ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5049/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10 noiembrie 2006 reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, anularea dispoziției nr. 1476 din 13 octombrie 2006 emisă de pârât. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Slobozia Mândră, județul Teleorman, imobil în care funcționează postul de poliție comunal. Această notificare a fost soluționată prin dispoziția nr. 197 din 28 aprilie 2004 în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, acordându-se măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de 414.130.188 lei (vechi), dispoziție care nu a fost contestată, astfel că acest act a intrat în circuitul civil și a produs efecte.

În continuare reclamanta a susținut că dispoziția nr. 1476 din 13 octombrie 2006 este lipsită de obiect, câtă vreme dispoziția anterioară nu a fost contestată, iar dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu pot fi invocate întrucât nu legea retroactivează. Prin sentința civilă nr. 276 din 15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 38 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 197/2004, pentru evaluarea despăgubirilor bănești urma să se constituie o comisie interministerială, modalitățile, cuantumul și procedura de acordare a acestora urmând să fie stabilite printr-o lege specială, conform art. 40 din același act normativ.

Această lege specială este Legea nr. 247/2005, iar decizia respectivă nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice până la momentul în care a fost analizată de Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților, revocarea acestei decizii prin dispoziția de restituire în natură nr. 1476 din 13 octombrie 2006 fiind legală. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, pe care o consideră nelegală, susținând că decizia nr. 197/2004 a rămas definitivă prin necontestare, existând și un acord al părților în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, astfel încât aceasta a intrat în circuitul civil, nefiind posibilă desființarea actului respectiv, iar Legea nr. 247/2005 nu poate retroactiva.

Prin decizia civilă nr. 747 A din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că reținerea primei instanțe în sensul că decizia nr. 197 din 28 aprilie 2004 nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte până la momentul analizării de către Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților este corectă, deoarece dispoziția, deși definitivă, nu era și executorie la data pronunțării pentru că încasarea concretă a sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri era condiționată de apariția unui act normativ special, iar această lege a fost adoptată în anul 2005, respectiv prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu care vizează „regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

Prin dispozițiile art. 16 alin. (4) din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut obligația de verificare a legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului preluat de către stat, deci necesitatea examinării din nou a acestei posibilități, astfel încât nu se poate pune problema inaplicabilității sau retroactivității Legii nr. 247/2005 față de momentul emiterii deciziei. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând modificarea acesteia în sensul anulării dispoziției de restituire în natură nr. 1476 din 12 octombrie 2006 și menținerea dispoziției nr. 197 din 28 aprilie 2004 prin care i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că dispoziția nr. 197/2004 este definitivă și legală, fiind emisă în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii acesteia și nici o lege civilă nu este retroactivă conform art. 1 C. civ. Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 care a apărut la 1 an și 3 luni de la emiterea dispoziției nr. 197 din 28 aprilie 2004 nu poate fi invocată, se arată în continuare în motivele de recurs, la data apariției ei situația imobilului era rezolvată, neintrând sub incidența acesteia. Deși recurenta nu a indicat temeiul de drept al recursului, se constată că dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Intimatul-pârât în cauză a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. Prin notificarea înregistrată sub nr. 3143 din 5 noiembrie 2001 reclamanta în cauză a solicitat restituirea în natură a imobilului, teren și construcție, situat în comuna Slobozia Mândră, județul Teleorman, imobil în care funcționa Postul de Poliție al comunei. În soluționarea acestei notificări s-a emis dispoziția nr. 197 din 28 aprilie 2004 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 414.130.188 lei (ROL), reținându-se că imobilul în cauză era necesar Ministerului Internelor și Reformei Administrative în vederea continuării activității de interes public.

La data de 20 februarie 2006 dosarul aferent notificării a fost transmis Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care a dispus restituirea acestuia către intimată cu recomandarea de reanalizare a notificării potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acest articol a fost modificat și completat prin Legea nr. 247/2005. Prin dispoziția nr. 1476 din 13 octombrie 2006 intimatul a dispus restituirea în natură a imobilului aflat în administrarea sa, cu respectarea afectațiunii bunului, respectiv de post de poliție pentru o perioadă de până la trei ani, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Această dispoziție este dată cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Astfel, prin art. 1 al Legii nr. 10/2001, atât în forma inițială cât și urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, s-a instituit norma referitoare la prevalența restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidența acestui act normativ. În realizarea acestei norme care reprezintă de fapt și scopul legii, prin art. 16 alin. (4) din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a prevăzut obligația de verificare a legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, atribuție dată în sarcina Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ca atare, legiuitorul însuși a prevăzut necesitatea reexaminării posibilității de restituire în natură a imobilului, indiferent de existența unei soluții de respingere a cererii de restituire în natură și de acordare a despăgubirilor bănești, astfel că nu se pune problema inaplicabilității sau retroactivității Legii nr. 247/2005, cum susține recurenta. Instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale aplicabile, menționate anterior, astfel că urmează a se respinge recursul declarat împotriva acestei decizii în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 757 A din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2008.