ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr. 364/2004, la data de 15 martie 2004,

reclamantul N.P. a chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română,

sucursala județeană Covasna, solicitând instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe pârâtă să-i

plătească suma de 63.000.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri bănești.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost proprietarul terenului în

suprafață de 100 mp înscris în C.F. nr. 62 Sf. Gheorghe sub nr. top 82/1/1,

care a fost preluat abuziv de Statul Român și că terenul este deținut în

prezent de pârâtă, care și-a edificat sediul social pe acest teren.

Reclamantul

a mai arătat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin notificarea

nr. 187/2001, comunicată prin executorul judecătoresc, s-a adresat Primăriei

municipiului Sf. Gheorghe, solicitându-i plata despăgubirilor bănești pentru

teren iar primăria, cu adresa nr. TV 483 din 8 octombrie 2003, a înaintat

notificarea și actele doveditoare, spre soluționare, Băncii Comerciale Române,

sucursala județeană Covasna, în calitate de unitate deținătoare.

Prin

răspunsul comunicat cu adresa nr. 3299 din 16 februarie 2004, Banca Comercială

Română,sucursala județeană Covasna, i-a respins cererea privind acordarea de

despăgubiri, motivând că, potrivit Legii nr. 10/2001, nu are această obligație.

Reclamantul

a susținut că refuzul pârâtei este nejustificat întrucât, potrivit art. 10

alin. (1) al Legii nr. 10/2001, pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii

se stabilesc prin echivalent, respectiv

despăgubiri bănești și cum, potrivit raportului

de expertiză din 8

aprilie 2003, terenul a fost evaluat la suma de 63.000.000 lei, a solicitat ca

pârâta să fie obligată să-i plătească această sumă, cu titlu de despăgubiri.

La

data de 4 mai 2004, reclamantul și-a precizat acțiunea și a chemat în judecată

și pe Primarul municipiului Sf. Gheorghe, solicitând ca pârâții să fie obligați

să-i plătească suma de 63.000.000 lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru

terenul în litigiu, deținut de BCR, sucursala județeană Covasna, iar pârâtul

Primarul municipiului Sf. Gheorghe să fie obligat să emită dispoziție de

restituire în natură a diferenței de teren în

suprafață de 775 mp teren liber, înscris

în C.F. nr. 250 Sf. Gheorghe,

cu nr. top 74,77/2/2, 78, 80/2 și C.F. nr. 4315 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/2

și 83/2.

Pârâta

BCR, sucursala Sf. Gheorghe, a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât este o societate cu capital

majoritar de stat, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamantului nu-i pot fi acordate

despăgubiri bănești. Pârâta a mai susținut că obligația acordării

despăgubirilor bănești în sumă de 63.000.000 lei îi revine Primăriei Sf.

Gheorghe. Prin completarea la întâmpinare, a susținut că, în conformitate cu

art. 36 alin. (2) din aceeași lege, autoritatea competentă să soluționeze

notificarea și să acorde despăgubiri bănești, în eventualitatea în care s-ar

dispune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, este Prefectura

județului Covasna.

Tribunalul

Covasna, prin sentința civilă nr. 760 din 17 august 2004, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Banca Comercială Română,

sucursala județeană Covasna.

A

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.P. în contradictoriu cu

Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna și, în consecință, a

obligat-o pe pârâtă să facă reclamantului o ofertă de restituire prin

echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea acestuia, în limita

sumei de 63.000.000 lei vechi ce reprezintă valoarea terenului.

A

respins capătul de cerere privind despăgubirile bănești.

A

luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii în contradictoriu cu

pârâtul Primarul municipiului Sf. Gheorghe.

Pentru

a hotărî astfel, Tribunalul Covasna a reținut, în esență, că pârâtul Primarul

municipiului Sf. Gheorghe a emis în cursul procesului, la data de 19 iulie

2004, dispoziția de restituire nr. 3347, prin care a dispus restituirea în

natură a terenului situat în municipiul Sf. Gheorghe, înscris în C.F. 250 Sf.

Gheorghe cu nr. top 74, 77/2/2 în suprafață de 485 mp, respectiv C.F. nr. 4315

Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/2 și 83/2, în suprafață de 290 mp, motiv pentru

care reclamantul a înțeles să renunțe la acțiunea formulată împotriva acestui

pârât.

Instanța

de fond a mai reținut că suprafața de teren rămasă în litigiu, de 100 mp, care,

împreună cu terenul restituit în natură, a fost proprietatea reclamantului și a

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, este evidențiată

în C.F. nr. 62 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/1, fiind în prezent

teren construit, aflat în patrimoniul pârâtei

Banca Comercială Română, sucursala județeană Covasna.

Tribunalul

a constatat că, fiind vorba despre un teren deținut, la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, de o societatea comercială la care statul este acționar

majoritar și că terenul nu poate fi restituit în natură, deținătorul imobilului

în al cărui patrimoniu este evidențiat terenul este obligat ca, prin

decizie motivată să facă persoanei îndreptățite

ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii

imobilului, astfel cum prevede art. 24 alin.(1) din lege (în

redactarea dinaintea republicării legii), în

speță nefiind incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) (în redactarea dinaintea

republicării legii) care dispune că oferta de restituire

prin echivalent

sub forma despăgubirilor bănești este posibilă numai în cazul imobilelor cu

destinația de locuință, ceea ce nu e cazul în speță. Instanța de fond a statuat

că obiectul litigiului îl constituie numai suprafața de teren de 100 mp, chiar

dacă pe acesta au existat construcții care ulterior au fost demolate, ipoteză

în care nu sunt incidente nici prevederile art. 33 din lege.

Instanța

de fond, având în vedere că restituirea în natură nu este posibilă, a conchis

că pârâta trebuie să facă ofertă de restituire prin echivalent sub forma

acțiunilor la societăți comerciale tranzactionate pe piața de capital sau a

titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în

limita valorii stabilite prin expertiza necontestată de părți, conform art. 1

alin. (2) din lege. împrejurarea că această obligație îi revine pârâtei rezultă

și din dispozițiile art. 20 din lege (în redactarea dinaintea republicării

legii), în speță fiind vorba de o societate comercială la care statul este

acționar majoritar, pârâta având calitatea de unitate deținătoare în sensul

legii așa încât, pe cale de consecință, are și calitatea procesuală pasivă în

cauză iar excepția privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta BCR, sucursala județeană Covasna, care

a susținut că nu are calitate procesuală pasivă și că, în aplicarea art. 129

alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond trebuia să-l oblige pe Primarul

municipiului Sf. Gheorghe la emiterea dispoziției de restituire prin

echivalent, procedura de acordare a măsurilor reparatorii fiind cea instituită

de art. 35 din lege. Prin precizările la motivele de apel, pârâta a susținut

excepția lipsei calității procesuale argumentând că este o societate

privatizată, iar

competența

soluționării notificării revine A.V.A.S., ca instituție publică ce a efectuat

privatizarea. Pârâta a mai susținut că nu are personalitate juridică, având

statut de sucursală și că, în cauză, trebuia introdusă societatea mamă,

respectiv BCR București.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 28 Ap din 12 martie 2007, a respins apelul declarat de pârâta Banca

Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna, ca

nefondat.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Conform

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare la data

adresării notificării către apelantă, imobilele - terenuri și

construcții-preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt

deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o

societate comercială sau companie națională, o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin

decizie sau , după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale

unității deținătoare.

În

cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului

este obligat să facă o ofertă de restituire prin echivalent [art. 24 alin.

(1)]. Aceste dispoziții legale sunt în vigoare și după ultimele modificări

aduse prin Legea nr. 247/2005 [art. 21 alin. (1), respectiv art. 26 alin. (1)],

astfel că sunt pe deplin aplicabile în cauză, ținând cont că raportul juridic

creat prin adresarea notificării nu este stins, iar legea civilă este de

imediată aplicare. Nu se poate spune că legea retroactivează din moment ce se

aplică unor raporturi juridice în desfășurare.

Pentru

ca textele de lege să devină aplicabile, se impune ca imobilul să fie

deținut de una din entitățile menționate la data

intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001,

respectiv 14 februarie 2001.

Cerințele

legii sunt îndeplinite întrucât la data adresării notificării nr. 187 din 6

iulie 2001 (fila 16 dosar fond), terenul în discuție, în suprafață de 100 mp,

se găsea în patrimoniul pârâtei, care avea statut de societate comercială cu

capital

majoritar de stat și deci

avea competența și obligația de soluționare a notificării, prin decizie ori

dispoziție motivată a organelor sale de conducere.

Faptul

că, în cursul soluționării apelului, intimata s-a privatizat integral, nu

schimbă datele problemei, din moment ce la data adresării notificării erau

îndeplinite cerințele art. 20 alin. (1) [în prezent art. 21 alin. (1)] și art.

24 alin. (1) [în prezent art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că

pârâta are calitate procesuală pasivă, cum corect a reținut prima instanță.

Instanța

de apel a motivat, având în vedere acest considerent, că nu se impunea

introducerea în cauză a A.V.A.S., ca instituție publică implicată în

privatizare.

Instanța de apel a reținut că susținerea pârâtei

că nu are calitate procesuală

întrucât nu are

personalitate juridică nu poate fi primită, întrucât lipsa personalității

juridice nu determină lipsa calității procesuale, ci lipsa capacității

procesuale, excepție ce nu a fost invocată în fața primei instanțe și nici în

apel.

Instanța

de apel a motivat că, din moment ce este dovedit și necontestat de pârâtă că în

patrimoniul său se află terenul în suprafață de 100 mp ce nu poate fi restituit

în natură, în mod legal tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 24 din

Legea nr. 10/200, în vigoare la data pronunțării hotărârii.

Instanța

de apel a statuat că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se va face, conform art. 26

alin. (1), în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta fiind

obligată să trimită întreaga documentație, inclusiv hotărârile pronunțate în

prezentul proces, la comisia specială abilitată prin acest act normativ.

Împotriva

acestei din urmă decizii, pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala

județeană Covasna, a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a Băncii

Comerciale Române SA, sucursala județeană Covasna, precum și a lipsei calității

procesuale a Băncii Comerciale Române SA.

În

susținerea excepției lipsei calității procesuale de folosință a Băncii

Comerciale Române SA, sucursala județeană Covasna, pârâta a invocat art. 7

alin. (1) pct. 31 din O.U.G nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și

adecvarea capitalului și prevederile Legii privind activitatea bancară și a

arătat, în esență, că

nu este subiect

de drept și nu poate fi titular de drepturi și obligații, deoarece are statut

de sucursală, fiind lipsită de patrimoniu și personalitate juridică și că numai

banca, societatea mamă este singura care poate sta în judecată, având

personalitate juridică și fiind titulară de drepturi și obligații. A susținut

că, așa fiind, excepția invocată, care este o excepție de fond, absolută și

peremptorie, este întemeiată și că, pe cale de consecință, se impune admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului și

respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

capacitate procesuală de folosință.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii Comerciale

Române SA, sucursala județeană Covasna, pârâta a susținut că în mod nelegal a

fost respinsă de instanțele de fond și apel. A arătat că, în raport cu art. 33

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

modificată prin Legea nr. 99/1999, în mod greșit instanțele au stabilit că

Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna este unitate

deținătoare, obligând-o să facă reclamantului ofertă de restituire prin

echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital, funcție de opțiunea acestuia, în limita

sumei de 63 milioane lei vechi, deoarece, din punct de vedere juridic,

sucursala nu are patrimoniu iar în cauză trebuiau introduse ca părți Ministerul

Finanțelor Publice și A.V.A.S.

Pârâta

a mai susținut că temeiul de drept invocat la declararea apelului,

respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001,

republicată s-a modificat ca urmare a Legii

nr. 247/2005, a H.G. nr. 772

din 3 iulie 2003 prin care s-a modificat strategia de privatizare a Băncii

Comerciale Române SA aprobată prin H.G. nr. 1071 din 8 octombrie 2001 și a H.G.

nr. 1585 din 11 decembrie 2005 privind aprobarea proiectului final al

contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de stat la

Banca Comercială Română S.A., astfel că, dacă la data introducerii cererii de

chemare în judecată BCR SA era o unitate cu capital majoritar de stat, la data soluționării

apelului devenise o unitate cu capital integral privat. Dată fiind această

transformare, instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 295 alin. (2) C.

proc. civ. și, în temeiul art. 129 din același cod, să-și exercite rolul activ,

să ceară toate explicațiile și să stăruie prin toate mijloacele legale în

aflarea adevărului.

Pârâta

a mai susținut că procedura administrativă de restituire prin echivalent a

imobilelor care nu pot fi restituite în natură este cea prevăzută de art. 21-24

din Legea nr. 10/2001 și că, în toate cazurile, persoana îndreptățită adresează

notificarea primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul.

În

acest sens, apare evidentă excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR

SA, inclusiv din perspectiva procesului de privatizare a băncii. La momentul

comunicării notificării către bancă de către organele administrației locale,

legiuitorul decisese privatizarea BCR SA, ce a fost finalizată prin aprobarea

proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni

deținut de stat. Ca atare, persoana îndreptățită are vocație la despăgubiri în

echivalent în metoda prevăzută de art. 29 din Legea nr. 10/2001 iar măsurile

reparatorii în echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau a

efectuat privatizare, respectiv

A.V.A.S. iar despăgubirile se acordă în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor.

Recurenta-pârâtă

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței tribunalului și

schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă și, în subsidiar, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, din

dubla perspectivă a abordării calității procesuale pasive.

Recursul

este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit

art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și

juridice, „capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și

obligații", capacitatea procesuală de folosință putând fi definită ca

fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații

pe plan procesual.

Codul

de procedură civilă nu prevede în mod expres sancțiunea lipsei capacității

procesuale de folosință, doar dispozițiile art. 43 C. proc. civ. referindu-se

la lipsa capacității de exercițiu. Lipsa capacității procesuale de folosință se

invocă pe cale de excepție, fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută

care apare însă, ca fiind întemeiată, numai în cazul în care se încearcă, pe

cale de acțiune în justiție, apărarea unor drepturi a căror folosință persoana

în cauză nu le are.

Esențial,

deci, pentru a considera întemeiată excepția lipsei capacității de folosință

este scopul urmărit astfel că, în situația în care persoana în cauză nu are

folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății,

acțiunea va fi respinsă.

În

speță, Primăria municipiului Covasna i-a înaintat Băncii Comerciale Române SA,

sucursala județeană Covasna, spre soluționare, cu adresa nr. TV 483 din 8

octombrie 2003, notificarea formulată de N.P. cu privire la imobilul - teren

situat în municipiul Sfântu-Gheorghe,

în

suprafață de 100 mp, pe care o deține banca (fila 33 din dosarul nr. 364/2004).

Prin adresa nr. 3299 din 16 februarie 2004, Banca

Comercială Română SA, s

ucursala

județeană Covasna i-a comunicat reclamantului N.P. că, în

conformitate

cu art. 46 din Legea nr. 10/2001, actul juridic prin care banca a dobândit, în

condițiile stabilite de H.G. nr. 834/1991, suprafața de teren pe care o deține

din imobilul ce face

obiectul notificării,

pentru care s-au solicitat despăgubiri, este un act juridic valabil prin

raportarea

la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii lui și

că „banca nu are obligația restituirii în natură și nici nu este ținută la

acordarea de despăgubiri prin echivalent", restituindu-i acestuia

notificarea și documentația de la primărie (fila

34 din dosarul nr. 364/2004).

Reclamantul

N.P., nemulțumit fiind de această soluție, a inițiat demersul său judiciar și a

chemat-o în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană

Covasna în considerarea faptului că aceasta a examinat și a răspuns notificării

sale.

Susținerile

recurentei-pârâte în sensul că are doar statut de sucursală și că în cauză

trebuia introdusă „societatea mamă" sunt contrazise de întreaga conduită a

pârâtei, începând cu momentul sesizării sale cu soluționarea notificării și

continuând pe parcursul procesului.

Astfel,

dacă pârâta nu avea competența de a se pronunța asupra notificării, obligația

care îi revenea era aceea de a o înainta, spre soluționare, Băncii Comerciale

Române SA, ca „societate mamă, titulară de drepturi și obligații".

Or

pârâta nu a procedat așa ci s-a pronunțat chiar ea asupra notificării

reclamantului, pe care a respins-o iar în motivarea soluției statuate prin

sintagma

„banca nu are obligația restituirii

în natură și nici nu este ținută la acordarea de despăgubiri prin

echivalent"

a invocat aspecte de fond (legalitatea actului de dobândire a terenului) și

nicidecum lipsa sa de competență în soluționarea notificării.

De altfel, în faza procesuală a fondului pârâta,

care nu a contestat nici un moment că deține terenul în patrimoniul său, nici

nu s-a apărat în sensul că nu ar

avea capacitate procesuală de folosință ci doar că nu are capacitate

procesuală

pasivă și că alte

instituții sunt obligate, potrivit Legii nr. 10/2001, să acorde

reclamantului măsurile reparatorii prevăzute

de actul normativ menționat. în acest

sens, la filele

20-21 din dosarul nr. 364/2004 al Tribunalului Covasna, pârâta a depus

întâmpinare prin care a arătat Că „Banca Comercială Română SA, sucursala

județeană Covasna, este o societate cu capital majoritar de stat" și că,

așa fiind, „ca persoană juridică deținătoare, nu poate acorda despăgubiri

bănești".

În

acest context, este de reținut că sucursala este înființată cu fondurile unei

societăți, care îi afectează capitalul necesar și o organizează spre a

desfășura o activitate economică proprie în cadrul obiectului său de activitate

specific. Sucursala face parte din structura organică a societății care a

înființat-o și, chiar dacă nu are personalitate juridică, are organe de

conducere proprii și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor cu

care este dotată și în executarea obligațiilor pe care și le asumă.

Totodată,

conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societățile care nu au personalitate

juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

În

cauză, pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna, și-a

asumat obligația, în reprezentarea societății mamă, Banca Comercială Română SA,

de a se pronunța asupra notificării reclamantului, pe fondul acesteia, motiv

pentru care a și figurat ca parte în proces iar obligația stabilită prin

hotărârea pronunțată de instanța de fond, confirmată de instanța de apel, îi

revine tocmai în considerarea acestei calități: de reprezentantă a BCR SA și nu

de persoană juridică distinctă de BCR SA.

Având

în vedere argumentele expuse și față de faptul că excepția lipsei calității

procesuale de folosință este întemeiată doar în situația în care partea chemată

în proces nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus

judecății, ceea ce nu este cazul în speță, criticile recurentei-pârâte vizând

această excepție precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei sunt nefondate.

Examinând

decizia atacată și prin prisma celorlalte critici formulate de

recurenta-pârâtă, se constată că instanțele de fond și de apel au făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 (în

redactarea în vigoare la data soluționării) atunci când au statuat că pârâta

avea competența și obligația de soluționare a notificării prin decizie ori

dispoziție motivată a organelor sale de conducere și că nu se justifică

introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și a A.V.A.S.,

întrucât, la data adresării notificării nr. 187 din 06 iulie 2001, terenul în

litigiu, în suprafață de 100 mp, se găsea în patrimoniul pârâtei, care avea

statut de societate comercială cu capital majoritar de stat. în mod corect

instanța de apel a motivat că

privatizarea

ulterioară a Băncii Comerciale Române SA, care, pentru argumentele

menționate,

are calitate procesuală pasivă, nu impunea pronunțarea unei alte soluții și că,

urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent urmează să se facă în

conformitate cu dispozițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Având

în vedere temeiurile menționate, decizia atacată se verifică a fi legală iar

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Banca

Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna împotriva deciziei nr. 28 Ap

din 12 martie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publica astăzi, 30 ianuarie 2008.