ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 66/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta A.N.O.F.M., plata primelor de concediu pentru perioada 2002 - 2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta

a arătat că era îndreptățită, în baza Legii nr. 188/1999, la plata primei de

vacanță și că, fiind un drept câștigat, anularea acestuia prin legile bugetare

nu era posibilă în raport de dispozițiile constituționale.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1094 din

24 aprilie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei prima

de vacanță pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 1 aprilie 2004.

Pentru a se pronunța astfel,

Instanța a reținut că reclamanta era îndreptățită la plata primelor de vacanță

în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999.

S-a mai reținut că

dispozițiile legale sus-menționate au fost suspendate prin legile bugetare,

însă suspendarea nu echivalează cu anularea dreptului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta susținând, în esență, că aplicarea textului de lege

invocat de intimata - reclamantă prin acțiune a fost suspendată prin O.U.G. nr.

33/2001, aprobată prin Legea nr. 386/2001 și apoi prin legile bugetului de

stat, până la 31 decembrie 2006, astfel încât pronunțarea unei soluții în

sensul admiterii acțiunii ar conduce la apariția unor discriminări între

funcționarii publici al căror statut este reglementat exclusiv de Legea nr. 188/1999,

republicată.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate, din moment ce

printr-o

lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat,

întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile

când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină

lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are

dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta A.N.O.F.M. împotriva sentinței civile nr. 1094 din 24 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2008.