ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2005 reclamantul C.A.P. a chemat în judecată S.R.I. - U.M. Miercurea Ciuc solicitând anularea ordinului directorului S.R.I. din 15 februarie 2005 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa și la plata drepturilor bănești ce i se cuvin din momentul trecerii sale în rezervă și până la data reîncadrării. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în mod nelegal a fost trecut în rezervă, cu încălcarea dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 80/1995 precum și cu cele ale C. muncii, pe motiv că a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2006 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.R.I. - U.M. București - Oficiul juridic, pârât care a formulat întâmpinare și a invocat atât excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj cât și excepția lipsei procedurii prealabile. Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 213 din 14 martie 2006 a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, în baza dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 și art. 158 C. proc. civ., reținând, în esență, că SRI - U.M. București se situează la nivel central în ierarhia autorităților și instituțiilor publice.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a respins acțiunea reclamantului reținând, în esență, că Ordinul din 15 februarie 2005 al directorului S.R.I. a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 80/1995. În acest sens s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, versiunea în vigoare la data emiterii ordinului, trecerea cadrelor militare din activitate în rezervă se face prin ordin al ministrului apărării, în cazul celorlalți ofițeri decât generalii și amiralii.

Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare stabilește că ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații: a) după împlinirea vârstei și vechimii în serviciu necesare pensiei de serviciu, (…) k) când pentru o infracțiune săvârșită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării, ori amenzii, precum și în cazurile când au beneficiat de amnistie sau grațiere înainte de începerea executării pedepsei. Textul art. 85 alin. (1) enumera, așadar, limitativ și expres situațiile în care ofițerii pot fi trecuți în rezervă, reglementând în alin. (2) situația prevăzută de alin. (1) lit. k), necesitatea propunerii comandaților unităților din care fac parte ofițerii, înaintată ierarhic.

S-a reținut că din coroborarea prevederilor menționate reiese că în speță trecerea în rezervă s-a dispus corect de către directorul S.R.I. la propunerea șefului S.J.I. Harghita pentru situația indicată la lit. k) - aplicarea sublocotenentului C., prin hotărâre judecătorească (sentința nr. 33/2004 a Tribunalului Militar Cluj), a pedepsei închisorii pentru o infracțiune săvârșită din culpă, cu grațiere condiționată în întregime a pedepsei. Instanța de Fond a mai reținut că aspectele invocate de reclamant privind depunerea la dosar a raportului șefului S.J.I. Harghita cu două adrese înregistrate din 18 septembrie 2006 și din 9 februarie 2005, semnate de persoane diferite și ștampilate diferit, precum și cele privind trecerea în rezervă a colonelului M.N.

la data la care Instanța a dispus efectuarea adresei pentru comunicarea raportului, nu prezintă relevanță. Raportul avut în vedere ca propunere de trecere în rezervă a fost cel înregistrat din 9 februarie 2005, semnat de șeful secției, colonelul M.N., care la acea dată avea calitate, nefiind trecut în rezervă, fapt ce rezultă și din adresa din 3 august 2006, a S.R.I., iar raportul din 18 septembrie 2006 reprezintă un extras din cel inițial semnat pentru conformitate de consilier juridic S.M. Cât privește ștampilele, s-a reținut că acestea sunt diferite, una fiind a UM, iar alta a S.J.I. Harghita. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.A., recurs care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 2774 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 4884 din 14 decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de C.A., a anulat Decizia nr. 2774 din 30 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen pentru judecarea recursului. Prin recursul declarat în cauză C.A. a criticat hotărârea Instanței de Fond pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Recurentul susține că, în mod greșit, Instanța de Fond a respins acțiunea sa considerând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 85 din Legea nr. 80/1995 prin prisma răspunsurilor date de intimată la adresele înaintate de Instanță.

În acest sens, în opinia recurentului, răspunsurile depuse de intimată la solicitările formulate de Instanță nu cuprind datele solicitate prin adresele respective, ci doar aspecte contradictorii, fiind necesar să se revină cu adrese la intimată pentru lămurirea pe deplin a stării de fapt. Astfel prin adresa din 19 octombrie 2006, emisă de UM se transmite Instanței un set de documente și anume: raportul șefului S.J.I. Harghita și actele avute în vedere la emiterea Ordinului din 15 februarie 2006 prin care a fost trecut în rezervă.

Totodată, actul comunicat la ultima adresă întocmită de Instanță, act înregistrat din 09 februarie 2005, ce reprezintă extras în forma declasificată din raportul care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, cuprinde numeroase contradicții: - nu este înregistrat ca fiind un document „Extras", (deși în adresa de înaintare se menționează că este extras) cu un număr propriu și o dată a întocmirii lui, ci poartă numărul și data „înregistrate" cu aproximativ 22 luni înainte (din 09 februarie 2005); - nu este certificat (așa cum se afirmă în adresa sus amintită) sub semnătura actualului șef al unității, ci de fostul șef, colonel M.N. Recurentul precizează că la data încheierii de ședință din 29 septembrie 2006 (data la care Instanța a încuviințat în ședință efectuarea adresei către intimată pentru a se comunica raportul șefului S.J.I.

Harghita), colonelul M.N. nu mai era cadru activ, ci era în rezervă. Acest aspect rezultă, arată recurentul, din Decretul nr. 665 din 10 mai 2006, semnat de Președintele României, publicat in M. Of. nr. 423 din 16 mai 2006, în sensul că fostul șef S.R.I. nu mai avea dreptul să semneze un document emis ca „EXTRAS", în cursul lunii octombrie 2006, la cca. 5 luni după ce a fost trecut în rezervă. Mai menționează recurentul că semnătura prezentă pe documentul în discuție nu este a actualului șef al U.M., ci a unei persoane care nu mai avea nici o atribuție în acest sens. De asemenea, pe prima pagină a documentului mai sus indicat la rubrica "aprob" nu se regăsește nici o semnătură, documentul fiind astfel semnat de o singură persoană, care nu are nici o calitate în acest sens, ceea ce face ca actul respectiv să nu prezinte relevanță în cauză.

În opinia recurentului, în mod greșit Instanța de Fond a considerat că așa - zisul extras a fost semnat de o persoană ce avea calitate în acest sens, colonelul M.N. fiind trecut în rezervă la data înaintării către Instanța de Fond a adresei din 19 octombrie 2006 emisă de intimată. Este cel puțin dubios modul în care s-a elaborat acest document mai ales că din analiza altor acte depuse la dosarul cauzei rezulta că în cadrul instituției există o procedura de elaborare a copiilor extras. În ceea ce privește actul comunicat Instanței de intimată și înregistrat din 18 septembrie 2006 recurentul susține că acesta nu cuprinde datele solicitate de Instanță, iar cele 2 adrese deși parvin de la aceeași instituție (S.R.I.

– S.I. Harghita) poartă ștampile diferite, respectiv U.M. și S.J.I. Harghita. Deși Instanța de Fond a constatat, în urma sesizării sale, că pe actele trimise în instanță sunt ștampile diferite deși actele provin de la aceeași instituție, însă nu se dispune nici o măsură pentru a clarifica situația actelor trimise Instanței și de ce poartă 2 ștampile distincte, susține recurentul. Au fost puse la dispoziția Instanței mai multe tipuri de acte care relevă atitudinea oscilantă a intimatei și în cadrul celorlalte dosare avute cu intimata, și anume cereri ale Instanțelor militare, nerelevante, pentru cazul în speță, dar relevante în ceea ce privește atitudinea pârâtei în evoluția procesului penal, prin răspunsurile transmise la aceste cereri.

Astfel au fost depuse acte din care rezultă că accidentul care a stat la baza condamnării definitive și implicit a trecerii sale în rezervă nu a fost cercetat și încadrat ca accident de muncă, iar ofițerii menționați nu se aflau în misiune ordonată pentru ca ulterior să se revină asupra acestui aspect. Atitudinea duplicitară a intimatei rezultă și din faptul că i s-a refuzat comunicarea unei copii după decizia trecerii în rezervă, fiind nevoit să apeleze tot la Instanțele de judecată.

De asemenea, aprecierile și caracterizările privind activitatea sa emise de către conducerea unității sunt în totală contradicție cu propunerea și solicitarea Șefului unității de a fi aprobată trecerea în rezervă, precum și cu Ordinul de trecere în rezervă, mai ales că se poate ușor deduce că, deși era suspendat și pus la dispoziție, recurentul - reclamant a desfășurat activități specifice, care nu au putut fi declasificate și a avut rezultate pentru care a primit timp de 4 ani numai calificative foarte bun, chiar și după ce a fost pus la dispoziție. Mai susține recurentul că pentru trecerea în rezervă conform Legii 80/1995 trebuiesc îndeplinite condițiile impuse de art. 85, respectiv propunerea comandanților unităților din care faci parte, înaintată ierarhic, dovadă care nu a fost făcută de intimată.

Intimatul S.R.I. - U.M. Miercurea Ciuc reprezentat de S.R.I. - U.M. București a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că potrivit prevederilor art. 85 alin. (1) lit. k) și ale alin. (2) al aceluiași articol din Legea nr. 80/1995, "Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații: k) când, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării ori a amenzii, precum și în cazurile când au beneficiat de amnistie sau grațiere înainte de începerea executării pedepsei; Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e), f) și l), la propunerea consiliilor de judecată, în condițiile de la lit. i) și j), iar în celelalte condiții la propunerea comandanților unităților din care fac parte, înaintată ierarhic." În cauză, Înalta Curte reține că, prin hotărâre judecătorească, respectiv sentința nr. 33/2004 a Tribunalului Militar Cluj, s-a dispus condamnarea recurentului - reclamant C.A.

pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și a constatat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, că pedeapsa aplicată inculpatului este grațiată în întregime, condiționat. Totodată, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurentul - reclamant, că din adresele trimise Instanței rezultă, pe de o parte, că viciile de formă invocate nu sunt probate, iar, pe de altă parte, că suspiciunile de fals invocate nu s-au materializat în demersuri pe linie penală. Faptul că se invocă și aspecte ce țin de individualizarea unei sancțiuni nu este de natură însă a schimba soluția în raport cu exigențele statutului polițistului și circumstanțele faptei ce a fost săvârșită. Așadar, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a analizat corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin urmare, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (l) teza II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A.P. împotriva sentinței civile nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.