ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1516/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iunie 2006,

reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.S.M. și I.G.

(președinte, la acel moment, al C.S.M.), pentru vătămarea dreptului său,

denaturarea adevărului, superficialitate, abuz, exercitarea funcțiilor cu rea

credință și gravă neglijență în soluționarea echitabilă a memoriului său și

obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale, morale,

cheltuieli de transport și cazare în sumă de 470.000 RON, cu dobândă și indicele

de inflație.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin memoriul său, înregistrat la C.S.M. sub nr. 1354 din 27 mai 2005, a sesizat abuzurile procedurale ilegale, comportamentul

ireverențios și abaterile disciplinare ale unor magistrați nominalizați, de la Instanțele București – Giurgiu și Cluj –Oradea și ale unor executori judecătorești, precum și

prejudiciile pe care aceștia i le-au adus prin faptul că nu a reușit, până în

prezent, să execute titlurile executorii pe care le deține împotriva unor

debitori.

Reclamantul a susținut, în

esență, că pârâții i-au răspuns în scris precizând fapte care nu corespund

realității, iar pârâtul C.S.M. nu a făcut minime anchete, cercetări cu privire

la faptele sesizate, transmițându-i un răspuns șablon.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 244 din 24

octombrie 2006, a respins acțiunea, ca nefondată.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu faptul că, prin adresa din 3 noiembrie 2006, C.S.M. i-a răspuns reclamantului față de toate aspectele sesizate în memoriu, în limitele

competențelor sale, pe baza unor verificări ale faptelor arătate numai în

legătură cu abateri disciplinare ale judecătorilor și procurorilor, soluțiile Instanțelor

judecătorești nefiind supuse cenzurii pe cale administrativă.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.D., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, casarea acestei

hotărâri judecătorești și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința

admiterii acțiunii și obligarea pârâților la daune și cheltuieli de judecată

și, în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

altă Curte de Apel din țară, cu îndrumarea de a i se admite cererea de probe

propusă spre administrare în primă Instanță și respinsă de Curtea de Apel

Suceava.

Recurentul a susținut că Instanța

de Fond a dat o greșită interpretare cererii sale, i-a refuzat în mod nelegal

cererea de probe, folosind acest procedeu nelegal pentru a-și ascunde abuzul

procesual, nu a respectat prevederile Codului Deontologic, a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, s-a manifestat ireverențios la adresa sa,

ceea ce l-a determinat să formuleze cerere de recuzare a președintelui

completului.

A mai menționat că,

favorizând pârâții, la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile pe

fond, în sala de ședință s-au depus la dosar acte, constatând ulterior că erau

întâmpinarea și actele depuse prin fax de pârâți, aceste acte nefiindu-i aduse

la cunoștință sau comunicate.

A arătat recurentul că prima

Instanță a amânat pronunțarea sentinței pentru ca reclamantul să depună

concluzii scrise, deși el a atașat la dosar concluzii scrise în ședința

publică.

Analizând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin cererea înregistrată la C.S.M. din 27 mai 2005, recurentul - reclamant sesiza, în esență, o serie de abuzuri,

neglijențe și pretinse ilegalități prezentate în detaliu, săvârșite, în opinia

sa, de către magistrați, grefieri, executori judecătorești, nominalizați, care

i-au produs prejudicii materiale și morale.

Cererii petentului (la care

a revenit cu completări și precizări), i-a răspuns în termen legal, intimatul

C.S.M., prin adresa din 27 mai 2005, comunicându-i că memoriul a fost trimis

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru verificarea

aspectelor semnalate și luarea măsurilor legale care se impun.

Prin adresa din 15 iulie

2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a înștiințat

pe petent despre faptul că plângerea sa a fost trimisă Parchetelor de pe lângă

Curtea de Apel București, de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Judecătoria

Giurgiu, Judecătoria Cluj și M.J. – D.R.M.P.P.C.C., în scopul verificării celor

sesizate, urmând a se lua măsurile corespunzătoare în raport cu rezultatul

cercetărilor.

La data de 3 mai 2006, prin

adresă, intimatul - pârât C.S.M. i-a comunicat recurentului - reclamant, în mod

concret și punctual, stadiul și soluțiile finale ale cercetărilor penale

efectuate cu privire la plângerile penale formulate de acesta împotriva

executorilor judecătorești, judecătorilor și consilierilor din cadrul M.J.

menționați, precum și faptul că, în limitele competențelor stabilite de Legea

nr. 317/2004, republicată și modificată, C.S.M. poate efectua verificări numai

în legătură cu eventuale abateri disciplinare rezultate din conduita

necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor.

Prin aceeași adresă, s-a

comunicat petentului că, pe această cale, nu se pot verifica soluțiile date în

dosarele penale, pentru că s-ar încălca prevederile art. 64 alin. (2) din Legea

nr. 304/2004, modificată și republicată, după cum nu se pot pune în discuție

nici măsurile și soluțiile pronunțate de judecători, întrucât s-ar încălca

principiile independenței lor și supunerii acestora numai legii, precum și

autoritatea de lucru judecat a hotărârilor.

În mod eronat, recurentul - reclamant

susține că prima Instanță a interpretat eronat și tendențios cererea sa,

asimilând-o plângerii împotriva unui refuz nejustificat al autorităților

pârâte.

Astfel cum rezultă din

practicaua încheierii pronunțată în ședința publică de la 6 septembrie 2006,

reclamantul a precizat că a chemat în judecată pe pârâți pentru că aceștia au

refuzat nejustificat să răspundă în termen legal memoriului său.

Dată fiind această

precizare, prin care însuși reclamantul a modificat obiectul cererii de chemare

în judecată și a stabilit cadrul procesual și limitele învestirii Instanței, în

mod corect și în concordanță cu prevederile art. 129 alin. (4), (5) și (6) C.

proc. civ., Curtea de Apel a analizat cauza sub acest aspect și a respins

cererea de probe ca nefiind necesare și utile soluționării pricinii.

Potrivit prevederilor art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin

refuz nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau un

interes legitim, susceptibil de a fi atacat în fața Instanței de contencios

administrativ competente, se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere,

a voinței de a nu rezolva cererea.

Rezolvarea nefavorabilă sau

care nu mulțumește pe deplin pe petiționar a unei cereri adresate unei

autorități administrative nu echivalează cu un refuz nejustificat, dacă soluția

dată cererii a avut un temei legal, întrucât autoritatea administrativă este

obligată doar să răspundă cererii petiționarului și nu să dea un curs favorabil

acesteia.

În cauză, recurentului – reclamant

i s-a dat un răspuns, în termen legal și în conformitate cu normele referitoare

la competența și atribuțiile C.S.M., ale organelor de cercetare penală, precum

și la căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și la răspunderea

judecătorilor și procurorilor.

Împrejurarea că recurentul

este nemulțumit de răspunsul primit, așa după cum în mod corect a reținut și

prima Instanță, nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare sau cu

nesoluționarea în termen legal a cererii și nu dă dreptul la despăgubiri pentru

repararea pretinsei pagube, conform Legii nr. 554/2004.

Nu este fondată nici critica

recurentului privind încălcarea dreptului său la apărare, prin aceea că nu i-ar

fi fost făcute cunoscute întâmpinarea și actele depuse la dosar de către

intimați.

Din practicaua încheierii

pronunțată în ședința de la 18 octombrie 2006 (când au avut loc dezbaterile pe

fond), rezultă în mod expres și explicit că, în prezentarea referatului cauzei

s-au menționat înscrisurile și întâmpinarea depuse de pârât (ca și cele atașate

de reclamant) și că reclamantul „a luat cunoștință de conținutul întâmpinării,

nu mai are alte cereri și solicită judecarea cauzei”.

Tot în încheierea de mai sus

s-a menționat și depunerea concluziilor scrise de către reclamant, motivul

amânării pronunțării sentinței fiind lipsa de timp pentru deliberare, măsura

fiind conformă cu dispozițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

Ținând seama de

considerentele expuse, precum și de inexistența unor motive de casare, de

ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.D. împotriva sentinței civile nr. 244 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2007.