ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr. 364/2004, la data de 15 martie 2004, reclamantul N.P. a chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română, sucursala județeană Covasna, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 63.000.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri bănești. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost proprietarul terenului în suprafață de 100 mp înscris în C.F. nr. 62 Sf. Gheorghe sub nr. top 82/1/1, care a fost preluat abuziv de Statul Român și că terenul este deținut în prezent de pârâtă, care și-a edificat sediul social pe acest teren.

Reclamantul a mai arătat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 187/2001, comunicată prin executorul judecătoresc, s-a adresat Primăriei municipiului Sf. Gheorghe, solicitându-i plata despăgubirilor bănești pentru teren iar primăria, cu adresa nr. TV 483 din 8 octombrie 2003, a înaintat notificarea și actele doveditoare, spre soluționare, Băncii Comerciale Române, sucursala județeană Covasna, în calitate de unitate deținătoare. Prin răspunsul comunicat cu adresa nr. 3299 din 16 februarie 2004, Banca Comercială Română,sucursala județeană Covasna, i-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri, motivând că, potrivit Legii nr. 10/2001, nu are această obligație.

Reclamantul a susținut că refuzul pârâtei este nejustificat întrucât, potrivit art. 10 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, respectiv despăgubiri bănești și cum, potrivit raportului de expertiză din 8 aprilie 2003, terenul a fost evaluat la suma de 63.000.000 lei, a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească această sumă, cu titlu de despăgubiri. La data de 4 mai 2004, reclamantul și-a precizat acțiunea și a chemat în judecată și pe Primarul municipiului Sf. Gheorghe, solicitând ca pârâții să fie obligați să-i plătească suma de 63.000.000 lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru terenul în litigiu, deținut de BCR, sucursala județeană Covasna, iar pârâtul Primarul municipiului Sf.

Gheorghe să fie obligat să emită dispoziție de restituire în natură a diferenței de teren în suprafață de 775 mp teren liber, înscris în C.F. nr. 250 Sf. Gheorghe, cu nr. top 74,77/2/2, 78, 80/2 și C.F. nr. 4315 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/2 și 83/2. Pârâta BCR, sucursala Sf. Gheorghe, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât este o societate cu capital majoritar de stat, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamantului nu-i pot fi acordate despăgubiri bănești. Pârâta a mai susținut că obligația acordării despăgubirilor bănești în sumă de 63.000.000 lei îi revine Primăriei Sf.

Gheorghe. Prin completarea la întâmpinare, a susținut că, în conformitate cu art. 36 alin. (2) din aceeași lege, autoritatea competentă să soluționeze notificarea și să acorde despăgubiri bănești, în eventualitatea în care s-ar dispune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, este Prefectura județului Covasna. Tribunalul Covasna, prin sentința civilă nr. 760 din 17 august 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Banca Comercială Română, sucursala județeană Covasna. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.P.

în contradictoriu cu Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să facă reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea acestuia, în limita sumei de 63.000.000 lei vechi ce reprezintă valoarea terenului. A respins capătul de cerere privind despăgubirile bănești. A luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sf. Gheorghe. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Covasna a reținut, în esență, că pârâtul Primarul municipiului Sf.

Gheorghe a emis în cursul procesului, la data de 19 iulie 2004, dispoziția de restituire nr. 3347, prin care a dispus restituirea în natură a terenului situat în municipiul Sf. Gheorghe, înscris în C.F. 250 Sf. Gheorghe cu nr. top 74, 77/2/2 în suprafață de 485 mp, respectiv C.F. nr. 4315 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/2 și 83/2, în suprafață de 290 mp, motiv pentru care reclamantul a înțeles să renunțe la acțiunea formulată împotriva acestui pârât. Instanța de fond a mai reținut că suprafața de teren rămasă în litigiu, de 100 mp, care, împreună cu terenul restituit în natură, a fost proprietatea reclamantului și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, este evidențiată în C.F.

nr. 62 Sf. Gheorghe cu nr. top 82/1/1, fiind în prezent teren construit, aflat în patrimoniul pârâtei Banca Comercială Română, sucursala județeană Covasna. Tribunalul a constatat că, fiind vorba despre un teren deținut, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de o societatea comercială la care statul este acționar majoritar și că terenul nu poate fi restituit în natură, deținătorul imobilului în al cărui patrimoniu este evidențiat terenul este obligat ca, prin decizie motivată să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, astfel cum prevede art. 24 alin.(1) din lege (în redactarea dinaintea republicării legii), în speță nefiind incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) (în redactarea dinaintea republicării legii) care dispune că oferta de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești este posibilă numai în cazul imobilelor cu destinația de locuință, ceea ce nu e cazul în speță.

Instanța de fond a statuat că obiectul litigiului îl constituie numai suprafața de teren de 100 mp, chiar dacă pe acesta au existat construcții care ulterior au fost demolate, ipoteză în care nu sunt incidente nici prevederile art. 33 din lege. Instanța de fond, având în vedere că restituirea în natură nu este posibilă, a conchis că pârâta trebuie să facă ofertă de restituire prin echivalent sub forma acțiunilor la societăți comerciale tranzactionate pe piața de capital sau a titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita valorii stabilite prin expertiza necontestată de părți, conform art. 1 alin. (2) din lege.

împrejurarea că această obligație îi revine pârâtei rezultă și din dispozițiile art. 20 din lege (în redactarea dinaintea republicării legii), în speță fiind vorba de o societate comercială la care statul este acționar majoritar, pârâta având calitatea de unitate deținătoare în sensul legii așa încât, pe cale de consecință, are și calitatea procesuală pasivă în cauză iar excepția privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta BCR, sucursala județeană Covasna, care a susținut că nu are calitate procesuală pasivă și că, în aplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond trebuia să-l oblige pe Primarul municipiului Sf.

Gheorghe la emiterea dispoziției de restituire prin echivalent, procedura de acordare a măsurilor reparatorii fiind cea instituită de art. 35 din lege. Prin precizările la motivele de apel, pârâta a susținut excepția lipsei calității procesuale argumentând că este o societate privatizată, iar competența soluționării notificării revine A.V.A.S., ca instituție publică ce a efectuat privatizarea. Pârâta a mai susținut că nu are personalitate juridică, având statut de sucursală și că, în cauză, trebuia introdusă societatea mamă, respectiv BCR București. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 28 Ap din 12 martie 2007, a respins apelul declarat de pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare la data adresării notificării către apelantă, imobilele - terenuri și construcții-preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate comercială sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau , după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă o ofertă de restituire prin echivalent [art. 24 alin. (1)]. Aceste dispoziții legale sunt în vigoare și după ultimele modificări aduse prin Legea nr. 247/2005 [art. 21 alin. (1), respectiv art. 26 alin. (1)], astfel că sunt pe deplin aplicabile în cauză, ținând cont că raportul juridic creat prin adresarea notificării nu este stins, iar legea civilă este de imediată aplicare. Nu se poate spune că legea retroactivează din moment ce se aplică unor raporturi juridice în desfășurare.

Pentru ca textele de lege să devină aplicabile, se impune ca imobilul să fie deținut de una din entitățile menționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001. Cerințele legii sunt îndeplinite întrucât la data adresării notificării nr. 187 din 6 iulie 2001 (fila 16 dosar fond), terenul în discuție, în suprafață de 100 mp, se găsea în patrimoniul pârâtei, care avea statut de societate comercială cu capital majoritar de stat și deci avea competența și obligația de soluționare a notificării, prin decizie ori dispoziție motivată a organelor sale de conducere.

Faptul că, în cursul soluționării apelului, intimata s-a privatizat integral, nu schimbă datele problemei, din moment ce la data adresării notificării erau îndeplinite cerințele art. 20 alin. (1) [în prezent art. 21 alin. (1)] și art. 24 alin. (1) [în prezent art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că pârâta are calitate procesuală pasivă, cum corect a reținut prima instanță. Instanța de apel a motivat, având în vedere acest considerent, că nu se impunea introducerea în cauză a A.V.A.S., ca instituție publică implicată în privatizare. Instanța de apel a reținut că susținerea pârâtei că nu are calitate procesuală întrucât nu are personalitate juridică nu poate fi primită, întrucât lipsa personalității juridice nu determină lipsa calității procesuale, ci lipsa capacității procesuale, excepție ce nu a fost invocată în fața primei instanțe și nici în apel.

Instanța de apel a motivat că, din moment ce este dovedit și necontestat de pârâtă că în patrimoniul său se află terenul în suprafață de 100 mp ce nu poate fi restituit în natură, în mod legal tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/200, în vigoare la data pronunțării hotărârii. Instanța de apel a statuat că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se va face, conform art. 26 alin. (1), în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta fiind obligată să trimită întreaga documentație, inclusiv hotărârile pronunțate în prezentul proces, la comisia specială abilitată prin acest act normativ. Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna, a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a Băncii Comerciale Române SA, sucursala județeană Covasna, precum și a lipsei calității procesuale a Băncii Comerciale Române SA. În susținerea excepției lipsei calității procesuale de folosință a Băncii Comerciale Române SA, sucursala județeană Covasna, pârâta a invocat art. 7 alin. (1) pct. 31 din O.U.G nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și prevederile Legii privind activitatea bancară și a arătat, în esență, că nu este subiect de drept și nu poate fi titular de drepturi și obligații, deoarece are statut de sucursală, fiind lipsită de patrimoniu și personalitate juridică și că numai banca, societatea mamă este singura care poate sta în judecată, având personalitate juridică și fiind titulară de drepturi și obligații.

A susținut că, așa fiind, excepția invocată, care este o excepție de fond, absolută și peremptorie, este întemeiată și că, pe cale de consecință, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii Comerciale Române SA, sucursala județeană Covasna, pârâta a susținut că în mod nelegal a fost respinsă de instanțele de fond și apel. A arătat că, în raport cu art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, în mod greșit instanțele au stabilit că Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna este unitate deținătoare, obligând-o să facă reclamantului ofertă de restituire prin echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, funcție de opțiunea acestuia, în limita sumei de 63 milioane lei vechi, deoarece, din punct de vedere juridic, sucursala nu are patrimoniu iar în cauză trebuiau introduse ca părți Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S. Pârâta a mai susținut că temeiul de drept invocat la declararea apelului, respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată s-a modificat ca urmare a Legii nr. 247/2005, a H.G.

nr. 772 din 3 iulie 2003 prin care s-a modificat strategia de privatizare a Băncii Comerciale Române SA aprobată prin H.G. nr. 1071 din 8 octombrie 2001 și a H.G. nr. 1585 din 11 decembrie 2005 privind aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de stat la Banca Comercială Română S.A., astfel că, dacă la data introducerii cererii de chemare în judecată BCR SA era o unitate cu capital majoritar de stat, la data soluționării apelului devenise o unitate cu capital integral privat. Dată fiind această transformare, instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 129 din același cod, să-și exercite rolul activ, să ceară toate explicațiile și să stăruie prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului.

Pârâta a mai susținut că procedura administrativă de restituire prin echivalent a imobilelor care nu pot fi restituite în natură este cea prevăzută de art. 21-24 din Legea nr. 10/2001 și că, în toate cazurile, persoana îndreptățită adresează notificarea primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul. În acest sens, apare evidentă excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA, inclusiv din perspectiva procesului de privatizare a băncii. La momentul comunicării notificării către bancă de către organele administrației locale, legiuitorul decisese privatizarea BCR SA, ce a fost finalizată prin aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de stat.

Ca atare, persoana îndreptățită are vocație la despăgubiri în echivalent în metoda prevăzută de art. 29 din Legea nr. 10/2001 iar măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizare, respectiv A.V.A.S. iar despăgubirile se acordă în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței tribunalului și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă și, în subsidiar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, din dubla perspectivă a abordării calității procesuale pasive.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed. Potrivit art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, „capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații", capacitatea procesuală de folosință putând fi definită ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres sancțiunea lipsei capacității procesuale de folosință, doar dispozițiile art. 43 C. proc. civ. referindu-se la lipsa capacității de exercițiu. Lipsa capacității procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție, fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută care apare însă, ca fiind întemeiată, numai în cazul în care se încearcă, pe cale de acțiune în justiție, apărarea unor drepturi a căror folosință persoana în cauză nu le are.

Esențial, deci, pentru a considera întemeiată excepția lipsei capacității de folosință este scopul urmărit astfel că, în situația în care persoana în cauză nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății, acțiunea va fi respinsă. În speță, Primăria municipiului Covasna i-a înaintat Băncii Comerciale Române SA, sucursala județeană Covasna, spre soluționare, cu adresa nr. TV 483 din 8 octombrie 2003, notificarea formulată de N.P. cu privire la imobilul - teren situat în municipiul Sfântu-Gheorghe, în suprafață de 100 mp, pe care o deține banca (fila 33 din dosarul nr. 364/2004). Prin adresa nr. 3299 din 16 februarie 2004, Banca Comercială Română SA, s ucursala județeană Covasna i-a comunicat reclamantului N.P.

că, în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 10/2001, actul juridic prin care banca a dobândit, în condițiile stabilite de H.G. nr. 834/1991, suprafața de teren pe care o deține din imobilul ce face obiectul notificării, pentru care s-au solicitat despăgubiri, este un act juridic valabil prin raportarea la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii lui și că „banca nu are obligația restituirii în natură și nici nu este ținută la acordarea de despăgubiri prin echivalent", restituindu-i acestuia notificarea și documentația de la primărie (fila 34 din dosarul nr. 364/2004). Reclamantul N.P., nemulțumit fiind de această soluție, a inițiat demersul său judiciar și a chemat-o în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna în considerarea faptului că aceasta a examinat și a răspuns notificării sale.

Susținerile recurentei-pârâte în sensul că are doar statut de sucursală și că în cauză trebuia introdusă „societatea mamă" sunt contrazise de întreaga conduită a pârâtei, începând cu momentul sesizării sale cu soluționarea notificării și continuând pe parcursul procesului. Astfel, dacă pârâta nu avea competența de a se pronunța asupra notificării, obligația care îi revenea era aceea de a o înainta, spre soluționare, Băncii Comerciale Române SA, ca „societate mamă, titulară de drepturi și obligații". Or pârâta nu a procedat așa ci s-a pronunțat chiar ea asupra notificării reclamantului, pe care a respins-o iar în motivarea soluției statuate prin sintagma „banca nu are obligația restituirii în natură și nici nu este ținută la acordarea de despăgubiri prin echivalent" a invocat aspecte de fond (legalitatea actului de dobândire a terenului) și nicidecum lipsa sa de competență în soluționarea notificării.

De altfel, în faza procesuală a fondului pârâta, care nu a contestat nici un moment că deține terenul în patrimoniul său, nici nu s-a apărat în sensul că nu ar avea capacitate procesuală de folosință ci doar că nu are capacitate procesuală pasivă și că alte instituții sunt obligate, potrivit Legii nr. 10/2001, să acorde reclamantului măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ menționat. în acest sens, la filele 20-21 din dosarul nr. 364/2004 al Tribunalului Covasna, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat Că „Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna, este o societate cu capital majoritar de stat" și că, așa fiind, „ca persoană juridică deținătoare, nu poate acorda despăgubiri bănești". În acest context, este de reținut că sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul necesar și o organizează spre a desfășura o activitate economică proprie în cadrul obiectului său de activitate specific.

Sucursala face parte din structura organică a societății care a înființat-o și, chiar dacă nu are personalitate juridică, are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor cu care este dotată și în executarea obligațiilor pe care și le asumă. Totodată, conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. În cauză, pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna, și-a asumat obligația, în reprezentarea societății mamă, Banca Comercială Română SA, de a se pronunța asupra notificării reclamantului, pe fondul acesteia, motiv pentru care a și figurat ca parte în proces iar obligația stabilită prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, confirmată de instanța de apel, îi revine tocmai în considerarea acestei calități: de reprezentantă a BCR SA și nu de persoană juridică distinctă de BCR SA.

Având în vedere argumentele expuse și față de faptul că excepția lipsei calității procesuale de folosință este întemeiată doar în situația în care partea chemată în proces nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății, ceea ce nu este cazul în speță, criticile recurentei-pârâte vizând această excepție precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei sunt nefondate.

Examinând decizia atacată și prin prisma celorlalte critici formulate de recurenta-pârâtă, se constată că instanțele de fond și de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea în vigoare la data soluționării) atunci când au statuat că pârâta avea competența și obligația de soluționare a notificării prin decizie ori dispoziție motivată a organelor sale de conducere și că nu se justifică introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și a A.V.A.S., întrucât, la data adresării notificării nr. 187 din 06 iulie 2001, terenul în litigiu, în suprafață de 100 mp, se găsea în patrimoniul pârâtei, care avea statut de societate comercială cu capital majoritar de stat.

în mod corect instanța de apel a motivat că privatizarea ulterioară a Băncii Comerciale Române SA, care, pentru argumentele menționate, are calitate procesuală pasivă, nu impunea pronunțarea unei alte soluții și că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent urmează să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Având în vedere temeiurile menționate, decizia atacată se verifică a fi legală iar recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala județeană Covasna împotriva deciziei nr. 28 Ap din 12 martie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publica astăzi, 30 ianuarie 2008.