ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta C.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Galați, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună obligarea acesteia la respectarea Ordinului Secretariatului de Stat al Autorității Naționale a Vămilor nr. 1418 din 4 noiembrie 2004, în sensul acordării clasei de salarizare corespunzătoare funcției publice de inspector principal, precum și achitarea retroactivă a drepturilor salariale neîncasate în perioada 15 iulie 2003, conform deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale Vamale București, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 65 din 22 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a solicitat ca pârâta să-i comunice noua clasă de salarizare și cuantumul drepturilor cuvenite pentru perioada cât și-a produs efectele actul administrativ anulat, autoritatea pârâtă a refuzat să o facă. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 20 din 7 martie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că decizia atacată de reclamantă (nr. 1418/2004) nu modifică raporturile și drepturile salariale pe care aceasta le are cu pârâta, ci stabilește doar cadrul convențional al acestora, așa cum acesta a fost statuat prin sentința civilă nr. 65/2004.
A mai arătat că prin această sentință nu au fost stabilite alte drepturi salariale, decât cele existente până la data pronunțării, astfel că reclamanta nu poate cere modificarea clasei de salarizare, cu atât mai mult, cu cât acest aspect nu a fost criticat prin acțiunea inițială. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta C.C. Recurenta a susținut că în mod greșit instanța a preluat punctul de vedere al Autorității Națională a Vămilor , considerând că Ordinul nr. 1418/2004 nu modifică raporturile și drepturile salariale dintre ea și pârâtă, fără să țină cont de existența H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici care a fost emisă ca urmare a prevederilor art. XXIII lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Prin decizia nr. 5957 din 14 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta C.C., a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, cu motivarea că este necesară suplimentarea probatoriului administrat în cauză cu înscrisuri (state de salarii, copie carnet de muncă etc.) din care să rezulte că reclamanta nu a fost prejudiciată în nici un fel prin trecerea succesivă de pe funcția de inspector principal, pe aceea de inspector asistent.
În urma rejudecării cauzei, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.C., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Galați, obligând pârâtele să acorde clasa de salarizare corespunzătoare funcției publice de inspector principal, cu respectarea Ordinului nr. 1418 din 4 noiembrie 2004 și a Ordinului nr. 1519 din 29 noiembrie 2004, emise de Autoritatea Națională a Vămilor și să achite diferențele salariale pe perioada 15 iulie 2003 - 4 noiembrie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 1266 din 14 august 2003, emisă de Direcția Generală Vamală Galați, ca efect al H.G.
nr. 764/2003 și Legii nr. 161/2003, începând cu data de 15 iulie 2003, funcționarii publici din cadrul direcțiilor regionale vamale interjudețene și din birourile vamale de control și vămuire la interior și frontieră subordonate acestora, au fost reîncadrați în funcțiile publice de conducere și execuție conform anexelor la decizie. Reclamanta a solicitat anularea acestei decizii, deoarece ca urmare a reîncadrării făcute a fost trecută într-o funcție inferioară celei inițiale, deși prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a aceleiași autorități fusese numită în funcția de inspector principal. Prin sentința nr. 65 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Galați a fost anulată decizia nr. 1266 din 14 august 2003, reclamanta revenind pe funcția de inspector principal stabilită prin decizia nr. 1163/2003, fără, însă, a i se acorda și drepturile salariale corespunzătoare funcției ocupate.
A mai reținut instanța de fond că există diferențe între mențiunile din carnetul de muncă al reclamantei în care s-a operat clasa de salarizare A II 1 corespunzătoare funcției de inspector principal și statele de plată în care reclamanta apare cu încadrarea în clasa de salarizare A III 1 (inspector de specialitate) cu un salariu mult inferior. A concluzionat Curtea de Apel Galați, că statele de plată fac dovada drepturilor încasate efectiv și din acestea se deduce că reclamanta a fost lipsită de drepturile salariale cuvenite funcției de inspector principal. A mai arătat instanța de fond că perioada de acordare a acestor drepturi salariale va fi limitată până la 4 noiembrie 2003, având în vedere că prin Ordinul secretarului de stat nr. 1361 din 3 noiembrie 2004 au fost stabilite salariile de bază prevăzute în anexele la acest ordin.
Împotriva sentinței civile nr. 98 din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal, Direcția Regională Vamală Galați, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta C.C. S-a arătat, prin motivele de recurs, că hotărârea primei instanței s-a dat cu ignorarea unor prevederi legale imperative, respectiv a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 161/2003, potrivit cu care pentru anul 2003, funcționarii publici își mențin drepturile salariale stabilite conform O.U.G. nr. 192/2002 și a dispozițiilor H.G.
nr. 1209/2003, potrivit cu care beneficiază de drepturile salariale prevăzute de art. 49 din actul normativ citat, numai cele care îndeplinesc condițiile de la art. 48, adică candidații care au fost declarați admiși la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice. Reclamanta, s-a subliniat, nu a dovedit și nu a fost, în fapt, declarată admisă la un concurs care să fi fost organizat pentru ocuparea postului de inspector principal, astfel că, în aceste condiții, nu poate beneficia de drepturile salariale acordate prin sentința atacată. Instanța de fond, în mod eronat, nu a ținut cont de susținerea recurentei din întâmpinare și din concluziile scrise referitoare la faptul că nu există nici o prevedere legală care să acorde drepturi salariale noilor funcții, întrucât Legea nr. 161/2003 a menținut salariile acordate anterior, iar O.U.G.
nr. 123/2003 a mărit aceste salarii cu 12% în două tranșe. Numai prin O.U.G. nr. 92/2004 s-a realizat o nouă încadrare a funcționarilor publici pe trepte și grade profesionale și s-au stabilit salarii aferente funcțiilor de execuție și de conducere. Recursul este nefondat. Motivele de recurs formulate de pârâții Direcția Regională Vamală Galați și Autoritatea Națională a Vămilor nu pot fi primite, taxele legale invocate neavând relevanță în cauză, în raport cu împrejurarea că reîncadrarea reclamantei în funcția publică de execuție de inspector principal a fost consecința unei dispoziții judecătorești irevocabile.
Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 65 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea reclamantei C.C., în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 1266 din 14 august, emisă de directorul Direcției Generale a Vămilor și menținerea deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, emisă de aceeași autoritate cu privire la reîncadrarea reclamantei.
În executarea acestei hotărâri judecătorești, prin Ordinul nr. 1418 din 04 noiembrie 2004 al Secretariatului de Stat al Autorității Naționale a Vămilor s-a dispus menținerea reîncadrării reclamantei în funcția publică de inspector principal, stabilită prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a Directorului general al Direcției Generale a Vămilor, emisă în baza Legii nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Reîncadrarea reclamantei în funcția publică de execuție de inspector principal s-a realizat pur formal și nu a fost urmată, pe cale de consecință, de acordarea clasei de salarizare corespunzătoare acestei funcții, cu un nivel superior, menținându-se în mod nelegal clasa de salarizare aplicabilă pentru funcția publică de execuție de inspector asistent, pentru întreg intervalul de timp 15 iulie 2003 - 4 noiembrie 2004. În aceste condiții, rezultând din actele depuse la dosar că nivelul de salarizare aferent funcției publice de inspector principal (clasa de salarizare A II 1) a fost superior celui aferent funcției de execuție de inspector asistent (clasa de salarizare A III 1) și că pe perioada 15 iulie 2003 - 4 noiembrie 2004 în mod nelegal reclamanta a fost salarizată corespunzător funcției de inspector asistent, în mod corect prima instanță, prin hotărârea atacată, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să acorde acesteia clasa de salarizare la care avea dreptul potrivit reîncadrării dispuse prin sentință irevocabilă și să-i achite, pentru perioada 15 iulie 2003 - 4 noiembrie 2004, diferențele salariale corespunzătoare.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Regională Vamală Galați, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor , împotriva sentinței civile nr. 98 din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Galați, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 98 din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.