ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1536/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 7 octombrie 2005, reclamanta SC R.S.R. SA Câmpina a chemat în

judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să

fie obligat la plata sumei de 5.382.672.164 lei reprezentând prejudiciu cauzat

societății în calitate de administrator.

În susținerea cererii

reclamanta a arătat că în cursul anului 2002 pârâtul era administratorul

societății, iar în luna august a aceluiași an, în calitatea sa de administrator

unic al SC G.I.P. SRL a solicitat cumpărarea unei cantități de 500 tone

combustibil a cărei plată trebuia să se facă prin C.E.C., scadent la zece zile

de la ridicarea produsului.

Mai arată reclamanta, că

pârâtul odată cu livrarea produsului a depus ca instrument de plată șase file C.E.C.

în valoare de 5.382.672.164 lei, dar la data scadenței, abuzând de calitatea sa

de administrator a intervenit pe lângă conducerea societății la obținerea unei

amânări de plată din lipsa de disponibil în cont.

Tribunalul Prahova, prin

sentința nr. 551 din 28 noiembrie 2005, a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată.

În fundamentarea soluției

instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148

raportat la art. 72 și 73 din Legea nr. 31∕1990 în sensul că pârâtul în

calitatea sa de administrator a împiedicat recuperarea prejudiciului adus

reclamantei ceea ce impune antrenarea răspunderii sale, potrivit art. 998 – art.

999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel pârâtul care arată că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece

s-au reținut în justificarea soluției alte temeiuri de drept decât cele

invocate prin acțiune; eronat s-a reținut că avea calitatea de administrator la

societatea intimată, în realitate făcând doar parte din Consiliul de

Administrație.

Mai arată apelantul că lipsa

culpei sale în producerea prejudiciului societății s-a stabilit în cadrul

derulării procedurii de faliment al SC G.I. Prahova, cât și pe cale penală prin

sentința nr. 3429 din 23 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 104 din 17 aprilie

2006, a admis apelul, a schimbat sentința criticată și pe fond a respins

acțiunea ca nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că prin comanda înregistrată la

reclamanta apelantă sub nr. 5754 din 1 august 2002 SC G.I. Prahova a cumpărat

500 tone combustibil tip M plata urmând a fi făcută prin C.E.C. în termen de

zece zile de la ridicarea produsului, perioadă în care pârâtul intimat

îndeplinea funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Prin Hotărârea A.G.A. nr. 3

din 11 decembrie 2002 s-a hotărât să se întreprindă toate acțiunile necesare

recuperării prejudiciului, iar prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 17

din 26 iunie 2005 s-a luat măsura formulării acțiunii în răspundere contra

fostului administrator P.G.

În aceste condiții, instanța

de apel, a reținut că în sarcina pârâtului nu poate subzista răspunderea

delictuală reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ., întrucât nu s-au produs

dovezi că a influențat sau s-a opus să se acționeze în vederea recuperării

creanței.

S-au avut în vedere și

soluțiile date în penal, respectiv neînceperea urmăririi penale împotriva

apelantului, reținându-se că neachitarea contravalorii produselor petroliere

achiziționate de la reclamantă nu se datorează acestuia, reținându-se că nu a

dat dovadă de rea credință în desfășurarea activității de conducere.

Împotriva soluției instanței

de apel au declarat recurs ambele părți.

Criticile

recurentei-reclamante fac referire la aspecte de nelegalitate invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

După prezentarea situației

de fapt, recurenta apreciază că potrivit art. 148 din Legea nr. 31∕1990

administratorul are față de societate o răspundere civilă contractuală sau

delictuală directă atunci când prejudiciu este direct cauzat societății, în

speță fiind cel care a preluat marfa, dându-se o interpretare eronată

dispozițiilor art. 998 C. civ.

Pârâtul susține că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate respectiv cea a

inadmisibilității cererii și a prematurității nefiind efectuată concilierea

prealabilă în condițiile art. 720 C. proc. civ.

De asemenea, susține

recurentul, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată

efectuate la fond, în mod eronat după admiterea apelului a schimbat în parte

acțiunea.

Recursurile sunt nefondate.

Acțiunea formulată de

reclamantă, este intitulată acțiune în răspundere fiind invocat ca temei legal art.

155 din Legea nr. 31∕1990.

Potrivit acestui text legal

acțiunea în răspundere contra administratorilor aparține adunării generale,

administratorii fiind răspunzători pentru daunele produse societății.

În speță beneficiara

produselor livrate a fost SC G.I. Prahova, raporturile comerciale

desfășurându-se între aceste două persoane juridice.

Așa cum a reținut instanța

de apel în sarcina pârâtului nu poate subzista răspunderea delictuală

reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ., în sensul că în calitatea sa de

administrator nu a depus toate diligențele pentru recuperarea creanței,

neexistând dovezi că acesta a influențat sau s-a opus în vreun fel ca

societatea reclamantă să acționeze în vederea recuperării creanței, nefiind

antrenată răspunderea acestuia nici pe latura penală, nici în cadrul acțiunii

falimentului.

De altfel,

recurenta-reclamantă deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., prin criticile formulate nu a fost în măsură să precizeze aspectele de

nelegalitate făcând referire la modul de apreciere a probatoriilor.

Nu se pot reține nici

criticile pârâtului-recurent, întrucât la dosarul cauzei există procesul verbal

de conciliere încheiat la data de 11 noiembrie 2002, și deși s-a respins

cererea reclamantei prin care s-a constituit parte civilă s-a motivat că pentru

recuperarea pagubei partea păgubită urmând să-și recupereze contravaloarea

produselor pe calea unei acțiuni civile.

Chiar dacă instanța de apel

a respins acțiunea ca nefondată și a dispus schimbarea în parte a sentinței nu

constituie motiv de modificare sau casare cu atât mai mult cu cât prin

încheierea Camerei de Consiliu din 21 septembrie 2006 această chestiune a fost

tranșată la fel și cea a cheltuielilor de judecată încheieri ce nu au făcut

obiectul recursului.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta R.S.R. SA Câmpina și de pârâtul P.G., împotriva

deciziei nr. 104 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2007.