ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3064/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul M.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinții săi, a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege. Prin sentința civilă nr. 259 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă ca tardivă acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul a formulat plângere la instanța competentă cu depășirea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care a fost aplicată sancțiunea procedurală prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că hotărârea pe care a contestat-o în fața instanței, cuprindea dispoziția posibilității de a ataca actul administrativ în termen de 6 luni de la comunicare, iar reclamantul a arătat că a formulat contestația în termenul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) teza I din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Este evident că în cauza dedusă judecății, O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este actul normativ cu caracter de lege specială, iar dispozițiile sale cuprind norme cu caracter derogatoriu de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, conform principiului de drept specialia generalibus derogant. Termenul pentru exercitarea căilor de atac este dat de lege și nu de judecător și nici de o autoritate administrativă, motiv pentru care nu poate fi acceptată critica recurentului cu privire la termenul de 6 luni de atacare a hotărârii în discuție, întrucât nu poate fi admisă invocarea propriei culpe prin necunoașterea legii.

De altfel, prin Decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți, pronunțată în recursul în interesul legii și publicată în M. Of., Partea I nr. 772/14.11.2007, s-a stabilit că hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru aceste considerente, întrucât nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva sentinței civile nr. 259 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.