ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Ministerul Internelor și Reformei Administrative, C.C.P.I., B.N.I., a transmis, prin adresa cu nr. 100285/2008, Ministerului de Justiție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cererea de arestare în vederea extrădării a cetățeanului belgian D.P. La rândul său, Parchetul de pe lângă Curta de Apel Timișoara, în temeiul art. 149 1 C. proc. pen.

și art. 45 alin. (2), art. 46 din Legea nr. 302/2004 a înaintat Curții de Apel Timișoara propunerea privind arestarea provizorie în vederea extrădării a cetățeanului D.P., urmărit internațional în vederea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 165 alin. (2) C. pen., al Republicii Moldova, cu o pedeapsă privativă de libertate de până la 20 de ani închisoare, față de care autoritățile din r epublica Moldova au transmis cerere de arestare provizorie în vederea extrădării și continuarea procedurii de soluționare a cererii de extrădare.

Pe teritoriul statului solicitant, Judecătoria Chișinău a emis mandatul de arestare preventivă nr. 14-155/2007 din data de 06 iulie 2007. Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea din 16 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 963/59/2008, în temeiul art. 46 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a cetățeanului urmărit internațional D.P.Y.M.M., în baza mandatului de arestare nr. 14-155/2007 din data de 06 iulie 2007 emis de Judecătoria Chișinău, Republica Moldova, pe o perioadă de 20 de zile cu începere de la data de 16 septembrie 2008. Prin aceeași încheiere s-a fixat termen la data de 2 octombrie 2008 pentru continuarea procedurii.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că potrivit art. 46 din Legea nr. 302/2004, republicată „în caz de urgență, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea și transmiterea cererii formale de extrădare”. De asemenea, analizând actele ce se cer a fi alăturate cererii de luare a măsurii arestării provizorii menționate de alin. (2) al art. 46 din aceeași lege, instanța a apreciat că acestea se regăsesc la dosarul cauzei.

Împotriva încheierii sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs persoana urmărită internațional, solicitând casarea acesteia, respingerea cererii de propunere a luării măsurii arestării provizorii și punerea sa de îndată în libertate, arătând că în actele dosarului nu s-a identificat persoana urmărită, precizând că au fost încălcate dispozițiile art. 45 alin. (1) din l egea nr. 302/2004 cu privire la identificarea persoanei urmărite, respectiv faptul că în actele trimise de statul solicitant urmăritul este identificat cu un alt prenume, acela de M. A mai susținut că numele persoanei urmărite internațional nu a fost trecut integral și corect în toate actele, el fiind menționat corect numai în încheierea de ședință atacată, din acest motiv apreciind că nu există identitate de persoană.

De asemenea, a invocat dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu privire la actul de sesizare a instanței, dispoziții potrivit cărora procurorul general sesizează curtea de apel competentă, în speță, Curtea de Apel Timișoara. Față de aceste prevederi a susținut că, în cauză, actul de sesizare nu este de sesizare, ci de propunere, întrucât procurorul propune arestarea, apreciind că raportat la dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., actul de sesizare este nul. A mai arătat că s-au încălcat dispozițiile legale cu privire la existența unor acte obligatorii în cauză, prevăzute de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că nu există mandatul de arestare preventivă, la dosar fiind doar o cerere de extrădare.

Față de cele arătate, a susținut că instanța de fond, la termenul din 2 octombrie 2008, acordat în cauză poate face numeroase verificări cu privire la persoana sa pentru a constata că este un cetățean serios, care are 3 firme și este cunoscător al limbii române. Recursul este nefondat. Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că niciunul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de instanță. Contrar susținerilor apărării persoanei urmărite internațional, instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie. Astfel, după cum însăși avocatul apărării a recunoscut, în încheierea menționată a fost identificată corect, cu toate prenumele persoana urmărită internațional.

Cât privește susținerea că actul de sesizare trimis de procurorul general este de propunere, se constată că au fost respectate întocmai dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora „după identificare, procurorul general competent sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile și continuarea procedurii judiciare de soluționare a cererii de extrădare”. Din analiza textului se constată că dispozițiile legale au fost respectate întocmai, iar faptul că prin sesizarea făcută procurorul general s-a adresat curții cu formularea „propunem”, nu poate fi interpretată ca fiind o propunere și nu o sesizare.

În realitate, distincția este doar terminologică, în sens juridic având aceeași conotație. De asemenea, verificând motivul de recurs potrivit căruia s-au încălcat dispozițiile legale cu privire la existența unor acte obligatorii în cauză, prevăzute de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că nu există mandatul de arestare preventivă, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1), „în caz de urgență, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea și transmiterea cererii formale de extrădare”.

Conform alin. (2) „cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să indice existența unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească definitivă împotriva persoanei urmărite, o expunere sumară a faptelor, care trebuie să precizeze data și locul unde au fost comise și să menționeze dispozițiile legale aplicabile, precum și datele disponibile asupra identității, cetățeniei și localizării acestei persoane”. Se observă, așadar, faptul că dispozițiile art. 46 alin. (2) din legea sus-menționată arată că trebuie indicată existența unui mandat de arestare preventivă, fără a impune obligativitatea că acest mandat să fie anexat cererii de arestare provizorie în vederea extrădării.

Față de cele ce preced, se constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Nu în ultimul rând, Curtea constată că în raport de textul de lege invocat, precum și cu celelalte prevederi din Legea nr. 302/2004, instanța română, investită cu cererea de arestare provizorie în vederea extrădării, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al U.E. și nu poate constata că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul membru al U.E. Așa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit prezentului dispozitiv. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana urmărită internațional D.P.Y.M.M. împotriva încheierii din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 963/59/2008. Obligă recurentul persoană urmărită la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru interpretul de limba franceză, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008.