ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1888/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13876 din 29 decembrie 2004 pronunțată în dosar nr. 2430/1997 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.N.P.P. SA, s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și în consecință s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC C. SA București, pârâta fiind obligată la plata sumei de 238.615.914.488 lei diferență tarif transport pentru perioada ianuarie - iulie 1996 și 27.002.512.369 lei penalități de întârziere până la data de 31 martie 2004 precum și pe viitor, în cuantum de 0,4 % până la achitarea debitului, cu 2.620.034.922 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă este neîntemeiată deoarece temeiul pretențiilor reclamantei îl reprezintă contractul nr. 1/1994 încheiat cu SC R. SA București, care împreună cu celelalte societăți comerciale din domeniul rafinării și distribuției petrolului și produselor petroliere au fost reorganizate prin H.G. nr. 540/1996 prin înființarea C.R.P. SA rezultată prin comasarea SC R. SA București și SC P. SA Ploiești, societăți care și-au încetat activitatea. Ulterior prin O.U.G. nr. 49/1997 s-a hotărât înființarea S.N.P.P. SA București, prin reorganizarea R.A.P.P. SA București, care a absorbit societățile comerciale menționate în anexa 2, respectiv C.R.P.

SA, din structura căreia făcea parte R.P. București și P. București. În consecință, arată tribunalul SC R. SA, partenerul contractual al reclamantei, și-a încetat activitatea în momentul absorbirii de către C.R.P., care la rândul său și-a încetat existența în momentul absorbirii ei de către pârâtă, care are calitatea procesuală pasivă, chiar dacă H.G. nr. 540/1996 a fost ulterior abrogată nu poate fi acceptată concluzia că s-au reînființat de drept societățile care au fuzionat pentru a forma C.R.P., aceasta fiind de altfel și interpretarea dată de Curtea Constituțională în analizarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 249/2000.

În privința excepției prescrierii dreptului material la acțiune, prima instanță reținând că prin acțiunea înregistrată la 7 aprilie 1997, reclamanta a solicitat pretenții aferente perioadei ianuarie, iulie 1997, adică în interiorul termenului general de prescripție, motiv pentru care excepția fiind neîntemeiată a fost respinsă ca atare. De asemenea, au fost înlăturate apărările pârâtei în sensul că acțiunea este lipsită de obiect, deoarece creanțele reclamantei au fost acoperite prin O.U.G. nr. 72/1997 și 249/2000, cu motivarea că primul act normativ a avut ca obiect preluarea la datoria publică internă a creditelor în valută acordate de B.R.C.E. SA, fostei C.R.P., existente în cont la data de 30 iunie 1997. Nici prin O.U.G.

nr. 249/2000 care a reglementat constituirea fondului special pentru produse petroliere, reclamanta nu și-a recuperat sumele datorate, în condițiile în care actul normativ a avut în vedere doar creanțele certe și exigibile. Or, pârâta nu a recunoscut existența acestui debit, care reprezintă diferența dintre prețul achitat și cel stabilit prin decizia nr. 869/1995 a Ministerului Finanțelor, și prin urmare nu s-a înregistrat în contabilitate, astfel că la data emiterii ordonanței nu a fost luat în calcul. În altă ordine de idei, arată tribunalul, reclamanta a făcut dovada că datoria avută în vedere de O.U.G. nr. 249/2000 reprezintă contravaloarea serviciilor de transport prestate în perioada iunie - noiembrie 1997 și recunoscute de pârâtă.

Prin urmare, reținând că pretențiile reclamantei sunt întemeiate acțiunea a fost admisă, pârâta fiind obligată și la plata penalităților de întârziere de 27.002.512.369 lei, conform calculului efectuat prin expertiză în temeiul clauzelor contractuale care prevedeau un procent de 0,4 % pe zi de întârziere.

Prin decizia comercială nr. 168 din 4 aprilie 2006 pronunțată în dosar nr. 588/2/2005 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins apelul reclamantei SC C. SA Ploiești, s-a admis apelul pârâtei SC P. SA București, sentința atacată fiind schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 192.961.491.755 lei diferență tarif transport aferente perioadei ianuarie-iulie 1996, 22.874.111.815 lei penalități de întârziere până la 31 martie 2004 și în continuare de 0,15 % pe zi până la achitarea debitului, cu obligarea apelantei SC C. SA la 1.237.259.072 lei cheltuieli de judecată către pârâtă și la 86.790.000 lei onorariu către expert, fiind păstrate restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de control judiciar, în argumentarea soluției pronunțate, a respins apelul reclamantei, care în realitate nu a formulat critici cu privire la modul de soluționare a cauzei, ci doar faptul că a fost menționată greșit denumirea pârâtei, aspect ce a fost remediat în apel, instanța luând act că pârâta poartă denumirea de SC P. SA și nu S.N.P.P. SA. În privința apelului declarat de pârâtă, curtea de apel, a reținut că excepția perimării nu a fost invocată la fond, astfel că nu poate fi examinată pentru prima oară în apel, după cum prevede, de altfel, art. 252 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive și a inexistenței obligației de plată a pârâtei, au fost corect soluționate de instanța de fond în considerarea actelor normative prin care s-au reorganizat societățile comerciale din acest domeniu și a faptului că prin O.U.G.

nr. 249/2000 nu s-a stins și debitul din litigiu. Referitor la cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată pârâta, instanța de apel a reținut că aceasta datorează diferențele de transport țiței provenit din import, însă fără taxa pe valoarea adăugată, iar cuantumul și procentul penalităților de întârziere trebuie diminuat de la 0,4 % pe zi la 0,15 % pe zi de întârziere având în vedere modificările aduse contractului inițial, sens în care a fost schimbată și hotărârea primei instanțe. Împotriva acestei soluții au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta. Recurenta SC C. SA Ploiești critică decizia sub două aspecte, respectiv faptul că în mod greșit instanța de apel a înlăturat, fără nici o motivare, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.565.442,27 lei, reprezentând T.V.A., deși această sumă a fost achitată bugetului de stat potrivit art. 127 și următoarele C. fisc., aspect confirmat prin expertiza efectuată.

A doua critică, vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., în sensul că deși pretențiile pârâtei au fost admise doar în parte prin înlăturarea obligării la plata sumei datorate cu titlu de T.V.A., totuși, arată recurenta, în final a fost obligată să suporte cheltuieli de judecată mai mari, inclusiv costul integral al expertizei solicitată în apel de SC P. SA. Recurenta SC P. SA, în dezvoltarea motivelor de recurs critică decizia ca fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de apel este insuficient și superficial motivată, majoritatea argumentelor de fapt și de drept aduse în susținerea apelului fiind ignorate.

În acest context, în mod greșit a reținut curtea de apel că perimarea nu poate fi invocată pentru prima oară în fața instanței de apel, deci critica se referea la faptul că tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestei excepții pe care a invocat-o din oficiu. În realitate, susține recurenta, acțiunea reclamantei a fost suspendată, la data de 20 martie 1998, pentru soluționarea acțiunii în contencios administrativ, finalizată la 17 octombrie 2002, astfel că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit la data de 18 aprilie 2003, însă instanța de apel nu a examinat acest motiv. De asemenea, arată recurenta, instanța de apel nu a analizat și argumentat corespunzător nici criticile referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive și inexistenței obligației de plată a pârâtei.

De altfel, sub acest aspect, în mod greșit ambele instanțe au apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă, deși prin abrogarea H.G. nr. 540/1996, societățile comerciale din domeniul petrolului, adică inclusiv SC R. SA, au început să-și desfășoare activitatea, situație care în mod evident conduce la concluzia corectă că pârâta nu are calitate procesuală pasivă. În privința considerentelor avute în vedere în păstrarea soluției de admitere a acțiunii reclamantei, curtea de apel, interpretând eronat dispozițiile O.U.G. nr. 249/2000, a concluzionat că prin acest act normativ nu au fost achitate toate debitele, deși legiuitorul a avut în vedere toate obligațiile de plată ale fostei C.R.P., situație în care debitul ce formează obiectul litigiului urmează a fi satisfăcut din Fondul special pentru produse petroliere.

Ultimul motive de recurs vizează nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/1992 alin. (3) conform cărora penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumul sumei asupra căruia sunt calculate. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul reclamantei este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Astfel, este întemeiată critica conform căreia instanța de apel, în lipsa oricărei motivări a înlăturat obligarea pârâtei la plata taxei pe valoarea adăugată în sumă de 4.565.442,27 lei, deși reclamanta și-a îndeplinit obligația virării la bugetul de stat a acestei taxe, potrivit art. 127 și urm. C. fisc., dar pe care nu a încasat-o și la plata căreia beneficiarul era obligat, fiind la rândul său îndreptățit să o deducă în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (3) din același act normativ.

În condițiile în care și prin expertiza efectuată a fost confirmată plata sumei datorate cu acest titlu, în mod greșit instanța de apel a modificat hotărârea sub acest aspect, exonerând pârâta de plată. De asemenea, cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată reclamanta în apel respectiv 123.725,91 lei și 8.679 lei către pârâtă nu respectă criteriile avute în vedere de art. 276 C. proc. civ., în sensul că deși suma la plata căreia pârâta a fost obligată s-a diminuat doar cu 4.565.442,27 lei, dar a căzut în pretenții, reclamanta suportă integral cheltuielile de judecată din apel, inclusiv cele reprezentând onorariu de expert pentru expertiza efectuată la cererea pârâtei.

Prin urmare, având în vedere cuantumul pretențiilor ce au format obiectul litigiului, proporția în care acestea au fost admise și faptul că expertiza a profitat ambelor părți, fiind efectuată în interesul cauzei, iar recursul reclamantei este întemeiat și sub acest aspect, decizia va fi modificată în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 26.394,52 lei taxă de timbru și 4.339,50 lei reprezentând cota de ½ parte din onorariul expertului. În privința recursului declarat de pârâta SC P. SA, curtea va reține că deși motivarea instanței de apel este succintă, prin decizie s-a răspuns criticilor formulate în această cale de atac, deși invocarea art. 252 alin. (3) C. proc. civ., este eronată, însă soluția de respingere a excepției perimării este corectă ca mod de soluționare.

Sub acest aspect, trebuie precizat că deși prima instanță, din oficiu, a invocat această excepție, ulterior nu s-a mai pronunțat în mod expres, însă aceasta a fost implicit respinsă, prin soluționarea fondului litigiului. A doua critică referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, a fost, de asemenea, în mod corect soluționată, în condițiile în care prin actele normative analizate de ambele instanțe, în succesiunea lor, pârâta, prin reorganizare a devenit succesoarea SC R. SA, preluând inclusiv litigiile în care aceasta figura ca parte. Argumentul recurentei conform căruia, prin abrogarea H.G. nr. 540/1996, societățile comerciale, care și-au încetat activitatea în acel moment, nu poate fi avut în vedere, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională în examinarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G.

nr. 249/2000. Prin urmare, justificat au stabilit instanțele anterioare că pârâta are calitate procesuală pasivă și trebuie obligată la plata diferențelor de tarif, care, contrar susținerii recurentei nu au făcut obiectul O.U.G. nr. 249/2000, deoarece era o creanță litigioasă, neînregistrată în contabilitatea pârâtei și nerecunoscută de aceasta. De altfel, corect au reținut instanțele, în baza expertizei necontestate de părți, că datoria avută în vedere de actul normativ invocat reprezintă contravaloarea serviciilor de transport țiței aferente perioadei iulie-noiembrie 1997, adică ulterioară celei din litigiu.

În consecință, și această critică, fiind neîntemeiată va fi respinsă ca și aceea referitoare la încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/1992, în considerarea faptului că părțile au modificat procentul penalităților de întârziere la 0,15 % pe zi, conform prevederilor acestui act normativ, iar cuantumul acestora nu depășește suma asupra căreia sunt calculate. Pe de altă parte, reactualizarea debitului este consecința firească a necesității de a restabili echilibrul prestațiilor, dat fiind faptul că reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate, prin contractul nr. 1/1994, însă pârâta nu a achitat integral prețul acestor servicii. În concluzie, cu precizarea că în examinarea recursului pârâtei, curtea a avut în vedere doar criticile de nelegalitate, nu și pe acelea de netemeinicie care exced prevederilor art. 304 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, intimata SC P. SA va fi obligată și la plata sumei de 26.490 lei cheltuieli de judecată către SC C. SA Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 168 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta SC P. SA București și la plata sumei de 4.565.442,27 lei reprezentând TVA. Obligă reclamanta SC C. SA Ploiești la plata sumei de 26.394,52 lei cheltuieli de judecată în loc de 123.725,91 lei către pârâta SC P. SA București și la 4.339,50 lei cotă parte din onorariul expertului. Păstrează restul dispozițiilor deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA București împotriva aceleiași decizii. Obligă SC P. SA București la 26.490 lei cheltuieli de judecată în recurs către SC C. SA Ploiești.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.