ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Rejudecând cauza
în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 110 din 15 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios
administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 225 din 29 septembrie 2008:
- a respins acțiunea formulată de reclamanta
SC B.C.G. SRL
Timișoara,
în contradictoriu cu pârâtele
A.R.R.
și
SC A. SA
Timișoara.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut Curtea de Apel că
reclamanta a solicitat anularea a patru licențe de execuție pentru trasee de
transport emise în luna ianuarie 2005 de pârâta
A.R.R.
în favoarea pârâtei SC A. SA Timișoara, susținând că
pentru același traseu era beneficiara licențelor de transport seria LT nr. 0032072,
seria LT nr. 0032071, seria LT nr. 0032073 și seria LT nr. 0032073/1.
A reținut Curtea de Apel că licențele emise în favoarea reclamantei
și-au încetat valabilitatea la data de 30 iunie 2008, astfel că acestea nu mai
pot produce efecte, motiv pentru care se impune respingerea acțiunii având ca
obiect anularea licențelor emise în favoarea pârâtei
SC A. SA
Timișoara.
- a admis cererea de intervenție formulată de
SC D.P.R. SRL
Sânnicolau Mare în interesul pârâtei
SC A. SA
Timișoara;
- a
obligat reclamanta
SC B.C.G. SRL
Timișoara la plata sumei de 3.500 lei,
cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei
SC A. SA
Timișoara, și a sumei de 1.342 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei
A.R.R.
Pentru a motiva această soluție ,
instanța de fond a reținut că
în
cursul lunii ianuarie
2005,
pârâta
A.R.R.
, prin
A.R.R.
Timiș, a emis
un număr de patru licențe de execuție
pentru traseul de transport rutier de persoane prin servicii speciale, în
favoarea pârâtei
SC A. SA
pentru
traseele consemnate în
petitul
acțiunii.
Din examinarea celor patru licențe:
seria LM nr. 0032074, seria LT nr. 0032071, seria LT nr. 0032075 și seria LT
nr. 0032073/1 rezultă că
valabilitatea
acestora s-a
încadrat în perioada
1 iulie 2005-30 iunie 2008.
Pentru că aceste licențe nu mai sunt
în ființă, dat fiind expirarea termenului lor de valabilitate, nu pot
produce nici efecte sau consecințe
juridice, motiv pentru care instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 18 din
Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea ca lipsită de obiect și a admis cererea
de intervenție în interesul pârâtei
SC
A. SA
formulată de intervenienta
SC
D.P.R. SRL
Sânnicolau Mare, a fost
obligată
reclamanta și la
plata cheltuielilor de judecată față de pârâtele
SC A. SA
Timișoara și Autoritatea
Rutieră Română.
Împotriva sentinței civile nr. 225
din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta
SC B.C.G. SRL
Timișoara.
Se arată că soluția
dată este
nelegală:
- pentru
că s-a dispus sancționarea reclamantei pentru tergiversarea
nejustificată a soluționării cauzei datorată exclusiv instanțelor de judecată
și pentru că
instanța de fond a
făcut
confuzie între obiectul
licențelor de execuție solicitat a fi anulate și obiectul
acțiunii judiciare în contencios
administrativ dedusă judecății, încălcând
astfel dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
- față de prevederile
art. 8 din Legea nr. 554/2004 se
apreciază că acțiunea judiciară în contencios administrativ formulată de
reclamantă are obiect, care este reprezentat de cererea de
anulare a licențelor de traseu pentru
transport
în regim special, emise
în
favoarea pârâtei
SC A. SA
, cu încălcarea dispozițiilor
art. 85 alin. (1) lit. c) din Ordinul
M.T.C.T.,
încălcare care a produs o vătămare a drepturilor reclamantei astfel că soluția
instanței de fond de
respingere a
acțiunii pe calea excepției lipsei de obiect este nelegală.
- pentru că instanța de fond a
evocat fondul cauzei, dar cum cauza a mai fost trimisă odată spre rejudecare
instanței de fond, văzând și
dispozițiile art. 20 alin. (3) din
Legea
nr. 554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței
de fond și rejudecarea
fondului
cauzei de către instanța de recurs.
- pe fondul cauzei, s-a solicitat să
se constate că prin O.U.G. nr. 109/2005 au fost reglementate și norme care se
impun a fi respectate pentru asigurarea unei concurențe loiale pe piața transporturilor
din România, fiind emis
Ordinul
nr. 1987 din 18 noiembrie 2005 al M.T.C.T. care în cuprinsul
art. 85 alin. (1) lit. c) a consemnat
interdicția autorității
publica
abilitate de lege pentru a emite licențe de execuție pentru transport persoane
cu regim special pe traseele pentru care există deja emise licențe de execuție
pentru transport de persoane în regim regulat.
În drept au fost invocate
prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 alin. (1) pct. 9
C. proc. civ., art. 304
1
C. proc. civ., art. 312 alin. (1)-(3) C.
proc. civ.
Au formulat întâmpinări:
A.R.R.
,
SC A. SA
,
SC D.P.R.
SRL
Sânnicolau Mare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După examinarea motivelor de recurs
invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge
recursul declarat pentru următoarele considerente:
- Reclamanta a solicitat instanței
de fond anularea
unor licențe de
transport rutier de persoane prin servicii speciale, licențe de transport care
erau
valabile pentru perioada 1
februarie 2006-31 decembrie 2006, iar instanța de fond a respins acțiunea ca
rămasă
fără obiect.
Prin această soluție nu au fost
încălcate
dispozițiile art. 8 din
Legea nr. 554/2004 care dau posibilitatea ca persoana vătămată într-un drept
recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ
unilateral să poată sesiza instanța de contencios administrativ competentă
pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei
cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Din interpretarea acestui text
rezultă că
obiect al acțiunii în
contencios administrativ îl constituie, între altele, actul administrativ
unilateral, când
se solicită
anularea lui, în tot sau în parte, iar actul administrativ este definit, în
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind actul unilateral cu
caracter
individual sau normativ
emis de o autoritate publică, în
regim
de putere publică, în vederea organizării executării
legii sau a executării în concret a legilor, care dă
naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
- Obiectul acțiunii, ca unul din
elementele
acesteia, trebuie să
existe nu numai la momentul introducerii cererii de
chemare în judecată ci trebuie să existe pe tot parcursul
judecății.
În speță, se constată că
valabilitatea actelor administrative a căror
anulare se solicită a expirat încă din anul 2006, astfel că, în mod
corect, instanța de
fond a
respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
- Pentru că se
apreciază că soluția de respingere a
acțiunii ca rămasă fără obiect a fost legală, nefiind incidente motivele de
recurs prevăzute de
art. 304 pct.
9 C. proc. civ. și nici cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte
va respinge recursul
declarat ca nefondat.
În aceste condiții nu mai poate fi
analizată nici incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
și criticile
referitoare la
fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității
recursului.
Respinge recursul declarat de
SC B.C.G. SRL Timișoara împotriva
sentinței civile nr. 225 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.