ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamanta M.A., în contradictoriu cu C.J.P.C., având ca obiect

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, și anulând

Hotărârea nr. 20228 din 13 iulie 2006, emisă de pârâta, a obligat-o pe aceasta

să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei beneficiul

drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945,

reclamanta, împreună cu familia sa s-au refugiat, în zona de ocupație maghiară,

respectiv în orașul Cluj, urmare a persecuției la care populația de etnie

maghiară a fost supusă de către forțele legionare.

Această situație de fapt a

fost reținută în baza declarațiilor autentificate ale martorilor L.A. și S.N.

și ca urmare a audierii acestora în fața instanței, precum și a interogatorului

luat reclamantei.

În raport de aceste probe și

în considerarea caracterului compensator al dispoziției legale, instanța a

concluzionat că reclamanta întrunește cerințele Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C. cu motivarea că, în lipsa

ocupației hortiste, în localitatea din care intimata – reclamantă s-a refugiat,

nu se poate susține existența persecuției etnice și prin urmare nu acesta a

fost motivul refugiului.

S-a invocat în sprijinul

acestei susțineri adresa D.J.A.N. și lucrarea Recensământul 1941 – Transilvania

prin, opoziție cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins ca atare.

Potrivit dispozițiilor art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act

normativ, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în

România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, conform art. din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau,

în lipsa acestora, cu declarații ale martorilor.

Intimata-reclamantă a făcut

dovada persecuției etnice cu declarațiile celor doi martori menționați în

sentința de fond, adresa Arhivelor Naționale – Direcția Județeană Cluj neputând

fi considerată o probă concludentă atâta vreme cât din conținutul ei rezultă

lipsa unor mențiuni legate de refugiul familiei intimatei consecință a faptului

că documentele din acea perioadă nu s-au păstrat în integralitatea lor.

Instanța nu poate reține ca

probă nici lucrarea de care recurenta face vorbire în motivele sale atâta vreme

cât aceasta nu a fost depusă la dosarul cauzei.

Pe cale de consecință, cum

din probele menționate rezultă că reclamanta, cetățean român, a fost supusă

persecuției etnice din partea unuia dintre guvernele instaurate în România, în

perioada menționată în textul actului normativ, este lipsită de relevanță

naționalitatea acesteia sau care anume guvern și în ce zonă a țării a exercitat

persecuția etnică, atâta vreme cât textul legii nu face nici o distincție în

acest sens.

Față de aceste considerente,

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței

civile nr. 497 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2007