CAN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor n 11905/03, 11911/03 și 11915/03 prezentate de Halil CAN, Hanife KOCAO Mularoni, Jočienė, judecători, și domnul Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 martie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de reclamant ca răspuns, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, ale căror nume figurează în tabelul de mai sus, sunt resortisanți turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Y Prin decizia din 27 octombrie 1999, administrația departamentală din Sakarya ( În martie 2001, în dezacord cu privire la sumele indemnizațiilor stabilite de către administrație, reclamanții au introdus, pentru fiecare proprietate imobiliară, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate în fața tribunalului de mari instanțe din Sö Instanța le-a dat câștig de cauză și a condamnat administrația să le plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi simple la rata legală. În lipsa recursului în casare, hotărârile în cauză au devenit definitive la 11 octombrie 2001. Ulterior, la cererea reclamanților, oficiul de urmărire penală a datoriilor Sakarya notifia la administrarea ordinelor de plată, care au rămas incurabile. Potrivit reclamanților, la 11 aprilie 2003, în cadrul unei reuniuni organizate de administrație, responsabilii acesteia din urmă au solicitat părților interesate, în prezența avocaților lor, să renunțe la creanțele lor corespunzătoare sumelor datorate, însoțite de dobânzi restante, stabilite de instanță și, dacă este cazul, nu le-ar efectua nicio plată. Cu toate acestea, între martie 2003 și august 2004, părțile au semnat protocoale conform cărora administrația sa a angajat să plătească reclamanților sumele care au făcut obiectul somațiilor de plată menționate anterior, însoțite de dobânzi moratorii, de cheltuielile de avocatură și de procedură în fața instanței, precum și de funcționarea procedurilor de judecată pentru datorii. La rândul lor, reclamanții au acceptat aceste sume, precum și modalitățile de plată propuse și au renunțat la orice pretenție care ar putea rezulta din aceste cauze. Partea relevantă a protocoalelor menționate se poate citi astfel [...] [sau]reclamanților] recunosc prin prezentul protocol că sunt de acord cu plata sumelor care au făcut obiectul ordinelor de plată din oficiu pentru urmărirea datoriilor Sakaryei și stabilite de instanța de judecată de mari instanțe [din Söśütlü] ], împreună cu cheltuielile de procedură în fața instanței și a instanței de judecată pentru datorii, cheltuieli de avocat (...) și 40% din dobânzile moratorii până în prezent și pe care le-au retras de la orice altă pretenție împotriva administrației. Plățile au fost efectuate în cărți turcești (TRL) la data semnării fiecărui protocol în cauză. Informații mai detaliate sunt prezentate în tabelul următor Cerere Data hotărârii Data hotărârii definitive Data la care a fost pronunțată ordinul de plată Suma care trebuie plătită (TRL), împreună cu dobânzile moratorii Data semnării protocolului între părți și a plății sumei plătite în TRL reclamanților în conformitate cu Protocolul 11905/03 Halil CAN 15.6.2001 11.10.2001 3.10.2001 721 193 017 2.8.2004 983 352 935 11911/03 Hanife KOCAO (aruncat la 11.163.000.000 fiecare) 11915/03 Kamile ACAR Kaniye O Rec., 1997, Akac. Turcia , Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2682, Gaganuș și alții c. Turcia , nr 39335/95, 5 iunie 2001, Arabac 2004 din 9 iunie 1932 privind calea de executare și falimentul (Icra ve Iflas Kanunu ), bunurile aflate în proprietatea statului nu pot face obiectul unei sechestrări. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr 1, reclamanții se plâng de neexecutarea hotărârilor care au dobândit forță de lucru judecată și condamnând administrația să le plătească despăgubiri suplimentare de expropriere. Reclamanții consideră că situațiile în litigiu aduc atingere dreptului lor la respectarea bunurilor lor, garantat prin art. 1 din Protocolul nr 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 1 nu necesită despăgubiri integrale în toate cazurile de expropriere; el observă apoi că reclamanții au ajuns la un acord amiabil de plată cu administrația și au semnat protocoale în acest scop. Sumele indicate în aceste protocoale, plătite la datele semnării acestora, corespund sumelor solicitate de solicitanți în fața biroului de execuție. Prin urmare, guvernul invită Curtea să ia în considerare acordul astfel executat între părți și să declare cererile inadmisibile. Reclamanții au contestat faptul că au semnat aceste protocoale sub presiunea legislației care interzice confiscarea bunurilor publice. În opinia lor, procedura de executare forțată pe care au încheiat-o nu ar fi reușit deoarece, în temeiul articolului 82 alineatul (1) din Legea nr. 2004, bunurile care aparțin statului nu pot face obiectul unei sechestrări. Curtea constată că reclamanților, exproprieți de terenul lor, li s-au acordat indemnizații care le-au fost plătite la data la care au fost exproprieți și că, la cererea acestora, tribunalul de mari instanțe le-a acordat apoi indemnizații suplimentare cu caracter juridic de la data la care a fost expropriată. În conformitate cu protocoalele pe care le-a semnat cu reclamanții, administrația a plătit sumele în cauză la datele semnării acestora. Într-adevăr, protocoalele în cauză au condus, din partea reclamanților, la renunțarea la orice pretenție (a se vedea mai sus) în legătură cu procedura de executare a hotărârii. Prin urmare, pe plan intern, aceste acorduri au pus în mod indiscutabil capăt contestației referitoare la dreptul de proprietate. În opinia Curții, protocoalele executate în speță sunt manifestarea voinței explicite a reclamanților de a pune capăt procedurilor în litigiu. Acceptarea lor în ceea ce privește suma și modalitățile de plată a creanței lor a avut ca efect practic satisfacerea într-o mare măsură, dacă nu toate, a revendicărilor formulate de aceștia sub unghiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Guerrera și Fusco c. Italia 40601/98, 3 aprilie 2003, Folcheri c. Italia (dec.), n 61839/00, 3 iunie 2004, Ortiz Ortiz Ortiz și alții c. Spania (dec.), n 50146/99, 15 martie 2001, Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, CEDH 2002 Y Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se respingă acțiunile ca fiind vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească actele în cauză. Declară cererile inadmisibile. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte