ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 decembrie

2005 reclamantul C.A.P. a chemat în judecată S.R.I. - U.M. Miercurea Ciuc

solicitând anularea ordinului directorului S.R.I. din 15 februarie 2005 și, pe

cale de consecință, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa și la plata

drepturilor bănești ce i se cuvin din momentul trecerii sale în rezervă și până

la data reîncadrării.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în mod nelegal a fost trecut în rezervă, cu încălcarea

dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 80/1995 precum și cu cele ale C. muncii, pe

motiv că a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare pentru comiterea

infracțiunii de ucidere din culpă.

Prin încheierea de ședință din

10 ianuarie 2006 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a

S.R.I. - U.M. București - Oficiul juridic, pârât care a formulat întâmpinare și

a invocat atât excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj cât și

excepția lipsei procedurii prealabile.

Tribunalul Dolj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 213 din 14 martie 2006

a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, în baza dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 554/2004 și art. 3 și art. 158 C. proc. civ., reținând, în esență, că

SRI - U.M. București se situează la nivel central în ierarhia autorităților și

instituțiilor publice.

Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 18 din 19 ianuarie 2007

a respins acțiunea reclamantului reținând, în esență, că Ordinul din 15

februarie 2005 al directorului S.R.I. a fost emis cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 80/1995.

În acest sens s-a reținut că,

potrivit prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995,

versiunea în vigoare la data emiterii ordinului, trecerea cadrelor militare din

activitate în rezervă se face prin ordin al ministrului apărării, în cazul

celorlalți ofițeri decât  generalii și amiralii.

Art. 85 alin. (1) din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare stabilește că ofițerii, maiștrii

militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în

retragere, după caz, în următoarele situații: a) după împlinirea vârstei și

vechimii în serviciu necesare pensiei de serviciu, (…) k) când pentru o

infracțiune săvârșită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească

pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării, ori amenzii,

precum și în cazurile când au beneficiat de amnistie sau grațiere înainte de

începerea executării pedepsei.

Textul art. 85 alin. (1)

enumera, așadar, limitativ și expres situațiile în care ofițerii pot fi trecuți

în rezervă, reglementând în alin. (2) situația prevăzută de alin. (1) lit. k),

necesitatea propunerii comandaților unităților din care fac parte ofițerii,

înaintată ierarhic.

S-a reținut că din coroborarea

prevederilor menționate reiese că în speță trecerea în rezervă s-a dispus

corect de către directorul S.R.I. la propunerea șefului S.J.I. Harghita pentru situația

indicată la lit. k) - aplicarea sublocotenentului C., prin hotărâre

judecătorească (sentința nr. 33/2004 a Tribunalului Militar Cluj), a pedepsei

închisorii pentru o infracțiune săvârșită din culpă, cu grațiere condiționată

în întregime a pedepsei.

Instanța de Fond a mai reținut

că aspectele invocate de reclamant privind depunerea la dosar a raportului șefului

S.J.I. Harghita cu două adrese înregistrate din 18 septembrie 2006 și din 9

februarie 2005, semnate de persoane diferite și ștampilate diferit, precum și

cele privind trecerea în rezervă a colonelului M.N. la data la care Instanța a

dispus efectuarea adresei pentru comunicarea raportului, nu prezintă relevanță.

Raportul avut în vedere ca propunere de trecere în rezervă a fost cel

înregistrat din 9 februarie 2005, semnat de șeful secției, colonelul M.N., care

la acea dată avea calitate, nefiind trecut în rezervă, fapt ce rezultă și din

adresa din 3 august 2006, a S.R.I., iar raportul din 18 septembrie 2006

reprezintă un extras din cel inițial semnat pentru conformitate de consilier

juridic S.M.

Cât privește ștampilele, s-a

reținut că acestea sunt diferite, una fiind a UM, iar alta a S.J.I. Harghita.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.A., recurs care a fost anulat

ca netimbrat prin Decizia nr. 2774 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 4884 din 14

decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de C.A., a

anulat Decizia nr. 2774 din 30 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen pentru

judecarea recursului.

Prin recursul declarat în cauză

C.A. a criticat hotărârea Instanței de Fond pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ. și

solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul

admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Recurentul susține că, în mod

greșit, Instanța de Fond a respins acțiunea sa considerând că sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 85 din Legea nr. 80/1995 prin prisma răspunsurilor

date de intimată la adresele înaintate de Instanță.

În acest sens, în opinia

recurentului, răspunsurile depuse de intimată la solicitările formulate de Instanță

nu cuprind datele solicitate prin adresele respective, ci doar aspecte

contradictorii, fiind necesar să se revină cu adrese la intimată pentru

lămurirea pe deplin a stării de fapt. Astfel prin adresa din 19 octombrie 2006,

emisă de UM se transmite Instanței un set de documente și anume: raportul șefului

S.J.I. Harghita și actele avute în vedere la emiterea Ordinului din 15

februarie 2006 prin care a fost trecut în rezervă. Totodată, actul comunicat la

ultima adresă întocmită de Instanță, act înregistrat din 09 februarie 2005, ce

reprezintă extras în forma declasificată din raportul care a stat la baza

emiterii ordinului de trecere în rezervă, cuprinde numeroase contradicții:

- nu este înregistrat ca fiind

un document „Extras", (deși în adresa de înaintare se menționează că este

extras) cu un număr propriu și o dată a întocmirii lui, ci poartă numărul și

data „înregistrate" cu aproximativ 22 luni înainte (din 09 februarie 2005);

- nu este certificat (așa cum se

afirmă în adresa sus amintită) sub semnătura actualului șef al unității, ci de

fostul șef, colonel M.N.

Recurentul precizează că la data

încheierii de ședință din 29 septembrie 2006 (data la care Instanța a

încuviințat în ședință efectuarea adresei către intimată pentru a se comunica raportul

șefului S.J.I. Harghita), colonelul M.N. nu mai era cadru activ, ci era în

rezervă.

Acest aspect rezultă,

arată recurentul, din Decretul nr. 665 din 10 mai 2006, semnat de Președintele

României, publicat in M. Of. nr. 423 din 16 mai 2006, în sensul că fostul șef S.R.I.

nu mai avea dreptul să semneze un document emis ca „EXTRAS", în cursul

lunii octombrie 2006, la cca. 5 luni după ce a fost trecut în rezervă.

Mai menționează

recurentul că semnătura prezentă pe documentul în discuție nu este a actualului

șef al U.M., ci a unei persoane care nu mai avea nici o atribuție în acest

sens.

De asemenea, pe prima pagină a

documentului mai sus indicat la rubrica "aprob" nu se regăsește nici

o semnătură, documentul fiind astfel semnat de o singură persoană, care nu are

nici o calitate în acest sens, ceea ce face ca actul respectiv să nu prezinte

relevanță în cauză.

În opinia recurentului, în mod

greșit Instanța de Fond a considerat că așa - zisul extras a fost semnat de o

persoană ce avea calitate în acest sens, colonelul M.N. fiind trecut în rezervă

la data înaintării către Instanța de Fond a adresei din 19 octombrie 2006 emisă

de intimată. Este cel puțin dubios modul în care s-a elaborat acest document

mai ales că din analiza altor acte depuse la dosarul cauzei rezulta că în

cadrul instituției există o procedura de elaborare a copiilor extras.

În ceea ce privește actul

comunicat Instanței de intimată și înregistrat din 18 septembrie 2006

recurentul susține că acesta nu cuprinde datele solicitate de Instanță, iar

cele 2 adrese deși parvin de la aceeași instituție (S.R.I. – S.I. Harghita)

poartă ștampile diferite, respectiv U.M. și S.J.I. Harghita.

Deși Instanța de Fond a

constatat, în urma sesizării sale, că pe actele trimise în instanță sunt

ștampile diferite deși actele provin de la aceeași instituție, însă nu se

dispune nici o măsură pentru a clarifica situația actelor trimise Instanței și

de ce poartă 2 ștampile distincte, susține recurentul.

Au fost puse la dispoziția Instanței

mai multe tipuri de acte care relevă atitudinea oscilantă a intimatei și în

cadrul celorlalte dosare avute cu intimata, și anume cereri ale Instanțelor militare,

nerelevante, pentru cazul în speță, dar relevante în ceea ce privește

atitudinea pârâtei în evoluția procesului penal, prin răspunsurile transmise la

aceste cereri.

Astfel au fost depuse acte din

care rezultă că accidentul care a stat la baza condamnării definitive și

implicit a trecerii sale în rezervă nu a fost cercetat și încadrat ca accident

de muncă, iar ofițerii menționați nu se aflau în misiune ordonată pentru ca

ulterior să se revină asupra acestui aspect.

Atitudinea duplicitară a

intimatei rezultă și din faptul că i s-a refuzat comunicarea unei copii după

decizia trecerii în rezervă, fiind nevoit să apeleze tot la Instanțele de

judecată.

De asemenea, aprecierile și

caracterizările privind activitatea sa emise de către conducerea unității sunt

în totală contradicție cu propunerea și solicitarea Șefului unității de a fi

aprobată trecerea în rezervă, precum și cu Ordinul de trecere în rezervă, mai

ales că se poate ușor deduce că, deși era suspendat și pus la dispoziție,

recurentul - reclamant a desfășurat activități specifice, care nu au putut fi

declasificate și a avut rezultate pentru care a primit timp de 4 ani numai

calificative foarte bun, chiar și după ce a fost pus la dispoziție.

Mai susține recurentul că pentru

trecerea în rezervă conform Legii 80/1995 trebuiesc îndeplinite condițiile

impuse de art. 85, respectiv propunerea comandanților unităților din care faci

parte, înaintată ierarhic, dovadă care nu a fost făcută de intimată.

Intimatul S.R.I. -

U.M. Miercurea Ciuc reprezentat de S.R.I. - U.M. București a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că

potrivit prevederilor art. 85 alin. (1) lit. k) și ale alin. (2) al aceluiași

articol din Legea nr. 80/1995, "Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii

în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în

următoarele situații:

k) când,

pentru o infracțiune săvârșită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre

judecătorească pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării

ori a amenzii, precum și în cazurile când au beneficiat de amnistie sau

grațiere înainte de începerea executării pedepsei;

Trecerea în rezervă sau direct

în retragere se face din oficiu, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a),

b), d), e), f) și l), la propunerea consiliilor de judecată, în condițiile de

la lit. i) și j), iar în celelalte condiții la propunerea comandanților

unităților din care fac parte, înaintată ierarhic."

În cauză, Înalta Curte reține

că, prin hotărâre judecătorească, respectiv sentința nr. 33/2004 a Tribunalului

Militar Cluj, s-a dispus condamnarea recurentului - reclamant C.A. pentru

comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și a constatat, în baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002, că pedeapsa aplicată inculpatului este grațiată în

întregime, condiționat.

Totodată, Înalta Curte constată,

contrar celor susținute de recurentul - reclamant, că din adresele trimise Instanței

rezultă, pe de o parte, că viciile de formă invocate nu sunt probate, iar, pe

de altă parte, că suspiciunile de fals invocate nu s-au materializat în

demersuri pe linie penală.

Faptul că se invocă și aspecte

ce țin de individualizarea unei sancțiuni nu este de natură însă a schimba

soluția în raport cu exigențele statutului polițistului și circumstanțele

faptei ce a fost săvârșită.

Așadar, Înalta Curte constată că

Instanța de Fond a analizat corect situația de fapt și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Prin urmare,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse

acesteia nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (l) teza II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art.

28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.A.P. împotriva sentinței civile nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 martie 2008.