ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6137/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 412 din 2

martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1379/30/2007, Tribunalul Timiș a admis

cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București, în

contradictoriu cu pârâta B.(C.)V. și a dispus restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtei pe teritoriul statului Anglia.

S-a reținut că pârâta a fost

returnată din Anglia la data de 2 iulie 2006, în baza acordului de readmisie,

pe motiv de ședere ilegală (fără viză).

Împotriva sentinței primei instanțe

a declarat apel nemotivat B.(C.)V., iar prin decizia civilă nr. 214 din 12

aprilie 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat în tot

sentința atacată în sensul că a respins acțiunea introdusă de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva pârâtei B.(C.)V., reținând,

în esență, următoarele:

Pârâta B.(C.)V. a fost returnată din

Regatul Unit al Marii Britanii, la data de 2 iulie 2006, în baza acordului de

readmisie, întrucât a fost depistată în această țară fără vize de ședere.

După aderarea României la Uniunea

Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, dreptul la liberă circulație al

cetățenilor români în statele comunitare nu poate fi interpretat într-un sens

restrâns față de același drept al oricărui alt cetățean din cadrul uniunii, și

atâta timp cât nu s-a dovedit că pârâta a încălcat norme juridice imperative,

cu privire la organizarea socială și statală, comunitară, acesteia nu îi poate

fi restrâns dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor comunitare.

De altfel, acordurile de readmisie

au fost încheiate în faza premergătoare aderării României la Uniunea Europeană,

iar prevederile acestor acorduri în prezent trebuie interpretate din

perspectiva normelor comunitare privind accesul cetățenilor din statele membre

la libera circulație pe teritoriul comunitar.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreo dispoziție din

cuprinsul art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia

este nelegală, pentru că, potrivit art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 și

art. 25 și art. 53 din Constituția României, măsura restrângerii dreptului la

liberă circulație în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii

publice.

Susținerea instanței de apel referitoare

la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este nefondată, deoarece la data la

care pârâta a fost returnată din Anglia, România nu era stat membru al Uniunii

Europene, iar Legea nr. 248/2005 este compatibilă cu legislația comunitară.

Astfel, sancțiunea impusă de art. 38

din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate

democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este

justificată de interesul public, astfel cum se prevede în art. 2 parag. 3 și 4

ale Protocolului adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Criticile formulate de recurentă

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 148

alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României la

Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și

celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Odată, însă cu semnarea actului de

aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin

raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate.

Or, potrivit dispozițiilor art. 307

alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au

obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre

tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au

generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face

legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea

română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data

luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat. În aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European.

Actele normative menționate sunt

cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și

aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a

tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că,

potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și membrilor lor de familie se

dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în

cauză.

Soluția este în deplin acord cu art.

6 din tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al

Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație

a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

Față de aceste considerente, se

constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că faptele săvârșite nu

sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a

dreptului la liberă circulație nu este proporțională cu scopul legitim urmărit.

Astfel, la dosar a fost depus doar

talonul de returnare din care rezultă că pârâta a fost returnată pentru ședere

ilegală.

În situația în care, după data

aderării, cetățenii români au dobândit dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europeane, șederea ilegală, constatată

în alte condiții decât cele prevăzute de legislația comunitară, nu poate constitui

un temei al restrângerii dreptului la liberă circulație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta

Direcția de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative

împotriva deciziei nr. 214 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi

27

septembrie

2007.