ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3401/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3401/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.118/ PI din 26 mai 2008, Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, a respins plângerea formulată de petiționarul D.E.A.

împotriva rezoluției nr. 15/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției din

4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată în

dosarul nr. 588/P/2007, ca nefondată.

A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut

următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrată sub nr. 178/59/2008,

plângerea formulată de petiționarul D.E.A. împotriva rezoluției

nr. 15/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 a

procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara

și a rezoluției din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, dată în dosarul nr. 588/P/2007.

S-a arătat că, la dosarul cauzei au fost atașate dosarele de urmărire

penală, format ca urmare a plângerilor părții vătămate D.E.A.

A reținut instanța de fond că, petiționarul a depus plângere împotriva

unor executori judecătorești și împotriva unor funcționari din cadrul Primăriei

Caransebeș, apreciind că, din cauza acestora

nu a intrat în posesia imobilului

din Caransebeș, str. M. Halici,

considerând că aceștia se fac vinovați de săvârșirea unor infracțiuni de abuz

în serviciu.

Din administrarea probelor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a reținut că, la data de 3 ianuarie 1974, familia G. a cumpărat de la

O.J.C.V.L. Caraș-Severin imobilul situat în Caransebeș, str. M. Halici.

Prin Ordinul nr. 82 din 30 martie 1998, Prefectura Județului

Caraș-Severin, la propunerea Primăriei municipiului Caransebeș, a atribuit în

proprietate familiei G. suprafața de 180 mp.

S-a mai arătat că, tatăl petiționarului, numitul D.E.L. (decedat în

anul 2004), a formulat diferite acțiuni pentru redobândirea unor proprietăți,

printre care și terenul evidențiat în C.F. Carabsebeș, în suprafață totală de

378 mp din care 180 m

2

fuseseră distribuiți familiei G. în anul 1998.

Prin sentința civilă nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, rămasă definitivă

la data de 17 mai 2000, s-a dispus restituirea în întregime a imobilelor,

inclusiv întreg terenul de 378 p, fără să se aibă în vedere Ordinul Prefecturii

de atribuire a suprafeței de 180 m

2

familiei G.

Ulterior, numitul D.E.L. a solicitat executarea silită a dispozițiilor

sentinței civile nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, formându-se de către

executorul judecătoresc A.I., dosarul executional nr. 322/2000.

A mai reținut instanța de fond că, în anul

2001, executorul judecătoresc

T.V. a efectuat punerea în

posesie pentru toate imobilele, mai puțin terenul de 378 p, deoarece

judecătorul delegat a respins cererea de intabulare prin încheierea din 6

noiembrie 2002, având în vedere Ordinul Prefecturii Caraș-Severin.

Ulterior, numitul D.E.L. a solicitat prin acțiune adresată Judecătoriei

Caransebeș, anularea Ordinului nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin,

acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 1678/2001, soluție care a rămas

definitivă ca urmare a respingerii apelului de către Tribunalul Caraș-Severin

și ulterior, a recursului, de către Curtea de Apel Timișoara.

S-a mai arătat în considerentele hotărârii că, în anul 2004, D.E.L. s-a

adresat din nou instanței, solicitând să se constate nulitatea absolută a

Ordinului nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin, acțiune care a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 771/2004 a Judecătoriei Caransebeș, soluție

care a rămas definitivă prin respingerea apelului și ulterior, a recursului, de

către Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 950/R/2005.

După decesul lui D.E.L., demersurile

judiciare au fost

continuate de fiul acestuia,

petiționarul D.E.A., care a intabulat suprafața de 198 p, deoarece diferența de

180 mp a fost atribuită familiei G.

S-a constatat că, potrivit dosarului executional nr. 322/2000/23

octombrie 2007, executor judecătoresc S.P.I., ultimul act de executare a fost

la data de 3 iunie 2004,, iar la data formulării de continuare a executării de

către D.E.A., executarea, era perimată, conform art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, s-a mai constatat că, în dosarul executional nr. 322/2000,

executorul judecătoresc nu a încheiat nici un act de executare silită și că în

acest dosar există o revocare de procură pentru D.

E.A., iar procura specială de reprezentare este pentru D.R.

D.

Față de această stare de fapt, s-a constatat că, executorii

judecătorești

nu au săvârșit vreo faptă de

natură penală, punerea în executare făcându-se

potrivit sentințelor

judecătorești și în condițiile existenței Ordinului nr. 82/1998 al Prefecturii

Caraș-Severin, care a atribuit 180 mp familiei G., ordin care și-a păstrat

valabilitatea, conform hotărârilor judecătorești menționate.

Instanța de fond a constatat că, nu există elemente care să contureze

existența vreunei infracțiuni în sarcina executorilor judecătorești și în mod

corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, iar față de

anumite persoane, funcționari publici, s-a declinat competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

A mai arătat instanța de fond în motivare că, în privința executorului

judecătoresc A.I., că și în situația în care ar fi existat fapta penală

prevăzută de art. 246 C. pen., aceasta ar fi prescrisă, conform art. 122 lit. d)

C. pen., faptele vizând activități din perioada anului 2000 - 2001.

Totodată, referitor la susținerea petiționarului D.E.A., că în cauză ar

fi fost implicat și un alt executor cu numele de A.I., instanța de fond a

apreciat că, activitatea acestuia desfășurându-se tot în perioada 2000 - 2001

și pentru această persoană răspunderea penală este prescrisă.

Instanța de fond a constatat că soluția

de neîncepere a urmăririi penală

dispusă de procuror față

de executorii judecătorești sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de

art. 246 C. pen., este corectă

împotriva

acestei hotărâri a declar a recurs petiționarul D.E.

A., solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluțiilor și

trimiterea cauzei pentru începerea urmăririi penale față de executorii

judecătorești

În motivarea recursului petiționarul a invocat nulitatea absolută a

hotărârii pronunțată de instanța de fond, întrucât aceasta a încălcat

dispozițiile art. 309 alin. (3) C. proc. pen., susținând că nu a fost atașată

minuta dispozitivului hotărârii, la dosarul cauzei.

A mai susținut petiționarul că, dispozitivul sentinței atacate este

incomplet, întrucât acesta nu conține numele persoanelor față de care au fost

efectuate actele de urmărire penală, infracțiune,

respectiv infracțiunile cu care

respectivele persoane au fost învinuite

prin plângerea penală și încadrarea juridică dată de procuror faptelor penale

reclamate.

Totodată, petiționarul a mai arătat că,

motivarea dispozitivului este prea

sumară prin omiterea

precizării temeiului soluțiilor atacate.

În conținutul cererii de recurs petiționarul a mai arătat că, termenul

de soluționare a plângerii prevăzut de legiuitor a fost depășit, prelungirea

judecății datorită dosarului incomplet al parchetului care a soluționat

plângerile.

Petiționarul a mai arătat că instanța a

omis să precizeze esența cauzei,

nerespectarea unei

hotărâri judecătorești, titlu executoriu, învinuirile de abuz și neglijență în

serviciu, abuz de încredere, fals în acte, uz de fals, nerespectarea

obligațiilor contractuale care vizează autorități publice, săvârșirea în

cunoștință de cauză și în formă continuată de diferiți funcționari publici,

executori judecătorești privați, instanțe de executare, iar pe de altă parte, a

reținut o situație eronată de fapt.

Totodată, petiționarul a învederat că instanța de fond a omis să

examineze activitatea de cercetare și concluziile acesteia, întregul material

probator administrat, a omis să analizeze legalitatea activității organelor de

stat și a funcționării acestora precum și interdependența infracțiunilor

reclamate privitor la efectele faptelor penale menționate.

A mai învederat petiționarul că, procurorul nu s-a preocupat de

identificarea persoanelor învinuite și cercetarea lot concretă.

Petiționarul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii

instanței de fond, și în rejudecare, să fie admise toate plângerile pe care

Ie-a formulat în cauză, desființarea rezoluțiilor parchetului reluarea

urmăririi penale și completarea dosarului cauzei. Potrivit dispozițiilor

procedural penale.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de petiționar în raport de

motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta nu este fondat.

Susținerile petiționarului, în sensul că,

hotărârea instanței de fond este

lovită de nulitate

absolută, întrucât nu a fost întocmită minuta dispozitivului sentinței,

întrucât aceasta nu se află atașată la dosarul cauzei, nu este dovedită.

Potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul

deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conținutul

prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

Alin. (3) al aceluiași articol, prevede

că, minuta se întocmește în două

exemplare originale, din

care unul se atașează la dosarul cauzei, ia celălalt se depune spre conservare

la dosarul de minute al instanței.

Din examinarea actelor dosarului se constată că, minuta dispozitivului

sentinței penale nr. 118/ PI din 26 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara se află atașată la dosarul nr. 178/59/2008, astfel că în cauză nu se

constată incidența dispozițiile art. 197 C. proc. pen., în sensul susținut de

petiționar, urmând ca acest motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.

De asemenea, dispozitivul hotărârii cuprinde toate elementele prevăzute

de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., cu referire la art. 357 din

același cod, astfel că și această critica formulată de recurentul

petiționar este neîntemeiată, urmând să fie

respinsă a atare.

Totodată, din verificarea actelor dosarului se retine că, instanța de

fond a dat o interpretare corectă materialului probator administrat, astfel că

rezoluția nr. 15/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

rezoluția din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, dată în dosarul nr.

588/P/2007, precum și hotărârea

judecătorească atacă sunt legale și temeinice.

Astfel, în cauză, prima instanță a realizat o evaluare justă a actelor

efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de executorii judecătorești A.I., T.V. și S.P.I. față de care s-au

efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

Potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor constă în fapta

funcționarului public, care, în exercițiul

atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește

în mod defectuos și prin aceasta cauzează o

vătămare intereselor legale ale

unei persoane.

Din textul de lege menționat rezultă că,

fapta se comite numai cu prilejul

efectuării unui act de

serviciu la care făptuitorul era îndreptățit să procedeze.

Urmarea infracțiunii constă în atingerea adusă calității relațiilor de

serviciu, urmare care este condiționată de apariția unei vătămări aduse

intereselor unei persoane fizice.

Totodată, pentru existența acestei infracțiuni trebuie dovedit nu numai

caracterul ilicit al exercitării atribuțiilor de serviciu de către făptuitor,

dar și faptul că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare îl reprezintă o

vătămare a drepturilor unei persoane.

Revenind la cauză, se reține că, potrivit adresei nr. 322/2000 din 23

octombrie 2008 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc S.P.I., ultimul act de

executare din dosarul executional nr. 322/2000 al Judecătoriei Caransebeș a

fost efectuat la data de 3 iunie 2004.

Din același înscris mai rezultă că, la momentul formulării adresei de

comunicare a executării de către petiționarul D.E.A., potrivit art. 389 alin. (1)

C. proc. civ., executarea era, perimată, iar pe de altă parte, în dosarul

executional există o revocare de procură pentru D.E.A., procura specială de

reprezentare fiind pe numele de D.R.D.

Totodată, prin aceeași adresă se atestă faptul că, în dosarul

executional nr. 322/2000 al Judecătoriei

Caransebeș, executorul judecătoresc

nu a încheiat nici un act de

executare silită.

De asemenea, se constată că, prin rezoluția din 4 decembrie 2007 dată

în dosarul nr. 588/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

procurorul a apreciat în mod corect că, în sarcina executorilor judecătorești

nu se poate reține săvârșirea unor fapte penale, întrucât aceștia s-au

conformat dispozițiilor cuprinse în sentința civile nr. 1223/1999 a Judecătoriei

Caransebeș, mai puțin punerea în posesie a familiei D. pentru întreaga

suprafață de 378 mp, din cauze obiective, determinate de contradicțiile

existente în conținutul hotărârii menționate și Ordinul nr. 82/1998 al

Prefecturii Caraș-Severin prin care i-a fost atribuită din suprafața

menționată, o suprafață de teren de 180 p familiei G.

Pe de altă parte, din actele premergătoare mai rezultă că, Ordinul nr. 82/1998

al Prefecturii Caraș-Severin și-a menținut valabilitatea, având în vedere că,

acțiunile judecătorești promovate de numitul D.E.L., tatăl petiționarului, prin

care a solicitat constatarea nulității absolute a acestui act administrativ au

fost respinse prin sentința civilă nr. 771/2004 a Judecătoriei Caransebeș,

rămasă definitivă prin decizia nr. 205/A/2002 a Tribunalului Caras Severin și

prin decizia nr. 959/R/2005 a Curții de Apel Timișoara.

Pe de altă parte, se constată că, în mod justificat s-a reținut de

către procuror că, în cazul executorului judecătoresc A.I., în cauză sunt

aplicabile prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât în situația în

care ar fi existat o faptă prevăzută de art. 246 C. pen., aceasta ar fi

prescrisă în acest sens, dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen.,

prevăd că, organul de urmărire penală, începe

urmărirea penală dacă

din cuprinsul actului de sesizare sau din actele

premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii

penale

prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care împiedică și

începerea urmăririi

penale.

Având în vedere că, activitatea

desfășurată de executorul judecătoresc

A.I., în dosarul executional

nr. 322/2000 al Judecătoriei Caransebeș, vizează perioada 2000 - 2001, iar

potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripție pentru infracțiunea

prevăzute de art. 246 C. pen., acesta s-a împlinit în anul 2006, prescripția

răspunderii penale fiind unul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a

acțiunii penale și respectiv, începerea urmăririi penale, în mod corect

procurorul a apreciat că și în situația în care ar fi existat fapta penală

menționată, aceasta ar fi prescrisă.

Tot prin rezoluția din 4 decembrie 2007 s-a dispus declinarea

competenței de soluționare privind unii funcționari din cadrul Primăriei

Caransebeș, lucrători C.F. în ceea ce privește infracțiuni prevăzute de art. 246

C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Caransebeș,

cauza urmând să formeze obiectul unui alt dosar.

Legalitatea și temeinicia rezoluția menționată mai sus a fost

verificată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara care a apreciat că aceasta este legală și temeinică, iar prin

rezoluția din 28

ianuarie 2008 dată în

dosarul nr. 15/11/2/2008 a fost respinsă, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționarul D.E.A.

De asemenea, susținerea petiționarului referitoare la existența în

cauză a doi executori judecătorești cu numele de A.I. nu este dovedită

asemenea, prin niciun mijloc de probă, iar la dosarul nr. 1183/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș se află, atașat un singur

proces-verbal încheiat de executorul judecătoresc A.I.

Așadar, din actele existente la dosar, nu se identifică fapte sau

împrejurări din care să rezulte că, executorii judecătorești reclamați de

petiționar, cu știință și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod

defectuos ori că nu și-ar fi îndeplinit cu rea-credință, vreun act pe care erau

obligați prin lege să-l îndeplinească, pentru se putea reține în sarcina lor

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

Așa fiind, în lipsa unui minim de indicii

care să poată forma convingerea

organului de urmărire

penală că poate începe urmărirea penală față de

intimați, Înalta Curte constată că, soluțiile adoptată de procuror prin

rezoluțiile

sunt legale și temeinice, neimpunându-se desființarea

acestora, astfel că, în mod pe deplin întemeiat aceste soluții au fost

menținute prin respingerea plângerii, ca nefondată.

Înalta Curte apreciază că, sentința pronunțată în cauză nu este

susceptibilă de casare pentru vreunul din cazurile de recurs înscrise în art.

385

9

C. proc. pen., având în vedere că,

soluția dată este în

deplină concordanță cu legea și ansamblul probator

al dosarului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de

petiționarul D.E.A., ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.E.A.

împotriva sentinței penale nr. 118/ PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2008.