CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 78077/01, de către Eudochia UNGUREANU împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 3 octombrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Sir Nicolas Bratza Casadevill Bonello Pellonpäää Traja Pavlovschi Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere scrisoarea reclamantului din 2 iunie 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Eudochia Ungureanu, este un național moldovenesc născut în 1944 și locuiește în Sângerei. Ea a fost reprezentată în fața Curții de dl Ion Păduraru și dl Nicolae Malanciauc, avocați care practică în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Vitalie Pârlog. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1947-1951, autoritățile sovietice și-au pus în aplicare politica de colectare și părinții reclamanților au fost privați de terenurile lor. În 1998 reclamantul a solicitat de la Consiliul Local Sângerei alocarea unei parcele de teren, așa cum prevede Codul Terenului. După refuzul, în 1999 reclamantul a introdus o acțiune împotriva Consiliului Local. La 31 ianuarie 2000, Curtea de district Sângerei a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat Consiliului Local să-i aloce o parcelă de teren și să elibereze un titlu de proprietate pe ea. Potrivit unui certificat prezentat de Consiliul local Sângerei în timpul procedurii, mărimea parcelei de teren la care reclamantul avea dreptul în conformitate cu reglementările sale, a fost evaluată ca 1,51 ha. Hotărârea nu a fost contestată și, după 15 zile, a devenit finală și executabilă. La 28 februarie 2001, Oficiul Procurorului General a depus Curtea Supremă de Justiție o cerere de anulare a hotărârii Curții de district Sângerei din 31 ianuarie 2000. La 28 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea procurorului general de anulare și a anulat hotărârea finală a Curții de district Sângerei din 31 ianuarie 2000. Prin aceeași hotărâre, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantului. Hotărârea a devenit finală. În urma comunicării prezentului caz de către Curtea din 19 Martie 2004, Agentul Guvernului a solicitat Oficiului Procurorului General să solicite Curtea Supremă de Justiție pentru revizuirea hotărârii sale din 28 martie 2001. La 22 octombrie 2004, Oficiul Procurorului General a depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu art. 449 litera (j) din Codul de Procedură Civilă. La 2 martie 2005, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Procurorului General, a anulat toate hotărârile anterioare și a ordonat deschiderea procedurii. La 8 iunie 2005, Curtea de district Sângerei a respins acțiunea reclamantului. La 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Bălți a respins recursul reclamantului. Reclamantul a depus recurs asupra punctelor de drept. Prin o hotărâre finală din 25 ianuarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a susținut recursul reclamantului asupra punctelor de drept, a anulat hotărârile Curții de Apel Bălți din 18 octombrie 2005, a Curții de District Sângerei din 18 Octombrie 2005 și a Curții Supreme de Justiție din 2 martie 2005. Curtea Supremă și-a anulat de asemenea hotărârea din 28 martie 2001 și a întrerupt cererea de anulare a procedurii. Curtea Supremă de Justiție a susținut hotărârea Curții de District Sângerei din 31 În ianuarie 2000, Comisia a constatat că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și a acordat 500 de euro pentru prejudiciu material, 1 500 de euro pentru prejudiciu moral și 450 de euro pentru costuri și cheltuieli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că hotărârea Curții Supreme de Justiție din 28 martie 2001, care a anulat hotărârea finală a Curții de District Sângerei din 31 ianuarie 2000, a încălcat principiul certitudii juridice. art. 37 din Convenție, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. Curtea poate decide, în orice etapă a procedurii, să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea;” art. 43 din Regulamentul Curții, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 din Convenție. (2) Atunci când o parte contractantă solicitantă notifică grefierului intenția sa de a nu procedura cu cazul, Camera poate elimina cererea din lista Curții în conformitate cu art. 37 din convenție, în cazul în care cealaltă parte contractantă sau părți în cauză sunt de acord cu această discontinuare.” La 28 martie 2006, Guvernul a informat Curtea că la 25 Ianuarie 2006 Curtea Supremă de Justiție și-a anulat hotărârea din 28 martie 2001, a întrerupt cererea de anulare și a susținut hotărârea Curții de district Sângerei din 31 ianuarie 2000. La 2 iunie 2006, reclamantul a informat, de asemenea, Curtea cu privire la rezultatul procedurii, care s-a încheiat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 25 ianuarie 2006. Deoarece Curtea Supremă a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a acordat compensația pentru prejudiciu material și moral și pentru costurile și cheltuielile, ea solicită Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (a) din Convenția și art. 43 din Regulamentul Curții). În consecință, art. 29 § 3 din Convenția nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor sale.
Application no. 78077/01
by Eudochia UNGUREANU
against Moldova
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 3
October 2006 as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
G.
Bonello
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
K.
Traja
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
Mr
J.
Šikuta,
judges
,
and Mr
T.L.
Early
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 26 September 2001,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,
Having regard to the letter from the applicant dated 2 June 2006,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Eudochia Ungureanu, is a Moldovan national who was born in 1944 and lives in Sângerei. She was represented before the Court by Mr Ion Păduraru and Mr Nicolae Malanciuc, lawyers practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Vitalie Pârlog.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
In 1947-1951 the Soviet authorities implemented their collectivisation policy and the applicant’s parents were deprived of their land.
In 1998 the applicant sought from the Sângerei Local Council the allocation of a plot of land, as provided for by the Land Code. Having been refused, in 1999 the applicant brought an action against the Local Council.
On 31 January 2000 the Sângerei District Court ruled in favour of the applicant and ordered the Local Council to allocate her a plot of land and to issue a title of property over it. According to a certificate presented by the Sângerei Local Council during the proceedings, the size of the plot of land to which the applicant was entitled in accordance with its regulations, had been assessed as 1,51 ha. The judgment was not challenged and after fifteen days it became final and enforceable.
On 28 February 2001 the Prosecutor General’s Office lodged with the Supreme Court of Justice a request for annulment of the judgment of the Sângerei District Court of 31 January 2000.
On 28 March 2001 the Supreme Court of Justice upheld the Prosecutor General’s request for annulment and quashed the final judgment of the Sângerei District Court of 31 January 2000. By the same judgment the Supreme Court of Justice dismissed the applicant’s action. The judgment became final.
Following the communication of the present case by the Court on 19
March 2004, the Government Agent asked the Prosecutor General’s Office to apply to the Supreme Court of Justice for the revision of its judgment of 28 March 2001. On 22 October 2004, the Prosecutor General’s Office lodged a revision request with the Supreme Court of Justice in accordance with Article 449 (j) of the Code of Civil Procedure.
On 2 March 2005 the Supreme Court of Justice upheld the Prosecutor General’s revision request, quashed all the previous judgments and ordered the re-opening of the proceedings.
On 8 June 2005 the Sângerei District Court dismissed the applicant’s action. The applicant appealed.
On 18 October 2005 the Bălți Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal. The applicant lodged an appeal on points of law.
By a final judgment of 25 January 2006 the Supreme Court of Justice upheld the applicant’s appeal on points of law, quashed the judgments of the Bălți Court of Appeal of 18 October 2005, of the Sângerei District Court of 18
October 2005 and of the Supreme Court of Justice of 2 March 2005. The Supreme Court also quashed its judgment of 28 March 2001 and discontinued the request for annulment proceedings. The Supreme Court of Justice upheld the judgment of the Sângerei District Court of 31
January 2000. It found that there had been a breach of the applicant’s right under Article 6 § 1 of Convention and awarded her 500 euros (EUR)for pecuniary damage, EUR 1,500 for non-pecuniary damage and EUR 450 for costs and expenses.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the judgment of the Supreme Court of Justice of 28 March 2001, which set aside the final judgment of the Sângerei District Court of 31 January 2000, had violated the principle of legal certainty.
Article 37 of the Convention, as far as relevant, reads as follows:
“1.
The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
(a)
the applicant does not intend to pursue his application;”
Rule 43 of the Rules of Court, as far as relevant, reads as follows:
“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.
2.When an applicant Contracting Party notifies the Registrar of its intention not to proceed with the case, the Chamber may strike the application out of the Court’s list under Article 37 of the Convention if the other Contracting Party or Parties concerned in the case agree to such discontinuance.”
On 28 March 2006 the Government informed the Court that on 25
January 2006 the Supreme Court of Justice quashed its judgment of 28
March 2001, discontinued the request for annulment proceedings and upheld the judgment of the Sângerei District Court of 31 January 2000. They requested the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 of the Convention.
On 2 June 2006 the applicant also informed the Court about the outcome of the proceedings, which ended with the judgment of the Supreme Court of Justice of 25 January 2006. Since the Supreme Court had found a violation of Article 6 § 1 of the Convention and had awarded her compensation for pecuniary and non-pecuniary damage and for costs and expenses, she requested the Court to strike the application out of the list of cases.
Having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court finds that the applicant does not intend to pursue the application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued (Article 37 § 1 (a) of the Convention and Rule 43 of the Rules of Court).
Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention;
Decides
to strike the application out of its list of cases.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Registrar
President