ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7216/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 449 din 27 martie

2007 Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.N.

împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe care l-a obligat

să plătească reclamantului suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru

cele șase zile de arest acumulate peste durata de un an și șase luni închisoare

la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 155/1991 a Judecătoriei

Târnăveni.

Prin aceeași sentință, Tribunalul

Mureș a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la obligarea Statului

Român la plata daunelor materiale către reclamant, căruia i-a acordat

cheltuielile de judecată probate, în sumă de 300 RON.

În adoptarea acestei soluții

instanța a reținut că la data de 10 septembrie 2003 reclamantul a fost reținut

de autoritățile italiene la cererea Biroului Național Român Interpol ca urmare

a emiterii împotriva sa a unui mandat de arestare internațional, avându-se în

vedere sustragerea sa de la executarea unei pedepse de un an și șase luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 155/1999 a Judecătoriei Târnăveni, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 565/R/2000 a Curții de Apel Târgu Mureș. Ulterior,

reclamantul a fost deținut în Penitenciarul CASA CIRCONDARIALA REGINA COELI din

Roma până la data de 10 ianuarie 2005 când în urma finalizării procedurii de

extrădare a fost predat autorităților române în vederea executării pedepsei.

Durata pedepsei a expirat la 10 martie 2005, când reclamantul a promovat o

contestație la executare, soluționată prin sentința penală nr. 84 din 11 martie

2005 a Judecătoriei Târnăveni. Prin această sentință instanța a dispus în

temeiul art. 462 raportat la art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deducerea

din pedeapsa de un an și șase luni închisoare a duratei arestului efectuat în

Italia în perioada 10 septembrie 2003-10 ianuarie 2005 precum și punerea sa de

îndată în libertate, constatându-se executată în întregime pedeapsa.

Cum eliberarea reclamantului s-a

produs abia la 17 martie 2005, acesta a formulat o acțiune în justiție în

temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen. solicitând reparația prejudiciului

moral cuantificat la suma de 100.000 RON și 700 RON prejudiciu material suferit

prin privarea nelegală de libertate.

Prima instanță a reținut că, în

condițiile art. 504 C. proc. pen. reclamantul este îndreptățit la despăgubiri

pentru repararea prejudiciului moral suferit în cele șase zile de arest

nelegal, apreciat la suma de 20.000 lei (RON).

În ceea ce privește daunele

materiale, pretențiunea reclamantului a fost respinsă, întrucât înscrisurile

depuse în dovedirea acestor daune vizează perioada 1995-2005, când acesta se

sustrăgea de la executarea pedepsei sau chiar se afla în executarea ei,

neputând face dovada unei angajări certe în muncă, după eliberare.

Prin decizia nr. 98 A din 25

octombrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamantul C.N. și Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P.

Mureș împotriva sentinței civile nr. 449 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul

Mureș.

Instanța de apel a concluzionat că

cerințele art. 504 C. proc. pen. sunt îndeplinite, deoarece menținerea stării

de arest a reclamantului după expirarea duratei pedepsei aplicate și în lipsa

unui mandat de reținere pentru vreo altă faptă, echivalează în mod evident cu o

privare de libertate în mod nelegal pentru care operează răspunderea Statului

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în vederea reparării

prejudiciului.

Cum în art. 505 alin. (1) C. proc.

pen. legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a

prejudiciului, instanțelor le-a fost rezervată puterea suverană de apreciere a

despăgubirilor prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei.

Aprecierea pe baza unor criterii

particulare distincte, referitoare la consecințele negative suferite de cel în

cauză, pe plan fizic, psihic și social raportate la importanța valorilor lezate

și efectivitatea acestora prin intensitatea perceperii lor și vătămarea

situației familiale, profesionale și sociale trebuie să se sprijine pe un

minimum de argumente și indicii din care să rezulte afectarea drepturilor

personale nepatrimoniale prin măsura procesuală luată pe nedrept împotriva sa.

În speță, argumentele prezentate de

reclamant în sprijinul prejudiciului moral au fost limitate, reține instanța de

apel, numai la suferința psihică generată de pedeapsa închisorii, apreciată ca

nelegală, amplificată și cu concursul reclamantului, care sustrăgându-se de la

executarea pedepsei pe teritoriul României, a declanșat procedura de urmărire

internațională, a arestării de autoritățile altui stat, iar ulterior a

extrădării în țara de origine în vederea executării pedepsei.

Pe de altă parte, promovarea

contestației la executare în preziua expirării duratei pedepsei aplicate,

pentru deducerea perioadei de detenție efectuată în Italia, a determinat

menținerea sa în arest pentru finalizarea procedurii judiciare.

În opinia instanței de apel, lipsa

unui cadru legislativ propice evitării situațiilor de genul celor din speță,

care împiedică punerea în libertate a persoanei la momentul expirării duratei

pedepsei aplicate și în contextul circumstanțelor cauzei, motivează

corectitudinea aprecierii pe care Tribunalul Mureș a făcut-o întinderii

prejudiciului moral suferit de reclamant, urmare a privării sale de libertate

în perioada 11-17 martie 2005.

În privința prejudiciului material,

soluția de respingere a pretențiunilor reclamantului prin sentința pronunțată

de Tribunalul Mureș este legală, deoarece probele înfățișate de reclamant nu

sunt de natură a le susține, acestea vizând perioada sustragerii de la

executarea pedepsei precum și caracterul incert al contractării imediate de

către reclamant a unui loc de muncă.

Împotriva deciziei nr. 98 A din 25

octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș au declarat recurs C.N. și D.G.F.P.

Mureș în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.

În recursul declarat și motivat în

drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul susține

că în cuantificarea prejudiciului moral instanța a reținut fără suport probator

culpa sa constând în sustragerea de la executarea pedepsei pe teritoriul

României și declanșarea procedurii extrădării de vreme ce arestare a intervenit

în Italia.

- Promovarea contestației la

executare formulată în preziua expirării duratei pedepsei este fără relevanță

în prelungirea privării de libertate pe durata celor 7 zile, de vreme ce

instanța a dispus punerea sa de îndată în libertate.

- Greșit instanța a reținut, în

dispozitiv că privarea nelegală de libertate a fost pe o durată de șase zile în

loc de șapte zile (așa cum corect a reținut în considerente), în calcularea

despăgubirilor, deoarece executarea unei singure zile în plus contează enorm,

mai cu seamă atunci când executarea suplimentară a șapte zile de detenție se datorează

autorităților statului.

- Cât privește prejudiciul material,

acesta nu viza perioada sustragerii de la executare ci pierderea unui loc de

muncă în Italia datorită întârzierii cauzată prin nepunerea la timp în

libertate, îndată după executarea pedepsei.

În recursul D.G.F.P. Mureș pentru

Ministerul Economiei și Finanțelor, încadrat în drept pe art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se critică decizia nr. 98 A din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel

Târgu Mureș și prin aceea că reclamantul nu a probat nicio împrejurare de genul

celor menționate în cuprinsul acțiunii și pentru care a solicitat daunele

morale, cum ar fi măsura în care deținerea i-a afectat pregătirea profesională,

posibilitatea de a desfășura o viață socială normală și de a se manifesta liber

fără constrângeri create de deținerea „ilegală” la care a fost supus. De

asemenea obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor

de judecată în suma de 300 de lei nu se justifică de vreme ce culpa instituției

intimate în declanșarea litigiului nu a fost probată, pentru a fi sancționată

procedural prin obligarea la cheltuielile de judecată.

Recursurile sunt nefondate.

În mod corect, prin hotărârile

pronunțate s-a statuat că privarea de libertate a reclamantului după expirarea

duratei pedepsei aplicate și în lipsa unui mandat de reținere pentru o altă

faptă echivalează cu o privare nelegală îndeplinind premizele art. 504 C. proc.

pen.

Instanța de judecată apreciază

suveran cuantumul despăgubirii, prin raportare, la circumstanțele concrete ale

cauzei în lipsa unor criterii obiective de cuantificare, ținând seama în

stabilirea reparației de durata privării sau restrângerii de libertate a

persoanei precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra

familiei, iar consecințele negative se raportează la importanța valorilor

lezate, la măsura în care aceste valori au fost afectate și la intensitatea

receptării consecințelor negative.

În speță, intensitatea receptării

privării reclamantului de libertate pe durata celor șase zile, fără existența

unui suport legal, trebuie analizată, așa cum s-a reținut și prin hotărârile

precedente, în contextul privării legale de libertate a acestuia, în executarea

pedepsei de un an și șase luni, pentru infracțiuni ce implică sechestrarea de

persoane și tentativă de viol și care ele însele prin gravitatea lor sunt de

natură să afecteze situația familială și socială a reclamantului. Autoevaluarea

prejudiciului moral suferit de reclamant ca urmare a privării nelegale de

libertate, la suma de 100.000 RON, prin invocarea dreptului la existență și

integritate fizică, cinste, onoare, demnitate, reputație, a fost raportată la

suferința psihică generată nu numai de perioada privării de libertate în mod

nelegal dar și de pedeapsa închisorii, apreciată ca fiind nelegală, în

contextul susținerii cu cerbicie a propriei nevinovății, motiv pentru care

reclamantul s-a adresat cu plângere și Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanțele de fond și apel au

analizat amploarea suferințelor psihice ale reclamantului și în raport de

conduita culpabilă a acestuia, care s-a transpus într-un factor favorizant, de

vreme ce s-a sustras executării pedepsei, a fost dat în urmărire generală pe

teritoriul României; după care a fost declanșată procedura de urmărire

internațională prin Interpol și apoi extrădat în baza cererii guvernului român,

în vederea executării pedepsei. Toată succesiunea faptelor care au precedat

punerea în executare a pedepsei de un an și șase luni sunt atestate de actele

întocmite, pentru fiecare din acestea, astfel că afirmația recurentului care

contestă sustragerea de la urmărire rămâne fără suport. Trauma psihică a

recurentului C.N. produsă prin privarea nelegală de libertate se alătură și

amplifică trauma generată de pedeapsa aplicată – pe care o consideră nelegală,

ceea ce a implicat o procedură de urmărire generală, internațională și aceea a

extrădării.

În acest context, instanțele au

cuantificat prejudiciul moral al reclamantului prin privarea nelegală de

libertate. Durata privării nelegale de libertate a recurentului a fost de șase

zile deoarece până la soluționarea contestației la executare, intervenită prin

sentința nr. 84 din la 11 martie 2005, a Tribunalului Târnăveni, în temeiul

căreia a fost dedusă din pedeapsă durata arestării din Italia, și s-a dispus punerea

de îndată a reclamantului în libertate, pedeapsa nu putea fi considerată ca

executată. Reținerea nelegală a reclamantului a început să opereze din ziua

pronunțării hotărârii în contestația în anulare, respectiv din 11 martie 2005

când s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului (deoarece prin

hotărâre să se constate că durata pedepsei de un an și șase luni expirase la 10

martie 2005) și până în ziua de 17 martie 2005, când efectiv s-a procedat la

executarea dispozițiunilor sentinței nr. 84 din 11 martie 2005 prin eliberarea

reclamantului.

Așa fiind, susținerile recurentului

sub acest aspect al duratei privării nelegale de libertate de șapte zile în loc

de șase zile sunt nefondate.

Din perspectiva aprecierii daunelor

morale cauzate reclamantului de privarea nelegală de libertate, și criticile

D.G.F.P. Mureș pentru Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate.

Corect nu i-au fost acordate

reclamantului despăgubiri materiale deoarece existența acestora nu putea fi

probată cu actele deținute din perioada sustragerii de la executarea pedepsei,

iar existența speranței legitime de a pleca în Italia și de a se angaja în

perioada ce a coincis cu aceea a privării nelegale de libertate nu a fost

susținută de probele dosarului. Ca urmare și această critică este nefondată.

Cheltuielile de judecată la care

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat au fost probate

cu actele depuse de reclamant la dosar.

În speță nu se poate pune în

discuție culpa procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece

această instituție nu a apărut în proces în nume propriu ci pentru Statul Român

chemat să răspundă în temeiul art. 504 C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus

expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. ambele recursuri vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul C.N. și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor

D.G.F.P. Mureș împotriva deciziei nr. 98 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2008.