ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 67/ F din 26 septembrie 2006, Curtea de Apel
Galați a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.S. împotriva
rezoluției de respingere nr. 523/ll/2/2006 din 17 iulie
2006, a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Galați.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că
petentul a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliție C.L. și
a agentului principal de poliție A.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de
cercetare abuzivă prev.de art. 266 alin. (2) C. pen., fals material
în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 C. pen.., fals
intelectual prevăzut de art. 289 C. pen., uz de fals prevăzut
de art. 291 C. pen.. și sustragerea sau distrugerea unor înscrisuri prevăzută
de art. 242 C. pen..
Petentul a susținut, în esență, că în cursul anului 2000, subcomisarul
de poliție C.L. ar fi distrus prima filă a unei declarații pe care petentul a
dat-o pe formular tipizat în dosar nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Adjud, filă pe care a rescris-o, antedatat-o și a modificat una din
învinuiri, determinându-l apoi prin amenințare să semneze declarația
falsificată și pe care intimatul a folosit-o ulterior pentru a produce
consecințe juridice.
De asemenea, petentul a arătat că în același dosar al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Adjud, agentul principal de poliție A.A. a întocmit nereal
procesul verbal de cercetare la fața locului din 16 noiembrie 2000, pe care l-a
atașat dosarului, consemnând că petentul a
culcat
la pământ 4 stâlpi, deși în planșa fotografică se văd doar doi stâlpi
înclinați.
După efectuarea cercetărilor, procurorul a dispus neînceperea urmăririi
penale față de cei doi lucrători de poliție, în temeiul dispozițiilor
art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,
prin rezoluția nr. 207/P/2005 din data de 24 februarie 2006.
Această rezoluție a fost atacată de petent, care a susținut că
rezoluția nu este motivată, dat fiind că procurorul care a instrumentat
plângerea penală nu a ținut cont de probele existente la dosar, și nu l-a citat
pe petent în calitate de parte vătămată.
Verificând actele premergătoare efectuate
în dosar, prim procurorul
Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Galați a reținut că la 16 noiembrie 2000, numitul G.C. a sesizat
organelor de poliție împrejurarea că vecinul său, N.S. i-a distrus 4 stâlpi de
susținere ai gardului ce urma să-l construiască între cele două proprietăți și
l-a lovit peste mâna stângă, producându-i leziuni.
La fața locului s-au prezentat agentul principal de poliție A.A. și
agentul P.Șt., care au întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului în
prezența unui martor asistent și a persoanei
care
a făcut sesizarea, proces verbal prin care agentul principal de poliție
A.A.
a dispus începerea urmăririi penale față de numitul
N.S. pentru infracțiunile de lovire, prevăzute și pedepsite
de dispozițiile art. 180
alin. (2) C. pen..
și distrugere, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 217 C.
pen..
La aceeași dată, subcomisarul de poliție C.L. i-a adus la cunoștință petentului
că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violare de
domiciliu, iar după audiere, petentului i s-au precizat din nou infracțiunile
pentru care este cercetat. Declarația din data de 16 noiembrie 2000 a
petentului este semnată de lucrătorul de poliție și de petent.
După terminarea cercetărilor, dosarul a fost înaintat Parchetului de
pe lângă Judecătoria Adjud, care, prin ordonanța nr.
655/P/2000 a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a petentului pentru
infracțiunea de distrugere și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de
lovire,
dosarul fiind înaintat instanței de
judecată competente pentru efectuarea
cercetărilor pentru această ultimă
infracțiune.
Prin rezoluția nr. 207/P/2005 din 24 februarie 2006 s-a reținut că
petentul nu a făcut dovada că subcomisarul de poliție C.L. ar fi distrus prima
filă de declarației date de petent, că i-a modificat conținutul și că l-ar fi
amenințat pe petent să semneze declarația falsă.
De altfel, chiar dacă petentul ar fi dat această declarație la data de
4 decembrie 2000, așa cum susține, aceasta ar fi
avut aceeași relevanță juridică,
dat fiind că se situează în timp după
începerea urmăririi penale.
Faptul că petentul arată că modalitatea în care i-a fost adusă la
cunoștință învinuirea nu este legală, îl îndreptățea pe acesta să formuleze
plângere în temeiul art. 275 C. proc. pen., cu consecința anulării actului
întocmit cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, situație care nu atrage
însă răspunderea penală a lucrătorului de poliție culpabil de încălcarea
normelor de procedură penală, actele sale fiind supuse controlului în
condițiile textului de lege mai sus invocat.
Dat fiind că agentul principal de poliție A.A. a întocmit procesul
verbal de cercetare la fața locului în prezența unui martor asistent, consemnând
împrejurări care se coroborează cu celelalte probe din dosar, exclude o
eventuală îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimat.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care însă nu
s-a prezentat pentru a o susține.
În motivarea soluției adoptate, prima instanță reține că, chiar dacă la
16 noiembrie 2000, subcomisarul de poliție C.L. i-a adus la cunoștință
petentului că este cercetat pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută
de art. 192 C. pen., ulterior petentul a fost cercetat pentru
comiterea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin.
(2) C. pen.. și pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a trimis
cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Adjud, petentul fiind ulterior
obligat la plata unei amenzi penale, ce a fost dispusă pentru săvârșirea
infracțiunii de lovire de către Judecătoria Făgăraș, soluție care nu reprezintă
consecința unor falsuri efectuate de lucrătorii de poliție, ci a vinovăției
petentului.
Nu există la dosar nici o probă din care să rezulte că intimatul
subcomisar de poliție ar fi distrus declarația inițială a petentului, că
ulterior ar fi întocmit o alta, modificându-i conținutul și obligându-l prin
amenințare pe petent să o semneze.
Instanța reține că în nici un caz nu are relevanță faptul că petentul
ar fi dat declarație la 16. noiembrie 2000 sau la 4 decembrie 2000, pentru că
aceasta nu a servit la condamnarea petentului pentru infracțiunea de lovire prevăzută de dispozițiile art. 180 alin.
(2) C. pen.
Cu privire la agentul principal A.A., actele premergătoare efectuate de
acesta au fost supuse controlului procurorului care a supravegheat urmărirea
penală, care nu a constatat nici o încălcare a normelor de procedură și, mai
mult, dacă ar fi constatat aceste neregularități, petentul nu ar fi trebuit să
aibă o atitudine pasivă, ci să formuleze plângere în baza dispozițiilor
art. 275 C. proc. pen.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, invocând în scris că nu i s-a comunicat sentința
motivată și nici citația pe parcursul desfășurării procesului în primă
instanță, astfel că nu a avut cunoștință de termenele acordate în cauză.
În fața instanței de recurs, petentul nu s-a prezentat pentru a-și
susține motivele invocate, înaintând doar, prin fax, memorii și diferite acte
medicale.
Examinând hotărârea în raport de criticile invocate de recurent, ca și
sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele
ce se vor expune în continuare:
Sub aspect procedural, este de constatat
că procedura de citare în
legătură cu petentul s-a
realizat prin afișare, iar la dosar există dovada comunicării hotărârii
pronunțate în primă instanță.
De altfel, și în fața instanței de recurs, procedura de citare s-a
realizat în același mod, dar memoriile adresate instanței de recurs la două
dintre termenele acordate atestă că petentul a avut cunoștință de judecarea
recursului, însă a lipsit de fiecare dată.
Sub aspectul legalității și temeinicie atacate, Înalta Curte constată
că în mod justificat, prin hotărârea pronunțată,
prima instanță a confirmat
rezoluția procurorului de neîncepere a
urmăririi penale față de intimați, din conținutul actelor premergătoare
efectuate în cauză rezultând fără echivoc că subcomisarul C.L. și agentul
principal de poliție A.A. din cadrul Inspectoratului de Poliție Vrancea nu au
săvârșit nici o faptă penală cu prilejul efectuării cercetărilor în dosarul
nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Adjud privindu-l pe
petent.
Condamnarea petiționarului este consecința săvârșirii infracțiunii prev.de
art. 180 alin. (2) C. pen., și nu a vreunei activități nelegale îndeplinite de
intimați.
Nu există nici o probă că subcomisarul de poliție C.L. ar fi sustras și
distrus vreo filă a declarației date de petent în dosarul nr. 655/P/2000 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud și nici în legătură cu vreo
amenințare exercitată asupra petentului sau promisiuni făcute acestuia pentru
a-l determina să semneze o declarație falsificată.
De asemenea, actele premergătoare relevă că agentul de poliție A.A. a
întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 16. noiembrie
2000 în prezența unui alt lucrător de poliție, a persoanei care sesizase
faptele și a unui martor asistent, care au semnat procesul verbal fără
obiectiuni. Procesul verbal întocmit nu conține date nereale.
În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este
temeinică și legală, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va
respinge recursul
petentului ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.S. împotriva
sentinței penale nr. 67 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția
penală.
Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei
cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2007.