ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 445/2008

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ș.C. împotriva rezoluției din 8 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 103/P/2007. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Petentul Ș.C. a formulat plângere împotriva rezoluției din 8 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 103/P/2007, privind pe intimații B.I., F.Ș., F.M., avocat în cadrul Baroului Sibiu și M.V., executor judecătoresc cu sediul biroului execuțional în Sibiu.

Petentul a reclamat faptul că făptuitorii B.I. și F.Ș. au formulat cu rea-credință plângerea penală care a format obiectul dosarului penal nr. 737/2003 al Judecătoriei Sibiu, în care persoana vătămată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., prin sentința penală nr. 1247 din 7 noiembrie 2003, utilizând în dovedirea afirmațiilor lor proba cu martori mincinoși. Avocatul F.M. a înlocuit plângerea penală formulată de către B.I. și F.Ș., cu o altă plângere, care nu este reală. Executorul judecătoresc, prin punerea în executare a dispozitivului sentinței penale nr. 1247 din 7 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, sub aspectul despăgubirilor civile, în conținutul somației nr. 52004 a consemnat o sumă mai mare decât cea stabilită de către instanța de judecată.

Parchetul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 259, 242, 246, 248, respectiv 271 C. pen., pentru următoarele motive: Prin sentința nr. 1247 din 7 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, pronunțată în dosarul nr. 737/2003, rămasă definitivă, s-a stabilit vinovăția persoanei vătămate din prezenta cauză, raportat la faptele care i-au fost imputate prin plângerea penală formulată de către B.I. și F.Ș. Față de numitul G.D., persoana vătămată din prezenta cauză a formulat plângere penală, care a format obiectul dosarului nr. 106/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluția intrând în autoritate de lucru judecat, ca efect al deciziei penale nr. 146 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Sibiu.

Reținerea vinovăției persoanei vătămată din prezenta cauză, raportat la faptele care i-au fost imputate de către cei doi făptuitori, reprezintă o stare confirmată judiciar, prin hotărâre a instanțelor, acțiunea în revizuire, formulată de către Ș.C., fiind respinsă prin sentința penală nr. 1461 din 19 decembrie 2006 a Judecătoriei Sibiu, intrată în autoritatea lucrului judecat prin decizia nr. 176 din 14 mai 2007 a Tribunalului Sibiu. Raportat la faptele imputate avocatului F.M.: Avocatul a reprezentat interesele procesuale ale numiților B.I. și F.Ș., comportamentul procesual al acesteia nefiind contestat de către cei doi. Fapta imputată, dacă ar fi fost reală, ar fi lezat eventual, drepturile și interesele procesuale ale sus-numiților și nu ale persoanei vătămate din prezenta cauză, față de care, raportat la momentul procesual invocat, actul avocatului nu a produs consecințe juridice în mod direct și nemijlocit.

Beneficiarii asistenței juridice acordate de către avocat, prin atitudinea lor față de comportamentul acestuia în proces, confirmă actele, ceea ce conduce la concluzia că acestea au reprezentat poziția lor procesuală, în limitele și cu respectarea mandatului pe care aceștia l-au acordat prin încheierea contractului de asistență juridică. Raportat la faptele imputate executorului judecătoresc: Executorul judecătoresc M.V. a procedat la punerea în executare a dispozitivului deciziei penale nr. 22/2004 a Tribunalului Sibiu, la solicitarea doar a numitului B.I., F.Ș. nesolicitând executarea silită prin intermediul biroului execuțional M.V. Dacă executarea excede dispozitivului hotărârii judecătorești, persoana supusă executării silite are posibilitatea, recunoscută legal, de a formula o contestație la executare, în cauză neexistând elemente care să conducă la concluzia că, prin punerea în executare a hotărârii judecătorești, M.V.

a acționat cu rea-credință și a cauzat, prin aceasta, o vătămare a intereselor sau drepturilor legitime ale persoanei vătămate din prezenta cauză. În derularea procedurii executării silite, executorul judecătoresc a respectat normele juridice cărora această procedură le este subsumată. Ca atare, prin rezoluția din 8 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 103/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimați, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259, 242, 246, 248, respectiv 271 C. pen. Prin rezoluția din 25 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 511/II/2/2007, în temeiul art. 278 C. proc.

pen., s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 103/P/2007, ca nefondată. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângere, precum și din oficiu, Curtea de apel a constatat că plângerea petentului Ș.C. nu este întemeiată. Câtă vreme printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, s-a dispus condamnarea petentului pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, în mod justificat a reținut parchetul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, imputată intimaților B.I. și F.Ș. Probele administrate în cauză au evidențiat că susținerile petentului Ș.C. sunt neîntemeiate și în ce privește faptele imputate intimaților F.M.

și M.V. Nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că intimata F.M. ar fi acționat în vreun fel în sensul lezării intereselor petentului. Nici în privința intimatului M.V. nu s-a dovedit că ar fi acționat cu rea credință, petentul având posibilitatea conferită de lege să conteste, pe calea contestației la executare, dispoziția privind executarea silită luată de executor. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul Ș.C. Prin motivele de recurs formulate în scris și susținute și oral, petentul a criticat, practic, hotărârea instanței prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie împotriva intimaților F.Ș. și B.I. (sentința penală nr. 1247/2003 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 22 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Sibiu), intimați care în cauza respectivă au fost asistați de avocat F.M., intimată și ca în prezentul dosar.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentința Curții de Apel Alba Iulia fiind legală și temeinică. Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale, care rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc. pen., constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ) Intervenția oricărui caz dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc.

pen., cu excepția amintită, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, determină neînceperea urmăririi penale. Revenind la cauză, Înalta Curte constată că întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni pe care petentul le-a indicat în plângerea sa, prima instanță, corect a dispus respingerea plângerii formulată de recurent împotriva rezoluției procurorului de neurmărire penală. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile pronunțate în cauzele aflate pe rolul instanțelor din Sibiu, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale faptelor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

Se observă că prin plângerea formulată, petentul tinde să obțină o reformare a unei hotărâri definitive, intrată în puterea lucrului judecat, și întoarcerea executării dispozițiilor civile din acea hotărâre. Împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, legea prevede posibilitatea exercitării unor căi ordinare și extraordinare de atac, căi de atac pe care petiționarul le-a exercitat. Întrucât recurentul a epuizat aceste căi de atac încearcă după cum s-a mai menționat pe calea plângerii penale, să obțină instituirea unor căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. În consecință, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă iar intimații au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, recursul declarat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.C. împotriva sentinței penale nr. 100 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2008.