ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 186 din 14

februarie 2007, Tribunalul Călărași a admis acțiunea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâta I.D., dispunând

restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație în Italia, pentru o

perioadă de 6 luni calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Instanța a reținut că pârâta a fost

returnată din Italia pentru nerespectarea condițiilor legale de ședere pe

teritoriul acelui stat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 lit.

a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 pentru adoptarea măsurii solicitate de

reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauza privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă

nr. 184/A din 10 iulie 2007, a admis apelul declarat de pârâta I.D. și a

schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de apel a reținut, în esență, că în materia dreptului la liberă

circulație, între norma internă, Legea nr. 148/2005 și norma comunitară, art.

18 din Tratatul de Înființare a Comunității Europene publicat în Jurnalul

Oficial C 325 din 24 decembrie 2002, există conflict, în sensul că Tratatul

C.E. permite introducerea de restrângeri ale acestui drept doar pentru motive

de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, neputându-se susține

că noțiunea de „ședere ilegală pe teritoriul unui stat” și care duce la

returnarea persoanei în baza acordului de readmisie, ar putea fi asimilat unuia

dintre cele trei motive menționate.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca

fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ..

În dezvoltarea cazului de modificare

indicat, recurenta susține că și în condițiile existenței principiilor

priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, măsura

reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ ce

îndeplinește calitățile necesare reținute de Curtea Europeană pentru aplicarea

măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație, nu are caracter

temporar, fiind aplicabilă și după aderarea României la Uniunea Europeană și că

se aplică în cazul returnării dintr-un stat în baza unui acord de readmisie

încheiat de România cu acel stat.

Se mai susține că apelanta-pârâtă a

fost returnată din Italia la data de 7 decembrie 2006, fapt recunoscut de

aceasta prin declarația întocmită la data intrării în țară și că doar acel stat

membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de returnare, prin ea însăși,

demonstrează că s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente care vor suplini parțial motivarea hotărârii atacate:

Este corectă argumentarea instanței

anterioare, în sensul existenței neconcordanței, conflictului parțial între

norma internă care permite îngrădirea dreptului fundamental la liberă

circulație pentru simpla returnare a cetățeanului român din statul cu privire

la care se solicită a fi adoptată măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, independent de motivul pentru care a fost returnat și norma

comunitară ce stabilește doar trei cazuri în care acest drept poate di

restricționat (afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății

publice).

Particularitățile cazului dedus

judecății justifică în mod suplimentar soluția respingerii cererii de chemare

în judecată, în condițiile în care legalitatea măsurii de returnare a pârâtei

I.D. a fost cenzurată și infirmată chiar de către autoritățile statului italian

care a dispus această măsură.

Din înscrisurile depuse în etapa

procesuală a apelului, rezultă că pârâta a fost reținută de autoritățile

italiene și returnată în România pentru încălcarea legislației referitoare la

accesul cetățenilor extracomunitari (la data returnării, 17 decembrie 2006,

România nu era membră a Uniunii Europene) pe teritoriul acestui stat.

Pârâta a fost judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (13) al Decretului

Legislativ nr. 286/1998, constând în aceea că după expulzarea dispusă p cale

administrativă de către Prefectul din Roma la data de 26 septembrie 2001, a

revenit pe teritoriul Italiei, fiind returnată la data de 18 noiembrie 2006.

Prin sentința din 15 martie 2007 a

Tribunalului din Catania (filele 16-18 dosar apel) s-a dispus achitarea

„acuzatei” I.D., constatându-se a fi „suspendate efectele procedurii

administrative de expulzare” emisă față de aceasta, cu motivarea că de la data

de 1 ianuarie 2007 pentru cetățenii români nu mai sunt aplicabile dispozițiile

decretului legislativ din 25 iulie 1998, că potrivit dispozițiilor de drept

comunitar în materie de liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene

„cetățeanul necomunitar poate să intre liber în Italia” și nu poate fi expulzat

decât datorită unor motive de ordine publică, de siguranță publică sau de

sănătate publică.

Instanța italiană a conchis că

trebuie să se accepte încetate efectele procedurilor de expulzare adoptate față

de cetățenii români, cu excepția motivelor de ordine, siguranță sau de sănătate

publică, motive care nu s-au constatat a fi incidente în cazul pârâtei I.D., cu

privire la care s-a „considerat” că efectele procedurii de expulzare sunt

„suspendate”.

Cum măsura expulzării și pe cale de

consecință, a returnării pârâtei a fost revizuită chiar de autoritățile

statului italian, soluția preconizată de recurenta-reclamantă, în sensul

admiterii cererii de chemare în judecat, nu mai poate fi admisă de instanța

națională, nefiind incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, împrejurare ce face inutilă analiza celorlalte critici invocate prin

cererea de recurs.

Față de considerentele prezentate,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 184 din 10

iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie

2008.