ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3401/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr.118/ PI din 26 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins plângerea formulată de petiționarul D.E.A. împotriva rezoluției nr. 15/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată în dosarul nr. 588/P/2007, ca nefondată. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrată sub nr. 178/59/2008, plângerea formulată de petiționarul D.E.A.

împotriva rezoluției nr. 15/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în dosarul nr. 588/P/2007. S-a arătat că, la dosarul cauzei au fost atașate dosarele de urmărire penală, format ca urmare a plângerilor părții vătămate D.E.A. A reținut instanța de fond că, petiționarul a depus plângere împotriva unor executori judecătorești și împotriva unor funcționari din cadrul Primăriei Caransebeș, apreciind că, din cauza acestora nu a intrat în posesia imobilului din Caransebeș, str. M. Halici, considerând că aceștia se fac vinovați de săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Din administrarea probelor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut că, la data de 3 ianuarie 1974, familia G. a cumpărat de la O.J.C.V.L. Caraș-Severin imobilul situat în Caransebeș, str. M. Halici. Prin Ordinul nr. 82 din 30 martie 1998, Prefectura Județului Caraș-Severin, la propunerea Primăriei municipiului Caransebeș, a atribuit în proprietate familiei G. suprafața de 180 mp. S-a mai arătat că, tatăl petiționarului, numitul D.E.L. (decedat în anul 2004), a formulat diferite acțiuni pentru redobândirea unor proprietăți, printre care și terenul evidențiat în C.F.

Carabsebeș, în suprafață totală de 378 mp din care 180 m 2 fuseseră distribuiți familiei G. în anul 1998. Prin sentința civilă nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, rămasă definitivă la data de 17 mai 2000, s-a dispus restituirea în întregime a imobilelor, inclusiv întreg terenul de 378 p, fără să se aibă în vedere Ordinul Prefecturii de atribuire a suprafeței de 180 m 2 familiei G. Ulterior, numitul D.E.L. a solicitat executarea silită a dispozițiilor sentinței civile nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, formându-se de către executorul judecătoresc A.I., dosarul executional nr. 322/2000. A mai reținut instanța de fond că, în anul 2001, executorul judecătoresc T.V. a efectuat punerea în posesie pentru toate imobilele, mai puțin terenul de 378 p, deoarece judecătorul delegat a respins cererea de intabulare prin încheierea din 6 noiembrie 2002, având în vedere Ordinul Prefecturii Caraș-Severin.

Ulterior, numitul D.E.L. a solicitat prin acțiune adresată Judecătoriei Caransebeș, anularea Ordinului nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 1678/2001, soluție care a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului de către Tribunalul Caraș-Severin și ulterior, a recursului, de către Curtea de Apel Timișoara. S-a mai arătat în considerentele hotărârii că, în anul 2004, D.E.L. s-a adresat din nou instanței, solicitând să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin, acțiune care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 771/2004 a Judecătoriei Caransebeș, soluție care a rămas definitivă prin respingerea apelului și ulterior, a recursului, de către Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 950/R/2005.

După decesul lui D.E.L., demersurile judiciare au fost continuate de fiul acestuia, petiționarul D.E.A., care a intabulat suprafața de 198 p, deoarece diferența de 180 mp a fost atribuită familiei G. S-a constatat că, potrivit dosarului executional nr. 322/2000/23 octombrie 2007, executor judecătoresc S.P.I., ultimul act de executare a fost la data de 3 iunie 2004,, iar la data formulării de continuare a executării de către D.E.A., executarea, era perimată, conform art. 389 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, s-a mai constatat că, în dosarul executional nr. 322/2000, executorul judecătoresc nu a încheiat nici un act de executare silită și că în acest dosar există o revocare de procură pentru D. E.A., iar procura specială de reprezentare este pentru D.R.

D. Față de această stare de fapt, s-a constatat că, executorii judecătorești nu au săvârșit vreo faptă de natură penală, punerea în executare făcându-se potrivit sentințelor judecătorești și în condițiile existenței Ordinului nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin, care a atribuit 180 mp familiei G., ordin care și-a păstrat valabilitatea, conform hotărârilor judecătorești menționate. Instanța de fond a constatat că, nu există elemente care să contureze existența vreunei infracțiuni în sarcina executorilor judecătorești și în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, iar față de anumite persoane, funcționari publici, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

A mai arătat instanța de fond în motivare că, în privința executorului judecătoresc A.I., că și în situația în care ar fi existat fapta penală prevăzută de art. 246 C. pen., aceasta ar fi prescrisă, conform art. 122 lit. d) C. pen., faptele vizând activități din perioada anului 2000 - 2001. Totodată, referitor la susținerea petiționarului D.E.A., că în cauză ar fi fost implicat și un alt executor cu numele de A.I., instanța de fond a apreciat că, activitatea acestuia desfășurându-se tot în perioada 2000 - 2001 și pentru această persoană răspunderea penală este prescrisă. Instanța de fond a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penală dispusă de procuror față de executorii judecătorești sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., este corectă împotriva acestei hotărâri a declar a recurs petiționarul D.E.

A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei pentru începerea urmăririi penale față de executorii judecătorești În motivarea recursului petiționarul a invocat nulitatea absolută a hotărârii pronunțată de instanța de fond, întrucât aceasta a încălcat dispozițiile art. 309 alin. (3) C. proc. pen., susținând că nu a fost atașată minuta dispozitivului hotărârii, la dosarul cauzei. A mai susținut petiționarul că, dispozitivul sentinței atacate este incomplet, întrucât acesta nu conține numele persoanelor față de care au fost efectuate actele de urmărire penală, infracțiune, respectiv infracțiunile cu care respectivele persoane au fost învinuite prin plângerea penală și încadrarea juridică dată de procuror faptelor penale reclamate.

Totodată, petiționarul a mai arătat că, motivarea dispozitivului este prea sumară prin omiterea precizării temeiului soluțiilor atacate. În conținutul cererii de recurs petiționarul a mai arătat că, termenul de soluționare a plângerii prevăzut de legiuitor a fost depășit, prelungirea judecății datorită dosarului incomplet al parchetului care a soluționat plângerile. Petiționarul a mai arătat că instanța a omis să precizeze esența cauzei, nerespectarea unei hotărâri judecătorești, titlu executoriu, învinuirile de abuz și neglijență în serviciu, abuz de încredere, fals în acte, uz de fals, nerespectarea obligațiilor contractuale care vizează autorități publice, săvârșirea în cunoștință de cauză și în formă continuată de diferiți funcționari publici, executori judecătorești privați, instanțe de executare, iar pe de altă parte, a reținut o situație eronată de fapt.

Totodată, petiționarul a învederat că instanța de fond a omis să examineze activitatea de cercetare și concluziile acesteia, întregul material probator administrat, a omis să analizeze legalitatea activității organelor de stat și a funcționării acestora precum și interdependența infracțiunilor reclamate privitor la efectele faptelor penale menționate. A mai învederat petiționarul că, procurorul nu s-a preocupat de identificarea persoanelor învinuite și cercetarea lot concretă. Petiționarul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, și în rejudecare, să fie admise toate plângerile pe care Ie-a formulat în cauză, desființarea rezoluțiilor parchetului reluarea urmăririi penale și completarea dosarului cauzei.

Potrivit dispozițiilor procedural penale. Înalta Curte, examinând recursul declarat de petiționar în raport de motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta nu este fondat. Susținerile petiționarului, în sensul că, hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost întocmită minuta dispozitivului sentinței, întrucât aceasta nu se află atașată la dosarul cauzei, nu este dovedită. Potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că, minuta se întocmește în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, ia celălalt se depune spre conservare la dosarul de minute al instanței.

Din examinarea actelor dosarului se constată că, minuta dispozitivului sentinței penale nr. 118/ PI din 26 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara se află atașată la dosarul nr. 178/59/2008, astfel că în cauză nu se constată incidența dispozițiile art. 197 C. proc. pen., în sensul susținut de petiționar, urmând ca acest motiv de recurs să fie respins, ca nefondat. De asemenea, dispozitivul hotărârii cuprinde toate elementele prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., cu referire la art. 357 din același cod, astfel că și această critica formulată de recurentul petiționar este neîntemeiată, urmând să fie respinsă a atare.

Totodată, din verificarea actelor dosarului se retine că, instanța de fond a dat o interpretare corectă materialului probator administrat, astfel că rezoluția nr. 15/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, rezoluția din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în dosarul nr. 588/P/2007, precum și hotărârea judecătorească atacă sunt legale și temeinice. Astfel, în cauză, prima instanță a realizat o evaluare justă a actelor efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorii judecătorești A.I., T.V. și S.P.I. față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

Potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Din textul de lege menționat rezultă că, fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care făptuitorul era îndreptățit să procedeze. Urmarea infracțiunii constă în atingerea adusă calității relațiilor de serviciu, urmare care este condiționată de apariția unei vătămări aduse intereselor unei persoane fizice. Totodată, pentru existența acestei infracțiuni trebuie dovedit nu numai caracterul ilicit al exercitării atribuțiilor de serviciu de către făptuitor, dar și faptul că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare îl reprezintă o vătămare a drepturilor unei persoane.

Revenind la cauză, se reține că, potrivit adresei nr. 322/2000 din 23 octombrie 2008 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc S.P.I., ultimul act de executare din dosarul executional nr. 322/2000 al Judecătoriei Caransebeș a fost efectuat la data de 3 iunie 2004. Din același înscris mai rezultă că, la momentul formulării adresei de comunicare a executării de către petiționarul D.E.A., potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ., executarea era, perimată, iar pe de altă parte, în dosarul executional există o revocare de procură pentru D.E.A., procura specială de reprezentare fiind pe numele de D.R.D. Totodată, prin aceeași adresă se atestă faptul că, în dosarul executional nr. 322/2000 al Judecătoriei Caransebeș, executorul judecătoresc nu a încheiat nici un act de executare silită.

De asemenea, se constată că, prin rezoluția din 4 decembrie 2007 dată în dosarul nr. 588/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorul a apreciat în mod corect că, în sarcina executorilor judecătorești nu se poate reține săvârșirea unor fapte penale, întrucât aceștia s-au conformat dispozițiilor cuprinse în sentința civile nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, mai puțin punerea în posesie a familiei D. pentru întreaga suprafață de 378 mp, din cauze obiective, determinate de contradicțiile existente în conținutul hotărârii menționate și Ordinul nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin prin care i-a fost atribuită din suprafața menționată, o suprafață de teren de 180 p familiei G. Pe de altă parte, din actele premergătoare mai rezultă că, Ordinul nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin și-a menținut valabilitatea, având în vedere că, acțiunile judecătorești promovate de numitul D.E.L., tatăl petiționarului, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a acestui act administrativ au fost respinse prin sentința civilă nr. 771/2004 a Judecătoriei Caransebeș, rămasă definitivă prin decizia nr. 205/A/2002 a Tribunalului Caras Severin și prin decizia nr. 959/R/2005 a Curții de Apel Timișoara.

Pe de altă parte, se constată că, în mod justificat s-a reținut de către procuror că, în cazul executorului judecătoresc A.I., în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât în situația în care ar fi existat o faptă prevăzută de art. 246 C. pen., aceasta ar fi prescrisă în acest sens, dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că, organul de urmărire penală, începe urmărirea penală dacă din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care împiedică și începerea urmăririi penale.

Având în vedere că, activitatea desfășurată de executorul judecătoresc A.I., în dosarul executional nr. 322/2000 al Judecătoriei Caransebeș, vizează perioada 2000 - 2001, iar potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripție pentru infracțiunea prevăzute de art. 246 C. pen., acesta s-a împlinit în anul 2006, prescripția răspunderii penale fiind unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale și respectiv, începerea urmăririi penale, în mod corect procurorul a apreciat că și în situația în care ar fi existat fapta penală menționată, aceasta ar fi prescrisă. Tot prin rezoluția din 4 decembrie 2007 s-a dispus declinarea competenței de soluționare privind unii funcționari din cadrul Primăriei Caransebeș, lucrători C.F.

în ceea ce privește infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, cauza urmând să formeze obiectul unui alt dosar. Legalitatea și temeinicia rezoluția menționată mai sus a fost verificată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a apreciat că aceasta este legală și temeinică, iar prin rezoluția din 28 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 15/11/2/2008 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul D.E.A. De asemenea, susținerea petiționarului referitoare la existența în cauză a doi executori judecătorești cu numele de A.I. nu este dovedită asemenea, prin niciun mijloc de probă, iar la dosarul nr. 1183/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș se află, atașat un singur proces-verbal încheiat de executorul judecătoresc A.I.

Așadar, din actele existente la dosar, nu se identifică fapte sau împrejurări din care să rezulte că, executorii judecătorești reclamați de petiționar, cu știință și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod defectuos ori că nu și-ar fi îndeplinit cu rea-credință, vreun act pe care erau obligați prin lege să-l îndeplinească, pentru se putea reține în sarcina lor săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Așa fiind, în lipsa unui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală față de intimați, Înalta Curte constată că, soluțiile adoptată de procuror prin rezoluțiile sunt legale și temeinice, neimpunându-se desființarea acestora, astfel că, în mod pe deplin întemeiat aceste soluții au fost menținute prin respingerea plângerii, ca nefondată.

Înalta Curte apreciază că, sentința pronunțată în cauză nu este susceptibilă de casare pentru vreunul din cazurile de recurs înscrise în art. 385 9 C. proc. pen., având în vedere că, soluția dată este în deplină concordanță cu legea și ansamblul probator al dosarului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiționarul D.E.A., ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.E.A. împotriva sentinței penale nr. 118/ PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2008.