ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1536/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 7 octombrie 2005, reclamanta SC R.S.R. SA Câmpina a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 5.382.672.164 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății în calitate de administrator. În susținerea cererii reclamanta a arătat că în cursul anului 2002 pârâtul era administratorul societății, iar în luna august a aceluiași an, în calitatea sa de administrator unic al SC G.I.P. SRL a solicitat cumpărarea unei cantități de 500 tone combustibil a cărei plată trebuia să se facă prin C.E.C., scadent la zece zile de la ridicarea produsului.

Mai arată reclamanta, că pârâtul odată cu livrarea produsului a depus ca instrument de plată șase file C.E.C. în valoare de 5.382.672.164 lei, dar la data scadenței, abuzând de calitatea sa de administrator a intervenit pe lângă conducerea societății la obținerea unei amânări de plată din lipsa de disponibil în cont. Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 551 din 28 noiembrie 2005, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. În fundamentarea soluției instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 raportat la art. 72 și 73 din Legea nr. 31∕1990 în sensul că pârâtul în calitatea sa de administrator a împiedicat recuperarea prejudiciului adus reclamantei ceea ce impune antrenarea răspunderii sale, potrivit art. 998 – art. 999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâtul care arată că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece s-au reținut în justificarea soluției alte temeiuri de drept decât cele invocate prin acțiune; eronat s-a reținut că avea calitatea de administrator la societatea intimată, în realitate făcând doar parte din Consiliul de Administrație. Mai arată apelantul că lipsa culpei sale în producerea prejudiciului societății s-a stabilit în cadrul derulării procedurii de faliment al SC G.I. Prahova, cât și pe cale penală prin sentința nr. 3429 din 23 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 104 din 17 aprilie 2006, a admis apelul, a schimbat sentința criticată și pe fond a respins acțiunea ca nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că prin comanda înregistrată la reclamanta apelantă sub nr. 5754 din 1 august 2002 SC G.I. Prahova a cumpărat 500 tone combustibil tip M plata urmând a fi făcută prin C.E.C. în termen de zece zile de la ridicarea produsului, perioadă în care pârâtul intimat îndeplinea funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație. Prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 11 decembrie 2002 s-a hotărât să se întreprindă toate acțiunile necesare recuperării prejudiciului, iar prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 17 din 26 iunie 2005 s-a luat măsura formulării acțiunii în răspundere contra fostului administrator P.G. În aceste condiții, instanța de apel, a reținut că în sarcina pârâtului nu poate subzista răspunderea delictuală reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ., întrucât nu s-au produs dovezi că a influențat sau s-a opus să se acționeze în vederea recuperării creanței.

S-au avut în vedere și soluțiile date în penal, respectiv neînceperea urmăririi penale împotriva apelantului, reținându-se că neachitarea contravalorii produselor petroliere achiziționate de la reclamantă nu se datorează acestuia, reținându-se că nu a dat dovadă de rea credință în desfășurarea activității de conducere. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți. Criticile recurentei-reclamante fac referire la aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, recurenta apreciază că potrivit art. 148 din Legea nr. 31∕1990 administratorul are față de societate o răspundere civilă contractuală sau delictuală directă atunci când prejudiciu este direct cauzat societății, în speță fiind cel care a preluat marfa, dându-se o interpretare eronată dispozițiilor art. 998 C. civ.

Pârâtul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate respectiv cea a inadmisibilității cererii și a prematurității nefiind efectuată concilierea prealabilă în condițiile art. 720 C. proc. civ. De asemenea, susține recurentul, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în mod eronat după admiterea apelului a schimbat în parte acțiunea. Recursurile sunt nefondate. Acțiunea formulată de reclamantă, este intitulată acțiune în răspundere fiind invocat ca temei legal art. 155 din Legea nr. 31∕1990. Potrivit acestui text legal acțiunea în răspundere contra administratorilor aparține adunării generale, administratorii fiind răspunzători pentru daunele produse societății.

În speță beneficiara produselor livrate a fost SC G.I. Prahova, raporturile comerciale desfășurându-se între aceste două persoane juridice. Așa cum a reținut instanța de apel în sarcina pârâtului nu poate subzista răspunderea delictuală reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ., în sensul că în calitatea sa de administrator nu a depus toate diligențele pentru recuperarea creanței, neexistând dovezi că acesta a influențat sau s-a opus în vreun fel ca societatea reclamantă să acționeze în vederea recuperării creanței, nefiind antrenată răspunderea acestuia nici pe latura penală, nici în cadrul acțiunii falimentului. De altfel, recurenta-reclamantă deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., prin criticile formulate nu a fost în măsură să precizeze aspectele de nelegalitate făcând referire la modul de apreciere a probatoriilor. Nu se pot reține nici criticile pârâtului-recurent, întrucât la dosarul cauzei există procesul verbal de conciliere încheiat la data de 11 noiembrie 2002, și deși s-a respins cererea reclamantei prin care s-a constituit parte civilă s-a motivat că pentru recuperarea pagubei partea păgubită urmând să-și recupereze contravaloarea produselor pe calea unei acțiuni civile. Chiar dacă instanța de apel a respins acțiunea ca nefondată și a dispus schimbarea în parte a sentinței nu constituie motiv de modificare sau casare cu atât mai mult cu cât prin încheierea Camerei de Consiliu din 21 septembrie 2006 această chestiune a fost tranșată la fel și cea a cheltuielilor de judecată încheieri ce nu au făcut obiectul recursului.

Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta R.S.R. SA Câmpina și de pârâtul P.G., împotriva deciziei nr. 104 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2007.