ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7891/2008

Constată că prin sentința civilă nr. 448 din 27 martie 2007, Tribunalul

Mureș a admis acțiunea formulată de reclamantul B.T.S. împotriva Primăriei

municipiului Târgu Mureș și, drept consecință a modificat art. 1 din dispoziția

nr. 1382 din 16 decembrie 2003 emisă de Primăria Târgu Mureș prin Primar, în

sensul că a admis cererea formulată de reclamant având ca obiect măsuri

reparatorii prin echivalent care se vor stabili în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005; a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a

imobilului înscris în C.F. 936/II Târgu Mureș nr. top 3859.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

dispoziția nr. 1382 din 16 decembrie 2003 Primăria Municipiului Târgu Mureș a

respins cererea petentului având ca obiect stabilirea și acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent asupra terenului situat în municipiul Târgu Mureș

în suprafață de 8095 mp, înscris în C.F. nr. 936/II Târgu Mureș, nr. top 3859,

întrucât nu a făcut dovada preluării de la antecesori.

S-a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 108 din 16 septembrie

1989 reclamantul B.T.S. este succesor, prin acceptare tacită, în calitate de

nepot de fiu al defunctei B.S. (decedată la 8 noiembrie 1997), iar potrivit

extrasului C.F. nr. 936/II Târgu Mureș imobilul înscris în C.F. nr. 936/II

Târgu Mureș, A+1 top 3859 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului

nr. 274/1971.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul

este ocupat de blocuri, de garaje particulare, loc de joacă pentru copii,

spațiu verde.

Reținând calitatea de moștenitor a reclamantului după bunicii B.D. și

B.S., foștii proprietari ai imobilului preluat abuziv de către stat în anul

1971, tribunalul a constatat îndreptățirea acestuia la măsuri reparatorii prin

echivalent, față de situația juridică a terenului apreciindu-se că nu este

posibilă restituirea în natură, sens în care a fost modificat art. 1 din

dispoziția atacată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând

restituirea în natură a terenului identificat ca fiind liber prin expertiza

efectuată în cauză, respectiv a următoarelor parcele, redate în planul de

situație aflat în dosar ( fila 106 ): parcela înscrisă în C.F. nr. 936/II, nr.

top 3859/1/1/2 în suprafață de 1.556 mp (între punctele 1, 2, 18, 17, 13, 12,

12', 1), a se vedea înscrierea de sub B. 21 din C.F. nr. 936/II; parcela

înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/2 (garaje), în suprafață de 99 mp

(între punctele 2, 14, 13, 17, 18, 2), conform înscrierii de sub B. 14 din C.F.

nr. 936/II; parcela înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/3 (spațiu

verde), în suprafață de 355 mp (între punctele 14, 15, 7, 8, 11, 12, 13, 14) –

înscrierea de sub B. 14 din C.F. nr. 936/II.

În motivele apelului, reclamantul a invocat prevederile art. 10.4 din

H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, conform cărora se vor restitui în natură terenurile pe care

au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și

altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată.

De asemenea, s-a prevalat și de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.

1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Învestită cu soluționarea apelului, Curtea a verificat împrejurările de

fapt pretinse, respectiv dacă cele trei parcele de teren solicitate spre

restituire în natură îndeplinesc cerința impusă de prevederile Legii nr.

10/2001, respectiv aceea de a fi libere.

În acest scop, s-a efectuat o cercetare la fața locului, conform

prevederilor art. 215 C. proc. civ. (filele 50-51), s-a solicitat pârâtei să

depună înscrisurile prin care înțelege să dovedească împrejurarea că terenurile

revendicate nu pot fi restituite în natură.

Examinând motivele de apel și probele noi administrate, Curtea de Apel

Târgu-Mureș a pronunțat decizia civilă nr. 21/A din 11 martie 2008 prin care a

admis apelul și a schimbat în parte hotărârea, în sensul că a restituit în

natură reclamantului suprafața de 99 mp teren (identificată prin raportul de

expertiză ca fiind liberă), menținând celelalte dispoziții ale sentinței

referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru restul

terenului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut caracterul întemeiat

al criticilor reclamantului doar în ce privește parcela în suprafață de 99 mp,

delimitată pe planul de situație, anexă la expertiza topografică efectuată în

primă instanță, prin punctele 2-14-13-17-18-2. Aceasta întrucât, în urma

cercetării efectuate la fața locului, a reieșit că pe această parcelă sunt

amplasate 6 garaje edificate din tablă, pe structură metalică, fără fundație de

beton. Același aspect a rezultat și din cuprinsul autorizațiilor de construcție

emise de Primăria municipiului Târgu Mureș în favoarea proprietarilor

garajelor, precizându-se că sunt demontabile, urmând a fi desființate la prima

somare.

Or, Legea nr. 10/2001 prevede, în art. 10 alin. (3), că se restituie în

natură, terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile

legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile,

situație în care se află cele 6 garaje.

Cu privire la celelalte două parcele de teren a rezultat însă, o

situație de fapt diferită, care nu a justificat restituirea lor în natură, așa

cum s-a pretins prin motivele de apel.

Astfel, din coroborarea concluziilor expertizei topografice administrate

în primă instanță cu constatările cercetării la fața locului, efectuate în

apel, s-a reținut că parcela delimitată prin punctele 14-15-7-8-11-12-13-14

(contur maro), în suprafață de 355 mp, este ocupată de un loc de joacă pentru

copii, amenajat ca atare (cu bănci, leagăn, topogan, scară pentru cățărat, mese

pentru tenis și table-șah).

Pe același teren mai sunt amplasate două cămine de colectare a apelor

pluviale și menajere, care comunică, în subteran, cu alte două cămine situate

în partea opusă, pe spațiul verde dintre blocurile de locuințe amplasate în

imediata vecinătate.

În plus, conform înscrisurilor emise de SC C.A. SA, SC E. SA și SC E.L.

SA, sucursala Mureș, a rezultat că perimetrul în care se încadrează locul de

joacă pentru copii este afectat de rețele de apă și canalizare, de rețele

electrice și de rețele pentru distribuția energiei termice la ansamblul de

blocuri din zonă (filele 18-24 apel).

Toate aceste împrejurări de fapt au condus instanța la concluzia

imposibilității restituirii în natură a terenului menționat, față de

prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, (care stabilesc că pentru

suprafețele afectate amenajărilor de utilitate publică ale localităților urbane

și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent).

În ceea ce privește parcela delimitată prin punctele

1-2-18-17-18-12-12'-1 (contur verde pe planul de situație aflat la fila 109

dosar fond), s-a constatat că probele administrate în cauză au atestat

împrejurarea că aceasta are o suprafață de 486 mp, iar nu de 1556 mp, cum a

susținut reclamantul prin cererea de apel, și este aferentă imobilului situat

în str. S., nr. 15, care constituie în prezent proprietatea unei terțe

persoane, B.E., dobândită prin uzucapiune, în baza sentinței civile nr. 1963

din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgu Mureș.

În aceste condiții, nefiind desființat titlul actualului deținător

legitim al terenului revendicat de reclamant, restituirea acestuia în natură

s-a constatat a nu fi posibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a

formulat critici sub următoarele aspecte:

- Hotărârea a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, s-a susținut că instanța de apel trebuia să constate

posibilitatea restituirii în natură și a celorlalte două parcele de teren,

înscrise în C.F. nr. 936/II, nr. top 3859/1/1/2, în suprafață de 1.556 mp și

respectiv, cea înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/3, în suprafață de

355 mp.

În privința posibilității restituirii în natură a acestor parcele,

instanța trebuia să observe dispozițiile art. 10.4 din H.G. nr. 498/2003

potrivit cărora „norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001

instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în

care pe acestea se află edificate ilegal, fie construcții, indiferent de

destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile”.

- În ipoteza în care instanța de apel avea dubii asupra existenței și

întinderii suprafețelor libere restituibile în natură, ar fi trebuit să ordone

efectuarea unei noi expertize topografice care să delimiteze exact suprafețele

de teren deținute de antecesorii reclamantului, precum și suprafața de teren

liberă. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât și din expertizele anterioare rezultă

că terenul menționat ca „loc de joacă” are o suprafață mai mare decât cea menționată,

de 355 mp.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a arătat că se opune

admiterii recursului, decizia atacată realizând o corectă aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în ce privește stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent asupra celor două parcele de teren, imposibil de

restituit în natură.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat

al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Deși invocă nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul nu arată

în concret, în ce ar consta acele forme procedurale, a căror nerespectare să

ducă la lipsirea lor de efecte juridice și în consecință, la aplicabilitatea

motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Faptul că instanța de apel nu ar fi ordonat o expertiză pentru a lămuri

întinderea suprafeței de teren amenajată ca loc de joacă (întrucât, potrivit

susținerii recurentului, acest teren nu ar fi doar de 355 mp), nu se subsumează

motivului de recurs invocat.

Pe lângă faptul că instanța nu a avut, potrivit criticii din recurs,

dubii în legătură cu întinderea acestui teren (identificat prin raportul de

expertiză și indicat ca atare de reclamantul însuși prin motivele de apel), o

asemenea împrejurare nu echivalează cu ignorarea formelor procedurale.

În realitate, prin critica adusă deciziei, recurentul susține caracterul

nelegal al acesteia din perspectiva unor mijloace de probă care ar fi trebuit

administrate deși lipsea obiectul probațiunii (în condițiile în care terenul

fusese deja identificat, neexistând cum se susține, „dubii” asupra

amplasamentului sau întinderii acestuia).

- În privința modalității în care a apreciat asupra imposibilității

restituirii în natură a celor două parcele de teren [critică încadrabilă, în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.], instanța de apel a realizat o corectă aplicare a normelor de drept

material cuprinse în Legea nr. 10/2001.

Astfel, față de regimul juridic al acestora (loc de joacă pentru copii

și respectiv, proprietatea unei persoane fizice particulare), s-a stabilit

corect imposibilitatea restituirii în natură dată pe de o parte, de

dispozițiile art. 10 alin. (2) (pentru terenurile afectate unor amenajări de

utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent) și pe de

altă parte, de împrejurarea că asupra terenului proprietate particulară a altei

persoane, intimatul nu mai are calitatea de unitate deținătoare, pentru a putea

dispune restituirea.

Susținerea incidenței dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora se restituie în natură și terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare și demontabile, este fără fundament,

raportat la elementele de fapt rezultate din probele administrate și reținute

de instanța fondului.

Imposibilitatea restituirii în natură nu s-a datorat existenței unor

construcții pe teren, ci faptului că, așa cum s-a arătat, o parcelă este

afectată amenajării de utilitate publică, dată fiind destinația prezentă a

acesteia, de loc de joacă pentru copii, iar o altă parcelă aparține unei terțe

persoane (neparticipante în actuala procedură judiciară și care deține o

hotărâre judecătorească, sentința nr. 1963 din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei

Târgu-Mureș, care i-a recunoscut, pe calea uzucapiunii, dreptul de proprietate

asupra terenului), așa încât intimatul nu mai putea dispune de ea pe calea

restituirii în natură.

Potrivit considerentelor expuse, criticile formulate au fost găsite

nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.T.S. împotriva deciziei nr. 21/A din 11 martie 2008 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie

2008.