ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, C.C.P.I., B.N.I., a transmis, prin adresa cu nr. 100285/2008,

Ministerului de Justiție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

cererea de arestare în vederea extrădării a cetățeanului belgian D.P.

La rândul său, Parchetul de

pe lângă Curta de Apel Timișoara, în temeiul art. 149

1

C. proc. pen.

și art. 45 alin. (2), art. 46 din Legea nr. 302/2004 a înaintat Curții de Apel

Timișoara propunerea privind arestarea provizorie în vederea extrădării a

cetățeanului D.P., urmărit internațional în vederea cercetării penale sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 165 alin. (2) C. pen., al Republicii Moldova, cu o pedeapsă

privativă de libertate de până la 20 de ani închisoare, față de care

autoritățile din

r

epublica

Moldova au transmis cerere de arestare provizorie în vederea extrădării și

continuarea procedurii de soluționare a cererii de extrădare.

Pe teritoriul statului

solicitant, Judecătoria Chișinău a emis mandatul de arestare preventivă nr. 14-155/2007

din data de 06 iulie 2007.

Curtea de Apel Timișoara,

prin încheierea din 16 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 963/59/2008,

în temeiul art. 46 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis propunerea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus arestarea

provizorie în vederea extrădării a cetățeanului urmărit internațional D.P.Y.M.M.,

în baza mandatului de arestare nr. 14-155/2007 din data de 06 iulie 2007 emis

de Judecătoria Chișinău, Republica Moldova, pe o perioadă de 20 de zile cu

începere de la data de 16 septembrie 2008.

Prin aceeași încheiere s-a

fixat termen la data de 2 octombrie 2008 pentru continuarea procedurii.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a constatat că potrivit art. 46 din Legea nr. 302/2004, republicată „în

caz de urgență, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere

arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea și

transmiterea cererii formale de extrădare”.

De asemenea, analizând

actele ce se cer a fi alăturate cererii de luare a măsurii arestării provizorii

menționate de alin. (2) al art. 46 din aceeași lege, instanța a apreciat că

acestea se regăsesc la dosarul cauzei.

Împotriva încheierii

sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs persoana urmărită

internațional, solicitând casarea acesteia, respingerea cererii de propunere a

luării măsurii arestării provizorii și punerea sa de îndată în libertate,

arătând că în actele dosarului nu s-a identificat persoana urmărită, precizând

că au fost încălcate dispozițiile art. 45 alin. (1) din

l

egea nr. 302/2004 cu privire la identificarea persoanei

urmărite, respectiv faptul că în actele trimise de statul solicitant urmăritul

este identificat cu un alt prenume, acela de M.

A mai susținut că numele

persoanei urmărite internațional nu a fost trecut integral și corect în toate

actele, el fiind menționat corect numai în încheierea de ședință atacată, din

acest motiv apreciind că nu există identitate de persoană.

De asemenea, a invocat

dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu privire la actul de

sesizare a instanței, dispoziții potrivit cărora procurorul general sesizează

curtea de apel competentă, în speță, Curtea de Apel Timișoara.

Față de aceste prevederi a

susținut că, în cauză, actul de sesizare nu este de sesizare, ci de propunere,

întrucât procurorul propune arestarea, apreciind că raportat la dispozițiile art.

197 alin. (2) C. proc. pen., actul de sesizare este nul.

A mai arătat că s-au

încălcat dispozițiile legale cu privire la existența unor acte obligatorii în

cauză, prevăzute de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 302/2004, respectiv

faptul că nu există mandatul de arestare preventivă, la dosar fiind doar o

cerere de extrădare.

Față de cele arătate, a

susținut că instanța de fond, la termenul din 2 octombrie 2008, acordat în

cauză poate face numeroase verificări cu privire la persoana sa pentru a

constata că este un cetățean serios, care are 3 firme și este cunoscător al

limbii române.

Recursul este nefondat.

Analizând încheierea atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că niciunul dintre

acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de

instanță.

Contrar susținerilor

apărării persoanei urmărite internațional, instanța de fond a respectat

întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.

Astfel, după cum însăși

avocatul apărării a recunoscut, în încheierea menționată a fost identificată

corect, cu toate prenumele persoana urmărită internațional.

Cât privește susținerea că

actul de sesizare trimis de procurorul general este de propunere, se constată

că au fost respectate întocmai dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

conform cărora „după identificare, procurorul general competent sesizează de

îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii

arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile și

continuarea procedurii judiciare de soluționare a cererii de extrădare”.

Din analiza textului se

constată că dispozițiile legale au fost respectate întocmai, iar faptul că prin

sesizarea făcută procurorul general s-a adresat curții cu formularea

„propunem”, nu poate fi interpretată ca fiind o propunere și nu o sesizare. În

realitate, distincția este doar terminologică, în sens juridic având aceeași

conotație.

De asemenea, verificând

motivul de recurs potrivit căruia s-au încălcat dispozițiile legale cu privire

la existența unor acte obligatorii în cauză, prevăzute de dispozițiile art. 46

din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că nu există mandatul de arestare

preventivă, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1), „în

caz de urgență, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere

arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea și

transmiterea cererii formale de extrădare”.

Conform alin. (2) „cererea

de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să indice existența unui

mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse

aplicate printr-o hotărâre judecătorească definitivă împotriva persoanei

urmărite, o expunere sumară a faptelor, care trebuie să precizeze data și locul

unde au fost comise și să menționeze dispozițiile legale aplicabile, precum și

datele disponibile asupra identității, cetățeniei și localizării acestei

persoane”.

Se observă, așadar, faptul

că dispozițiile art. 46 alin. (2) din legea sus-menționată arată că trebuie

indicată existența unui mandat de arestare preventivă, fără a impune

obligativitatea că acest mandat să fie anexat cererii de arestare provizorie în

vederea extrădării.

Față de cele ce preced, se

constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Nu în ultimul rând, Curtea

constată că în raport de textul de lege invocat, precum și cu celelalte

prevederi din Legea nr. 302/2004, instanța română, investită cu cererea de

arestare provizorie în vederea extrădării, nu are competența de a verifica

temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară

emitentă dintr-un stat membru al U.E. și nu poate constata că arestarea

persoanei solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul

membru al U.E.

Așa fiind, constatându-se că

au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit prezentului dispozitiv.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana urmărită internațional D.P.Y.M.M. împotriva

încheierii din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în

dosarul nr. 963/59/2008.

Obligă recurentul persoană

urmărită la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru interpretul

de limba franceză, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2008.