ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu C.J.P.C., având ca obiect recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, și anulând Hotărârea nr. 20228 din 13 iulie 2006, emisă de pârâta, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei beneficiul drepturilor solicitate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, reclamanta, împreună cu familia sa s-au refugiat, în zona de ocupație maghiară, respectiv în orașul Cluj, urmare a persecuției la care populația de etnie maghiară a fost supusă de către forțele legionare.

Această situație de fapt a fost reținută în baza declarațiilor autentificate ale martorilor L.A. și S.N. și ca urmare a audierii acestora în fața instanței, precum și a interogatorului luat reclamantei. În raport de aceste probe și în considerarea caracterului compensator al dispoziției legale, instanța a concluzionat că reclamanta întrunește cerințele Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C. cu motivarea că, în lipsa ocupației hortiste, în localitatea din care intimata – reclamantă s-a refugiat, nu se poate susține existența persecuției etnice și prin urmare nu acesta a fost motivul refugiului. S-a invocat în sprijinul acestei susțineri adresa D.J.A.N.

și lucrarea Recensământul 1941 – Transilvania prin, opoziție cu declarațiile martorilor audiați în cauză. Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Dovada acestor împrejurări se poate face, conform art. din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații ale martorilor.

Intimata-reclamantă a făcut dovada persecuției etnice cu declarațiile celor doi martori menționați în sentința de fond, adresa Arhivelor Naționale – Direcția Județeană Cluj neputând fi considerată o probă concludentă atâta vreme cât din conținutul ei rezultă lipsa unor mențiuni legate de refugiul familiei intimatei consecință a faptului că documentele din acea perioadă nu s-au păstrat în integralitatea lor. Instanța nu poate reține ca probă nici lucrarea de care recurenta face vorbire în motivele sale atâta vreme cât aceasta nu a fost depusă la dosarul cauzei.

Pe cale de consecință, cum din probele menționate rezultă că reclamanta, cetățean român, a fost supusă persecuției etnice din partea unuia dintre guvernele instaurate în România, în perioada menționată în textul actului normativ, este lipsită de relevanță naționalitatea acesteia sau care anume guvern și în ce zonă a țării a exercitat persecuția etnică, atâta vreme cât textul legii nu face nici o distincție în acest sens. Față de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 497 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007