ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8127/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța sub nr. 298/2006 reclamantul G.A. a chemat în judecată primarul

municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanța.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a

adresat cu notificare pentru restituirea imobilului încă din anul 2001,

notificare care nu a fost soluționată, deși primarul a fost obligat să emită

decizie sau dispoziție în acest sens prin hotărâre judecătorească.

S-a mai arătat că imobilul a fost înstrăinat în baza

Legii nr. 112/1995, deși la acea dată imobilul era revendicat.

Prin mai multe cereri ulterioare, reclamantul și-a

precizat acțiunea în sensul că a solicitat și constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 28136 din 9 decembrie 1996 și nr. 28785

din 30 iunie 1997 și că înțelege să se judece cu Primarul municipiului

Constanța și Consiliul local Constanța, renunțând la acțiunea îndreptată împotriva

Ministerului Finanțelor Publice.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes

propriu numitul P.M., cerere respinsă ca inadmisibilă la termenul de judecată

din 17 octombrie 2006.

Prin sentința civilă nr. 1994 din 17 octombrie 2006

pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis excepția prescrierii dreptului la

acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect anularea contratului de

vânzare-cumpărare și a respins acest capăt de cerere ca prescris.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Consiliul local Constanța și primarul municipiului Constanța

pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea imobilului, invocată de

pârâți.

S-a luat act de renunțarea reclamantului la

soluționarea cererii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice.

Pe fondul cauzei acțiunea reclamantului a fost

respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

imobilul revendicat a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 28783/1997 și nr. 28136/1993, însă dreptul

reclamantului de a solicita anularea acestor contracte era prescris la data de

30 ianuarie 2006, astfel că nu se mai poate analiza respectarea Legii nr.

112/1995 la vânzarea imobilului, reclamantul neputând solicita decât

despăgubiri potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei

sentințe, susținând că în mod greșit a fost respins ca prescris dreptul de a

solicita constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare întrucât a

intrat târziu în posesia acestor acte și că, chiar dacă s-a reținut că

apartamentul a fost legal înstrăinat era beneficiar al prevederilor art. 23 din

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 150/C din 27 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul și s-a schimbat în

parte sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat

primarul municipiului Constanța să emită dispoziție motivată în termenul

prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de acordare în compensare a

altor bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilului în litigiu, în situația în care măsura compensării nu este posibilă

sau nu este acceptată de reclamant.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că

reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

revendicat, atât cu actul de proprietate, cât și cu sentința civilă nr. 79/2000

a Tribunalului Constanța prin care Municipiul Constanța și alți pârâți au fost

obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul compus din 135 mp

și construcție P+1 și sentința civilă nr. 4542/2001 a Judecătoriei Constanța

prin care s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de

vânzare-cumpărare, fiind persoană îndreptățită, dar bunul revendicat a fost

înstrăinat, astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 26 din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat

recurs reclamantul și pârâții Consiliul local Constanța și Primarul

municipiului Constanța.

Recurentul reclamant a invocat ca temei legal

prevederile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs acest recurent

susține, în esență, următoarele critici:

- instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au

interpretat și aplicat greșit prevederile referitoare la nulitatea actelor de

înstrăinare și la termenul de exercitare a acțiunii în constatarea nulității

contractelor, relevate prin intermediul dispozițiilor art. 14 din Legea nr.

112/1995, ale art. 9, art. 18 și art. 45 din Legea nr. 10/2001, instanțele

îndepărtându-se în mod considerabil de la scopul și caracterul reparator al

legii;

- instanța de apel a analizat atât motivele de

nelegalitate invocate cât și fondul pricinii într-o manieră lapidară, făcând

trimiteri la motivarea instanței de fond precum și la alte hotărâri

judecătorești fără a preciza legătura acestora cu obiectul cererii,

considerentele deciziei fiind de natură a motiva dispozitivul deciziei.

Recurenții-pârâți au invocat motivul de nelegalitate

prevăzut prin dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susținând că instanța

a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece nu a fost investită cu o cerere de

acordare de despăgubiri, care oricum nu se putea formula pentru prima dată în

apel.

Verificând legalitatea deciziei recurate și având în

vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile

declarate în cauză sunt fondate, în sensul și pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ.,

o hotărâre judecătorească trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței precum și cele pentru care s-a înlăturat cererile

părților.

Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a

hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului

arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea

exercita controlul judiciar.

În esență, decizia din apel a fost dată cu încălcarea

acestor dispoziții, motivarea acesteia generând concluzii contradictorii,

ireconciliabile chiar.

Astfel, se reține că prin sentința civilă nr. 79/2000

a Tribunalului Constanța reclamantului i s-a restituit, în deplină proprietate

și posesie, imobilul în litigiu, iar prin sentința civilă nr. 4245/2001 a

Judecătoriei Constanța, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 28785/1997 și nr. 28136/1996 încheiate între R.A.E.D.P.P.

Constanța și D.G., respectiv T.G.

O asemenea constatare ar duce implicit la concluzia că

imobilului în cauză nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001,

obiectul litigiului de față- regimul juridic al acestuia fiind stabilit pe

calea dreptului comun.

Instanța de apel însă conchide că, pe baza hotărârilor

anterioare menționate, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în

sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, și întrucât bunul revendicat a fost

înstrăinat, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că

instanța de apel nu a lămurit regimul juridic al imobilului în cauză, prin

aceasta neputându-se face o aplicare corectă a legii.

O asemenea cerință este cu atât mai imperativă în

materia Legii nr. 10/2001, care presupune situații specifice pentru diferite

cazuri în parte, cărora le sunt aplicabile anumite prevederi ale acestei legi.

De menționat că instanța de apel face trimitere la

alte hotărâri judecătorești, pronunțate în primă instanță, fără a preciza dacă

acestea ar deveni irevocabile în această formă, pentru a putea fi invocate cu

autoritate de lucru judecat.

O asemenea motivare contradictorie a deciziei nu

justifică hotărârea adoptată prin dispozitivul deciziei, fiind astfel incident

motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a admite

ambele recursuri și a casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei

pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care vor fi analizate și celelalte

motive de recurs ca susțineri de fond făcute de părțile în cauză, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ. și cu

observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul G.A.

precum și de pârâtul Municipiului Constanța prin Consiliul Local și primar

împotriva deciziei nr. 150/C din 27 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2007.