ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8127/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 298/2006 reclamantul G.A. a chemat în judecată primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanța. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a adresat cu notificare pentru restituirea imobilului încă din anul 2001, notificare care nu a fost soluționată, deși primarul a fost obligat să emită decizie sau dispoziție în acest sens prin hotărâre judecătorească. S-a mai arătat că imobilul a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, deși la acea dată imobilul era revendicat.

Prin mai multe cereri ulterioare, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 28136 din 9 decembrie 1996 și nr. 28785 din 30 iunie 1997 și că înțelege să se judece cu Primarul municipiului Constanța și Consiliul local Constanța, renunțând la acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul P.M., cerere respinsă ca inadmisibilă la termenul de judecată din 17 octombrie 2006. Prin sentința civilă nr. 1994 din 17 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect anularea contratului de vânzare-cumpărare și a respins acest capăt de cerere ca prescris.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul local Constanța și primarul municipiului Constanța pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea imobilului, invocată de pârâți. S-a luat act de renunțarea reclamantului la soluționarea cererii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul revendicat a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28783/1997 și nr. 28136/1993, însă dreptul reclamantului de a solicita anularea acestor contracte era prescris la data de 30 ianuarie 2006, astfel că nu se mai poate analiza respectarea Legii nr. 112/1995 la vânzarea imobilului, reclamantul neputând solicita decât despăgubiri potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că în mod greșit a fost respins ca prescris dreptul de a solicita constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare întrucât a intrat târziu în posesia acestor acte și că, chiar dacă s-a reținut că apartamentul a fost legal înstrăinat era beneficiar al prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 150/C din 27 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat primarul municipiului Constanța să emită dispoziție motivată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de acordare în compensare a altor bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului în litigiu, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, atât cu actul de proprietate, cât și cu sentința civilă nr. 79/2000 a Tribunalului Constanța prin care Municipiul Constanța și alți pârâți au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul compus din 135 mp și construcție P+1 și sentința civilă nr. 4542/2001 a Judecătoriei Constanța prin care s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, fiind persoană îndreptățită, dar bunul revendicat a fost înstrăinat, astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamantul și pârâții Consiliul local Constanța și Primarul municipiului Constanța.

Recurentul reclamant a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs acest recurent susține, în esență, următoarele critici: - instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au interpretat și aplicat greșit prevederile referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare și la termenul de exercitare a acțiunii în constatarea nulității contractelor, relevate prin intermediul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 112/1995, ale art. 9, art. 18 și art. 45 din Legea nr. 10/2001, instanțele îndepărtându-se în mod considerabil de la scopul și caracterul reparator al legii; - instanța de apel a analizat atât motivele de nelegalitate invocate cât și fondul pricinii într-o manieră lapidară, făcând trimiteri la motivarea instanței de fond precum și la alte hotărâri judecătorești fără a preciza legătura acestora cu obiectul cererii, considerentele deciziei fiind de natură a motiva dispozitivul deciziei.

Recurenții-pârâți au invocat motivul de nelegalitate prevăzut prin dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susținând că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece nu a fost investită cu o cerere de acordare de despăgubiri, care oricum nu se putea formula pentru prima dată în apel. Verificând legalitatea deciziei recurate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, în sensul și pentru considerentele ce succed. În conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-a înlăturat cererile părților.

Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita controlul judiciar. În esență, decizia din apel a fost dată cu încălcarea acestor dispoziții, motivarea acesteia generând concluzii contradictorii, ireconciliabile chiar. Astfel, se reține că prin sentința civilă nr. 79/2000 a Tribunalului Constanța reclamantului i s-a restituit, în deplină proprietate și posesie, imobilul în litigiu, iar prin sentința civilă nr. 4245/2001 a Judecătoriei Constanța, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 28785/1997 și nr. 28136/1996 încheiate între R.A.E.D.P.P.

Constanța și D.G., respectiv T.G. O asemenea constatare ar duce implicit la concluzia că imobilului în cauză nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, obiectul litigiului de față- regimul juridic al acestuia fiind stabilit pe calea dreptului comun. Instanța de apel însă conchide că, pe baza hotărârilor anterioare menționate, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, și întrucât bunul revendicat a fost înstrăinat, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a lămurit regimul juridic al imobilului în cauză, prin aceasta neputându-se face o aplicare corectă a legii.

O asemenea cerință este cu atât mai imperativă în materia Legii nr. 10/2001, care presupune situații specifice pentru diferite cazuri în parte, cărora le sunt aplicabile anumite prevederi ale acestei legi. De menționat că instanța de apel face trimitere la alte hotărâri judecătorești, pronunțate în primă instanță, fără a preciza dacă acestea ar deveni irevocabile în această formă, pentru a putea fi invocate cu autoritate de lucru judecat. O asemenea motivare contradictorie a deciziei nu justifică hotărârea adoptată prin dispozitivul deciziei, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a admite ambele recursuri și a casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care vor fi analizate și celelalte motive de recurs ca susțineri de fond făcute de părțile în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ. și cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul G.A. precum și de pârâtul Municipiului Constanța prin Consiliul Local și primar împotriva deciziei nr. 150/C din 27 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.