ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1516/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iunie 2006, reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.S.M. și I.G. (președinte, la acel moment, al C.S.M.), pentru vătămarea dreptului său, denaturarea adevărului, superficialitate, abuz, exercitarea funcțiilor cu rea credință și gravă neglijență în soluționarea echitabilă a memoriului său și obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale, morale, cheltuieli de transport și cazare în sumă de 470.000 RON, cu dobândă și indicele de inflație. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin memoriul său, înregistrat la C.S.M.

sub nr. 1354 din 27 mai 2005, a sesizat abuzurile procedurale ilegale, comportamentul ireverențios și abaterile disciplinare ale unor magistrați nominalizați, de la Instanțele București – Giurgiu și Cluj –Oradea și ale unor executori judecătorești, precum și prejudiciile pe care aceștia i le-au adus prin faptul că nu a reușit, până în prezent, să execute titlurile executorii pe care le deține împotriva unor debitori. Reclamantul a susținut, în esență, că pârâții i-au răspuns în scris precizând fapte care nu corespund realității, iar pârâtul C.S.M. nu a făcut minime anchete, cercetări cu privire la faptele sesizate, transmițându-i un răspuns șablon. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 244 din 24 octombrie 2006, a respins acțiunea, ca nefondată.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu faptul că, prin adresa din 3 noiembrie 2006, C.S.M. i-a răspuns reclamantului față de toate aspectele sesizate în memoriu, în limitele competențelor sale, pe baza unor verificări ale faptelor arătate numai în legătură cu abateri disciplinare ale judecătorilor și procurorilor, soluțiile Instanțelor judecătorești nefiind supuse cenzurii pe cale administrativă.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, casarea acestei hotărâri judecătorești și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâților la daune și cheltuieli de judecată și, în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la altă Curte de Apel din țară, cu îndrumarea de a i se admite cererea de probe propusă spre administrare în primă Instanță și respinsă de Curtea de Apel Suceava.

Recurentul a susținut că Instanța de Fond a dat o greșită interpretare cererii sale, i-a refuzat în mod nelegal cererea de probe, folosind acest procedeu nelegal pentru a-și ascunde abuzul procesual, nu a respectat prevederile Codului Deontologic, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, s-a manifestat ireverențios la adresa sa, ceea ce l-a determinat să formuleze cerere de recuzare a președintelui completului. A mai menționat că, favorizând pârâții, la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile pe fond, în sala de ședință s-au depus la dosar acte, constatând ulterior că erau întâmpinarea și actele depuse prin fax de pârâți, aceste acte nefiindu-i aduse la cunoștință sau comunicate.

A arătat recurentul că prima Instanță a amânat pronunțarea sentinței pentru ca reclamantul să depună concluzii scrise, deși el a atașat la dosar concluzii scrise în ședința publică. Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin cererea înregistrată la C.S.M. din 27 mai 2005, recurentul - reclamant sesiza, în esență, o serie de abuzuri, neglijențe și pretinse ilegalități prezentate în detaliu, săvârșite, în opinia sa, de către magistrați, grefieri, executori judecătorești, nominalizați, care i-au produs prejudicii materiale și morale.

Cererii petentului (la care a revenit cu completări și precizări), i-a răspuns în termen legal, intimatul C.S.M., prin adresa din 27 mai 2005, comunicându-i că memoriul a fost trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru verificarea aspectelor semnalate și luarea măsurilor legale care se impun. Prin adresa din 15 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a înștiințat pe petent despre faptul că plângerea sa a fost trimisă Parchetelor de pe lângă Curtea de Apel București, de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Cluj și M.J. – D.R.M.P.P.C.C., în scopul verificării celor sesizate, urmând a se lua măsurile corespunzătoare în raport cu rezultatul cercetărilor.

La data de 3 mai 2006, prin adresă, intimatul - pârât C.S.M. i-a comunicat recurentului - reclamant, în mod concret și punctual, stadiul și soluțiile finale ale cercetărilor penale efectuate cu privire la plângerile penale formulate de acesta împotriva executorilor judecătorești, judecătorilor și consilierilor din cadrul M.J. menționați, precum și faptul că, în limitele competențelor stabilite de Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, C.S.M. poate efectua verificări numai în legătură cu eventuale abateri disciplinare rezultate din conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor.

Prin aceeași adresă, s-a comunicat petentului că, pe această cale, nu se pot verifica soluțiile date în dosarele penale, pentru că s-ar încălca prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificată și republicată, după cum nu se pot pune în discuție nici măsurile și soluțiile pronunțate de judecători, întrucât s-ar încălca principiile independenței lor și supunerii acestora numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat a hotărârilor. În mod eronat, recurentul - reclamant susține că prima Instanță a interpretat eronat și tendențios cererea sa, asimilând-o plângerii împotriva unui refuz nejustificat al autorităților pârâte. Astfel cum rezultă din practicaua încheierii pronunțată în ședința publică de la 6 septembrie 2006, reclamantul a precizat că a chemat în judecată pe pârâți pentru că aceștia au refuzat nejustificat să răspundă în termen legal memoriului său.

Dată fiind această precizare, prin care însuși reclamantul a modificat obiectul cererii de chemare în judecată și a stabilit cadrul procesual și limitele învestirii Instanței, în mod corect și în concordanță cu prevederile art. 129 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ., Curtea de Apel a analizat cauza sub acest aspect și a respins cererea de probe ca nefiind necesare și utile soluționării pricinii. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, susceptibil de a fi atacat în fața Instanței de contencios administrativ competente, se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.

Rezolvarea nefavorabilă sau care nu mulțumește pe deplin pe petiționar a unei cereri adresate unei autorități administrative nu echivalează cu un refuz nejustificat, dacă soluția dată cererii a avut un temei legal, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii petiționarului și nu să dea un curs favorabil acesteia. În cauză, recurentului – reclamant i s-a dat un răspuns, în termen legal și în conformitate cu normele referitoare la competența și atribuțiile C.S.M., ale organelor de cercetare penală, precum și la căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și la răspunderea judecătorilor și procurorilor. Împrejurarea că recurentul este nemulțumit de răspunsul primit, așa după cum în mod corect a reținut și prima Instanță, nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare sau cu nesoluționarea în termen legal a cererii și nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pretinsei pagube, conform Legii nr. 554/2004.

Nu este fondată nici critica recurentului privind încălcarea dreptului său la apărare, prin aceea că nu i-ar fi fost făcute cunoscute întâmpinarea și actele depuse la dosar de către intimați. Din practicaua încheierii pronunțată în ședința de la 18 octombrie 2006 (când au avut loc dezbaterile pe fond), rezultă în mod expres și explicit că, în prezentarea referatului cauzei s-au menționat înscrisurile și întâmpinarea depuse de pârât (ca și cele atașate de reclamant) și că reclamantul „a luat cunoștință de conținutul întâmpinării, nu mai are alte cereri și solicită judecarea cauzei”. Tot în încheierea de mai sus s-a menționat și depunerea concluziilor scrise de către reclamant, motivul amânării pronunțării sentinței fiind lipsa de timp pentru deliberare, măsura fiind conformă cu dispozițiile art. 260 alin. (1) C. proc.

civ. Ținând seama de considerentele expuse, precum și de inexistența unor motive de casare, de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva sentinței civile nr. 244 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2007.