ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2161/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 13 decembrie 2006, B.A. a chemat în

judecată M.M.S.S.F., solicitând obligarea acestei autorități publice să-i

plătească sumele de bani ce reprezintă prima de concediu pe anii 2003, 2004 și

2005, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la

care se adaugă daunele interese aferente conform art. 161 alin. (4) C. muncii,

cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la 3 august 2000 a fost numit în funcția publică de consilier clasa I, gradul profesional superior în cadrul D.L.M. a M.M.S.S.F.

Din data de 1 mai 2005,

raportul său de serviciu a încetat prin pensionare pentru limită de vârstă,

conform prevederilor Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale.

A precizat că deși potrivit art.

34 alin. (2) din Statutul funcționarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999,

cu modificările ulterioare, este îndreptățit să primească, pe lângă

îndemnizația de concediu, o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, aceasta nu

i-a fost acordată de pârâtă, de la momentul numirii în funcție și până la

încetarea raportului de serviciu.

În opinia reclamantului,

este neconstituțională măsura de suspendare a unor drepturi ale funcționarilor publici,

dispusă prin legile bugetare din anii 2003 – 2005 și disproporționată în raport

cu situația care a determinat-o.

Prin sentința civilă nr. 72

din 10 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut, în

esență, că normele legale de suspendare a acordării primei de vacanță contravin

prevederilor art. 41, 53 și 15 alin. (2) din Constituția României revizuită,

deoarece măsura de suspendare a plății acelei prime nu este proporțională cu

situația care a determinat-o și de asemenea, ele s-au aplicat cu efect

retroactiv, negând practic, dreptul câștigat de funcționarii publici anterior,

prin dispozițiile Legii nr. 188/1999.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul M.M.S.S.F.

Recurentul a susținut că în

mod greșit prima Instanță a admis acțiunea, deoarece acordarea primei de

vacanță funcționarilor publici a fost suspendată în perioada 2003 - 2005 pe

baza legilor bugetare care s-au succedat. Legile respective au fost adoptate și

promulgate în condițiile prevăzute de Constituție, astfel încât aplicarea lor

nu putea fi evitată nici în cazul reclamantului B.A.

Critica este neîntemeiată.

Așa cum corect s-a reținut

în sentință, reclamantul B.A. a îndeplinit cu începere de la data de 3 august

2000 și până la 1 mai 2005, funcția publică de consilier clasa I, gradul

profesional superior în cadrul D.L.M. din M.M.S.S.F.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, în forma

republicată, cu modificările ulterioare, el avea dreptul, pe lângă îndemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu, care se impozitează separat.

Este adevărat că prin legi

bugetare succesive, acordarea acestei prime de vacanță a fost suspendată, dar

normele legale de suspendare nu trebuie să contravină unor reglementări

constituționale care se referă la posibilitatea restrângerii exercițiului unor

drepturi sau al unor libertăți.

Apreciind în mod judicios ca

prin dispozițiile conținute în legile bugetare invocate de pârât a fost

restrâns exercițiul unui drept legitim al funcționarilor publici și că această

măsură nu este proporțională cu situația care a determinat-o, în sensul

dispozițiilor art. 53 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României,

revizuită, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, Curtea de Apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Față de considerentele

expuse și având în vedere inexistența unor motive de casare, de ordine publică,

care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu,

urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M.S.S.F. împotriva sentinței civile nr. 72 din 10 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2007.