ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 541/2007

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 350 din 29 martie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.S.H., la: - 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru ambele cu aplicarea art. 34 lit. a) C. pen. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.S.H. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată, s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 21 decembrie 2005 la zi. În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 0,58 gr. opium, 4,65 gr. rezină de canabis și 5,20 gr. de reziduu (după arderea opiumului) rămase după efectuarea analizelor de laborator. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 10.000.000 lei Rol, cu titlul de cheltuieli judiciare, beneficiar Tribunalul București. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în fapt următoarele: La data de 8 iulie 2005 la D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial București a fost înregistrată sesizarea organelor de poliție din care reieșea că, în municipiul București, s-a constituit o rețea de traficanți de droguri (opium), alcătuită din cetățeni iranieni ce distribuie opium pentru consumul acestei comunități (iraniene). Din informațiile obținute de organele de poliție rezultă că din rețea făceau parte cetățenii iranieni M.S., F.A. și colaboratorul acestora numitul M. Ulterior, pe parcursul cercetărilor, numitul M. a fost identificat în persoana inculpatului B.S.H. În vederea obținerii de noi informații și identificarea precisă a tuturor persoanelor ce făceau parte din rețea s-a hotărât a se introduce în cauză un investigator sub acoperire sub numele de cod M.N.

și a colaboratorului său I.M. (nume de cod) și autorizarea acestora în vederea procurării unei cantități de 50 gr. de opium de la colaboratorul rețelei cunoscut sub numele de M. alias inculpatul B.S.H. În baza acestei autorizații la data de 29 august 2005, investigatorul sub acoperire M.N. s-a deplasat împreună cu colaboratorul său I.M. la reședința inculpatului B.S.H. După verificarea zonei investigatorul a înmânat colaboratorului suma de 16 milioane lei în vederea cumpărării unei cantități de opium. Colaboratoarea a pătruns în locuința inculpatului unde a stat circa 20 de minute. La ieșire, aceasta a înmânat investigatorului o folie din plastic transparentă cu o substanță brun roșcată și suma de 4 milioane lei, afirmând că a cumpărat de la M. cantitatea de 30 gr.

opium pentru care a plătit suma de 12 milioane lei. Substanța brun roșcată a fost trimisă pentru expertizare la I.G.P.R. - Laboratorul central de analiză care, în urma testelor efectuate, a stabilit că substanța este opium și are masa de 30,65 gr. făcând parte din tabelul anexă 2 din Legea nr. 143/2000. Cu ocazia audierii colaboratoarea I.M., aceasta a arătat că îl cunoaște pe inculpat de mai mulți ani fiind într-un cerc comun de cunoștințe. În luna august 2005, inculpatul a avut o convorbire cu colaboratoarea, ocazie cu care i-a cerut să treacă pe la locuința sa pentru a vinde o cantitate de opium, cunoscând-o ca fiind consumatoare. Ulterior, datorită apariției unor neînțelegeri între colaboratoare și inculpat s-a ajuns la excluderea acesteia din cercul de cunoștințe și în consecință nu s-au mai putut obține informații și cumpărarea autorizată a unei cantități de 1 kg.

de opium. Această ruptură a avut drept efect, imposibilitatea obținerii de alte date și indicii cu privire la activitatea și gradul de implicare în săvârșirea faptei a numiților M.S., F.A. și G.Z. care au făcut obiectul sesizării inițiale motiv pentru care s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aceste persoane. În legătură cu achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 prima instanță a arătat că din analiza materialului probator administrat în cauză nu se poate stabili că acesta a fost cel care a vândut la data de 29 august 2005, cantitatea de 30,65 gr. opium colaboratorului sub acoperire, deoarece, procesele verbale încheiate în cauză și care au stat la baza încriminării și declarațiile colaboratoarei, persoană interesată în cauză nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă iar inculpatul a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a faptei pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.S.H. Apelul declarat de parchet a vizat greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că în cauză sunt suficiente dovezi de vinovăție a acestuia, dar că prima instanță nu le-a acordat semnificația cuvenită și le-a dat o interpretare eronată. Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante prevăzută de art. 74 și 76 C. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 488/ A din 22 iunie 2006, a admis apelul declarat de inculpatul B.S.H., a desființat în parte sentința atacată și rejudecând în fond cauza a modificat pedeapsa aplicată acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în sensul că, prin reținerea art. 74 și 76 C. pen., a redus-o de la 2 ani și 3 luni închisoare la un an și 6 luni închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacată și a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi, durata reținerii și arestării preventive a acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.S.H. Recursul parchetului a vizat: - greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru aceleași considerente invocate și în calea de atac a apelului; - greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în sensul că aceasta este prea mică, impunându-se majorarea; - greșita aplicare a pedepsei prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., inculpatul fiind cetățean străin; - neconcordanța dintre minuta și dispozitivul deciziei în sensul că în timp ce în dispozitivul deciziei s-a reținut în favoarea inculpatului prevăzută art. 74 și 76 C. pen., aceste texte de lege lipsesc din minută.

Inculpatul a criticat decizia atacată cu privire la pedeapsa aplicată, apreciată prea severă, solicitând reducerea acesteia prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 5742 din 5 octombrie 2006, a admis recursurile declarate de parchet și inculpat, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpat și parchet la aceeași instanță respectiv Curtea de Apel București. A fost menținută starea de arest a inculpatului. S-a reținut faptul că aspectul sub care a fost casată decizia instanței de apel a vizat numai pedeapsa aplicată inculpatului.

Ulterior pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin încheierea din 9 octombrie 2006 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei pronunțată, în sensul că s-a trimis cauza la Curtea de Apel București, secția I penală, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat și nu Curtea de Apel București cum din eroare s-a scris în minută. În motivarea deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, într-adevăr, între minuta deciziei pronunțată de Curtea de Apel București și dispozitivul acesteia există o discordanță evidentă. Astfel, în timp ce dispozitivul deciziei apare reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 74 și 76 C. pen., aceste texte de lege nu se mai regăsesc și în minuta deciziei, ceea ce reprezintă un adaos nelegal la minută.

Urmare a acestui fapt s-a ivit și o contradicție între motivarea deciziei și dispozitivul acesteia în sensul că nu s-a putut motiva circumstanțele atenuante din moment ce aplicarea art. 74 și 76 C. pen., nu există în minută. S-a mai reținut în decizia de casare că în motivarea deciziei există inexactitate privind motivarea pretinselor circumstanțe atenuante, în sensul că instanța de apel a reținut greșit data invitării inculpatului „pentru acordarea cetățeniei române ca fiind 16 septembrie 2006, în loc de 14 septembrie 2006, deoarece, în realitate, termenul era fixat pentru verificarea condițiilor cerute de lege pentru soluționarea cererii de acordare a cetățeniei și depunerea jurământului, situația invocată având repercusiuni și asupra pedepsei complimentare ce ar fi putut să se aplice în cauză”.

Procedând la rejudecare, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 779 din 14 noiembrie 2006, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.S.H. în sensul că a desființat în parte sentința atacată, respectiv numai cu privire la dispoziția de aplicare a prevederilor art. 64 lit. a) și b) cu referire la art. 71 C. pen., pe care le-a înlăturat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacată. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus, la zi, durata reținerii și arestării preventive a acestuia. S-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

În decizia pronunțată, instanța de apel a făcut precizarea că limitele casării, astfel cum rezultă din conținutul deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează două aspecte și anume: - pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru fapta reținută în sarcina lui la fond, criticată de inculpat în apel, dar cu privire la care nu s-a referit parchetul în motivul scris de apel, ci doar la altă faptă din rechizitoriu, acest motiv fiind respins în apel, respingere confirmată de instanța de casarea și anume Înalta Curte de Casație și Justiție; - pedeapsa accesorie aplicată pentru aceeași faptă (reținută în sarcina inculpatului) criticată de parchet în recurs și care vizează sentința fondului, critică admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție care, fiind în favoare a atras admiterea și a recursului inculpatului pe acest aspect; S-a mai reținut de către instanța de apel în rejudecare, că inculpatul a formulat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, dar și o cerere de înlocuire a acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara.

Cu privire la aceste din urmă cereri instanța de apel a arătat, în esență, că nu sunt întemeiate, întrucât în cauză nu au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv că pericolul concret pentru ordinea publică nu se menține, raportat la gravitatea faptei. A mai reținut instanța de apel, ca instanța de rejudecare că parchetul, peste limitele casării a reiterat și motivul privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 iar în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, critică sentința fondului și pentru nelegala aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu referire la art. 71 C. pen., deoarece inculpatul fiind cetățean străin nu beneficiază de drepturi electorale pe teritoriul României.

S-a precizat de către instanța de apel, că apelul declarat de inculpat privește greșita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea severă și se impune a fi redusă prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, motivat de faptul că a recunoscut constant că a consumat ocazional opium, iar cantitatea de numai 1,6 gr. găsită la domiciliul său se explică prin dorința de a nu mai consuma droguri întrucât soția era însărcinată; se află în România din anul 1990, timp în care a absolvit Facultatea de Stomatologie din anul 1999 este directorul unei societăți comerciale, în paralel practicând și profesia de medic; iar pe tot parcursul detenției a dat dovadă de un comportament ireproșabil.

După aceste precizări, instanța de apel în motivarea deciziei a reținut următoarele: - examinând actele, lucrările dosarului și hotărârile fondului, în raport de criticile invocate, limitele casării, precum și din oficiu, constată că apelul parchetului privind nelegalitatea aplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., este întrutotul fondat și urmează a fi admis ca atare, pe același aspect urmând a fi admis și apelul inculpatului, acesta din urmă neavând cetățenia română; - în ce privește critica formulată de inculpat privind individualizarea pedepsei se constată că este nefondată deoarece la aplicarea și stabilirea acesteia instanța fondului a avut în vedere atât criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen., dar și atingerea scopului educativ al pedepsei în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen., reținând: gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, cantitatea mare de droguri găsită la domiciliul său și în mânerul portierei mașinii inculpatului (1,6, gr.

opium pentru consum, 9,91gr.reziduu de ardere, în care s-a pus în evidență alcaloizi de opium, respectiv 5,36 gr. rezină de canabis); - instanța a ținut seama de atitudinea procesuală de recunoaștere parțială a faptei, lipsa antecedentelor penale, precum și datele ce caracterizează pozitiv, persoana inculpatului, așa cum rezultă din actele depuse la dosar; - nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante a aspectelor avute în vedere la fond pentru stabilirea și orientarea cuantumului pedepsei către minimul prevăzut de lege, iar faptul că acesta (inculpatul) dorește să devină cetățean român nu poate fi reținută în drept o circumstanță atenuantă. Decizia curții de apel, pronunțată după casare a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.S.H.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia în discuție cu privire la faptul că instanța de apel nu a soluționat apelul parchetului și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, caz de casarea prevăzută de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Inculpatul a criticat aceeași decizie cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă solicitând reducerea acesteia prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, caz de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Asupra recursurilor de față: 1. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat.

După cum rezultă din motivele de casare scrise depuse la dosar și susținute oral în ședința publică parchetul a formulat drept motiv de casare omisiunea instanței de apel de a se pronunța și cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului B.S.H. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 motiv pentru care a solicitat casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. Analizând actele și lucrările de la dosar prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că acest motiv nu poate fi primit, respectiv că nu poate forma obiect de critică, deoarece instanța de apel, după casare a fost investită de către Înalta Curte de Casație și Justiție numai cu soluționarea apelurilor declarate de inculpat și parchet referitor la pedepsele aplicate inculpatului, respectiv a pedepsei privative de libertate și a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

Că acestea sunt limitele pentru care s-a dispus rejudecarea de către instanța de apel rezultă cu certitudine din considerentele deciziei de casare unse se procedează în mod expres că „se va casa decizia atacată în parte și se va trimite cauza spre rejudecare doar a apelului declarat de inculpat „ cum și faptul că toate celelalte dispoziții ale deciziei atacată se vor menține. Cum apelul inculpatului a vizat în mod neechivoc greșita individualizare a pedepsei aspect criticat și de parchet este evident că, rejudecarea va avea loc numai în aceste limite. În aceste condiții, când parchetul avea declarat apel pentru un motiv vizat și de inculpat, era firesc că recursul declarat de acesta să fie primit dar numai cu privire la criticile aduse respectiv individualizarea pedepsei și aplicarea pedepsei accesorie.

Prin urmare casând în parte și numai sub aspectul criticilor privind individualizarea pedepsei aplicată inculpatului cât și cu privire la aplicarea ori neaplicarea și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, este de netăgăduit faptul că în ce privește, dispoziția de achitare a inculpatului pronunțată de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, nu a format obiectul casării la Înalta Curte de Casație și Justiție situație în care această dispoziție (de achitare) a trecut în puterea lucrului judecat și deci nu mai putea fi luat în discuție de instanța de apel în rejudecare și în mod firesc să nu poată constitui motiv de casare la instanța de recurs.

Pentru aceste considerente recursul declarat de parchet urmează a fi respins ca nefondat. 2. Recursul declarat de inculpatul B.S.H. este fondat în limitele și considerentele ce se vor arăta: În cauză se constată că instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, iar vinovăția inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa rezultă nemijlocit din probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile acestuia în care recunoaște comiterea faptei pentru care a fost condamnat. În ce privește pedeapsa aplicată, sub aspectul cuantumului stabilit de prima instanță și menținut de instanța de apel, după rejudecare, se constată că nu este exagerată și nu se impune a fi redusă iar reținerea de circumstanțe atenuate nu se justifică, motivarea instanței de apel fiind elocventă sub acest aspect.

În schimb, se constată că în cauză recursul declarat de inculpat se impune a fi admis pentru un alt motiv luat în discuție din oficiu și anume modalitatea de executare a pedepsei. Astfel, potrivit art. 81 C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții: - pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani sau amendă; - infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzută de art. 38; - se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

În cazul în speță se constată că cerințele prevăzută în art. 81 C. pen., sunt îndeplinite în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este sub limita cerută la lit. a), acesta nu are antecedente penale și se apreciază că, raportat la poziția sa procesuală, în sensul că a recunoscut și regretat comiterea faptei pentru care a fost condamnat este o persoană cu pregătire școlară superioară, este căsătorit și are un loc de muncă din care să-și asigure lui și familiei cele necesare traiului și că scopul pedepsei prevăzută în art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privare de libertate, urmează a se admite recursul declarat de acesta în sensul că se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Urmare a suspendării condiționată a executării pedepsei în cauza se va face aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., în sensul că se atrage atenția inculpatului cu privire asupra consecințelor în cazul săvârșirii, din nou în termenul de încercare a unei infracțiuni. De asemenea, în cauză se va face și aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. Pentru considerentele ce preced urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat și respins, ca atare, iar recursul declarat de inculpatul B.S.H. este fondat, în limitele analizate și a fi admis, și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei deciziei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat B.S.H. împotriva deciziei penale nr. 779 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate recurentului inculpat. În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 3 luni. Face aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen. și suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării executării pedepsei. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 21 decembrie 2005 la 30 ianuarie 2007. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B.S.H., dacă nu este arestat în altă cauză.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași decizii penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2007.