ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 541/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 541/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 350

din 29 martie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul B.S.H., la:

- 2 ani și 3 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, prin schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, pentru ambele cu aplicarea art. 34 lit. a) C. pen.

Prin aceeași sentință, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a

dispus achitarea inculpatului B.S.H. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen.,

a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată, s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la

21 decembrie 2005 la zi.

În temeiul art. 17 din Legea

nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 0,58 gr. opium,

4,65 gr. rezină de canabis și 5,20 gr. de reziduu (după arderea opiumului) rămase

după efectuarea analizelor de laborator.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 10.000.000

lei Rol, cu titlul de cheltuieli judiciare, beneficiar Tribunalul București.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut, în fapt următoarele:

La data de 8 iulie 2005 la D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial București a fost înregistrată sesizarea organelor de

poliție din care reieșea că, în municipiul București, s-a constituit o rețea de

traficanți de droguri (opium), alcătuită din cetățeni iranieni ce distribuie

opium pentru consumul acestei comunități (iraniene).

Din informațiile obținute de

organele de poliție rezultă că din rețea făceau parte cetățenii iranieni M.S.,

F.A. și colaboratorul acestora numitul M.

Ulterior, pe parcursul

cercetărilor, numitul M. a fost identificat în persoana inculpatului B.S.H.

În vederea obținerii de noi

informații și identificarea precisă a tuturor persoanelor ce făceau parte din

rețea s-a hotărât a se introduce în cauză un investigator sub acoperire sub

numele de cod M.N. și a colaboratorului său I.M. (nume de cod) și autorizarea

acestora în vederea procurării unei cantități de 50 gr. de opium de la

colaboratorul rețelei cunoscut sub numele de M. alias inculpatul B.S.H. În baza

acestei autorizații la data de 29 august 2005, investigatorul sub acoperire M.N.

s-a deplasat împreună cu colaboratorul său I.M. la reședința inculpatului B.S.H.

După verificarea zonei investigatorul a înmânat colaboratorului suma de 16

milioane lei în vederea cumpărării unei cantități de opium. Colaboratoarea a

pătruns în locuința inculpatului unde a stat circa 20 de minute. La ieșire,

aceasta a înmânat investigatorului o folie din plastic transparentă cu o

substanță brun roșcată și suma de 4 milioane lei, afirmând că a cumpărat de la M.

cantitatea de 30 gr. opium pentru care a plătit suma de 12 milioane lei.

Substanța brun roșcată a

fost trimisă pentru expertizare la I.G.P.R. - Laboratorul central de analiză

care, în urma testelor efectuate, a stabilit că substanța este opium și are

masa de 30,65 gr. făcând parte din tabelul anexă 2 din Legea nr. 143/2000.

Cu ocazia audierii

colaboratoarea I.M., aceasta a arătat că îl cunoaște pe inculpat de mai mulți

ani fiind într-un cerc comun de cunoștințe. În luna august 2005, inculpatul a

avut o convorbire cu colaboratoarea, ocazie cu care i-a cerut să treacă pe la

locuința sa pentru a vinde o cantitate de opium, cunoscând-o ca fiind

consumatoare.

Ulterior, datorită apariției

unor neînțelegeri între colaboratoare și inculpat s-a ajuns la excluderea acesteia

din cercul de cunoștințe și în consecință nu s-au mai putut obține informații și

cumpărarea autorizată a unei cantități de 1 kg. de opium. Această ruptură a

avut drept efect, imposibilitatea obținerii de alte date și indicii cu privire

la activitatea și gradul de implicare în săvârșirea faptei a numiților M.S., F.A.

și G.Z. care au făcut obiectul sesizării inițiale motiv pentru care s-a dispus

disjungerea cauzei cu privire la aceste persoane.

În legătură cu achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 prima instanță a arătat că din analiza materialului probator administrat

în cauză nu se poate stabili că acesta a fost cel care a vândut la data de 29

august 2005, cantitatea de 30,65 gr. opium colaboratorului sub acoperire,

deoarece, procesele verbale încheiate în cauză și care au stat la baza

încriminării și declarațiile colaboratoarei, persoană interesată în cauză nu se

coroborează cu nici un alt mijloc de probă iar inculpatul a avut o poziție

constantă de nerecunoaștere a faptei pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.S.H.

Apelul declarat de parchet a

vizat greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că în cauză sunt

suficiente dovezi de vinovăție a acestuia, dar că prima instanță nu le-a

acordat semnificația cuvenită și le-a dat o interpretare eronată.

Inculpatul a criticat

aceeași hotărâre cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă,

solicitând reducerea acesteia prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe

atenuante prevăzută de art. 74 și 76 C. pen.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 488/ A din 22 iunie 2006, a admis apelul

declarat de inculpatul B.S.H., a desființat în parte sentința atacată și

rejudecând în fond cauza a modificat pedeapsa aplicată acestuia pentru

infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în

sensul că, prin reținerea art. 74 și 76 C. pen., a redus-o de la 2 ani și 3

luni închisoare la un an și 6 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacată și a fost respins ca nefondat apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus la zi, durata reținerii și arestării

preventive a acestuia.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.S.H.

Recursul parchetului a

vizat:

- greșita achitare a inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru

aceleași considerente invocate și în calea de atac a apelului;

- greșita individualizare a

pedepsei aplicată inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în sensul că aceasta este prea mică,

impunându-se majorarea;

- greșita aplicare a

pedepsei prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., inculpatul fiind cetățean

străin;

- neconcordanța dintre

minuta și dispozitivul deciziei în sensul că în timp ce în dispozitivul

deciziei s-a reținut în favoarea inculpatului prevăzută art. 74 și 76 C. pen.,

aceste texte de lege lipsesc din minută.

Inculpatul a criticat

decizia atacată cu privire la pedeapsa aplicată, apreciată prea severă,

solicitând reducerea acesteia prin acordarea unei mai mari eficiențe

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 5742 din 5 octombrie 2006, a

admis recursurile declarate de parchet și inculpat, a casat decizia atacată și

a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpat și parchet

la aceeași instanță respectiv Curtea de Apel București.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului.

S-a reținut faptul că

aspectul sub care a fost casată decizia instanței de apel a vizat numai

pedeapsa aplicată inculpatului.

Ulterior pronunțării

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin încheierea din 9 octombrie

2006 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei pronunțată,

în sensul că s-a trimis cauza la Curtea de Apel București, secția I penală, pentru

rejudecarea apelului declarat de inculpat și nu Curtea de Apel București cum din

eroare s-a scris în minută.

În motivarea deciziei Înalta

Curte de Casație și Justiție a arătat că, într-adevăr, între minuta deciziei

pronunțată de Curtea de Apel București și dispozitivul acesteia există o

discordanță evidentă. Astfel, în timp ce dispozitivul deciziei apare reținerea

în favoarea inculpatului a prevederilor art. 74 și 76 C. pen., aceste texte de

lege nu se mai regăsesc și în minuta deciziei, ceea ce reprezintă un adaos

nelegal la minută.

Urmare a acestui fapt s-a

ivit și o contradicție între motivarea deciziei și dispozitivul acesteia în

sensul că nu s-a putut motiva circumstanțele atenuante din moment ce aplicarea art.

74 și 76 C. pen., nu există în minută.

S-a mai reținut în decizia

de casare că în motivarea deciziei există inexactitate privind motivarea

pretinselor circumstanțe atenuante, în sensul că instanța de apel a reținut

greșit data invitării inculpatului „pentru acordarea cetățeniei române ca fiind

16 septembrie 2006, în loc de 14 septembrie 2006, deoarece, în realitate,

termenul era fixat pentru verificarea condițiilor cerute de lege pentru

soluționarea cererii de acordare a cetățeniei și depunerea jurământului,

situația invocată având repercusiuni și asupra pedepsei complimentare ce ar fi

putut să se aplice în cauză”.

Procedând la rejudecare,

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 779 din 14

noiembrie 2006, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București și inculpatul B.S.H. în sensul că a desființat în parte sentința

atacată, respectiv numai cu privire la dispoziția de aplicare a prevederilor art.

64 lit. a) și b) cu referire la art. 71 C. pen., pe care le-a înlăturat.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacată.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus, la zi, durata reținerii și arestării preventive a

acestuia.

S-a dispus ca cheltuielile

judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

În decizia pronunțată,

instanța de apel a făcut precizarea că limitele casării, astfel cum rezultă din

conținutul deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, vizează două aspecte și anume:

- pedeapsa principală

aplicată inculpatului pentru fapta reținută în sarcina lui la fond, criticată

de inculpat în apel, dar cu privire la care nu s-a referit parchetul în motivul

scris de apel, ci doar la altă faptă din rechizitoriu, acest motiv fiind respins

în apel, respingere confirmată de instanța de casarea și anume Înalta Curte de

Casație și Justiție;

- pedeapsa accesorie

aplicată pentru aceeași faptă (reținută în sarcina inculpatului) criticată de

parchet în recurs și care vizează sentința fondului, critică admisă de Înalta

Curte de Casație și Justiție care, fiind în favoare a atras admiterea și a

recursului inculpatului pe acest aspect;

S-a mai reținut de către

instanța de apel în rejudecare, că inculpatul a formulat o cerere de revocare a

măsurii arestării preventive, dar și o cerere de înlocuire a acesteia cu

obligarea de a nu părăsi țara.

Cu privire la aceste din

urmă cereri instanța de apel a arătat, în esență, că nu sunt întemeiate,

întrucât în cauză nu au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive, respectiv că pericolul concret pentru

ordinea publică nu se menține, raportat la gravitatea faptei.

A mai reținut instanța de

apel, ca instanța de rejudecare că parchetul, peste limitele casării a reiterat

și motivul privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 iar în ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin

Legea nr. 522/2004, critică sentința fondului și pentru nelegala aplicare a

pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu referire la art.

71 C. pen., deoarece inculpatul fiind cetățean străin nu beneficiază de

drepturi electorale pe teritoriul României.

S-a precizat de către

instanța de apel, că apelul declarat de inculpat privește greșita

individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea severă și se impune

a fi redusă prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, motivat de

faptul că a recunoscut constant că a consumat ocazional opium, iar cantitatea

de numai 1,6 gr. găsită la domiciliul său se explică prin dorința de a nu mai

consuma droguri întrucât soția era însărcinată; se află în România din anul

1990, timp în care a absolvit Facultatea de Stomatologie din anul 1999 este

directorul unei societăți comerciale, în paralel practicând și profesia de

medic; iar pe tot parcursul detenției a dat dovadă de un comportament ireproșabil.

După aceste precizări,

instanța de apel în motivarea deciziei a reținut următoarele:

- examinând actele,

lucrările dosarului și hotărârile fondului, în raport de criticile invocate, limitele

casării, precum și din oficiu, constată că apelul parchetului privind nelegalitatea

aplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., este

întrutotul fondat și urmează a fi admis ca atare, pe același aspect urmând a fi

admis și apelul inculpatului, acesta din urmă neavând cetățenia română;

- în ce privește critica

formulată de inculpat privind individualizarea pedepsei se constată că este

nefondată deoarece la aplicarea și stabilirea acesteia instanța fondului a avut

în vedere atât criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen., dar și

atingerea scopului educativ al pedepsei în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen.,

reținând: gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea și

împrejurările în care a fost săvârșită, cantitatea mare de droguri găsită la

domiciliul său și în mânerul portierei mașinii inculpatului (1,6, gr. opium

pentru consum, 9,91gr.reziduu de ardere, în care s-a pus în evidență alcaloizi

de opium, respectiv 5,36 gr. rezină de canabis);

- instanța a ținut seama de

atitudinea procesuală de recunoaștere parțială a faptei, lipsa antecedentelor

penale, precum și datele ce caracterizează pozitiv, persoana inculpatului, așa

cum rezultă din actele depuse la dosar;

- nu se impune reținerea de

circumstanțe atenuante a aspectelor avute în vedere la fond pentru stabilirea

și orientarea cuantumului pedepsei către minimul prevăzut de lege, iar faptul

că acesta (inculpatul) dorește să devină cetățean român nu poate fi reținută în

drept o circumstanță atenuantă.

Decizia curții de apel,

pronunțată după casare a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și inculpatul B.S.H.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a criticat decizia în discuție cu privire la faptul că

instanța de apel nu a soluționat apelul parchetului și sub aspectul greșitei

achitări a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, caz de casarea prevăzută de art. 385

9

pct. 9

C. proc. pen.

Inculpatul a criticat

aceeași decizie cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă

solicitând reducerea acesteia prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe

atenuante, caz de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Asupra recursurilor de față:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat.

După cum rezultă din

motivele de casare scrise depuse la dosar și susținute oral în ședința publică

parchetul a formulat drept motiv de casare omisiunea instanței de apel de a se

pronunța și cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului B.S.H. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 motiv

pentru care a solicitat casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Analizând actele și

lucrările de la dosar prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte

constată că acest motiv nu poate fi primit, respectiv că nu poate forma obiect de

critică, deoarece instanța de apel, după casare a fost investită de către

Înalta Curte de Casație și Justiție numai cu soluționarea apelurilor declarate

de inculpat și parchet referitor la pedepsele aplicate inculpatului, respectiv

a pedepsei privative de libertate și a pedepsei accesorii a interzicerii unor

drepturi.

Că acestea sunt limitele

pentru care s-a dispus rejudecarea de către instanța de apel rezultă cu

certitudine din considerentele deciziei de casare unse se procedează în mod

expres că „se va casa decizia atacată în parte și se va trimite cauza spre

rejudecare doar a apelului declarat de inculpat „ cum și faptul că toate

celelalte dispoziții ale deciziei atacată se vor menține.

Cum apelul inculpatului a

vizat în mod neechivoc greșita individualizare a pedepsei aspect criticat și de

parchet este evident că, rejudecarea va avea loc numai în aceste limite. În

aceste condiții, când parchetul avea declarat apel pentru un motiv vizat și de

inculpat, era firesc că recursul declarat de acesta să fie primit dar numai cu

privire la criticile aduse respectiv individualizarea pedepsei și aplicarea

pedepsei accesorie.

Prin urmare casând în parte

și numai sub aspectul criticilor privind individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului cât și cu privire la aplicarea ori neaplicarea și a pedepsei

accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, este de netăgăduit faptul

că în ce privește, dispoziția de achitare a inculpatului pronunțată de instanța

de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

nu a format obiectul casării la Înalta Curte de Casație și Justiție situație în

care această dispoziție (de achitare) a trecut în puterea lucrului judecat și

deci nu mai putea fi luat în discuție de instanța de apel în rejudecare și în

mod firesc să nu poată constitui motiv de casare la instanța de recurs.

Pentru aceste considerente

recursul declarat de parchet urmează a fi respins ca nefondat.

inculpatul B.S.H. este fondat în limitele și considerentele ce se vor arăta:

În cauză se constată că instanțele

de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, iar vinovăția

inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa rezultă nemijlocit din probele

administrate în cauză, inclusiv declarațiile acestuia în care recunoaște

comiterea faptei pentru care a fost condamnat.

În ce privește pedeapsa

aplicată, sub aspectul cuantumului stabilit de prima instanță și menținut de

instanța de apel, după rejudecare, se constată că nu este exagerată și nu se

impune a fi redusă iar reținerea de circumstanțe atenuate nu se justifică, motivarea

instanței de apel fiind elocventă sub acest aspect.

În schimb, se constată că în

cauză recursul declarat de inculpat se impune a fi admis pentru un alt motiv luat

în discuție din oficiu și anume modalitatea de executare a pedepsei.

Astfel, potrivit art. 81 C.

pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele

condiții:

- pedeapsa aplicată este de

cel mult 3 ani sau amendă;

- infractorul nu a mai fost

condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când

condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzută de art. 38;

- se apreciază că scopul

pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

În cazul în speță se

constată că cerințele prevăzută în art. 81 C. pen., sunt îndeplinite în sensul

că pedeapsa aplicată inculpatului este sub limita cerută la lit. a), acesta nu

are antecedente penale și se apreciază că, raportat la poziția sa procesuală,

în sensul că a recunoscut și regretat comiterea faptei pentru care a fost

condamnat este o persoană cu pregătire școlară superioară, este căsătorit și

are un loc de muncă din care să-și asigure lui și familiei cele necesare

traiului și că scopul pedepsei prevăzută în art. 52 C. pen., poate fi atins și

fără privare de libertate, urmează a se admite recursul declarat de acesta în

sensul că se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Urmare a suspendării

condiționată a executării pedepsei în cauza se va face aplicarea dispozițiilor art.

83 C. pen., în sensul că se atrage atenția inculpatului cu privire asupra

consecințelor în cazul săvârșirii, din nou în termenul de încercare a unei

infracțiuni.

De asemenea, în cauză se va

face și aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru considerentele ce

preced urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București este nefondat și respins, ca atare, iar recursul

declarat de inculpatul B.S.H. este fondat, în limitele analizate și a fi admis,

și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei deciziei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul inculpat B.S.H. împotriva deciziei penale nr. 779 din 14 noiembrie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală

atacată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate

recurentului inculpat.

În temeiul art. 81 C. pen.,

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 4 ani și 3 luni.

Face aplicarea prevederilor art.

71 alin. (5) C. pen. și suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării

executării pedepsei.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 21

decembrie 2005 la 30 ianuarie 2007.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului B.S.H., dacă nu este arestat în altă cauză.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

aceleiași decizii penale.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 ianuarie 2007.