SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18152/02 prezentată de Anatoliy Illich SKACHKO împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 octombrie 2006 într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Botousarova Butkevych Tsatsa-Nikolovska dnii Maruste Borrego Borrego, Jaeger, judecători și dl Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 12 martie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Anatoly Illich Skachko, este un cetățean ucrainean, născut în 1939. Guvernul ucrainean (adică, al lui mai mult decât atât) este reprezentat de agenții săi, dl Valeria Lutkovska și dl Yuriy Zaytsev, de la Ministerul Justiției. La 9 ianuarie 2006, reclamantul a decedat. Printr-o scrisoare din 18 aprilie 2006, soția sa, dl Skachko Iryna Mykhaylivna a exprimat dorința sa de a continua procedura în fața Curții. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 iulie 2001, reclamantul a atribuit un concesionar al unei hotărâri judecătorești în fața tribunalului din Kharkivskiy a repararea prejudiciului cauzat de executarea neconformă a anumitor clauze din contractul de vânzare a unui automobil. Departamentul de Protecție a Consumatorilor din Kiev a fost desemnat în acest caz ca parte terță. La 29 octombrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Kharkivskiy a fost dizolvat. Printr-o decizie din 13 noiembrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță Dneprovskiy din Kiev, referindu-se la locul sediului pârâtei, a atribuit competența tribunalului din Solomenskiy din Kiev. Prin hotărârea din 15 ianuarie 2002, Curtea de Apel de la Kiev a infirmat decizia din 13 noiembrie 2001 și a trimis cauza Tribunalului de Primă Instană din Darnitskiy din Kiev (denumită în continuare Tribunalul de Primă Instană din Kiev) pentru o examinare pe fond. Cele patru audieri care au avut loc între 12 martie și 22 aprilie 2002 au fost raportate două : una pentru a permite reclamantului să detalieze cererea sa și una pentru absența reclamantului. Prin ordonanța din 11 mai 2002, Tribunalul de Primă Instanță, după ce a identificat documente dubioase, a trimis dosarul la Parchet pentru verificare. Ulterior, șapte audieri au fost stabilite între 25 iulie 2002 și 27 În ianuarie 2003, dintre care patru au fost amânate ca urmare a absenței părților și una la cererea reclamantului care dorea să detalieze cererea sa. Următoarele patru ședințe care au avut loc între 29 aprilie 2002 și 25 septembrie 2002 au fost raportate două pentru necomparare a părții terțe. La 28 ianuarie 2003, pârâta a depus o cerere reconvențională. Printr-o decizie din 26 februarie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a dispus o expertiză tehnică. La 25 aprilie 2004, raportul de competență a fost finalizat. Din cele șase audieri stabilite între 25 mai 2003 și 17 iulie 2003, patru au fost raportate pentru necomparare a părților sau a expertului. În special, reclamantul nu a fost prezentat la reședința din 10 iulie 2003. Printr-o decizie din 25 iulie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a dispus o suplimentare de competență. Între 9 ianuarie și 23 iulie 2004, au avut loc zece audieri. Cinci dintre ele au fost raportate trei la cererea reprezentantului pârâtei, o continuare a exploziei infracționale în spațiile tribunalului de primă instanță și una pentru necompararea unui martor. Printr-o decizie 23 iulie 2004, Tribunalul de Primă Instanță a dispus o nouă completare de competență. La 5 ianuarie 2005, pârâta și-a retras cererea reconvențională. Prin hotărârea din 6 ianuarie 2005, instanța de primă instanță a primit parțial cererea reclamantului și i-a acordat o sumă de 171 796,63 [1] UAH. Prin hotărârea din 5 aprilie 2005, Curtea de apel din Kiev infirmă parțial hotărârea menționată anterior prin reducerea sumei totale alocate cu 18 500 [2] UAH. Prin hotărârea din 12 ianuarie 2006, Curtea Supremă din Ucraina a clasat deciziile menționate anterior și, hotărând în fond, l-a decăzut pe solicitant. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. ÎN Â 1. Curtea constată, în primul rând, că dl Skachko a decedat la 9 ianuarie 2006 și că văduva sa, dl Skachko Iryna Mykhaylivna, a informat Curtea cu privire la dorința sa de a continua procedura. Curtea amintește că, în mai multe cazuri, Curtea a ținut seama de o jurue similară, exprimată de membrii apropiatei familii a unui reclamant decedat, de continuarea procedurii (a se vedea, printre multe altele, Raimondo c. Italia , Hotărârea din 22 februarie 1994, p. 8, § 2). Având în vedere jurisprudența menționată anterior, Curtea decide să accepte cererea sa. (2) Partea reclamantă se plânge de durata procedurii civile. La art. 6 alin. (1) din Convenție, a cărei parte relevantă se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că examinarea cauzei este desfășurată fără întârzieri speciale care pot fi atribuite instanțelor: în timpul audierilor regulate, s-au auzit mai mulți martori și au fost organizate experți etc. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la data de 25. iulie 2001 și s a încheiat la 30 martie 2006 cu notificarea hotărârii Curții Supreme a Ucrainei la adresa reclamantului. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). Pe de o parte, Curtea constată că cauza avea o anumită complexitate și că avea nevoie, printre altele, de realizarea expertizei tehnice. Curtea constată, de asemenea, că, în cursul procedurii, reclamantul a adus câteva modificări cererii sale. Cu toate acestea, dacă anumite întârzieri pot fi imputate reclamantului, acestea nu sunt semnificative. (a se vedea în special Erkner și Hofauer c. Austria, Hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A n 117, p. 63, punctul 68). Pe de altă parte, Curtea constată că audierile au fost stabilite în mod regulat și că, în cazul în care acestea au fost amânate și raportate în repetate rânduri, acest lucru a fost întotdeauna justificat fie prin necompararea părților, fie prin necesitatea de a convoca martori și experți. Curtea consideră că aceste întârzieri nu pot fi imputate unei acțiuni sau omisiuni a autorităților ucraineane, nici organizării unui sistem judiciar care prevede astfel de trimiteri, din moment ce nu par abuzive, cum ar fi în speță. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că autoritățile au demonstrat, în general, diligența necesară în desfășurarea cauzei reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că, având în vedere faptele cauzei și faptul că trei instane au trebuit să cunoască o cauză, durata globală a procedurii luate în ansamblu, care este de patru ani și opt luni, nu poate fi considerată ca fiind excesivă în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie. Prin urmare, trebuie să se respingă ca fiind în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen modulière Președinte [1] aproximativ 780 EUR [2] 991 EUR
de la requête n
o
18152/02
présentée par Anatoliy Illich SKACHKO
contre l’Ukraine
La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 2 octobre 2006 en une chambre composée de
:
M.
P.
Lorenzen
,
président
,
M
me
S.
Botoucharova
,
M.
V.
Butkevych
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
MM.
R.
Maruste
,
J.
Borrego Borrego,
M
me
R.
Jaeger,
juges
,
et de M
me
C.
Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 mars 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Anatoliy Illich Skachko, est un ressortissant ukrainien, né en 1939. Le gouvernement ukrainien («
le Gouvernement
») est représenté par ses agents, M
me
Valeria Lutkovska et M. Yuriy Zaytsev, du Ministère de la Justice.
Le 9 janvier 2006, le requérant décéda. Par une lettre du 18 avril 2006, son épouse, M
me
Skachko Iryna Mykhaylivna
,
a exprimé son désir de poursuivre la procédure devant la Cour.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 25 juillet 2001, le requérant assigna un concessionnaire d’automobile devant le tribunal d’arrondissement Kharkivskiy a Kiev d’une demande de
réparation du dommage causé par l’exécution non-conforme de certaines clauses du contrat de vente d’une automobile. Le département de la protection des consommateurs à Kiev fut désigné dans cette affaire comme tierce partie.
Le 29 octobre 2001, le tribunal de première instance d’arrondissement Kharkivskiy à Kiev fut dissout. Par une décision du 13 novembre 2001, le tribunal de première instance d’arrondissement Dneprovskiy à Kiev, en se référant au lieu du siège de la défenderesse, attribua la compétence au tribunal d’arrondissement Solomenskiy à Kiev. Le requérant interjeta appel faisant valoir que le tribunal compétant était celui du lieu du domicile de la demanderesse. Par un arrêt du 15 janvier 2002, la Cour d’appel de Kiev infirma la décision du 13 novembre 2001 et renvoya l’affaire au tribunal de première instance d’arrondissement Darnitskiy à Kiev (ci-après «
le tribunal de première instance
») pour un examen au fond.
Des quatre audiences qui eurent lieu entre le 12 mars et le 22 avril 2002, deux furent rapportées
: une afin de permettre au requérant de détailler sa demande et une pour absence du requérant.
Par une ordonnance du 11 mai 2002, le tribunal de première instance, après avoir relevé des documents douteux, renvoya le dossier au parquet pour vérifications.
Par la suite, sept audiences furent fixées entre le 25 juillet 2002 et le 27
janvier 2003 dont quatre furent reportées en raison de l’absence des parties et une à la demande du requérant qui souhaitait détailler sa demande. Des quatre audiences suivantes qui eurent lieu entre le 29 avril 2002 et 25
septembre 2002, deux furent rapportées pour non-comparution de la tierce partie.
Le 28 janvier 2003, la partie défenderesse déposa une demande reconventionnelle.
Par une décision du 26 février 2003, le tribunal de première instance ordonna une expertise technique. Le 25 avril 2004, le rapport d’expertise fut achevé.
Des six audiences fixées entre le 25 mai 2003 et 17 juillet 2003, quatre furent rapportées pour non-comparution des parties ou de l’expert. En particulier, le requérant ne s’était pas présenté à l’audience du 10 juillet 2003.
Par une décision du 25 juillet 2003, le tribunal de première instance ordonna un complément d’expertise.
Entre le 9 janvier et le 23 juillet 2004, dix audiences eurent lieu. Cinq furent rapportées dont trois à la demande du représentant de la défenderesse, une suite à l’explosion criminelle dans les locaux du tribunal de première instance, et une pour non-comparution d’un témoin.
Par une décision 23 juillet 2004, le tribunal de première instance ordonna un nouveau complément d’expertise.
Le 5 janvier 2005, la partie défenderesse retira sa demande reconventionnelle.
Par un jugement du 6 janvier 2005, le tribunal de première instance accueillit partiellement la demande du requérant et lui alloua un montant de 171
796,63
[1]
UAH. La défenderesse interjeta appel.
Par un arrêt du 5 avril 2005, la Cour d’appel de Kiev infirma partiellement le jugement précité en diminuant le montant total alloué de 18
500
[2]
UAH. La défenderesse se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 12 janvier 2006, notifié à l’épouse du requérant le 30
mars 2006, la Cour Suprême de l’Ukraine cassa les décisions précitées et, statuant au fond, débouta le requérant.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
1.La Cour constate, tout d’abord, que M. Skachko est décédé, le 9
janvier 2006, et que sa veuve, M
me
Skachko Iryna Mykhaylivna
,
a informé la Cour de son souhait de poursuivre la procédure.
La Cour rappelle que, dans plusieurs cas, elle a tenu compte d’un vœu analogue, exprimé par les membres de la proche famille d’un requérant décédé, de voir la procédure se poursuivre (voir, parmi beaucoup d’autres,
Raimondo c. Italie
, arrêt du 22 février 1994, p. 8, §
2). Compte tenu de la jurisprudence précitée, la Cour décide d’accueillir sa demande.
2.La partie requérante se plaint de la durée de la procédure civile. Elle invoque l’article
6 §
1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit comme suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement soutient que l’examen de l’affaire s’est déroulé sans retards particuliers pouvant être attribués aux tribunaux
: pendant les audiences régulières, un certain nombre de témoins a été entendu et des expertises ont été ordonnées etc.
La partie requérante maintient que l’affaire ne présentait aucune complexité et que toutes les données de l’espèce, nécessaires pour trancher l’affaire, avaient été établies au début de l’examen.
La Cour constate que la période à prendre en considération a débuté le 25
juillet 2001 et s’est achevée le 30 mars 2006 avec la notification de l’arrêt de la Cour Suprême de l’Ukraine à l’épouse du requérant.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], no 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
D’une part, la Cour note que l’affaire présentait une certaine complexité et nécessitait, notamment, l’accomplissement des expertises techniques. La Cour constate également que, au cours de la procédure, le requérant a apporté quelques modifications à sa demande. Toutefois, si certains retards peuvent être imputés au requérant, ceux-ci ne sont pas significatifs. En effet, ses sollicitations
d’ajournement afin de détailler sa demande n’ont pas contribué à ralentir la procédure. Par ailleurs, l’on ne saurait reprocher au requérant d’avoir usé de divers recours internes pour défendre ses droits (voir, notamment,
Erkner et Hofauer c. Autriche
, arrêt du 23 avril 1987, série A n
o
117, p.
63, § 68).
D’autre part, la Cour constate que les audiences ont été fixées régulièrement et que si tout au long de la procédure, celles-ci ont été ajournées et rapportées à maintes reprises, cela était toujours justifié soit par la non-comparution des parties, soit par la nécessité de convoquer des témoins et des experts. La Cour estime alors que ces retards ne sauraient être imputés à une action ou omission des autorités ukrainiennes, ni à l’organisation d’un système judicaire qui prévoit des tels renvois dès lors qu’ils n’apparaissent pas abusifs, tels qu’en l’espèce.
Eu égard à ces éléments, la Cour estime que les autorités ont globalement fait preuve de la diligence requise dans la conduite de l’affaire du requérant.
De ce fait, la Cour considère que, eu égard aux faits de la cause et à ce que trois instances ont eu à connaître de l’affaire, la durée globale de la procédure prise dans son ensemble, qui est de quatre ans et huit mois, ne saurait être considérée comme excessive au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
Il s’ensuit que le grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia
Westerdiek
Peer
Lorenzen
Greffière
Président
[1]
27
780 euros environ
[2]
2
991 euros environ