ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Pe data de 17 octombrie 2007, petiționarul D.E., în calitate de persoană vătămată a adresat organelor de urmărire penală o plângere solicitând efectuarea de cercetări față de avocatul P.A.S., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat faptul că în dosarul nr. 13834/281/2007 al Judecătoriei Ploiești, la termenul din 6 septembrie 2007, avocatul ales, făptuitoarea din acest dosar, a renunțat, fără încuviințarea sa, la excepția prescripției dreptului părții adverse de a cere anularea unui certificat de moștenitor. Prin rezoluția nr. 554/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul P.A.S., reținându-se că avocatul nu poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul D.E. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., solicitând continuarea cercetărilor și tragerea la răspundere penală a făptuitoarei. Prin rezoluția nr. 1783/II/2/2007 din 28 decembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului, constatându-se că nu se impune infirmarea soluției procurorului. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul D.E.

și petiționara D.F.P., în calitate de procurator al primului, s-au adresat cu o plângere Curții de Apel Ploiești, solicitând desființarea rezoluției procurorului și trimiterea dosarului în vederea începerii urmăririi penale. Prin sentința penală nr. 23 din 15 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 80/42/2007 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea celor doi petiționari. Împotriva hotărârii sus-arătate au declarat recurs petiționarii, fără însă a-l motiva. Înalta Curte, verificând sentința atacată în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de petiționarul D.E. este nefondat, iar recursul declarat de petiționara D.F.P.

este tardiv, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cazul contestării rezoluției de netrimitere în judecată, prin formularea plângerii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia soluției în raport cu cercetările efectuate. Pentru a respinge plângerea și a menține rezoluția atacată, instanța de fond din prezenta cauză a constatat că, în mod corect, corespunzător probatoriului administrat, organul de urmărire penală a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, avocatul, potrivit Legii nr. 51/1995, neputând fi subiect activ al infracțiunii respective. Înalta Curte constată că temeiul soluției de neîncepere a urmăririi penale este susținut de materialul probator, a cărui concluzie logică incontestabilă o reprezintă.

Așa fiind, menținând rezoluția atacată ca urmare a plângerii formulate de petiționarul D.E. împotriva acesteia instanța de judecată a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nesupusă niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Conform prevederilor art. 385 3 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune astfel. Pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțate, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Stabilirea de către legiuitor a unui termen fix de recurs se justifică prin aceea că se asigură, pe de o parte, operativitatea în procesul penal, iar pe de altă parte, se asigură un control judecătoresc asupra hotărârilor înainte de a se trece la punerea lor în executare.

Titularul dreptului de recurs poate să promoveze calea de atac în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege. Nedeclararea recursului în acest termen duce la respingerea lui ca tardiv. În speța de față, petiționarei D.F.P., care nu a fost prezentă nici la dezbateri și nici la pronunțare, i s-a comunicat copia dispozitivului pe data de 25 februarie 2008, iar recursul a fost declarat pe data de 24 martie 2008, deci cu depășirea termenului prevăzut în textele de lege anterior invocate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta petiționară D.F.P., iar în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar D.E. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar D.E. împotriva sentinței penale nr. 23 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta petiționară D.F.P. împotriva sentinței penale nr. 23 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2008.