ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2058/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 4918/33 din 30 noiembrie 2006,

reclamanta L.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea

Hotărârii nr. 20182 din 12 iulie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia

să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor

normative menționate, fiind născută în refugiu.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 46

din 29 ianuarie 2007 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C. și în consecință a dispus

anularea Hotărârii nr. 20182 din 12 iulie 2006 emisă de pârâtă. A obligat

pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat în perioada 1 mai

1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

începând cu data de 1 iulie 2005.

În motivarea soluției s-a

reținut că, reclamanta minoră fiind, a părăsit împreună cu antecesorii săi

localitatea Viișoara, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile

din Ardeal.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta C.J.P.C., criticând pentru nelegalitate,

susținând în esență că, reclamanta nu are calitatea de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000 întrucât localitatea din care s-a mutat nu se

afla sub ocupație străină, motivul plecării fiind doar o nouă alegere de

domiciliu.

Examinând sentința atacată

în raport cu motivul invocat, probele administrate în cauză, dispozițiile

legale incidente pricinii, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ.

Art. 2 din Normele de

aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999 stabilește că, persoana strămutată

este aceea care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice.

Din probele administrate în

cauză rezultă că, părăsirea domiciliului de către reclamanta minoră, cu familia

sa, din localitatea Viișoara, județul Cluj și refugierea în localitatea

Apahida, județul Cluj a fost determinată de persecuțiile etnice care s-au

exercitat asupra reclamantei și familiei sale, așa cum rezultă din declarațiile

martorilor audiați în Instanță: F.C. și P.F. și din celelalte înscrisuri depuse

la dosar.

Împrejurarea că, reclamanta

este de etnie maghiară nu prezintă relevanță sub aspectul recunoașterii

statutului de refugiat, deoarece legea nu face o distincție în acest sens, iar

persecuția etnică a fost dovedită.

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2007.