ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1421/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 10 octombrie 2006, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20225 din 13 iulie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 504 din 20 noiembrie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamantă reținând că aceasta nu a făcut dovada, cu declarațiile autentificate depuse la dosar, a persecuției etnice suferite, în modalitățile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 105/1999, iar suplimentarea probatoriilor prin audierea acestor martori în fața instanței nu a fost posibilă întrucât, la termenul fixat pentru audiere, au lipsit atât reclamanta cât și cei doi martori H.Ș.

și S.N. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta B.I. susținând, că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, și probele administrate în cauză dovedeau atât persecuția etnică suferită de familia ei cât și refugiul acesteia, pe de o parte, iar pe de altă parte, dispozițiile legale nu fac nici o distincție în legătură cu naționalitatea persoanelor persecutate ce pot beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 și nici cu privire la localitatea în care, sau din care, s-au refugiat. Aceasta cu atât mai mult cu cât, a precizat recurenta, intimata-pârâtă nici nu a contestat refugiul ci numai existența persecuției exercitate de autoritățile române asupra etnicilor maghiari.

Examinând recursul în raport cu motivele invocate și având în vedere dispozițiile legale incidente, precum și prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este fondat în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutate în altă localitate. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G.

nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul din motive etnice”. Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale respective și pentru a vedea astfel dacă recurenta – reclamantă este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc perioada, cauza și împrejurările refugiului. În speță, având în vedere adresa eliberată de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj și declarațiile autentificate ale martorilor H.Ș. și J.F. instanța de fond avea obligația, în virtutea rolului activ, astfel cum este el reglementat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., să ordone administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului „chiar dacă părțile se împotrivesc”. Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru suplimentarea probatoriilor în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 504 din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.