ÎCCJ, Decizia nr. 21/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 242 din 24 martie

2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, pronunțată în dosarul nr. 56471/2205/2003, al secției

parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

S-a reținut că la data de 29 iulie 2004, petentul A.I. a

formulat plângere împotriva rezoluției menționate.

În motivarea plângerii, partea

vătămată A.I. a arătat că a formulat o plângere penală, la data de 29 ianuarie

2002, privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu de către

magistrații militari A.D., P.P., E.P. și T.M. de la Curtea Militară de Apel.

Petentul a susținut că magistrații

militari se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., constând în aceea că secția parchetelor militare i-a înaintat adresa nr.

56471/2205/2003 din 13 ianuarie 2004, pe care o consideră falsă și, ulterior

formulării unui memoriu adresat ministrului justiției, același organ i-a

comunicat o altă adresă, cu nr. 20199/1205/2004, prin care s-a precizat că se

menține punctul de vedere anterior.

În finalul plângerii, petentul a mai

susținut și că, în modul arătat, au fost încălcate dispozițiile art. 277 C.

proc. pen. și art. 21 din Constituția României.

Pentru a respinge plângerea cu care

a fost sesizată, instanța de fond a reținut că aceasta nu privește unul din

actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., ci o adresă,

respectiv adresa nr. 56471/2205/2003, primită de la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris și, totodată, fără a

invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.

La data de 28 iunie 2005, recurentul

a depus un memoriu conținând motivele căii de atac exercitate, reiterând

motivele plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen.

Prin decizia nr. 216 din 19

septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că, în cauză, petentul a sesizat secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva

unui act neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect instanța

sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă

nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

petentul a formulat o cerere de revizuire, susținând că situația de fapt

stabilită nu este corespunzătoare materialului probator administrat.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor art. 393

și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de

atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la

faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită

necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea

unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă,

concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care

judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cale judecătorească

pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac,

revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc.

pen., și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul

extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la pretinsa

nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau cu privire

la raționamente jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile

procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția

României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea

procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor

dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei

hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire

la dispozițiile art. 393 și 394 C. proc. pen. și a inadmisibilității

controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în

situația exprimării de către partea interesată, a simplei nemulțumiri a

acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării

generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în

dispozițiile legale menționate.

În cauză, revizuentul a formulat

cerere, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art.

393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conțină o

rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și

vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare

sau de încetare a procesului penal. Totodată, petentul nu a invocat motive

dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și nici nu a formulat critici

susceptibile fi încadrate în cazurile prevăzute de acest text.

Ca atare, excepția pusă în discuție

se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A.I., care va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea petentului A.I. privind revizuirea deciziei

nr. 216 din 19 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 175/2005, ca inadmisibilă.

Obligă revizuentul menționat să

plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.