ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că în calitate de foști polițiști de frontieră au dreptul

potrivit art. 6 și art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 la plata primei de

concediu și a unui spor de fidelitate, drepturi salariale care nu au fost

acordate pe motiv că plata acestora a fost suspendată succesiv prin legile anuale

de aprobare a bugetului de stat.

Prin sentința civilă nr. 2307

din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.F., M.C., C.C.,

A.L. și C.E. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F. cu sediul în

București.

A obligat pârâții la plata

către reclamanți a sporului de fidelitate pe anul 2005, a primei de concediu

pentru anii 2004, 2005 și 2006 actualizate în raport cu rata inflației, de la

data nașterii dreptului până la data plății efective.

A respins excepția inadmisibilității

și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de chematul în

garanție.

A respins cererea de chemare

în garanție a M.E.F., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în baza art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și art.

37 pct. 2 din același act normativ, reclamanții în calitate de foști polițiști

de frontieră au dreptul la prima de concediu pentru perioada 2004 - 2006 și a sporului

de fidelitate pentru anul 2005 care nu a fost acordat. S-a mai reținut că plata

acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului

de stat, fără a fi înlăturată existența  drepturilor respective.

S-a reținut că dreptul de a primi

aceste sume este legal în raport de dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția

României.

Pe cererea de chemare în

garanție, instanța, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a respins excepția

inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. și art.

4 din Legea nr. 500/2002.

Împotriva sentinței

susmenționate a declarat recurs I.G.P.F. București.

În motivarea recursului s-a susținut,

în esență, că atât timp cât există dispozițiile Legii bugetului nr. 511/2004 și

379/2005, potrivit cărora „prevederile din actele normative în vigoare

referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se

suspendă până la data de 31 decembrie 2006”, este limpede că nici instituția la

care sunt angajați reclamanții nu putea da eficiență dispoziției cuprinsă în art.

37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, suspendarea având ca efect încetarea temporară

a executării prevederii normative asupra căreia operează și nici instanța de

judecată nu se poate substitui legiuitorului. S-a mai motivat că pentru

perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003,

cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice.

În această situație, în

bugetul aprobat M.I.R.A. în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata

sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare,

se prevede că „acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta

ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual”.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor

legale invocate exercițiul dreptului prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 cu

modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, s-a susținut

că instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea

de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea

producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada

de referință, era suspendat.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și

probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Se reține că reclamanții

și-au desfășurat activitatea în calitate de funcționari publici cu statut

special – polițiști de frontieră, în cadrul I.G.P.F.

În această calitate, în conformitate

cu dispozițiile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte

drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, reclamanții erau

îndreptățiți să beneficieze „(…) de o primă de concediu egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Dispozițiile articolului

invocat anterior au fost suspendate succesiv prin legile de aprobare a

bugetului de stat, astfel: până la 31 decembrie 2004, conform art. 9 alin. (7)

din Legea nr. 507/2003; până la 31 decembrie 2005, conform art. 8 alin. (7) din

Legea nr. 511/2004; până la 31 decembrie 2006 prin art. 5 alin. (5) din Legea nr.

379/2005.

Față de împrejurarea că nici

unul din actele normative menționate la alineatul precedent nu a făcut referire

și la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la

suspendarea exercițiului acestuia se reține că, în perioada anilor 2004 – 2006

nu se poate vorbi de o înlăturare a însăși existenței dreptului.

Mai mult, din moment ce prin

O.G. nr. 38/2003 s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, iar aplicarea

acestuia a fost suspendată, succesiv, pe perioada precizată anterior, nu se

poate considera că acest drept nu a existat în perioada suspendării deoarece

s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

În ceea ce privește sporul

de fidelitate, se reține că în conformitatea cu prevederile art. 6 din O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, reclamanții au

beneficiat de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de

bază, raportat la vechimea în munca de polițist”.

Pe perioada anului 2005, aplicarea dispozițiilor legale mai

sus invocate a fost suspendată, conform art. 2 alin. (1) din. O.U.G. nr. 118/2004

privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului

Administrației și Internelor, fără a se realiza și o eventuală desființare a

dreptului.

Măsura acordării primei de concediu și a sporului de fidelitate

a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un

drept prevăzut de lege atât timp cât nu a fost abrogat sau actul normativ care îl

conține nu a fost declarat neconstituțional, este un drept care există, un

drept ce nu a încetat, garantarea realizării lui fiind conformă cu principiul

constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală

și temeinică, amplu și corect motivată, se va respinge recursul declarat în

cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 2307 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 martie 2008.