ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2007

HOTĂRÂRE
06.03.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 67/ F din 26 septembrie 2006, Curtea de Apel

Galați a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.S. împotriva

rezoluției de respingere nr. 523/ll/2/2006 din 17 iulie

2006, a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că

petentul a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliție C.L. și

a agentului principal de poliție A.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de

cercetare abuzivă prev.de art. 266 alin. (2) C. pen., fals material

în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 C. pen.., fals

intelectual prevăzut de art. 289 C. pen., uz de fals prevăzut

de art. 291 C. pen.. și sustragerea sau distrugerea unor înscrisuri prevăzută

de art. 242 C. pen..

Petentul a susținut, în esență, că în cursul anului 2000, subcomisarul

de poliție C.L. ar fi distrus prima filă a unei declarații pe care petentul a

dat-o pe formular tipizat în dosar nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Adjud, filă pe care a rescris-o, antedatat-o și a modificat una din

învinuiri, determinându-l apoi prin amenințare să semneze declarația

falsificată și pe care intimatul a folosit-o ulterior pentru a produce

consecințe juridice.

De asemenea, petentul a arătat că în același dosar al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Adjud, agentul principal de poliție A.A. a întocmit nereal

procesul verbal de cercetare la fața locului din 16 noiembrie 2000, pe care l-a

atașat dosarului, consemnând că petentul a

culcat

la pământ 4 stâlpi, deși în planșa fotografică se văd doar doi stâlpi

înclinați.

După efectuarea cercetărilor, procurorul a dispus neînceperea urmăririi

penale față de cei doi lucrători de poliție, în temeiul dispozițiilor

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

prin rezoluția nr. 207/P/2005 din data de 24 februarie 2006.

Această rezoluție a fost atacată de petent, care a susținut că

rezoluția nu este motivată, dat fiind că procurorul care a instrumentat

plângerea penală nu a ținut cont de probele existente la dosar, și nu l-a citat

pe petent în calitate de parte vătămată.

Verificând actele premergătoare efectuate

în dosar, prim procurorul

Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Galați a reținut că la 16 noiembrie 2000, numitul G.C. a sesizat

organelor de poliție împrejurarea că vecinul său, N.S. i-a distrus 4 stâlpi de

susținere ai gardului ce urma să-l construiască între cele două proprietăți și

l-a lovit peste mâna stângă, producându-i leziuni.

La fața locului s-au prezentat agentul principal de poliție A.A. și

agentul P.Șt., care au întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului în

prezența unui martor asistent și a persoanei

care

a făcut sesizarea, proces verbal prin care agentul principal de poliție

A.A.

a dispus începerea urmăririi penale față de numitul

N.S. pentru infracțiunile de lovire, prevăzute și pedepsite

de dispozițiile art. 180

alin. (2) C. pen..

și distrugere, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 217 C.

pen..

La aceeași dată, subcomisarul de poliție C.L. i-a adus la cunoștință petentului

că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violare de

domiciliu, iar după audiere, petentului i s-au precizat din nou infracțiunile

pentru care este cercetat. Declarația din data de 16 noiembrie 2000 a

petentului este semnată de lucrătorul de poliție și de petent.

După terminarea cercetărilor, dosarul a fost înaintat Parchetului de

pe lângă Judecătoria Adjud, care, prin ordonanța nr.

655/P/2000 a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a petentului pentru

infracțiunea de distrugere și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de

lovire,

dosarul fiind înaintat instanței de

judecată competente pentru efectuarea

cercetărilor pentru această ultimă

infracțiune.

Prin rezoluția nr. 207/P/2005 din 24 februarie 2006 s-a reținut că

petentul nu a făcut dovada că subcomisarul de poliție C.L. ar fi distrus prima

filă de declarației date de petent, că i-a modificat conținutul și că l-ar fi

amenințat pe petent să semneze declarația falsă.

De altfel, chiar dacă petentul ar fi dat această declarație la data de

4 decembrie 2000, așa cum susține, aceasta ar fi

avut aceeași relevanță juridică,

dat fiind că se situează în timp după

începerea urmăririi penale.

Faptul că petentul arată că modalitatea în care i-a fost adusă la

cunoștință învinuirea nu este legală, îl îndreptățea pe acesta să formuleze

plângere în temeiul art. 275 C. proc. pen., cu consecința anulării actului

întocmit cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, situație care nu atrage

însă răspunderea penală a lucrătorului de poliție culpabil de încălcarea

normelor de procedură penală, actele sale fiind supuse controlului în

condițiile textului de lege mai sus invocat.

Dat fiind că agentul principal de poliție A.A. a întocmit procesul

verbal de cercetare la fața locului în prezența unui martor asistent, consemnând

împrejurări care se coroborează cu celelalte probe din dosar, exclude o

eventuală îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimat.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care însă nu

s-a prezentat pentru a o susține.

În motivarea soluției adoptate, prima instanță reține că, chiar dacă la

16 noiembrie 2000, subcomisarul de poliție C.L. i-a adus la cunoștință

petentului că este cercetat pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută

de art. 192 C. pen., ulterior petentul a fost cercetat pentru

comiterea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen.. și pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a trimis

cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Adjud, petentul fiind ulterior

obligat la plata unei amenzi penale, ce a fost dispusă pentru săvârșirea

infracțiunii de lovire de către Judecătoria Făgăraș, soluție care nu reprezintă

consecința unor falsuri efectuate de lucrătorii de poliție, ci a vinovăției

petentului.

Nu există la dosar nici o probă din care să rezulte că intimatul

subcomisar de poliție ar fi distrus declarația inițială a petentului, că

ulterior ar fi întocmit o alta, modificându-i conținutul și obligându-l prin

amenințare pe petent să o semneze.

Instanța reține că în nici un caz nu are relevanță faptul că petentul

ar fi dat declarație la 16. noiembrie 2000 sau la 4 decembrie 2000, pentru că

aceasta nu a servit la condamnarea petentului pentru infracțiunea de lovire prevăzută de dispozițiile art. 180 alin.

(2) C. pen.

Cu privire la agentul principal A.A., actele premergătoare efectuate de

acesta au fost supuse controlului procurorului care a supravegheat urmărirea

penală, care nu a constatat nici o încălcare a normelor de procedură și, mai

mult, dacă ar fi constatat aceste neregularități, petentul nu ar fi trebuit să

aibă o atitudine pasivă, ci să formuleze plângere în baza dispozițiilor

art. 275 C. proc. pen.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în scris că nu i s-a comunicat sentința

motivată și nici citația pe parcursul desfășurării procesului în primă

instanță, astfel că nu a avut cunoștință de termenele acordate în cauză.

În fața instanței de recurs, petentul nu s-a prezentat pentru a-și

susține motivele invocate, înaintând doar, prin fax, memorii și diferite acte

medicale.

Examinând hotărârea în raport de criticile invocate de recurent, ca și

sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele

ce se vor expune în continuare:

Sub aspect procedural, este de constatat

că procedura de citare în

legătură cu petentul s-a

realizat prin afișare, iar la dosar există dovada comunicării hotărârii

pronunțate în primă instanță.

De altfel, și în fața instanței de recurs, procedura de citare s-a

realizat în același mod, dar memoriile adresate instanței de recurs la două

dintre termenele acordate atestă că petentul a avut cunoștință de judecarea

recursului, însă a lipsit de fiecare dată.

Sub aspectul legalității și temeinicie atacate, Înalta Curte constată

că în mod justificat, prin hotărârea pronunțată,

prima instanță a confirmat

rezoluția procurorului de neîncepere a

urmăririi penale față de intimați, din conținutul actelor premergătoare

efectuate în cauză rezultând fără echivoc că subcomisarul C.L. și agentul

principal de poliție A.A. din cadrul Inspectoratului de Poliție Vrancea nu au

săvârșit nici o faptă penală cu prilejul efectuării cercetărilor în dosarul

nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Adjud privindu-l pe

petent.

Condamnarea petiționarului este consecința săvârșirii infracțiunii prev.de

art. 180 alin. (2) C. pen., și nu a vreunei activități nelegale îndeplinite de

intimați.

Nu există nici o probă că subcomisarul de poliție C.L. ar fi sustras și

distrus vreo filă a declarației date de petent în dosarul nr. 655/P/2000 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud și nici în legătură cu vreo

amenințare exercitată asupra petentului sau promisiuni făcute acestuia pentru

a-l determina să semneze o declarație falsificată.

De asemenea, actele premergătoare relevă că agentul de poliție A.A. a

întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 16. noiembrie

2000 în prezența unui alt lucrător de poliție, a persoanei care sesizase

faptele și a unui martor asistent, care au semnat procesul verbal fără

obiectiuni. Procesul verbal întocmit nu conține date nereale.

În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este

temeinică și legală, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge recursul

petentului ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.S. împotriva

sentinței penale nr. 67 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei

cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1814/2009
emis rezoluțiile nr. 6383/P/2006 din data de 08 ianuarie 2007 și nr. 6755/2006 din 08 ianuarie 2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, a dispus conexarea Dosarului nr. 1714/P/2005 la Dosarul nr. 6028/P/2004 al Parchetului de pe
ÎCCJ 2008-03-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2008
onara a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 777/ll/2/2007 din 9 iulie 2007. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționara a fo
ÎCCJ 2008-03-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 806/2008
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 84/PI/2007 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în temeiul art. 27
ÎCCJ 2005-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99 din 19 noiembrie 2004, Curtea de Apel Galați, a respins, ca nefondată, plângerea petentului P.V., împotriva rezoluției de neîncepere
ÎCCJ 2006-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6891/2006
C.S. nu i-a adus la cunoștință că avea calitatea de învinuit în dosarul menționat, că avea dreptul să-și angajeze un avocat, că nu i s-a adus la cunoștință învinuirea și că nu i-a prezentat materialul de urmărire penală așa cum prevăd dispo
Sursă