ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7216/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 449 din 27 martie 2007 Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.N. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe care l-a obligat să plătească reclamantului suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru cele șase zile de arest acumulate peste durata de un an și șase luni închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 155/1991 a Judecătoriei Târnăveni. Prin aceeași sentință, Tribunalul Mureș a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la obligarea Statului Român la plata daunelor materiale către reclamant, căruia i-a acordat cheltuielile de judecată probate, în sumă de 300 RON.

În adoptarea acestei soluții instanța a reținut că la data de 10 septembrie 2003 reclamantul a fost reținut de autoritățile italiene la cererea Biroului Național Român Interpol ca urmare a emiterii împotriva sa a unui mandat de arestare internațional, avându-se în vedere sustragerea sa de la executarea unei pedepse de un an și șase luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 155/1999 a Judecătoriei Târnăveni, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 565/R/2000 a Curții de Apel Târgu Mureș. Ulterior, reclamantul a fost deținut în Penitenciarul CASA CIRCONDARIALA REGINA COELI din Roma până la data de 10 ianuarie 2005 când în urma finalizării procedurii de extrădare a fost predat autorităților române în vederea executării pedepsei.

Durata pedepsei a expirat la 10 martie 2005, când reclamantul a promovat o contestație la executare, soluționată prin sentința penală nr. 84 din 11 martie 2005 a Judecătoriei Târnăveni. Prin această sentință instanța a dispus în temeiul art. 462 raportat la art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deducerea din pedeapsa de un an și șase luni închisoare a duratei arestului efectuat în Italia în perioada 10 septembrie 2003-10 ianuarie 2005 precum și punerea sa de îndată în libertate, constatându-se executată în întregime pedeapsa. Cum eliberarea reclamantului s-a produs abia la 17 martie 2005, acesta a formulat o acțiune în justiție în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen. solicitând reparația prejudiciului moral cuantificat la suma de 100.000 RON și 700 RON prejudiciu material suferit prin privarea nelegală de libertate.

Prima instanță a reținut că, în condițiile art. 504 C. proc. pen. reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit în cele șase zile de arest nelegal, apreciat la suma de 20.000 lei (RON). În ceea ce privește daunele materiale, pretențiunea reclamantului a fost respinsă, întrucât înscrisurile depuse în dovedirea acestor daune vizează perioada 1995-2005, când acesta se sustrăgea de la executarea pedepsei sau chiar se afla în executarea ei, neputând face dovada unei angajări certe în muncă, după eliberare. Prin decizia nr. 98 A din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul C.N. și Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P.

Mureș împotriva sentinței civile nr. 449 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș. Instanța de apel a concluzionat că cerințele art. 504 C. proc. pen. sunt îndeplinite, deoarece menținerea stării de arest a reclamantului după expirarea duratei pedepsei aplicate și în lipsa unui mandat de reținere pentru vreo altă faptă, echivalează în mod evident cu o privare de libertate în mod nelegal pentru care operează răspunderea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în vederea reparării prejudiciului. Cum în art. 505 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, instanțelor le-a fost rezervată puterea suverană de apreciere a despăgubirilor prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei.

Aprecierea pe baza unor criterii particulare distincte, referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic, psihic și social raportate la importanța valorilor lezate și efectivitatea acestora prin intensitatea perceperii lor și vătămarea situației familiale, profesionale și sociale trebuie să se sprijine pe un minimum de argumente și indicii din care să rezulte afectarea drepturilor personale nepatrimoniale prin măsura procesuală luată pe nedrept împotriva sa. În speță, argumentele prezentate de reclamant în sprijinul prejudiciului moral au fost limitate, reține instanța de apel, numai la suferința psihică generată de pedeapsa închisorii, apreciată ca nelegală, amplificată și cu concursul reclamantului, care sustrăgându-se de la executarea pedepsei pe teritoriul României, a declanșat procedura de urmărire internațională, a arestării de autoritățile altui stat, iar ulterior a extrădării în țara de origine în vederea executării pedepsei.

Pe de altă parte, promovarea contestației la executare în preziua expirării duratei pedepsei aplicate, pentru deducerea perioadei de detenție efectuată în Italia, a determinat menținerea sa în arest pentru finalizarea procedurii judiciare.

În opinia instanței de apel, lipsa unui cadru legislativ propice evitării situațiilor de genul celor din speță, care împiedică punerea în libertate a persoanei la momentul expirării duratei pedepsei aplicate și în contextul circumstanțelor cauzei, motivează corectitudinea aprecierii pe care Tribunalul Mureș a făcut-o întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, urmare a privării sale de libertate în perioada 11-17 martie 2005. În privința prejudiciului material, soluția de respingere a pretențiunilor reclamantului prin sentința pronunțată de Tribunalul Mureș este legală, deoarece probele înfățișate de reclamant nu sunt de natură a le susține, acestea vizând perioada sustragerii de la executarea pedepsei precum și caracterul incert al contractării imediate de către reclamant a unui loc de muncă.

Împotriva deciziei nr. 98 A din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș au declarat recurs C.N. și D.G.F.P. Mureș în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor. În recursul declarat și motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul susține că în cuantificarea prejudiciului moral instanța a reținut fără suport probator culpa sa constând în sustragerea de la executarea pedepsei pe teritoriul României și declanșarea procedurii extrădării de vreme ce arestare a intervenit în Italia. - Promovarea contestației la executare formulată în preziua expirării duratei pedepsei este fără relevanță în prelungirea privării de libertate pe durata celor 7 zile, de vreme ce instanța a dispus punerea sa de îndată în libertate.

- Greșit instanța a reținut, în dispozitiv că privarea nelegală de libertate a fost pe o durată de șase zile în loc de șapte zile (așa cum corect a reținut în considerente), în calcularea despăgubirilor, deoarece executarea unei singure zile în plus contează enorm, mai cu seamă atunci când executarea suplimentară a șapte zile de detenție se datorează autorităților statului. - Cât privește prejudiciul material, acesta nu viza perioada sustragerii de la executare ci pierderea unui loc de muncă în Italia datorită întârzierii cauzată prin nepunerea la timp în libertate, îndată după executarea pedepsei. În recursul D.G.F.P. Mureș pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, încadrat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se critică decizia nr. 98 A din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș și prin aceea că reclamantul nu a probat nicio împrejurare de genul celor menționate în cuprinsul acțiunii și pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi măsura în care deținerea i-a afectat pregătirea profesională, posibilitatea de a desfășura o viață socială normală și de a se manifesta liber fără constrângeri create de deținerea „ilegală” la care a fost supus. De asemenea obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor de judecată în suma de 300 de lei nu se justifică de vreme ce culpa instituției intimate în declanșarea litigiului nu a fost probată, pentru a fi sancționată procedural prin obligarea la cheltuielile de judecată.

Recursurile sunt nefondate. În mod corect, prin hotărârile pronunțate s-a statuat că privarea de libertate a reclamantului după expirarea duratei pedepsei aplicate și în lipsa unui mandat de reținere pentru o altă faptă echivalează cu o privare nelegală îndeplinind premizele art. 504 C. proc. pen. Instanța de judecată apreciază suveran cuantumul despăgubirii, prin raportare, la circumstanțele concrete ale cauzei în lipsa unor criterii obiective de cuantificare, ținând seama în stabilirea reparației de durata privării sau restrângerii de libertate a persoanei precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei, iar consecințele negative se raportează la importanța valorilor lezate, la măsura în care aceste valori au fost afectate și la intensitatea receptării consecințelor negative.

În speță, intensitatea receptării privării reclamantului de libertate pe durata celor șase zile, fără existența unui suport legal, trebuie analizată, așa cum s-a reținut și prin hotărârile precedente, în contextul privării legale de libertate a acestuia, în executarea pedepsei de un an și șase luni, pentru infracțiuni ce implică sechestrarea de persoane și tentativă de viol și care ele însele prin gravitatea lor sunt de natură să afecteze situația familială și socială a reclamantului.

Autoevaluarea prejudiciului moral suferit de reclamant ca urmare a privării nelegale de libertate, la suma de 100.000 RON, prin invocarea dreptului la existență și integritate fizică, cinste, onoare, demnitate, reputație, a fost raportată la suferința psihică generată nu numai de perioada privării de libertate în mod nelegal dar și de pedeapsa închisorii, apreciată ca fiind nelegală, în contextul susținerii cu cerbicie a propriei nevinovății, motiv pentru care reclamantul s-a adresat cu plângere și Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanțele de fond și apel au analizat amploarea suferințelor psihice ale reclamantului și în raport de conduita culpabilă a acestuia, care s-a transpus într-un factor favorizant, de vreme ce s-a sustras executării pedepsei, a fost dat în urmărire generală pe teritoriul României; după care a fost declanșată procedura de urmărire internațională prin Interpol și apoi extrădat în baza cererii guvernului român, în vederea executării pedepsei. Toată succesiunea faptelor care au precedat punerea în executare a pedepsei de un an și șase luni sunt atestate de actele întocmite, pentru fiecare din acestea, astfel că afirmația recurentului care contestă sustragerea de la urmărire rămâne fără suport. Trauma psihică a recurentului C.N.

produsă prin privarea nelegală de libertate se alătură și amplifică trauma generată de pedeapsa aplicată – pe care o consideră nelegală, ceea ce a implicat o procedură de urmărire generală, internațională și aceea a extrădării. În acest context, instanțele au cuantificat prejudiciul moral al reclamantului prin privarea nelegală de libertate. Durata privării nelegale de libertate a recurentului a fost de șase zile deoarece până la soluționarea contestației la executare, intervenită prin sentința nr. 84 din la 11 martie 2005, a Tribunalului Târnăveni, în temeiul căreia a fost dedusă din pedeapsă durata arestării din Italia, și s-a dispus punerea de îndată a reclamantului în libertate, pedeapsa nu putea fi considerată ca executată.

Reținerea nelegală a reclamantului a început să opereze din ziua pronunțării hotărârii în contestația în anulare, respectiv din 11 martie 2005 când s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului (deoarece prin hotărâre să se constate că durata pedepsei de un an și șase luni expirase la 10 martie 2005) și până în ziua de 17 martie 2005, când efectiv s-a procedat la executarea dispozițiunilor sentinței nr. 84 din 11 martie 2005 prin eliberarea reclamantului. Așa fiind, susținerile recurentului sub acest aspect al duratei privării nelegale de libertate de șapte zile în loc de șase zile sunt nefondate. Din perspectiva aprecierii daunelor morale cauzate reclamantului de privarea nelegală de libertate, și criticile D.G.F.P.

Mureș pentru Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate. Corect nu i-au fost acordate reclamantului despăgubiri materiale deoarece existența acestora nu putea fi probată cu actele deținute din perioada sustragerii de la executarea pedepsei, iar existența speranței legitime de a pleca în Italia și de a se angaja în perioada ce a coincis cu aceea a privării nelegale de libertate nu a fost susținută de probele dosarului. Ca urmare și această critică este nefondată. Cheltuielile de judecată la care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat au fost probate cu actele depuse de reclamant la dosar. În speță nu se poate pune în discuție culpa procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece această instituție nu a apărut în proces în nume propriu ci pentru Statul Român chemat să răspundă în temeiul art. 504 C. proc.

pen. Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. ambele recursuri vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.N. și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor D.G.F.P. Mureș împotriva deciziei nr. 98 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.