AFFAIRE COURTY ET AUTRE c. FRANCE

AFFAIRE COURTY ET AUTRE c. FRANCE (CtEDO, 2006)

A DOUA SECȚIUNE CAUZA CURTY ȘI ALTE C. FRANȚA (solicitarea nr. 15114/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 octombrie 2006 DEFINIF 03/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă În cauza Courty și în altă parte c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. Cabral Barreto, președinte, J.-P. Costa, Türmen, Ugrekhelidze, mei Mularoni, Fura-Sandström, Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați intenționat în camera Consiliului la 12 septembrie 2006, Rend la hotărârea pe care o aveți aici, adoptat la această dată de procedură la originea cauzei se găsește o cerere (n 15114/02) îndreptată împotriva Republicii Franceze și din care patru resortisanți ai acestui stat, inclusiv domnul Roland Courty (primul reclamant), precum și Asociația Libertății Informației Sănătate (a doua reclamantă), au sesizat Curtea la 25 martie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Guvernul francez este reprezentat de agentul său, dl E. Belliard, director pentru afaceri juridice al Ministerului Afacerilor Externe. La 25 august 2005, cea de-a doua secțiune a decis să comunice guvernului declarația formulată în art. 6 alin. (1) din Convenția primului și celui de-al doilea reclamant, ca urmare a prezenței comisarului guvernului la deliberările Consiliului de ′ ï , precum și a celui de-al doilea reclamant întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție, ca urmare a neluării în considerare a notei în deliberare de către Consiliu. La acea dată, Comisia a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Primul reclamant, dl Roland Courty, este un resortisant francez, născut în 1950, rezident în Buros. A doua recurentă, Asociația Libertății de Sănătate, este o asociație al cărei sediu este situat în Riom, al cărei prim solicitant, care o reprezintă, este membru. O ordonanță nr. 2000-548 a președintelui Republicii din 15 iunie 2000 a modificat Codul sănătății publice. Roland Courty și Asociația Libertății Informații Sănătate (denumită în continuare "A doua reclamantă") au contestat legalitatea ordonanței în fața Consiliului de Stat. O audiere a avut loc la 29 octombrie 2001. La sfârșitul acestei ședințe, comisarul guvernului s-a retras împreună cu ceilalți membri ai instanței în sala de deliberare. La 30 octombrie 2001, cea de-a doua recurentă a adresat grefei o notă în mod deliberat, exprimându-și punctul de vedere cu privire la conținutul concluziilor comisarului guvernului și insistând ca instanța să ia în considerare o analiză juridică efectuată de directorul Departamentului pentru coduri Dalloz. La 26 noiembrie 2001, Consiliul a anulat în parte articolul L. 3116-1 din Codul sănătății publice și a respins acțiunile pentru suprataxă. În conformitate cu practica, numai Cea de-a doua recurentă se plânge de neluarea în considerare a notei în deliberare prezentate de aceasta și primite la grefa a doua zi după data la care a avut loc ședința. Aceasta susține că aceasta nu a fost vizată în hotărârea pronunțată de Consiliu la data de, spre deosebire de practică. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. În conformitate cu practica, numai minutul a fost trimis celei de-a doua reclamante și, la cerere, putea obține o copie a minutei pe care guvernul o produce. Se menționează nota în discuție. 11. Cea de a doua recurentă susține că articolele R. 751-1-551-12 din Codul de justiție administrativă care se referă la notificarea unei decizii na . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Contra legem nota deliberată a termenilor hotărârii pronunțate demonstrează un dezinteres total pentru acest tip de note. 12. Curtea arată că minutul, copie integrală a hotărârii pronunțate de Consiliul de Stat, vizează nota deliberată depusă de cea de-a doua reclamantă, ceea ce înseamnă că aceaceasta a fost luată în considerare de această instanță. În consecință, această cauză este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din Convenție. II. Cu privire la violarea art. 6 alin. (1) din Convenție, care se află încă sub incidența art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de prezența comisarului pentru guvern la deliberarea Consiliului de Stat. 14. Guvernul contestă această teză. Cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 16. Guvernul subliniază că, în hotărârea Kress (Kress c. France [GC], n 39594/98, § 77 și urm., CEDH 2001 VI), Curtea a ajuns la concluzia unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) ca urmare a participării comisarului guvernului la deliberările de formare a instanței. El susține că această hotărâre nu pune în discuție decât prezența activă a comisarului guvernului, prezența sa pasivă rămâne posibilă; în această privință, el subliniază în special că comisarul guvernului, care este membru al Consiliului de Stat, nu are rolul de a fi un minister public, ci cel al unui jurist care își exprimă opinia personală în fața formării de judecată înainte de pronunțarea hotărârii. Guvernul indică, de asemenea, că, în executarea hotărârii Kress La 23 noiembrie 2001, președintele secțiunii de judecată a Consiliului de Stat a luat o instrucțiune conform căreia comisarul guvernului poate participa la deliberări, dar nu poate interveni în acest proces prin luarea cuvântului, a doua dintre aceste instrucțiuni numindu-l astfel "martor mut" 17. Cu privire la acestea, reclamanții consideră că nu există niciun motiv întemeiat pentru reforma jurisprudenței Kress 18. Curtea amintește că a fost deja examinat de către aceasta în Hotărârea Kress (citată anterior, §§ 77 și următoarele.), precum și în hotărârea pronunțată în cauza Cleveland/Comisia (citată anterior, § 77 și următoarele.) Martinie Martinie c. Franța [GC], n 58675/00, §§ 53-55) la momentul în care a precizat următoarele (§§ 53-54) (...) Curtea subliniază în primul rând că, în cazul în care în dispozitivul (punctul 2) al hotărârii Kress indică încheierea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza în cadrul pregătirii de judecată a Consiliului da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . să participe la deliberările deliberate (punctele 77, 79, 81, 85 și 86). Cu toate acestea, lectura faptelor cauzei, a argumentelor prezentate de părți și a motivelor reținute de Curte, împreună cu dispozitivul hotărârii, arată în mod clar că hotărârea Kress folosește acești termeni ca sinonime, și anume că el condamnă unica prezență a comisarului guvernului la deliberare, indiferent dacă aceaceasta este activă sau pasivă. De exemplu, punctele 84 și 85 sunt în acest sens deosebit de vorbitoare: Deoarece comisarul guvernului a fost ultimul care a văzut și a studiat dosarul, ar fi în măsură să răspundă la orice întrebări care i-ar putea fi adresate în legătură cu cauza, Curtea răspunde că avantajul pentru formarea de judecată a acestei asistențe mai mult decât tehnic este de a pune în balanță cu interesul superior al justițiarului, care trebuie să aibă garanția că comisarul guvernului nu poate, prin prezența sa, să exercite o anumită influență asupra lanului deliberat și constată că acest lucru nu este cazul sistemului francez. Acesta este, de altfel, sensul pe care trebuie să îl dea acestei hotărâri în lumina jurisprudenței Curții, întrucât aceasta a condamnat nu numai participarea, cu vot consultativ, a avocatului general la deliberările Curții de Casație belgiene (hotărârile Borgers Vermeulen) Mai sus) ci și prezența procurorului general adjunct la deliberările Curții Supreme Portugheze, în ciuda faptului că, chiar și în cazul în care nu există nici un vot consultativ sau de altă natură (hotărârea Lobo Machado menționat anterior) și unica prezență a avocatului general la deliberarea Camerei Criminale a Curții de Casație Franceză (hotărârea Slimane-Kaid 2) menționat anterior) ; această jurisprudență se bazează în mare măsură pe teoria aparențelor și pe faptul că, așa cum a făcut comisarul guvernului în fața instanțelor administrative franceze, avocații generali și procurorii generali în cauză își exprimă în mod public punctul de vedere asupra cauzei înainte de deliberări. (...) În speță, Curtea nu vede niciun motiv care să o convingă că este necesar să își reformeze jurisprudența Kress (...) 19. Curtea consideră că prezenta cauză nu prezintă elemente susceptibile de a o distinge de speciile Kress Martinie 20. Prin urmare, Comisia nu vede niciun motiv pentru a se conforma jurisprudenței menționate anterior și concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la acest punct. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 22. Reclamanții solicită 13 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit (3 Pentru primul reclamant și pentru a doua reclamantă în valoare de 10 000 EUR, guvernul consideră că aceste sume sunt în mod evident excesive și că o constatare a încălcării ar însemna repararea prejudiciului moral suferit 24. Curtea consideră că prejudiciul material și moral al reclamantului legat de cauza întemeiat pe prezența comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat este suficient remediat prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenția la care ajunge (a se vedea, de exemplu, Martinie, citată anterior, alineatul 59). Reclamanții, care produc facturi, solicită, de asemenea, 1 589,34 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată care se descompun în, în cazul primului reclamant, 500 EUR pentru transportul și cazarea lui Pau la Strasbourg și, în cazul celei de a doua recurente, 750 EUR pentru consultarea juridică în vederea acțiunii în fața Curții și 339,94 EUR pentru transportul și cazarea primului reclamant de Pau la Paris pentru ședința din 29 octombrie 2001 în fața Consiliului de la Õ . 26. Guvernul consideră că suma de 500 EUR este rezonabil în ceea ce privește primul reclamant; pe de altă parte, consideră că instanele nu sunt de acord cu realitatea cheltuielilor suportate pentru consultarea juridică, deoarece calitatea de comerciant al dreptului persoanei consultate nu este stabilită și, prin urmare, propune plata a 339,94 EUR celei de a doua reclamante 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru primul reclamant și suma de 339,94 EUR pentru cea de-a doua reclamantă și, respectiv, acordă aceste sume reclamanților. Interese moratorii 28. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA, ÎN L 6 alin. (1) din Convenție; precizează că constatarea încălcării art. 6 alin. (1) din Convenție oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul suferit de solicitanți afirmă că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, primului reclamant suma de 500 EUR (cinci cenți) și celei de a doua reclamante suma de 339,94 EUR (trei sute treizeci și nouă de euro și nouă de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 3 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Cabral Barreto Module Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

COURTY ET AUTRE c. FRANCE

(Requête n

o

15114/02)

ARRÊT

STRASBOURG

3 octobre 2006

DÉFINITIF

03/01/2007

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme

.

En l’affaire Courty et autre c. France,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

I.

Cabral Barreto,

président,

J.-P.

Costa,

R.

Türmen,

M.

Ugrekhelidze,

M

mes

A.

Mularoni,

E.

Fura-Sandström,

M.

D.

Popović,

juges,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 septembre 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

15114/02) dirigée contre la République française et dont quatre ressortissants de cet Etat, dont M. Roland Courty (le premier requérant) ainsi que l’Association Liberté Information Santé (la deuxième requérante), ont saisi la Cour le 25 mars 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

E. Belliard, directrice des Affaires juridiques du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 25 août 2005, la deuxième section a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention des premier et deuxième requérants du fait de la présence du commissaire du gouvernement au délibéré du Conseil d’Etat ainsi que le grief de la seconde requérante tiré de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-prise en compte de la note en délibéré par le Conseil d’Etat. Elle a, à cette date, déclaré la requête irrecevable pour le surplus. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le premier requérant, M. Roland Courty, est un ressortissant français, né en 1950, résidant à Buros. La deuxième requérante, l’Association Liberté Information Santé, est une association dont le siège est situé à Riom et dont le premier requérant, qui la représente, est membre.

5.

Une ordonnance n

o

2000-548 du président de la République du 15

juin 2000 modifia le code de la santé publique.

Roland Courty et l’Association Liberté Information Santé (ci-après dénommée la «

seconde requérante

»), contestèrent la légalité de l’ordonnance devant le Conseil d’Etat.

Une audience eut lieu le 29 octobre 2001.

6.

A la fin de cette audience, le commissaire du gouvernement se retira avec les autres membres de la juridiction dans la salle du délibéré.

7.

Le 30 octobre 2001, la seconde requérante adressa au greffe une note en délibéré exprimant son point de vue sur la teneur des conclusions du commissaire du gouvernement et insistant pour que la juridiction prenne en compte une analyse juridique réalisée par le directeur du département des codes Dalloz.

8.

Le Conseil d’Etat rendit un arrêt le 26 novembre 2001, par lequel il annula en partie l’article L. 3116-1 du code de la santé publique et rejeta les recours pour le surplus. Conformément à la pratique, seule la «

minute

» de l’arrêt, version expurgée des visas, fut envoyée aux requérants.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9.

La seconde requérante se plaint de la non-prise en compte de la note en délibéré présentée par elle et parvenue au greffe le lendemain de l’audience. Elle fait valoir que celle-ci n’a pas été visée dans l’arrêt rendu par le Conseil d’Etat, contrairement à la pratique. Elle invoque l’article 6 §

1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

10.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il explique que, conformément à la pratique, seule la minute fut envoyée à la seconde requérante et qu’elle pouvait, sur simple demande, obtenir une copie de la minute, que le Gouvernement produit. Il y est fait mention de la note en délibéré en question.

11.

La seconde requérante fait valoir que les articles R. 751-1 à 751-12 du code de justice administrative qui traitent de la notification d’une décision n’autorisent nullement la notification partielle et qu’elle ne pouvait par conséquent pas se douter qu’elle avait reçu une copie incomplète de l’arrêt rendu par le Conseil d’Etat. Elle estime que la juridiction qui estime opportun d’expurger

contra legem

la note en délibéré des termes de la décision rendue démontre un désintérêt total pour ce type de notes.

12.

La Cour relève que la minute, copie intégrale de l’arrêt rendu par le Conseil d’Etat, vise la note en délibéré déposée par la seconde requérante ce qui atteste qu’elle a été prise en compte par cette juridiction. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

13.

Se prévalant toujours de l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la présence du commissaire du Gouvernement au délibéré du Conseil d’Etat.

14.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

1.

Sur la recevabilité

15.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

2.

Sur le fond

16.

Le Gouvernement souligne que, dans l’arrêt

Kress (Kress c. France

[GC], n

o

39594/98, §§ 77 et suiv., CEDH 2001

‑

VI), la Cour a conclu à une violation de l’article 6 § 1 du fait de la «

participation

» du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement.

Il soutient que cet arrêt ne met en cause que la présence active du commissaire du gouvernement, sa «

présence passive

»

restant possible ; à cet égard, il souligne en particulier que le commissaire du gouvernement, qui est membre du Conseil d’Etat, n’a pas le rôle d’un «

ministère public

» mais celui d’un «

jurisconsulte

»

qui exprime son opinion personnelle devant la formation de jugement avant le délibéré.

Le Gouvernement indique également qu’en exécution de l’arrêt

Kress

, le Président de la section du contentieux du Conseil d’Etat a pris, le 23

novembre 2001, une instruction aux termes de laquelle le commissaire du gouvernement peut assister au délibéré mais ne peut intervenir dans celui-ci en prenant la parole, la seconde de ces instructions le qualifiant ainsi de «

témoin muet

».

17.

Les requérants estiment quant à eux qu’il n’existe aucun motif justifiant de réformer la jurisprudence

Kress

.

18.

La Cour rappelle que le grief tiré de la «

participation

» ou, indifféremment, de la «

présence

» du commissaire du gouvernement au délibéré de la formation de jugement du Conseil d’Etat a déjà été examiné par elle dans l’arrêt

Kress

(précité, §§ 77 et suiv.), ainsi que dans l’arrêt

Martinie

(

Martinie c. France

[GC], n

o

58675/00, §§ 53-55) à l’occasion duquel elle a précisé ce qui suit

(§§ 53-54)

:

«

(...) La Cour souligne en premier lieu que, si dans le dispositif (point 2) de l’arrêt

Kress

elle indique conclure à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de la «

participation

» du commissaire du gouvernement au délibéré

de la formation de jugement du Conseil d’Etat, il est fait usage dans la partie opérationnelle de l’arrêt tantôt de ce terme (paragraphes 80 et 87), tantôt de celui de «

présence » (titre 4 et paragraphes 82, 84 et 85), ou encore des termes «

assistance » ou «

assiste

» ou «

assister au délibéré » (paragraphes 77, 79, 81, 85 et 86). La lecture des faits de la cause, des arguments présentés par les parties et des motifs retenus par la Cour, ensemble avec le dispositif de l’arrêt, montre néanmoins clairement que l’arrêt

Kress

use de ces termes comme de synonymes, et qu’il condamne la seule présence du commissaire du gouvernement au délibéré, que celle-ci soit « active » ou «

passive ». Les paragraphes 84 et 85 par exemple, sont à cet égard particulièrement parlants

: examinant l’argument du Gouvernement selon lequel la «

présence

» du commissaire du gouvernement se justifie par le fait qu’ayant été le dernier à avoir vu et étudié le dossier, il serait à même pendant les délibérations de répondre à toute question qui lui serait éventuellement posée sur l’affaire, la Cour répond que l’avantage pour la formation de jugement de cette «

assistance

» purement technique est à mettre en balance avec l’intérêt supérieur du justiciable, qui doit avoir la garantie que le commissaire du gouvernement ne puisse pas, par sa «

présence

», exercer une certaine influence sur l’issue du délibéré, et constate que tel n’est pas le cas du système français.

Tel est au demeurant le sens que l’on doit donner à cet arrêt au vu de la jurisprudence de la Cour, celle-ci ayant condamné non seulement la participation, avec voix consultative, de l’avocat général au délibéré de la Cour de cassation belge (arrêts

Borgers

et

Vermeulen

précités) mais aussi la présence du procureur général adjoint au délibéré de la Cour suprême portugaise, quand bien même il n’y disposait d’aucune voix consultative ou autre (arrêt

Lobo Machado

précité) et la seule présence de l’avocat général au délibéré de la chambre criminelle de la Cour de cassation française (arrêt

Slimane-Kaïd

(n

o

2) précité) ; cette jurisprudence se fonde pour beaucoup sur la théorie des apparences et sur le fait que, comme le commissaire du gouvernement devant les juridictions administratives françaises, les avocats généraux et procureur général en question expriment publiquement leur point de vue sur l’affaire avant le délibéré.

(...) En l’espèce, la Cour ne voit aucun motif susceptible de la convaincre qu’il y a lieu de réformer sa jurisprudence

Kress

. (...)

»

19.

La Cour considère que la présente affaire ne présente pas d’éléments susceptibles de la distinguer des espèces

Kress

et

Martinie

.

20.

Partant, elle ne voit aucune raison de s’écarter de la jurisprudence précitée et conclut qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention sur ce point.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

22.

Les requérants réclament 13 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi (3

000 EUR pour le premier requérant et 10

000

EUR pour la seconde requérante).

23.

Le Gouvernement estime que ces sommes sont manifestement excessives et qu’un constat de violation vaudrait réparation du préjudice moral subi.

24.

La Cour estime que le dommage matériel et moral du requérant lié au grief tiré de la présence du commissaire du gouvernement au délibéré du Conseil d’Etat se trouve suffisamment réparé par le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention auquel elle parvient (voir, par exemple,

Martinie,

précité, § 59).

B.

Frais et dépens

25.

Les requérants, qui produisent des factures, demandent également 1

589,34 EUR pour les frais et dépens encourus se décomposant en, s’agissant du premier requérant, 500

EUR pour le transport et l’hébergement de Pau à Strasbourg et, s’agissant de la seconde requérante, 750

EUR de consultation juridique en vue du recours devant la Cour et 339,94

EUR pour le transport et l’hébergement du premier requérant de Pau à Paris pour l’audience du 29 octobre 2001 devant le Conseil d’Etat.

26.

Le Gouvernement estime que la somme de 500

EUR est raisonnable en ce qui concerne le premier requérant. Il estime en revanche que les requérants n’établissent pas la réalité des frais exposés pour la consultation juridique, la qualité de professionnel du droit de la personne consultée n’étant pas établie. En conséquence, il propose donc le versement de 339,94

EUR à la seconde requérante.

27.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 500

EUR pour le premier requérant et la somme de 339,94

EUR pour la seconde requérante et accorde ces sommes respectivement aux requérants.

C.

Intérêts moratoires

28.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de

l’article 6 § 1 (présence du commissaire du gouvernement au délibéré) et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

à ce titre ;

3.

Dit

que le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage subi par les requérants

;

4.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, au premier requérant la somme de 500 EUR (cinq cents euros) et à la seconde requérante la somme de 339,94

EUR (trois cent trente-neuf euros et quatre-vingt-quatorze centimes) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 octobre 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

I.

Cabral Barreto

Greffière

Président