constând în lipsa dintelui

31 pe arcadă, pe marginea radială 1/3 superior antebraț stâng, o echimoză

violaceu – verzuie în periferie de5/3cm. și acuză dureri la nivelul

hemitoracelui drept cu limitarea mișcărilor respiratorii. M.I. s-a prezentat la

medicul - legist, certificatul datând din 19 ianuarie 2004. Fapta s-a petrecut

la data de 14 ianuarie 2004, leziunile suferite putând data din 14 ianuarie

2004 și necesita 8-10 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, timp în care se

include și tratamentul de specialitate.

În mod just a

apreciat instanța de fond probele și a stabilit situația da fapt cât și

vinovăția ambilor inculpați H.V. și T.M.M. în săvârșirea infracțiunii de

purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen.

Faptele și

vinovăția inculpaților sunt dovedite în cauză cu probe certe.

Astfel,

criticile formulate de inculpatul H.V. în apelul său sunt nefondate, iar

soluția de condamnare pentru această infracțiune este legală.

Partea vătămată,

paznic fără avize legale, după ce a încercat să fugă spărgând un geam de la

încăperea în care se afla împreună cu al doilea paznic N.A., paznic fără avize

legale (acesta din urmă având condamnări anterioare), încercând să fugă fără

nici o justificare plauzibilă a unor astfel de reacții, partea vătămată a fost

condusă de inculpați, agent de poliție, gardianul public T. și gardianul public

P., la unul din punctele de serviciu, sediul de la școala Dancu, în scopul de a

da o declarație fără a fi constrânsă , partea vătămată dorind să dea declarație,

așa cum a firmă martorii relevanți. În consecință fapta de lipsire de libertate

în mod nelegal nu există așa cum a reținut și instanța de fond, pronunțând

soluția de achitare pe acest temei.

Nu există nici

unul din elementele constitutive sub aspectul obiectivat faptic dar și al

laturii subiective a intenției inculpaților.

Critica

formulată de partea vătămată M.I. privind condamnarea inculpaților și pentru

săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (2) C.

pen., a fost respinsă ca nefondată.

Faptele comise

de inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni de

cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., întrucât situația

premiză este dată de preexistența urmăririi penale sau a judecării în momentul

în care este efectuat elementul material al faptei. Victima acestei infracțiuni

poate fi doar o persoană aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de

judecată.

În speță, partea

vătămată nu se afla în anchetă penală la momentul comiterii faptelor pretinse.

Referitor la

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a apreciat că acestea

sunt proporționale cu fapta comisă și persoana inculpaților, fiind just

individualizate în acord cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., reținute de

instanța de fond, cu scopul și funcțiile pedepsei, fiind de natură să asigure atât

reeducarea inculpaților cât și prevenția generală.

Critica vizând

soluționarea laturii civile este nefondată. A fost recunoscut cuantificat și

acordat prejudiciul cauzat ca urmare a acțiunilor de lovire dovedite în cauză,

constând în suferința produsă părții vătămate, cuantumul stabilit al daunelor

morale fiind de natură să acopere integral prejudiciul cauzat, cu elementele

sale implicate și componente reținute prin sentința penală apelată.

În ce privește

apelul inculpatului T.M.M., verificând din oficiu sentința penală s-a reținut

că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie în ce îl privește. Faptele

și vinovăția sa sunt dovedite în cauză, încadrarea juridică este legală și

temeinică, iar pedeapsa pronunțată este just individualizată și în ce îl

privește.

Pentru considerentele

expuse, Curtea de Apel Iași, secția penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., prin decizia penală nr. 37 din 15 februarie 2007, a respins, ca

nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,

inculpații

H.V. și T.M.M. și de partea civilă M.I. împotriva

sentinței penale nr. 239/2005 a Tribunalului Iași.

Apelanții

inculpați și apelanta parte civilă au fost obligați să plătească câte 100 lei,

fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul H.V.

Prin motivele de

recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie

și nelegalitate.

Astfel, o primă

critică adusă deciziei pronunțată în apel se referă la faptul că a fost

respinsă cererea privind efectuarea unei expertize medico – legale care să

stabilească dacă expulzarea dintelui 31 putea fi produsă prin cădere în condițiile

în care partea civilă suferea de o paradontită marginală cronică, instanța de

apel, instanța de apel încălcând astfel în acest mod obligația de a administra

toate probele necesare aflării adevărului.

Sub acest prim

aspect, inculpatul a solicitat casarea deciziei cu consecința trimiterii spre

rejudecare în vederea efectuării unei expertize medico - legale.

În drept, acest

motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen.

A doua critică adusă,

de această dată, ambelor hotărâri se referă la faptul că instanța de fond

pronunțând o hotărâre de condamnare a inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., soluție menținut de instanța

de apel, a comis o gravă eroare de fapt.

Astfel, în esență,

se susține că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care a fost condamnat , soluția fiind în

contradicție cu ansamblul probator al cauzei.

Sub acest al

doilea motiv de recurs, susținut în subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea

sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În drept, s-a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

referitor la comiterea unei grave erori de fapt.

Examinând hotărârile

pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazurilor

de casare, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile

instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice.

Înalta Curte

constată că prima instanță as reținut corect, pe baza probelor administrate,

situația de fapt, care a fost expusă anterior și care a fost încadrată

corespunzător și în drept.

Astfel, corect

s-a reținut că fapta recurentului inculpat H.V., agent șef de poliție, care în

noaptea de 14 ianuarie 2004, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

împreună cu inculpatul T.M.M. au aplicat mai multe lovituri cu picioarele

părții vătămate M.I., în diferite părți ale corpului, inclusiv în zona feței,

cauzându-i acesteia leziuni traumatice, care au necesitat 8-10 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de purtare abuzivă , prev. de art. 250 C. pen.

Există o eroare

gravă de fapt, în înțelesul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., când

situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată este

contrară actelor și probelor dosarului.

De asemenea,

pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această

eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, cu alte cuvinte, greșita

stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură

cu condamnarea sau achitarea inculpatului.

În cauză, se

constată că soluția de condamnare pronunțată de prima instanță și menținută de

instanța de apel este legală și se bazează tocmai pe probele administrate în

cauză.

Astfel, partea

vătămată constant a declarat că a fost lovită cu pumnii și picioarele de către

ambii inculpați, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în

control asupra activității de pază la SC S. SA Dancu, pază care în seara

respectivă era asigurată și de partea vătămată.

Declarațiile

părții vătămate se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, martorul

C.I. a declarat că a aflat de la partea vătămată că a fost lovit de gardian și

de organul de poliție și că acest lucru partea vătămată l-a consemnat și în

procesul verbal de predare – primire a serviciului, întocmit imediat după

incident.

Martorul D.A.,

paznic la școala unde a fost condusă partea vătămată în acea seară, l-a auzit

pe acesta precizând că a fost lovită de agentul de poliție și de gardienii

publici.

Martorul N.A. a

declarat că de la distanța de 15 m la care se afla, a văzut pe partea vătămată M.I.

întins la pământ și în jurul acesteia se afla unul din gardieni și agentul de

poliție. A declarat că a văzut că cei doi îl loveau pe Mazga, dar nu poate preciza

cine l-a lovit și de câtre ori.

Martorul T.C. a

declarat că a aflat de la inculpat, pe care l-a întâlnit după incident la un

timp și se află într-o stare deosebită, avea hainele ude și un dinte lipsă și

i-a relatat că a fot lovit de inculpați, de agentul de poliție și de gardieni.

I-a acordat prim ajutor atunci.

Martorul T.N. a

declarat că partea vătămată i-a relatat că a fost bătut la locul de muncă de un

polițist și un gardian. În acest sens declară și martora P.T.

Mai mult decât

atât, toate aceste probe se coroborează și cu certificatul medico – legal.

În concluziile

actului medical se reține că partea vătămată a prezentat un traumatism dentar

cu expulzie dinte 31 pe fond de paradontită marginală cronică profundă, care

s-a putut produce prin lovire cu corp contondent (pumn, cap etc), leziuni care

au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În concluzie,

Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de

purtare abuzivă a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză.

Referitor la

motivul de recurs privind efectuarea unei expertize medico – legale, Înalta

Curte reține următoarele:

Într-adevăr,

inculpatul a solicitat instanței de apel efectuarea unei expertize medico –

legale care să stabilească dacă expulzia dintelui 31 putea fi produsă prin

cădere.

La termenul din

2 februarie 2006, instanța de control judiciar a prorogat discutarea admisibilității

probei cu expertiza medico - legale după administrarea probei cu martori.

După reaudierea

părții vătămate și a martorilor din acte, inculpatul nu a mai reiterat cererea

privind efectuarea expertizei, condiții în care Înalta Curte apreciază că

acesta, tacit, a renunțat la probă, astfel încât instanța de apel nu mai avea cum

să se pronunțe cu privire la aceasta.

Chiar și în

aceste condiții, Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize medico –

legal având în vedere că în cauză s-a reținut că expulzarea dintelui s-a

datorat și unor motive medicale preexistente, respectiv paradontiție marginală

cronică profundă.

Însă afecțiunea

preexistentă are valoarea unei cauze anterioare, iar acțiunea de lovire

săvârșită de inculpați se include în antecedența cauzală a rezultatului produs

și are o valoare preponderentă.

De altfel, art. 250

alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul, în forma

avută anterior modifică Codul penal prin Legea nr. 278/2006, prevede că acțiunea

sau inacțiunea făptuitorului este aceeași ca și în cazul art. 180 C. pen. (

lovirea sau alte violențe), atrăgând și urmările prevăzute de lege în acest

text.

În consecință,

întrucât legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii de purtare

abuzivă, în forma prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., de existența unor

leziuni care să necesite și zile de îngrijiri medicale, fiind suficiente doar

existența unor suferințe fizice (art. 180 alin. (1) C. pen.), în condițiile în

care în cauză este dovedit mai presus de orice îndoială, că inculpatul a

lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, Înalta Curte apreciază că

proba cu efectuarea unei expertize medico - legale nu este concludentă și

pertinentă în cauză.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr. 37 din 15

februarie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 octombrie 2007.