ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1517/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1517/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Caraș Severin la 15 iulie 2005 și ulterior la Curtea de Apel Timișoara, prin declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, reclamanta SC M. SA Bozovici a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.S.I. SRL Dalboșeț, A.R.R. și I.G.C.T.I. să se constate netemeinicia și nelegalitatea adresei din 23.VI.2005 emisă de A.R.R. și anularea hotărârii din 14 aprilie 2005 emisă de pârâtul I.G.C.T.I., prin care s-a dispus atribuirea traseului Dalboșeț – Bozovici – Timișoara către următorul clasat – SC A.S.I. SRL, să se dispună suspendarea licențelor de execuție acordate pârâtei SC A.S.I.
SRL pe traseul Dalboșeț – Bozovici – Timișoara, cursa 1 și 2 până la soluționarea în mod definitiv a acțiunii. La termenul din 6 iunie 2006, reclamanta și-a completat acțiunea prin chemarea în judecată și a M.T.C.T., în calitate de pârât. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 332 din 5 decembrie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA Bozovici, ca nefondată. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta a încheiat un contract fictiv de închiriere a unui spațiu pentru parcarea autobuzelor, că nici la data soluționării cauzei în fond, reclamanta nu deținea exemplar de serviciu al licenței de transport pentru punctul de lucru din comuna Dalboșeț și nici avizul administrației locale și poliției din comuna Dalboșeț pentru capătul de linie din această localitate, contrar prevederilor art. 6 alin. (3), art. 34 ind.
2, alin. (3) art. 71 alin. (1) din Ordinul nr. 1842/2001, cu modificările ulterior, a mai reținut instanța că Postul de Poliție al comunei Dalboșeț și Primăria comunei Dalboșeț atestă că imobilul cu nr. 236 din comună este impropriu pentru punct de lucru nefiind deținut de reclamantă. Recursurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanta SC M. SA Bozovici și de pârâtul M.T.C.T. au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 4251 din 6 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea hotărârii s-a reținut cu privire la recursul declarat de pârâtul M.T.C.T. că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât are un reprezentant în comisia de validare a rezultatelor atribuirii traselor și că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prin plângerea adresată emitentului actului Comisiei de validare.
Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bozovici, Înalta Curte a reținut că; sentința atacată este întemeiată pe dispozițiile Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, cu modificările și completările ulterioare, că probele administrate au fost corect interpretate, reclamanta fiind descalificată, potrivit art. 8 din Metodologia de atribuire, că reclamanta nu a dovedit deținerea unui punct de lucru în localitatea Dalboșeț, aceasta încheind un contract fictiv de închiriere a unui spațiu pentru parcarea autobuzelor cu SC G. SRL Dalboșeț, societate radiată de la data de 24 aprilie 2002, reclamanta nefăcând deci dovada îndeplinirii condițiilor minime de siguranță rutieră și confort, stabilite de reglementările legale.
La data de 5 decembrie 2007 reclamanta – recurentă SC M. SA Bozovici a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 4251 din 6 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, motivată în drept potrivit prevederilor art. 322 pct. 1,2,3,5 și 7; 304 pct. 7 - 9 și 304 1 C. proc. civ. Examinând cererea în raport cu motivele de revizuire se constată că, cererea este neîntemeiată. Revizuenta nu a motivat în nici un fel motivarea în drept a cererii potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ. care prevede că revizuirea se poate cerere dacă, dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. Prin dispozitivul deciziei atacate se resping recursurile declarate de SC M. SA Bozovici și de M.T.C.T., ca nefondate, neexistând dispoziții potrivnice.
- Art. 322 pct. 2, teza a II-a C. proc. civ. se referă la revizuirea unei hotărâri care nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Prin decizia pronunțată în recurs s-a stabilit că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere; cererea privind suspendarea licențelor de traseu acordate SC A.S. SRL a fost motivată potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, or în speță, instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cauzei, respingând acțiunea. - Art. 322 pct. 3 C. proc. civ. reglementează revizuirea unei hotărâri, dacă obiectul pricinii nu se află în ființă. Nu se poate reține dispariția, inexistența obiectului pricinii, acesta fiind determinat de reclamantă prin acțiune, vizând atribuirea traseului Dalboșet - Bozovici – Timișoara, anularea măsurii de descalificare a reclamantei, suspendarea licențelor de execuție acordate SC A.S.I.
SRL. Contrar susținerilor revizuentei, așa cum s-a constatat și prin decizia atacată, probele au fost corect interpretate, în raport cu dispozițiile Ordinului M.L.P.T.L. nr. 1842/2001 cu modificările și completările ulterioare. - Art. 322 pct. 5 C. proc. civ. reglementează posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanței pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Revizuenta nu a dovedit cu nimic, îndeplinirea acestor condiții legale, menționând doar acest temei legal, alături de celelalte.
- Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri dacă există hotărâri definitive, potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași cauză, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Revizuenta nu și-a motivat cererea pentru acest temei de drept, nici în cererea inițială, nici în „Dezvoltarea motivelor cererii de revizuire” și nici în fața instanței, când i s-a cerut să precizeze hotărârea potrivnică la care se referă. Cât privește motivarea cererii de revizuire în drept, potrivit art. 304 pct. 7 - 9 și art. 304 1 C. proc. civ., acestea nu constituie temei de drept pentru revizuire. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.
Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 1500 lei, către intimata SC A.S.I. SRL Dalboșet, județul Caraș - Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de SC M. SA cu sediul în comuna Bozovici, județul Caraș - Severin împotriva Deciziei nr. 4251 din 6 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Obligă revizuenta SC M. SA, județul Caraș - Severin să plătească intimatei SC A.S.I. SRL Dalboșeț, județul Caraș - Severin suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.