ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7883/2008

Constată că prin cererea

înregistrată sub nr. 4988, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta T.E. a

chemat în judecată Primăria Costești, solicitând instanței pronunțarea unei

hotărâri prin care să dispună anularea dispoziției nr. 1360 din 6 octombrie

2004 și să fie obligată pârâta să-i restituie în natură suprafața de 6.200 mp,

teren situat pe raza orașului Costești, județul Argeș, și o batoză de treierat

cereale marca „Magyar Gazdasaki”.

În motivare, s-a arătat că prin

actul a cărui anulare se solicită, pârâta a respins în mod nelegal notificarea

prin care a solicitat restituirea în natură a bunurilor menționate.

Prin sentința civilă nr. 38 din 18

aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost respinsă acțiunea

formulată reținându-se în fapt că, prin cererea înregistrată sub nr. 63 din 13

februarie 2002, reclamanta a notificat-o pe pârâtă solicitându-i restituirea în

natură a bunurilor.

În dovedirea cererii de restituire

ca și în dovedirea acțiunii, reclamanta a atașat actele de vânzare încheiate la

data de 3 ianuarie 1948 și la data de 28 septembrie 1942, prin care T.A. a dobândit

în proprietate două trupuri de teren în suprafață de 5.000 mp și respectiv, în

suprafață de 12 ari, cu vecinătățile indicate. Autorul a decedat la data de 26

iunie 1962, iar potrivit actelor de stare civilă, reclamanta este moștenitoarea

acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare.

Reclamanta a mai depus, în

dovedirea modalității de preluare a bunurilor, adeverința nr. 2366/1962

eliberată de fostul Sfat Popular al comunei Costești, din care rezultă că până

în anul 1953 autorul a posedat suprafața de 7,67 ha teren, când l-a donat

statului, conform Decretului nr. 308/1953, precum și o mașină de treierat,

fiind încadrat în categoria socială „de chiaburi” în perioada 1949-1956.

Prin dispoziția nr. 1360/2002,

Primăria Costești a respins cererea, cu motivarea că terenul solicitat nu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul lui juridic fiind reglementat prin

Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, iar pentru batoza de treierat,

reclamanta nu a prezentat actul de proprietate.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001 se restituie în condițiile legii, imobilele donate

statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale

adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și alte imobile

donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anularea sau în constatarea

donației, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pe de altă parte, s-a reținut că,

potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc

și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice

odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau

distruse.

De aceea, nefiind făcută dovada de

către reclamantă că terenul în suprafață de 6200 mp a făcut obiectul actelor

normative speciale, ce, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au servit

ca temei legal pentru donațiile făcute în favoarea statului și nici dovada

admiterii prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, a acțiunii

în anularea sau în nulitatea donației despre care se face vorbire în adeverința

nr. 2366/1962, reținând în plus, că în cauză nu s-a făcut nici dovada că batoza

de treierat a fost preluată odată cu terenul, în baza dispozițiilor legale

menționate, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta T.E. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Cadrul procesual a fost modificat în

apel, urmare a decesului apelantei intervenind în proces, în calitate de

moștenitori, T.E., T.S. și S.M.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 384/A din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că, în apel au fost audiați doi martori, propuși de apelantă, pentru

dovedirea confiscării abuzive a batozei, (renunțându-se la proba cu martori,

pentru a face dovada constrângerii în efectuarea donației terenurilor) și că,

cu martorii audiați s-a demonstrat că batoza a fost preluată și folosită de

S.M.A. Costești, fără a se face însă dovada că acest utilaj a fost preluat

odată cu terenurile, așa cum prevăd dispozițiile art. 6, alin. (2) teza I din

Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, dispozițiile art.

6, alin. (2), teza a II-a din Legea nr. 10/2001 prevăd că măsurile reparatorii

privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane

juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate

sau distruse, în cauza de față bunul nemaiexistând.

Referitor la cele două suprafețe de

teren, de 5000 mp și 1200 mp solicitate în natură, s-a constatat că

dispozițiile art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevăd că se

restituie imobilele donate statului sau altor persoane juridice, în baza unor

acte normative speciale, adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau

în constatarea donației, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar în

cauză nu s-a făcut dovada că terenul solicitat a făcut obiectul actelor

normative speciale, și nici dovada existenței unei hotărâri irevocabile în

nulitatea donației despre care se face vorbire în adeverința nr. 2366/1962.

Pe de altă parte, din adresa nr.

6536 din 18 aprilie 2007 (fila 43, dosar nr. 5302/109/2006 și adresa nr. 10421

din 3 septembrie 2007, emise de intimată a rezultat că apelanta a fost

validată, în baza Legii nr. 18/1991, anexa 1 poziția 502 cu suprafața de 0,57

ha, din care 0,40 ha în T 47; parcela 871, pe care o folosește din 1991, iar

diferența de 0,17 ha și 0,12 ha, în baza Legii nr. 247/2005, cu precizarea că

terenul de 0,50 ha se află pe teritoriul comunei Buzoiești.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs apelanții, care au formulat critici cu referire la dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- În ce privește batoza de treierat,

deși instanța reține că s-a făcut dovada deținerii acestui utilaj agricol de

către autoarea recurenților, fiind predată și folosită de fostul S.M.T.

Costești, apreciază în același timp, cu o motivare străină cauzei, că nu s-a

dovedit preluarea bunului odată cu terenul, pentru a fi incidente dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Or, făcându-se dovada cu martorii

audiați că batoza a fost ridicată odată cu înlăturarea autoarei din gospodăria

sa, rezultă că s-a demonstrat preluarea bunului mobil în același timp cu toată

gospodăria, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2), iar

împrejurarea că în prezent bunul nu mai există în materialitatea lui, nu este

de natură să absolve statul de plata reparației.

- Cu privire la teren, instanța

trebuia să constate că suprafața de 1700 mp care nu a fost restituită

recurenților, trebuia solicitată tot în condițiile Legii nr. 10/2001, deoarece

făcea parte structural din gospodăria familiei.

Deși este adevărat că acest teren a

fost cerut și conform Legii nr. 18/1991, el nu a fost restituit încă și nici nu

a avut loc o punere în posesie asupra acestuia.

- De asemenea, în privința terenului

de 5000 mp (situat în punctul „Goleasca”), pretextul că s-ar afla „sub jurisdicția”

altei primării, nu poate constitui un impediment la restituire.

În orice caz, dacă instanța constata

că alte autorități sau comisii de fond funciar ar fi trebuit să rezolve

solicitarea de restituire a imobilelor, apelul nu trebuia respins, ci trimisă cauza

autorității competente să o rezolve.

Intimata Primăria Costești a depus

întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând că terenul a făcut

obiect al reconstituirii conform legilor fondului funciar (iar suprafața de

0,50 ha se află pe teritoriul comunei Buzoești), iar în ce privește batoza, nu

s-a demonstrat preluarea acesteia odată cu terenul, pentru a fi incidente

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Examinând criticile formulate pe

calea recursului, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,

potrivit următoarelor considerente:

- Solicitarea recurenților, vizând

acordarea măsurilor reparatorii pentru batoza de treierat cereale, a fost în

mod corect apreciată ca nejustificată de către instanțele fondului, față de

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit textului menționat,

„măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau

de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost

înlocuite, casate sau distruse”.

Față de conținutul acestei

dispoziții legale, aprecierea instanței de apel potrivit căreia, deși s-a făcut

dovada că respectivul bun mobil a aparținut autoarei reclamanților (fiind

predat și folosit de fostul S.M.T.), nu s-a demonstrat că preluarea s-a făcut

odată cu terenul, nu este nici contradictorie și nici străină de natura cauzei

(așa cum susțin recurenții), pentru a fi atrasă incidența motivului reglementat

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, instanța a analizat,

raportat la norma legală, dacă aceasta este aplicabilă, față de elementele de

fapt relevate de probele administrate.

Deși este adevărat că textul

instituie o prezumție în favoarea proprietarului deposedat, în sensul că, odată

dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se presupune că instalațiile

și utilajele au aparținut aceluiași proprietar, în același timp, pentru a

beneficia de măsurile reparatorii, este necesar ca bunurile mobile să existe

fizic [să nu fi fost „înlocuite, casate sau distruse”, conform tezei a doua din

art. 6 alin. (2)].

Sub acest din urmă aspect,

instanțele fondului (cele cărora le revine atribuția de stabilire a elementelor

de fapt, pe baza evaluării probelor administrate), au reținut că bunul nu mai

există.

De altfel, recurenții înșiși recunosc

prin motivele de recurs formulate această împrejurare, susținând însă, în

contra dispoziției legale pe care își fundamentează pretențiile, că nu este

necesar ca bunul să subziste în materialitatea sa.

- Critica recurenților este

nefondată și cu privire la terenurile care au constituit obiect al notificării.

Astfel, în condițiile în care,

terenul de 1700 mp situat în intravilan a făcut obiect al reconstituirii

conform legilor fondului funciar, împrejurarea că încă nu a avut loc punerea în

posesie asupra acestuia, nu deschide calea restituirii și potrivit Legii nr.

10/2001.

Caracterul de complinire a măsurilor

reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, pe care îl are

Legea nr. 10/2001, nu înseamnă posibilitatea formulării unor noi cereri de restituire

pe temeiul acestui act normativ, atunci când regimul juridic al imobilelor a

făcut ca acestea să cadă sub incidența legilor fondului funciar [art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001].

- Tot astfel, împrejurarea că pentru

terenul de 0,50 ha nu a fost obținută reconstituirea dreptului de la

intimata-pârâtă întrucât, potrivit susținerilor din proces, imobilul se află în

raza administrativ-teritorială a altei primării, nu îndreptățește pretenția

reclamanților, iar critica formulată are caracter nefondat.

În sensul Legii nr. 10/2001, pentru

a exista calitatea de unitate deținătoare, competentă să se pronunțe asupra

notificării de restituire, în natură sau prin echivalent, este necesar ca

bunurile să fie deținute de respectivele persoane juridice (în speță, unitatea

administrativ-teritorială), la data intrării în vigoare a legii.

De aceea, este lipsită de fundament

juridic susținerea potrivit căreia deținerea bunului de către o altă persoană

decât intimata nu ar fi fost un impediment la restituire.

La fel, este neîntemeiată critica

privind obligația instanței de apel care, constatând că „alte autorități sau

comisii” trebuie să rezolve chestiunea restituirii terenului, ar fi trebuit să

trimită cauza spre soluționare acelor autorități.

Trimiterea cauzei de către instanță

la o altă autoritate ar fi fost posibilă, pe calea declinării de competență, în

măsura în care ar fi fost vorba de un organ cu atribuții jurisdicționale

(respectiv, un organ de stat, învestit cu atribuții de spunere a dreptului,

juris dictio, în condiții de contradictorialitate a dezbaterilor, de respectare

a garanțiilor procesuale).

În speță, unitatea deținătoare,

astfel cum este reglementată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu are

asemenea competențe, pentru a putea fi asimilată unui organ jurisdicțional, așa

încât nu era posibilă trimiterea cauzei acesteia pentru soluționare.

Instanța a judecat în mod corect, în

limitele învestirii sale, fiind singura competentă să aprecieze asupra

legalității dispoziției emise și supuse controlului judecătoresc.

Rezultă că în cauză s-a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor de drept material incidente, astfel încât nu

poate fi primit nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Față de considerentele arătate,

constatându-se caracterul neîntemeiat al criticilor formulate, recursul va fi

respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții T.E., T.S., S.M. împotriva deciziei nr. 384/A din 31 octombrie 2007

a Curții de Apel Pitești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie

2008.